miercuri, 5 martie 2014

PSD este în sevraj. Antena 3 îl însoțește. Băsescu a devenit vinovatul. CCR urmează să judece.

Vraiște în mintea pesedeilor. Vraiște în mintea anteneilor voiculescieni. Nici cu hiclenia, nici cu politrucii de la Antena 3, agresivi și perverși mai peste tot unde ajung, nu merge.

Investirea CCR cu judecarea constituționalității unui act al Parlamentului și acceptarea CCR a judecării cauzei a pus pe jar PSD. Antena 3 mai are puțin și va reclama CCR și pe Băsescu la ONU, NATO, ASEAN, UNESCO, FMI, BM, Moscova, Pechin, Ancara ...

Băsescu nu vrea să investească miniștrii măsluiți cu ajutorul majorității de strânsură din Parlament a lui Ponta. Zgonea urlă, pur și simplu, amenință că își va informa „colegii” din parlamentele statelor membre ale UE. Ștaful PSD declară că Băsescu comite o lovitură de stat opunându-se Parlamentului.

Înclin să cred că murdăria PSD în urma căreia a forțat PNL să iasă de la guvernare, murdărie care presupunea confiscarea simbolurilor USL, frige mâinile tâlharilor pontiști. PSD s-a pregătit din timp, a lucrat strâns și în forță pentru acapararea PP-DD-iștilor, pentru ademenirea lui Tăriceanu și a altor liberali dispuși să îl însoțească pe acesta - printre ei și Stroe, care a votat pentru guvernul de panaramă al PSD -, a lucrat pentru ademenirea unor parlamentari ai PDL. Când s-a văzut cu o majoritate confortabilă, Victor Ponta și PSD au folosit momentul schimbării unor miniștri liberali pentru a forța ieșirea PNL de la guvernare. Mai mult nu au judecat. Sunt sigur. Au crezut că este suficient ce au făcut până la un moment dat și că restul vor veni de la sine. Au crezut că pot confisca memoria USL însă s-au lovit de PNL și de Constituție. Iar PDL și PMP au profitat. Au sesizat CCR. Băsescu și-a dat seama că i-a venit rândul să joace tare și își joacă rolul de adversar al PSD și a partidelor de strânsură din jurul acestuia. Regret că PNL nu joacă în acest adevărat război. Sincer regret. Nu știu ce calcule au făcut strategii PNL însă sunt sigur că pe undeva este ceva greșit interpretat. Au fost și ei depășiți de rapiditatea evenimentelor și stau la cutie în loc să sune adunarea trupelor pentru a își proteja teritoriul. Pentru că acum se duce un aprig război pentru cucerirea unui teritoriu politic. Băsescu nu va cuceri teritoriul PSD, nu are cum, așa că ce va primi va fi din teritoriul PNL. PNL în schimb, își poate apăra propriul teritoriu și chiar are vocația de a cuceri din teritoriul PSD. Este singurul partid din România care poate pune în pericol teritoriul partidelor de dreapta și de stânga în același timp.

Acuzând pe Băsescu de criză, PSD vrea să mai salveze ceva din imaginea lui de partid al USL, alianță formată pentru a detrona guvernarea Băsescu și a duce la eliminarea lui de pe scena politică. Chiar dacă este mort „beton”, PSD știe că pierderea imaginii USL de pe emblema lui îi poate cauza mari pierderi. Mai ales acum, după ce a pierdut sigla USD, siglă preluată tocmai în scopul confuzării electoratului fără pra multă știință politică. Prin intermediul USL a ajuns PSD la 35%. Altfel, era în scădere, unele sondaje creditând PSD pe la un 20%, plus sau minus câteva procente. Atacând acum pe Băsescu, inclusiv cu acuzația „lovitură de stat”, PSD vrea să inducă ideea în rândul populației că a rămas singur să lupte împotriva lui Băsescu. Că PNL, prin ieșirea din USL, a trecut  de partea lui Băsescu.

Avem o oportunitate. Mare. Putem acuza PSD și limbricii politici care îl însoțesc că au destrămat USL pentru a face pe plac lui Băsescu. Băsescu a încercat în repetate rânduri să rupă USL. Putem spune, cu deplin temei, că Ponta a crezut că manevrele mârșave de aliere cu UDMR și păstrarea, chipurile, a programului de guvernare din 2012 îi vor fi acceptate de Băsescu în temeiul pactului de coabitare și a altor înțelegeri perverse negociate de PSD. Faptul că Ponta și PSD sunt atât de agitați acum și gata să anunțe că Băsescu conduce o lovitură de stat ne arată că PSD este luat prin surprindere. PSD nu mai știe cum să reacționeze. Pesediștii nu trebuie iertați. Trebuiesc loviți cu toate armele. Fără îndurare. Pesediștii, iar aici mă refer doar la conducerea actuală a PSD, nu la pesediștii de bună credință care mai au bun simț, trebuie să știe că trădarea și lipsa onoarei au costuri în politică. Mai devreme sau mai târziu. Acum vor plăti un preț pentru trădarea și abuzurile comise împotriva PNL. Chiar și pentru Tăriceanu. Tăriceanu care a devenit al lor are un cost. Pentru noi a devenit o deziluzie, pentru ei va deveni un mare rahat pentru care vor plăti greutatea în aur. Un aur politic, numit „vot”.

2 comentarii:

Valentin Berceanu spunea...

Vizavi de prestația juriștilor PNL avem o diferență de opinie. Eu consider că e un avantaj electoral faptul că nu ei presează tema cu CCR-ul (o instituție percepută ca fiin profund băsistă) și că nu se opun funcționării guvernului Ponta 3.
Atîta vreme cât Antena 3 îl înjură pe Băsescu, nu înjură PNL-ul, iar accesul Antenei 3 formează destul de multe păreri. Un scurt exemplu din familia mea. La ultimele alegeri, am fost 4 votanți USL, doi PNL, doi PSD. Eu sunt singurul din cei 4 care m'am desprins de Antena 3. Am făcut-o după referendum, când Gâdea a cam mestecat mult rahat în fiecare seară. Astăzi, însă, după lunile de asalt la Antonescu, am constatat că suntem 1 votant PNL și 3 votanți PSD, cauzele fiind clare..
În timp ce, pe-al doilea plan, cel al guvernării, ar fi o mană electorală cerească pentru PNL ca guvernul Ponta să treacă legea minelor, legea amnistiei și să opereze o creștere de taxe odată ce PNL 'i-a lăsat de capul lor.
În politică, cel mai bun lucru este să'i lași pe alții să se ocupe de treburile murdare, pentru că, astfel, ei își vor măcina electoratul.

Crăciun Florin spunea...

Valentin Berceanu,

Îți înțeleg raționamentul, chiar bănuiesc că PNL vrea să lase PSD să comită acte și fapte care să permită inițierea unei moțiuni de cenzură. În mod sigur PSD va profita că este singur la guvernare și că va oferi destule ocazii pentru moțiuni de cenzură. Însă, este bine să ne amintim că moțiunile de cenzură se pot depune doar câte una pe sesiune parlamentară, în mod normal, cu excepția angajării răspunderii guvernului.

Am înțeles, din surse media, că în mai PNL va iniția o moțiune de cenzură. Va fi doar o manifestare politică pentru că timpul este prea scurt pentru a putea realiza o majoritate. Următoarea moțiune va putea fi introdusă după vacanța de vară. Până atunci sunt speranțe că majoritatea guvernamentală se va subția semnificativ. Poate va reuși, poate nu. Dacă însă Crin va deveni Președintele României, moțiunea de cenzură de după vacanța de iarnă, prima din 2015 are toate șansele să treacă. Dacă !