Criza bătrâneții duce la fapte puerile.

Tăriceanu, la 62 de ani, a intrat în criză. O criză personală. Nu am de gând să îi răscolesc viața privată. Nu mă interesează însă nu pot evita să constat că are comportamente care nu sunt apreciate sub aspectul moralității. Nu doar a moralei creștine ci pur și simplu a unei morale sociale. A unei morale naturale, a unor necesități naturale. Tăriceanu are înclinații către comportamentul unui exhibiționist. Mai stilat, mai de salon aristocratic însă tot exhibiționism se poate numi.

Politic, Tăriceanu se manifestă așișderea. Nu îl mai cred. Pentru mine, nu mai există logică. O fărâmă, cât de mică. Înclin să cred că vrea să iasă din viața politică dintr-o funcție cu vizibilitate și a ales să nu se mai sprijine pe formațiunea politică în care a activat 24 de ani. Partidul Național Liberal. Știind că este o persoană cu multă experiență, încerc să înțeleg care au fost motivele care l-au determinat să facă acest pas. Chiar dacă înclin să cred că are rupturi de logică în aprecieri.

Plecarea lui din PNL poate avea mai multe motive. Consideră, de exemplu, că PNL nu îl mai consideră o persoană viabilă pentru o demnitate politică cu vizibilitate publică maximă. A fost prim-ministru și își dorește să devină candidat la funcția de Președinte al României. Cunosc acest lucru pentru că el a fost mereu și mereu împotriva desemnării lui Crin Antonescu în calitate de candidat al PNL dar și al celorlalte formațiuni din USL la funcția de Președinte al României. El și Mircea Geoană de la PSD. În toate ieșirile publice, Tăriceanu a susținut că USL trebuie să își stabilească candidatul la președinție în a doua parte a anului 2014 după criteriul notorietății celor care vor să candideze. În toate ieșirile publice, Tăriceanu a dat de înțeles că desemnările congreselor partidelor din USL nu vor rezista iar USL își va stabili un alt candidat. De partea cealaltă, Mircea Geoană își exprima, public, cât mai des, voința de a deveni candidatul USL la președinție.

Bănuiesc că pentru a-și atinge scopul, a trebuit să „lucreze” pentru a elimina candidatura lui Crin Antonescu din partea USL. De cealaltă parte, Mircea Geoană a avut niște ieșiri personale, încă din 2012, după moțiunea de cenzură, când s-a auto-propus lui Băsescu pentru desemnarea ca prim-ministru în dauna cerințelor oficiale ale USL. După numirea lui Ponta, Mircea Geoană se auto-propune drept candidat la Președinția României. Grupările oculte din formațiunile politice au început să lucreze cu datele noi, cu „ofertele” celor doi „candidați” cu voință de neclintit. Tăriceanu, membru apreciat al PNL oferea pentru PSD o anume garanție a posibilității de a ține PNL sub control dacă i se oferea ceva. Geoană însă, a constituit pentru grupările de la vârful PSD un risc. Fără a ieși în evidență cu acțiuni și declarații șocante, „eșalonul doi” din PSD a primit sarcina să „aprecieze” pe omul politic Tăriceanu. La acțiune a intrat în joc și Dan Voiculescu, cu oferta lui bine cunoscută, Antena 3. Casele de sondare a opiniei publice au introdus, aparent fără motiv, permanent, potențiala candidatură a lui Tăriceanu. Făcute relativ „corect” sau contrafăcute grosolan, sondajele au avut un rol esențial în creșterea notorietății lui Tăriceanu și a altor „iepuri” PSD în dauna lui Crin Antonescu. Din ce în ce mai mult, din ce în ce mai intens, eșalonul I din PSD a început să pună sub semnul întrebării deciziile anterioare luate de stabilire a candidaturii lui Crin Antonescu la Președinția României. Presa aservită intereselor PSD a trecut, pe nesimțite, la promovarea agresivă a ofertelor PSD care au cuprins, fără nici o abatere, posibila candidatură a lui Tăriceanu la Președinție. Crin Antonescu a început să scadă în sondaje încet încet. S-a ajuns până acolo încât PNL a scăzut la notorietate și apreciere publică sub partidele băsesciene.

Acum înclin să cred că toate aceste „mișcări” au fost făcute cu știința lui Călin Popescu Tăriceanu care a sperat ca astfel să preia controlul PNL și să ajungă candidatul USL potrivit acordului USL inițial.

Ieșirea PNL de la guvernare și demisia lui Crin Antonescu de la președinția Senatului nu a fost prevăzută de „oculții” din PSD și „zecimalele” și „oculții” din PNL care au lucrat împreună, de la un moment dat. S-a considerat că PNL și Crin Antonescu nu vor face pașii care să le afecteze interesele politice atât la nivel guvernamental cât și la nivelul instituțiilor publice descentralizate sau deconcentrate. Producerea evenimentului a obligat adoptarea unei strategii de moment. Păstrarea lui Tăriceanu pe o funcție de înaltă demnitate publică pentru a forța părăsirea PNL de către parlamentarii care au format, timp îndelungat, „gruparea” Tăriceanu, adversară lui Crin Antonescu. Prima parte a jocului lui Tăriceanu a putut fi considerată normală, chiar dacă absolut imorală, însă era logică. Tăriceanu și-a trădat partidul de mult, de când a nesocotit voința organelor colective de conducere ale PNL. Când vota „pentru” acțiuni și poziții politice ale PNL, pentru a nu se trăda, ca mai apoi să „lucreze” cu cei din PSD, UNPR și PC pentru împiedicarea efectelor acestora. Nu este exclus ca Tăriceanu să fi lucrat cu forțe din opoziția băsesciană pentru întărirea poziției lui. Iar aici mă gândesc la Vlad Moisescu ajuns vicpreședinte la PNȚ-CD și Diana Tușa, la Andrei Chiliman și Dan Cristian Popescu pentru Partidul Forța Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, la foștii lui colaboratori care sunt în PDL și chiar PMP. Înclin să cred, acum, că PSD și „zecimalele” au știut suficient de multe din acțiunile „oamenilor” lui Tăriceanu pe la „curțile” băsescienilor astfel încât s-a ajuns la un compromis politic. Unirea tuturor pentru debarcarea lui Crin Antonescu de la conducerea PNL și „oferirea” conducerii acestui partid lui Tăriceanu care va deveni o marionetă în mâna celor care vor ajunge la putere.

Călin Popescu Tăriceanu nu mai este stăpân pe soarta sa. Din compromis în compromis s-a compromis. Reacțiile liderilor regionali ai PNL față de gesturile sale spun că Tăriceanu a comis acte impardonabile. Din ce în ce mai mulți liberali își dau seama că PNL este supus astăzi unei noi acțiuni de destructurare, poate mai gravă decât atunci când Valeriu Stoica și Teodor Stolojan au rupt partidul pentru a se alătura lui Traian Băsescu. De aceea se impune o severă curățenie în partid pentru a scăpa de „tăriceniști”. Fără milă. Crin Antonescu a afirmat de mai multe ori că unii parlamentari și membri ai PNL au fost cinstiți și au plecat direct la PSD. Asta înseamnă că mai sunt alții, necinstiți, care vor să rămână în PNL pentru a atrage aderenți lui Tăriceanu. Aceștia trebuie să fie dați afară.

Aceste lucruri trebuiesc publicate. Oamenii de bună credință trebuie să știe adevărul. Cei care au susținut PNL pentru că o anume persoană este membru al partidului, în special cei care sunt susținători ai lui Tăriceanu vor pleca după Tăriceanu. Astfel de oameni nu sunt liberali. Vor pleca după Tăriceanu și vor fi catalogați la fel ca acesta. Vorba aia, cum îi turcu'i și pistolul.

Tăriceanu iese în istorie ca liderul PNL care și-a trădat partidul, care și-a părăsit „credința” pentru ca prin intermediul altei „credințe” să ajungă la putere. O face târziu, la bătrânețe, cu un comportament de copil răzgâiat.