Statele europene și SUA, alături de alte state ale lumii aflate în vecinătatea Rusiei sau aflate într-o relație, oarecare cu aceasta sunt atente la „spectacolul” în care actorul principal pe plan internațional este Rusia iar Vladimir Putin, Președintele „jucător” este prezentatorul.
Noi, românii, suntem pe baricadele UE și NATO. Dăm comunicate și exprimăm poziții politice care să întărească stabilitatea celor două entități internaționale care sunt în dificultate. Sunt în dificultate pentru nu au capacitatea de a susține Ucraina, integritatea ei teritorială și suveranitatea acesteia. Chiar dacă declarațiile liderilor politici internaționali sunt „ferme”, aceștia rămân doar cu notorietatea că au fost fermi. Nici noi nu putem susține decât cu declarații politice „independența” Ucrainei.
Că vrem sau nu, Rusia a tras cortina și ne-a pus în față o altă imagine a Rusiei. Nu cea construită de analiștii economici care au tot bătut apa'n piuă cu dezastrul economiei rusești, cu înapoierea civilizației rusești, cu lipsa democrației și alte tâmpenii „corect politic”. Rusia ne-a arătat că este o forță militară redutabilă (primitivă după cum spun propagandiștii de toate neamurile) capabilă să ducă la bun sfârșit un proiect strategic militar având resurse umane și militare suficiente pentru a provoca și a lupta, de va fi nevoie, contra oricărui opozant. Economia aia a Rusiei „de doi bani bucata” este capabilă să susțină capacitatea militară. Iar capacitatea militară este teribilă. În plus, lipsa aia a democrației din Rusia tocmai a primit o palmă usturătoare. Majoritatea populației din Federația Rusă este de acord cu actul de rapt internațional din trupul Ucrainei. Ba, mai mult, aceeași majoritate este de acord cu Vladimir Putin că Ucraina este un stat artificial, creat pe timpul URSS ca o zonă tampon, alături de celelalte state europene aflate sub controlul URSS, împotriva NATO. Convingerea populației din Federația Rusă că Ucraina este un stat artificial este suportul popular de care Putin și ai lui au nevoie pentru a juca pe scena europeană cartea refacerii statului Rus „autentic”. Până și democratul Gorbaciov a declarat că s-a făcut o reparație istorică.
Așa cum am mai spus, Rusia și-a pregătit din timp acțiunea. Primul pas, de la revolta de la Kiev, a fost să declare public că populația de etnie rusă este pusă în pericol și că ea, Rusia, este obligată, potrivit dreptului intern să apere interesele rușilor trăitori în Ucraina vecină. În Crimeea unde Rusia își ține o mare parte din flotă, pregătirea secesiunii a fost mai ușor de făcut. Trebuia să fie pornită și dusă de forțele interne ale Republicii Autonome Crimeea. Nu a fost greu. Cu o populație rusă majoritară, cu autorități etnice ruse, cu experiențe recente de opoziție față de Kiev, Crimeea a parcurs pașii stabiliți în strategia Rusiei și și-a declarat independența față de Ucraina.
Putin a vorbit atunci de precedentul Kosovo. L-a detaliat. A evidențiat sprijinul SUA și al statelor europene pentru autonomia kosovarilor deși, din punct de vedere istoric, kosovarii albanezi sunt coloniști și nu nativi ai teritoriului. Un teritoriu care istoric este „leagănul” poporului sârb. Dar dacă s-a putut rupe un teritoriu Serbiei pe criteriul autodeterminării etnice, de ce să nu se rupă un teritoriu cu cu populație majoritară rusă de la un stat artificial cum este Ucraina ? Mai ales că respectivul teritoriu are o istorie recentă destul de clară. Crimeea a acceptat să facă parte din Ucraina în 1992, obținând în schimb drepturi autonome extinse. Crimeea a fost la momentul acceptării subiect de drept internațional, era o republică autonomă. Crimeea atunci s-a separat de Federația Rusă. Din moment ce atunci acest act juridic internațional a fost acceptat și recunoscut internațional de ce acum, când Crimeea a ales să se întoarcă la Federația Rusă nu se acceptă ?
După ce Crimeea și-a respectat partea ce îi revenea din scenariul strategic, Rusia a trecut la folosirea altor precedente istorice recente pentru a justifica acțiunile viitoare. A recunoscut, internațional, Republica Crimeea ca stat independent, a admis cererea Republicii Autonome Crimeea de a face parte din Federația Rusă și nu a scăpat ocazia de a compara acest moment cu momentul unificării celor două Germanii. Degeaba protestează germanii (Agerpres), este în fapt o situație care are foarte multe puncte comune.
Rusia a trecut, pe teren, la „eliberarea” teritoriului Crimeii de „forțele de ocupație” ucrainene. Parlamentul Crimeii a declarat anterior că forțele armate ucrainene de pe teritoriul ei sunt considerate forțe de ocupație. Gândul m-a dus la anul 1940, când după ultimatumul lui Stalin trupele ruse au intrat în Basarabia, grănicerii și forțele armate române fiind atacate de forțele ruse până la Prut. Din povestirile bătrânilor cu care am vorbit, români sau ruși lipoveni care au fugit de Armata Roșie, rușii nu au respectat termenul de părăsire a teritoriului comunicat guvernului României trecând la agresiune imediat. Așa se întâmplă acum în Crimeea. Rușii au trecut la agresiune armată folosindu-se și de declarațiile belicoase ale Kievului.
După ce Kievul a făcut declarații de război, SUA a comunicat că nu se pune problema unei intervenții armate împotriva Rusiei. Sunt sigur că Rusia a știut că aceasta va fi declarația SUA. În primul rând pentru că Ucraina nu este nici membră a NATO și nici membră a UE. Comisia Europeană a promis sprijin financiar Ucrainei însă doar dacă aceasta va încheia un acord cu FMI, adică doar după ce Ucraina va accepta condițiile FMI de reformă economică și financiară. Ucraina a rămas descoperită. Economic și militar. Este evident că funcție de evoluția situației din Ucraina, vor exista diferite forme de sprijin însă nici un sprijin nu va fi de substanță, așa cum au sperat cei care dețin puterea în Ucraina. Europa și SUA nu sunt pregătite de război pe teritoriul european. Este evident însă faptul că frontierele europene de est ale NATO vor fi întărite din punct de vedere militar dar și din punct de vedere economic. Statele membre UE de la frontiera cu spațiul de influență rus vor avea mai mult sprijin pentru dezvoltare pentru că ele, în principal, vor trebui să asigure apărarea și securitatea europeană.
Evenimentul „Crimeea” a evidențiat slăbiciunile atât ale SUA cât, în special, ale Uniunii Europene. UE suferă de lipsa integrării. Este o piață europeană însă este eterogenă și incapabilă să își apere valorile. Iar valorile europene nu se apără cu discursuri politice sau tratate academice. Se apără cu arma în mână de către cetățenii europeni. Sper ca mesajele din anii din urmă privind necesitatea creerii, în afara NATO, a unei forțe militare de apărare a Uniunii Europene să prindă mai multă substanță. Fără mai multă integrare, statele europene nu vor mai rezista nici ca piață comună. Din moment ce Uniunea Europeană, ca întreg, nu este capabilă să asigure integritatea teritorială și independența statelor membre, nu mai are rost să existe. Și așa, politicile unor state membre ale UE de colaborare și cooperare cu Rusia au contribuit la slăbirea UE. Guraliva Germanie este și punctul tare a Pieței Comune dar și punctul ei slab. Franța, la fel. Interesele lor egoiste au erodat capacitatea UE de a realiza integrarea. Și nu doar ele. Egoismul Ungariei și al Bulgariei (două state tradițional aliate Rusiei !), vin să completeze imaginea defectului UE.
Ajung la concluzia că avem nevoie de Turcia. Cel puțin aici, la Marea Neagră, Turcia membră și a UE ar fi un câștig.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu