marți, 1 iulie 2014

Patriotism a la PSD ! Luptă împotriva altor români în loc să fie pe aceleași baricade.

Românii au două candidate la vice-președinția Parlamentului European. PPE are 6 locuri iar PES are 3 (a renunțat la 2 pentru a avea 1/2 din președinția PE).

Cătălin Ivan vine  cu o intervenție publică, să afle toată lumea (de aici). PSD, partid românesc, nu va vota cu românul desemnat de PPE, Adina Vălean !

În general, trădătorii îşi merită soarta, iar eu nu pot s-o văd altfel pe Adina Vălean decât ca pe un trădător. Am dus multe bătălii împreună, ştiu cât de vehementă era împotrriva lui Traian Băsescu într-o anumită perioadă. Schimbarea asta radicală de discurs pe noi ne-a uimit, ca să folosesc un cuvânt elegant. Voturile noastre nu le va avea, pentru că oricât de mult ne-am dori ca România să aibă cât mai mulţi reprezentaţi în funcţiile importante din PE, contează şi calitatea acestora”.

Idiot ?! De ce nu ? Este o cumplită lipsă de logică politică în declarația lui. Ar fi altceva dacă, nu cumva, voturile contra ale PSD ar favoriza candidatura Corinei Crețu. Dacă ar exista o cerere a PES ca PSD să participe la o „cooperativă” prin care să fie eliminat un candidat român pentru un candidat din altă țară. La „patrioții” din PSD te poți aștepta la orice. Dacă vor câștiga alegerile prezidențiale parcă îi văd devenind susținători ai lui Vladimir Putin. Așa cum este șeful lor din PE, Martin Schulz.

PSD merită trimis în opoziție perpetuă. Este plin de jigodii.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Uitati ca cei cu care urmeaza sa fuzionati, recte p.d.l. au facut acelasi lucru, pe care dumneavoastra il incriminati acum, in P.E. Eu zic sa o lasati moarte. Cine este Adna Valean si ce a facut ea pentru a merita acest loc ?

ADRIAN spunea...

Sunt jigodii pentru ca au zis ca nu vor vota un roman? De ce trebuie sa fim asa sentimentali in politica? Ei sunt niste luptatori care vor sa-si atinga scopurile politice ...
Eu o iau insa de la general la particular in logica asta. Adica, PSD sunt jigodii pentru ca nu voteaza un roman despre care ar fi pretins ca nu are calitatea morala dupa standardele lor. Prin urmare, un bun roman trebuie sa voteze un roman ca sa nu fie o jigodie. Cu alte cuvinte, daca substituim "Valean" cu "Macovei" inseamna ca PSD ar fi trebuit sa voteze o astfel de propunere PPE (din fericire nu a fost o astfel de odioasa optiune), asa cum PDL - partidul fratesc de azi - a votat in exercitiul trecut pe Laszlo Tokes, tot cu sustinere PPE. Deci cum ar suna "PSD sunt niste jigodii pentru ca n-o voteaza pe romanca Macovei?" Destul de basist, nu-i asa?
Eu am scris despre jigodiile PDL/PPE: http://a-craciunescu.blogspot.ro/2012/09/cica-am-avea-europarlamentari.html
si nici n-am uitat si nici nu mi-am schimbat aprecierile morale. Stiu, morala n-are ce cauta in politica. Dar nu ma pot abtine! Bine ca s-a ales dna Valean! Abia astept o noua dezbatere in PE, organizata de dansa, despre cianurile celor de la RMGC ...

Crăciun Florin spunea...

Nu vă mai forțați. Adina Vălean a fost aleasă din primul tur cu o majoritate confortabilă iar Crețu a primit investirea în al doilea tur. Ivan este un dobitoc care a ales confruntarea și în spațiul european nu doar la nivel național.

Adrian, nu pentru că a zis că nu va vota ci pentru „celelalte cuvinte”.

Anonim,

Adina Vălean are niște merite în activitatea din PE, printre care eliminarea taxelor de roaming, generalizarea reglementărilor pe apelurile 112 cu identificarea locului accidentului, reducerea diferențierilor de dezvoltare economică între țările UE etc. Dar nu este o tragedie că nu știi ce fac românii pe la PE.

ADRIAN spunea...

Nu ma fortez de loc, cand am scris stiam deja ca a fost aleasa.
Ramane intrebarea generala: orice roman trebuie votat? Daca in locul ei era Macovei, care intre noi fie vorba este mult mai activa in PE decat Adina Valean, atunci o asemenea candidatura era acceptabila? "Celelalte cuvinte" sunt in urmarirea unor scopuri politice, sa nu ne suparam sentimental!