Se afișează postările cu eticheta statutul PNL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta statutul PNL. Afișați toate postările

luni, 8 octombrie 2018

Declarațiile lui Ludovic Orban la finalul Biroului Executiv, 08.10.2018 (Partea a II-a)

(Legat de nemulțumirea unora dintre colegii dumneavoastră de partid, nemulțumire exprimată printr-o serie de mesaje care au fost postate aseară pe online. Ați discutat în această ședință și despre aceste nemulțumiri, chiar dacă au fost absenți mulți dintre cei care au scris aceste mesaje, s-a cerut chiar sancționarea lor. Poziția dvs. față de aceste critici, considerați că ați greșit cu ceva?) 

Un coleg de-al meu mi-a spus că a așteptat cu bucurie să vadă câteva fețe ale liderilor PSD după acest eșec lamentabil al PSD-ului, în urma tentativei de confiscare, de furt a inițiativei cetățenești semnate de trei milioane de români pentru modificarea Constituției în sensul definirii familiei ca și căsătorie între bărbat și femeie. Probabil, Dragnea a fugit cu elicopterul sau se pitește prin catacombele din sediul PSD sau prin boscheții din curtea PSD pentru că nu l-a mai văzut nimeni la față.

Din nefericire, atunci când toată lumea a înțeles că suntem în fața unei moțiuni de cenzură veritabile, inițiate de cetățenii români împotriva PSD și împotriva guvernării PSD-ALDE, s-au trezit câțiva colegi de-ai mei, să facă niște postări neinspirate, lipsite de originalitate, după modelul copy-paste, care nu au făcut altceva decât să avantajeze PSD, să mute atenția de la eșecul dezastruos al implicării PSD în acest referendum și să creeze o falsă problemă care nu există în PNL.

În ceea ce privește poziția PNL, ea este foarte bine-cunoscută și a fost adoptată și susținută sistematic de luni de zile înainte de referendum. Conducerea PNL a lăsat deplină libertate membrilor PNL  de a se poziționa așa cum le dictează propria conștiință, convingerile, principiile și valorile în care cred. Nimeni nu a  fost împiedicat să-și exprime punctul de vedere, indiferent dacă s-a manifestat în favoarea familiei, dacă s-a manifestat împotriva referendumului, fie mergând la vot și votând contra inițiativei de revizuire, fie alegând sa nu se ducă la vot.

Ca atare, nu înțeleg aceste poziții și mi se par complet rupte de realitate, inoportune și sincer să vă spun, m-aș fi așteptat ca acești colegi ai mei care au o activitate destul de importantă în PNL să se suie cu bocancii pe PSD, să atace PSD-ul pentru confiscarea referendumului, pentru eșecul lamentabil, să fie alături de noi în ofensiva pe toate fronturile pe care o ducem împotriva PSD. Sper că își vor reveni, că a fost doar o postare neinspirată sub imboldul unei emoții provocate de rezultatul referendumului și că vor veni alături de noi.

În ceea ce mă privește, le-am comunicat colegilor mei din BEX, așa cum comunic public, următoarele lucruri:

Președintele PNL este garantul respectării statutului PNL și este persoana din PNL care are cea mai mare răspundere în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor partidului și mai ales în vederea pregătirii PNL pentru câștigarea alegerilor.

Începând de astăzi,  PNL intră în linie dreaptă pentru pregătirea alegerilor. Ne așteaptă doi ani electorali decisivi pentru România în care vom avea patru alegeri la un interval de aproximativ șase luni, alegerile europarlamentare, alegerile prezidențiale, alegerile locale și alegerile parlamentare. România și soarta României va depinde în cea mai mare măsură de capacitatea PNL de a învinge PSD-ul, de a reuși o performanță electorală conformă cu susținerea de care se bucură PNL și cu capacitatea de a genera o viziune de dezvoltare a României și de a oferi cele mai bune soluții pentru readucerea României pe drumul cel bun.

( Asta înseamnă cu nu veți mai tolera nici o abatere de la disciplina de partid? ) 

I-am anunțat pe colegii mei că începând de astăzi, orice atac din interiorul PNL împotriva PNL riscă să producă consecințe extrem de negative asupra percepției publice a PNL care vor fi mult mai greu de îndreptat pentru că ne așteaptă alegerile. Orice atac care vine din interiorul partidului este un atac care duce la consecințe negative pentru percepția publică a PNL și riscă să înrăutățească performanțele partidului. 

Chiar dacă în interiorul partidului sunt omul care am acordat libertate de exprimare deplină fiecărui membru al partidului, ca președinte al partidului sunt omul care sunt deschis de dimineață până seară comunicării directe cu membrii PNL, indiferent dacă au sau nu funcții și indiferent ce funcții au la nivel național și la nivel județean.

Nu voi mai accepta niciun atac din interiorul partidului împotriva PNL, împotriva deciziilor PNL și împotriva conducerii PNL. Avem un statut pe care îl voi aplica în integralitate după litera și spiritul său. 

( Dar despre atacurile deja exprimate, pentru că ați amânat luarea unei decizii prin vot, la cererea colegilor de a fi sancționați...) 

Este o nouă formă prin care îmi arăt deschiderea.

(Puteți spune că i-ați iertat?)

Nu pot sa zic că i-am iertat. Niciun membru al PNL nu-i va ierta pentru ceea ce au făcut ieri, pentru că au mutat atenția de la eșecul zdrobitor al partidului de guvernământ în acest referendum spre o falsă problemă in interiorul PNL, fără să aibă vreo legătură cu adevărul PNL, cu conduita și cu  deciziile conducerii PNL.

Să fabrici fake-news pe care să le transmiți în copy- paste, într-un mod premeditat, pentru că există o premeditare clară, pentru că există un text care a fost preluat de mai mulți colegi, reflectă în sine o cunoaștere foarte clară a faptului că faci rău PNL. Cu toate astea, voi trece astăzi peste această acțiune total neinspirată și dăunătoare partidului dar, repet, începând de astăzi voi aplica statutul PNL. 

(Aceste manifestări, în momentul de față, sunt o manifestare a luptei pentru un loc eligibil pe listele europarlamentare?)

Sub nici o formă! Sunt două persoane care și-au depus candidatura. Să ieși cu un asemenea mesaj, păi cine o să-i mai voteze in BPN ca și candidați?

Chiar dacă aș încerca eu să susțin un candidat, vă dați seama, la atmosfera care a  fost creată în partid, n-o să-i mai voteze nimeni.

( Asta înseamnă că nu vor mai avea  nicio șansă să ocupe un loc pe liste?)

 Asta nu depinde de mine. Eu voi aplica criteriile stabilite, procedura stabilită în hotărârea Consiliului Național.

( Domnule Orban, vă rugăm să ne răspundeți! A fost doar o amânare a acestei discuții pe cei care au încălcat statutul?) 

Nu! Așa cum legea se aplică numai de la intrarea în vigoare și nu produce efecte retroactive, această declarație a mea este un semnal pe care îl dau tuturor colegilor din partid.

( I-ați invitat pe cei în acuză la o discuție aici, în BEX tocmai pentru a afla mai clar motivele pentru care au făcut acest lucru?) 

Era cam dificil să-i invit la o discuție în BEX pentru că nici unul nu este membru al BEX. Au preferat ca in timpul BEX să vorbească pe diferite canale media, să-și exprime un punct de vedere care, repet, nu are nicio legătură  cu realitatea politică și cu adevărul deciziilor și acțiunilor din PNL.

(Astăzi dl. Președinte al Camerei Deputaților, dl. Liviu Dragnea și-a delegat atribuțiile către un coleg de partid, către dl. Iordache, credeți că se poate ascunde ceva în spatele acestei decizii? Au existat speculații) 

Există probabil o cauză dar nu este prima dată când Liviu Dragnea deleagă aceste atribuții, fie din lașitate, fie din fuga de răspundere, fie din niște interese personale. Oricum, Liviu Dragnea își exercită funcția de președinte al Camerei în interes personal și nu mai are nicio legătură cu reprezentarea Camerei Deputaților în plan internațional. El nu are nici un fel de diplomație parlamentară și este persona non grata pentru toți șefii de Parlamente de la nivelul Uniunii Europene.

( Doana Scântei a spus că își dorește dialog pentru că nu mai există dialog în interiorul PNL. Aveți probleme de comunicare?)

Dialog...întrebați-o pe dna. Scântei când a vorbit ultima dată cu mine.

( Apropo de declarația doamnei Scântei și a domnului Bușoi, sunt liberali care spun că ar fi dispuși să susțină o lege a parteneriatului civil.)

Încă nu am purtat o discuție în interiorul PNL.

duminică, 7 mai 2017

Ori la bal, ori la spital ... altă cale nu există

Când este vorba despre integritate și despre „puterea” pe care o primește un politician pentru a decide în numele și pe seama altora, aplic principiul enunțat de Crin Antonescu, cu ceva ani în urmă: în politică nu ai prieteni, ai doar interese. Bun principiu ! Scutește de sentimentalisme ieftine.

Ieri am scris un articol despre susținerea lui Crin Antonescu pentru Cristian Bușoi. Printre altele, am vorbit și despre Hubert Thuma, finul lui Marian Petrache, fostul șef al PNL Ilfov (unul dintre cei care au format „cooperativa” care ar sta în spatele candidaturii lui Cristi Bușoi - presa este plină de astfel de semnale !). Ei bine, subiectul Hubert Thuma a născut discuții. Foarte bine. Pentru că în urma discuțiilor am făcut și eu mai multe „cercetări” și analize și am ajuns la o concluzie, destul de diferită pe fondul problemei față de cea prezentată de mine ieri, dar tot nefavorabilă subiectului. Chiar mai dură: Hubert Thuma nu putea fi membru al PNL și cu atât mai puțin, nu putea fi președintele interimar al organizației județene a PNL Ilfov și nici nu putea deveni președinte la alegerile din 28 aprilie 2014.

La organizația de Ilfov a PNL s-a produs o înșelăciune sub patronajul lui Marian Petrache, președintele organizației județene, ba chiar președinte al Consiliului Județean Ilfov ! Și-a menținut finul în organizația PNL locală deși, potrivit Statutului PNL, acesta trebuia să piardă calitatea de membru al partidului din data de 13 octombrie 2014, data la care s-a  pronunțat sentința definitivă a ICCJ. Erau aplicabile prevederile art. 22 punctul 2 lit. g) - radierea se face pentru condamnarea penală definitivă pentru infracțiuni de corupție. Radierea este „ștergerea dintr-un registru a inscripției referitoare la anumite acte sau drepturi”. Radierea are efectele unei retrageri. Iar radierea pentru condamnarea pentru infracțiuni de corupție, are efectul unei retrageri definitive ! Nu mai exiști pentru partid. Nu are consecințele unei excluderi, la excludere există un „viitor”. La radiere pentru infracțiune de corupție însă, nu.

Pentru susținerea afirmațiilor de mai sus, să vedem art. 15 din Statut, cel care stabilește cine poate să devină membru al PNL.

La punctul 2 al articolului se arată cine  nu poate deveni membru al PNL, iar la lit. a) se prevede clar: a fost condamnată penal pentru infracțiuni de corupție sau alte infracțiuni săvârșite cu intenție. O persoană radiată din evidențele PNL, nu poate reveni la PNL decât în urma unei noi adeziuni și aprobări în organizația prevăzută în statut. Dar, o persoană radiată pentru o condamnare penală pentru infracțiuni de corupție nu mai poate face o astfel de adeziune !

Președintele organizației PNL Ilfov, Marian Petrache, nu a aplicat prevederile imperative ale art. 22 alin. 2 din Statut care impune că „Radierea se face de drept, de către BPJ, la propunerea BPLal organizației pe teritoriul căreia era membru cel în cauză”. Mai grav, este faptul că l-a impus ca președinte interimar al organizației județene a PNL Ilfov !

La fel de grav este faptul că organizația centrală a PNL s-a făcut că nu vede încălcarea gravă a statutului și a acceptat să se joace cu termenii din propriul statut - radiere și excludere -, în afara faptului că nu trebuia să valideze interimatul unei persoane care ar fi trebuit să fie radiate din evidențele PNL. Nimic onorabil. Chiar insultător pentru mine, cel puțin.

Să luăm datele pe care le avem la dispoziție și să le prelucrăm.

HotNews publică la 14 octombrie 2014 știrea potrivit căreia Hubert Thuma a fost condamnat:

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) l-a gasit vinovat pe Thuma de folosire a influentei sau a autoritatii de catre o persoana cu functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

A fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni cu închisoare cu suspendarea executării pedepsei în penitenciar și 2 ani și 6 luni termen de încercare. Să reținem data: 13 octombrie 2014 ! Pentru PNL, este data de la care Hubert Thuma trebuia să fie radiat din evidențele PNL, este data de la care Hubert Thuma nu mai avea nici un drept în PNL. De la această dată, Hubert Thuma nu mai are ce căuta în PNL, potrivit prevederilor Statutului depus la Tribunalul București, potrivit prevederilor Legii nr. 14/2003 privind partidele politice.

De la data condamnării, curg termenele de executare a pedepsei principale și a termenului de încercare. Ca atare, 6 luni de închisoare și 2 ani și 6 luni termenul de încercare (termenul de încercare cuprinde cele 6 luni de închisoare cu suspendare), adică până la 13 aprilie 2017 ! Este data la care Hubert Thuma a beneficiat de reabilitarea de drept, în temeiul vechiului Cod penal. Dar, este o reabilitare care nu are nici o legătură cu Statutul PNL ! Pentru că el ar fi trebuit să fie radiat ! Dar el nu a fost nici măcar exclus (chiar dacă reglementarea nu i se aplică !).

Problema trebuie tratată deschis pentru că este mediatizată. Este publică. Este, cum se spune, în gura presei. Are influență asupra membrilor partidului și electoratului PNL ! Suntem comparați cu PSD, ceea ce este deosebit de grav ! Pentru că în viață nu mi-a plăcut să ascund gunoiul sub preș, nu o să mă schimb acum. Ne este negată integritatea ca partid. Iar Clotilde Armand poate reîncepe să ne acuze că „toți sunteți corupți”. Cu astfel de exemple negative, cum mama dracului să te mai aperi ?

HotNews ne informează, pe 28 aprilie 2017, că a fost ales ca președinte al PNL Ilfov un condamnat penal în 2014, Hubert Thuma. O actualizare a știrii, are o declarație a lui Hubert Thuma. Informația alegerii unui penal o dă și Adevărul, cu un titlu care deranjează prin adevărul pronunțat: PNL a renunţat la criteriile de integritate. Un condamnat penal pentru corupţie a fost ales preşedintele PNL Ilfov.

Hubert Thuma a precizat pentru HotNews.ro ca perioada de incercare a sentintei sale (doi ani) a incetat si a fost reabilitat, astfel ca in prezent respecta criteriile de integritate ale partidului. Acesta a adaugat ca tocmai in baza acestor criterii nu a mai candidat pentru un nou mandat de parlamentar in 2016.

O declarație plină de falsuri ! Reabilitarea despre care face vorbire nu are nici un efect asupra situației lui în PNL. Pentru că lui nu îi sunt aplicabile prevederile art. 22 punctul 7 care prevede că „Reabilitarea persoanei condamnate penal definitiv înlătură excluderea și efectele ei de drept”. Lui îi sunt aplicabile prevederile radierii, prevăzute la punctul 2 lit. g), iar cu privire la radiere nu există „viitor” în Statutul PNL ! Declarația lui confirmă starea de ilegalitate statutară în care a fost până acum. El spune că „tocmai in baza acestor criterii nu a mai candidat pentru un nou mandat de parlamentar in 2016”. Asta înseamnă că era membru al PNL deși nu trebuia să mai fie !

El nu respectă nici un criteriu de integritate al partidului. Nu are cum. Pentru că nu mai trebuia să existe ca membru al partidului. Prezența lui în partid, ca membru, desemnarea lui ca președinte interimar la Ilfov după ce nașul s-a retras, alegerea lui ca președinte sunt nestatutare de la cap la coadă. Prevederile art. 22 punctul 2 lit. g) i se opun cu tărie. Corupții nu au ce căuta în PNL !

Statutul PNL face parte din legislația secundară. Place sau nu, așa este. Este prevăzut de legea partidelor politice la art. 10 și nu lasă loc de întors. Încălcarea statutului, dacă nu este soluționată în interiorul partidului deschide calea acțiunii în justiție. Iar statutul, nu poate fi schimbat precum chiloții, când i se năzare unuia sau altuia. Deocamdată, avem o încălcare a Statutului, juridic, avem un cumul de fapte ilegale legate de aplicarea statutului.

Am și un exemplu. De la Iași. Dragomir Tomasevschi a făcut plângere penală senatoarei PNL Iulia Scântei pentru că a devenit senator al PNL fără să fie membru al partidului, având doar o adeziune. Un procuror a clasat dosarul sub motivarea „fapta nu există”, Tomasevschi a contestat decizia iar procurorul șef i-a admis-o - „admiterea plangerii petentului Tomasevschi Dragomir, infirmarea solutiei de clasare, redeschiderea si reluarea urmaririi penale”. ICCJ a confirmat continuarea urmăririi penale a senatoarei așa că avem un proces penal în desfășurare, pe baza prevederilor din Statutul PNL. Detalii la ProTv.

Unde'i lege, nu'i tocmeală !

Cu persoana Hubert Thuma nu am nimic. Până nu am analizat cazul lui, nici nu știam că există. Fiind vorba însă de PNL, treaba se schimbă. Mă deranjează să văd cum conducerea PNL jonglează cu Statutul PNL și acoperă ilegalitățile. Suntem în gura presei iar presa nu ne iartă. Avem acest caz deosebit de grav la Ilfov. O conducere ilegitimă, total. Totul a fost și a rămas fals. Dar, oare, este singurul caz ?

Actualizare !

Cineva a accentuat pe ideea de reabilitare. Motivarea a fost că prin reabilitare, cazierul judiciar al persoanei condamnate va fi curățat de infracțiunea pentru care a fost condamnat iar persoana își recapătă toate drepturile. Nu este așa.

Art. 169 Cod penal , cu referire la efectele reabilitării este destul de clar:
(1) Reabilitarea face să înceteze decăderile sau interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare.
(2) Reabilitarea nu are ca urmare obligația de reintegrare în funcția din care condamnatul a fost scos în urma condamnării ori de redare a gradului militar pierdut.
(3) Reabilitarea nu are efect asupra măsurilor de siguranță.

Sper ca cei care citesc cu bună credință să observe efectele de la alin. (2) și (3) și să facă interpretările corecte. Reabilitarea unui condamnat pentru infracțiuni de corupție sau pentru infracțiuni comise cu intenție nu permite acestuia să ocupe funcții în administrația publică, în armată, în Justiție sau în instituțiile de ordine publică. Îi permite să aplice pentru locuri de muncă în alte domenii.

Partidele politice sunt organizații de interes public, potrivit legii. Dacă în Statutul lor se prevede că persoanele care au fost condamnate pentru infracțiuni de corupție sau infracțiuni produse cu intenție nu pot fi membri, o reabilitare de drept sau judecătorească nu obligă partidele, potrivit articolului de mai sus, să le reîncadreze printre membrii lor.

Este bine să se cunoască acest lucru.

luni, 20 februarie 2017

Câte ceva despre pensionarii și persoanele în vârstă din PNL.

Larmă multă, discuții aprinse, interese declarate sau nu, cititul cu atenție al reglementărilor ... ioc.

Se cer propuneri pentru statut. Interesează mai mult reprezentarea în diferite organisme de conducere ale PNL decât rolul și locul pensionarilor și persoanelor în vârstă în organizația politică care este PNL.

Reprezentarea, potrivit Statutului PNL și ROLJ, în toate structurile de conducere ale PNL este asigurată. La toate nivelurile. Fără discriminare în ce privește organizația specială ! Cu dreptul de a face propuneri și de vot.

Cât privește rolul și locul organizației pensionarilor și al persoanelor în vârstă în cadrul PNL, aici este o problemă. După mine. Are însă logică la nivelul întregului PNL. Preiau din Statut.

5C. Organizaţia Pensionarilor şi Vârstei a Treia a PNL (OPV3)
Art. 51
1. OPV3 este constituită din membri ai partidului care sunt pensionari sau sunt persoane în vârstă.
2. Scopul OPV3 este dezbaterea şi analiza problemelor legate de politica de sprijinire a pensionarilor şi a persoanelor de vârsta a treia, în vederea elaborării de propuneri şi strategii în domeniu.

Comparând cu scopul rezervat altor organizații, cum ar fi cea a femeilor liberale, vedem o mare diferență, pe undeva normală, organizația de femei având un rol distinct în politica partidului: „Scopul OFL este dezbaterea şi analizarea problemelor legate de politica de sprijinire a femeii, copilului şi familiei în societate, în vederea elaborării de programe şi a strategiei în  domeniu, precum şi punerea lor în practică împreună cu structurile organizatorice ale PNL.

Imaginea mea pentru OPV3 este aceea a unui „azil politic”, cu probleme specifice vârstei înaintate, probleme legate mai mult de confortul persoanelor în vârstă și al pensionarilor (mai tineri ei, măcar în prima parte a activității lor după ieșirea la pensie). OFL însă, este deja altceva, privește societatea ca atare, cu accent pe egalitatea de șanse între femei și bărbați, copiii și familia ca unitate de bază a societății. Chiar componența OFL ne arată acest lucru: „OFL cuprinde membre care acţionează pentru încurajarea şi promovarea femeii în toate domeniile de activitate, precum şi pentru instituţionalizarea, respectarea şi punerea în practică a principiului egalităţii de şanse în viaţa politică, economică şi social-culturală.” Este altceva ! Este o diferență majoră. OFL activează pentru viitor, pentru un anume viitor, OPV3 este o organizație care îi adună pe cei care au lucrat și nu mai au capacitatea de a participa activ la viața partidului. Imaginea de „azil politic” este, cel puțin pentru mine, evidentă.

Nici nu mai vorbesc despre organizația de tineret, cea de studenți, cea a oamenilor de afaceri, organizații care primesc în statut un rol activ pentru că fie reprezintă viitorul, fie sunt cei care produc pentru viitor.

Pensionarii și persoanele în vârstă nu au doar opțiunea organizației speciale, OPV3. Comisiile PNL sunt deschise pentru persoanele în vârstă care doresc să își pună la dispoziția partidului reputația, expertiza, cunoașterea în domeniile de activitate în care au activat. O mare parte dintre persoanele în vârstă (chiar pensionari !) sunt oameni de afaceri sau funcționează ca persoane active în mediul economic.

Această realitate face ca OPV3 să fie, de fapt, organizația persoanelor care s-au retras din viața activă, de orice fel.

În realitate, OPV3 este o organizație în care persoanele active dețin „puterea” pentru considerentul „funcției politice”. Ei bine, Statutul PNL pune și aici „punctul pe i”. La art. 142 alin. (1) se arată: „Sunt considerate funcții de conducere ale PNL funcțiile de președinte, prim-vicepreședinte, secretar general și vicepreședinte ale organismelor de conducere naţionale şi judeţene, precum şi funcţiile de preşedinte la local, inclusiv ale organismelor de conducere interimare. Organismele de conducere aferente structurilor constituite conform art. 46 din prezentul statut nu sunt organisme de conducere în cadrul PNL.” Este vorba despre toate organizațiile speciale: TNL, CSL, OFL, OPV3 și OOA.

Ce rămâne pentru membrii OPV3 ca rol în organizațiile unde se înființează ? Participarea la campaniile electorale, introducerea „cu talent” a pliantelor în cutiile poștale, distribuirea pliantelor și florilor prin parcuri etc. Bine, pot primi și replici de genul „stai tataie acasă că te caută ...”.

marți, 9 septembrie 2014

TB a invalidat noua conducere a PNL. Juriștii partidului să treacă la muncă pentru rezolvarea problemei.

Tribunalul București a respins cererea PNL de înregistrare a modificărilor aduse statutului partidului în baza cărora Klaus Iohannis a fost ales președinte - Agerpres (aici). Decizia nu este definitivă. Motivările respingerii sunt în acțiunea deschisă la instanță, pentru contestarea alegerilor, de către un primar al PNL, Dănuț Bădău:

Statutul PNL nu face derogări de vechime pe numirea pe funcții, ci numai pe candidaturi (...). Știm bine că domnul Iohannis și-a dat demisia la un moment dat din funcția de prim-vicepreședinte al partidului, funcție pe care a obținut-o la congresul partidului și pe listă. Dându-și demisia, nu mai făcea parte din Biroul Politic Central sau din Delegația Permanentă, nu putea să ocupe nici locul altuia. Nefiind prim-vicepreședinte, nu putea fi nici membru, că ar fi însemnat o structură mai mare, care însemna modificare de statut și în acest fel nu putea să fie și numit pe funcția de președinte interimar. Așa că toate acțiunile, demersurile sale, actele juridice statutare pe care le-a elaborat în această perioadă, inclusiv convocarea congresului, spun eu, sunt nevalabile”.

Am chef să îi dau dreptate primarului liberal. Din moment ce noi, liberalii, suntem adepții statului de drept nu putem deroga de la principiile acestuia, nici chiar în viața internă de partid.

Rămâne întrebarea: care sunt actele juridice săvârșite de „ilegalul președinte” Klaus Iohannis lovite de nulitate, după ce această hotărâre a instanței va rămâne definitivă și irevocabilă ? Dacă Președintele partidului în funcție sau interimarul are atribuții exclusive cu privire la unele acte de administrare a unor acțiuni politice atunci, acestea vor fi lovite de nulitate absolută. Urmările lor sunt lovite de nulitate absolută. Partidul va trebui să corecteze ceea ce instanța competentă a stabilit ca fiind ilegal și să purceadă la alegerea unui nou Președinte. Urgent. Pentru că sunt în pericol inclusiv documentele fuziunii cu PDL !

Având în vedere faptul că și Crin Antonescu este demisionar din funcția de președinte al Partidului, unul dintre foștii vicepreședinți ai PNL (ar fi bine să fie și actual) va trebui să devină Președinte interimar (nu critica degeaba Crin Antonescu demisia lui Iohannis din funcția de vice-președinte !) și să refacă drumul către noul statut. Fără introducerea unei derogări cu privire la candidatura Președintelui partidului. Se vede că este nevoie de mai multă flexibilitate în stabilirea unor condiții privind candidatura la funcțiile din PNL. Doar trăim într-o lume în continuă schimbare.

Nu am ce face, trebuie să dau notă proastă juriștilor din PNL (celor de la vârf) care au girat acțiunile sancționate de TB.