Se afișează postările cu eticheta vice-președinți. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vice-președinți. Afișați toate postările

miercuri, 2 iulie 2014

PSD confiscă România. O declarație sinistră a primului-ministru.

Iar m-am enervat. Individul din imagine, prim-ministru al României, nu știe care este limita între interesul propriu și interesul național. Îl copie, la indigo pe sinistrul de la Cotroceni care cu care coabitează.

Parlamentarii europeni reprezintă popoarele Europei în forul de dezbatere și de co-decizie al Uniunii Europene, Parlamentul European. Popoarele și nu partidele. Chiar dacă partidele naționale au format familii politice în cadrul PE în care activează pentru susținerea intereselor acestor popoare potrivit ideologiilor lor, partidele nu sunt principalii actori ai PE.

România are, pentru prima oară și chiar surprinzător, doi vice-președinți ai Parlamentului European din 14 ! Două doamne, Adina Vălean/PNL din partea PPE și Corina Crețu/PSD din partea S&D. Amândouă au fost alese pentru că a existat din partea familiilor politice respective convingerea că merită a fi promovate în calitate de vicepreședinți ai Parlamentului European pe baza activității lor anterioare în cadrul PE și nu pentru greutatea pe care țara lor o are în Uniunea Europeană. De aceea este surprinzătoare alegerea a doi români într-un colectiv atât de restrâns, cum este cel al vicepreședinților PE.

Ce face anormalul Victor Ponta ? O măgărie. Nu poate fi calificată altfel din moment ce el nu vorbește doar în calitate de președinte al PSD ci în calitate de prim-ministru al României.

Colega noastră din PSD, europarlamentarul Corina Crețu, a primit astăzi funcția (foarte importantă!) de vicepreședinte al Parlamentului European! Felicitări Corina, sunt sigur că vei reprezenta România cu foarte multă responsabilitate și dragoste de țară! Suntem foarte, foarte mândri de tine! De asemenea, mulțumesc grupului S&D pentru sprijinul oferit Partidului Social Democrat și României !”.

Dacă nu pomenea și România, era în regulă. Pomenind și România, a ieșit din postura de președinte de partid și a intrat în cea de premier. Ei bine, ca premier nu are voie să excludă cealaltă realizare, din partea PPE, unde un român a ajuns în aceeași funcție de vicepreședinte, mai mult, din 14 vice-președinți ai PE doi sunt români. Ce se poate înțelege din această declarație ? Că alegerea Adinei Vălean în funcția de vice-președinte a PE este împotriva României ?!

Creatura vrea să fie Președintele României. Împotriva României, cred eu, din moment ce din modul lui de a judeca lucrurile consideră că cei care nu sunt pesediști sunt anti-români. Discriminarea politică la nivelul la care este Ponta reflectă un comportament, pe fond, antinațional.

marți, 1 iulie 2014

Patriotism a la PSD ! Luptă împotriva altor români în loc să fie pe aceleași baricade.

Românii au două candidate la vice-președinția Parlamentului European. PPE are 6 locuri iar PES are 3 (a renunțat la 2 pentru a avea 1/2 din președinția PE).

Cătălin Ivan vine  cu o intervenție publică, să afle toată lumea (de aici). PSD, partid românesc, nu va vota cu românul desemnat de PPE, Adina Vălean !

În general, trădătorii îşi merită soarta, iar eu nu pot s-o văd altfel pe Adina Vălean decât ca pe un trădător. Am dus multe bătălii împreună, ştiu cât de vehementă era împotrriva lui Traian Băsescu într-o anumită perioadă. Schimbarea asta radicală de discurs pe noi ne-a uimit, ca să folosesc un cuvânt elegant. Voturile noastre nu le va avea, pentru că oricât de mult ne-am dori ca România să aibă cât mai mulţi reprezentaţi în funcţiile importante din PE, contează şi calitatea acestora”.

Idiot ?! De ce nu ? Este o cumplită lipsă de logică politică în declarația lui. Ar fi altceva dacă, nu cumva, voturile contra ale PSD ar favoriza candidatura Corinei Crețu. Dacă ar exista o cerere a PES ca PSD să participe la o „cooperativă” prin care să fie eliminat un candidat român pentru un candidat din altă țară. La „patrioții” din PSD te poți aștepta la orice. Dacă vor câștiga alegerile prezidențiale parcă îi văd devenind susținători ai lui Vladimir Putin. Așa cum este șeful lor din PE, Martin Schulz.

PSD merită trimis în opoziție perpetuă. Este plin de jigodii.