joi, 29 aprilie 2010

Idei pentru o Constituție nouă


Câteva zile voi fi plecat. Azi are loc o primă întâlnire la Hotelul Intercontinental a grupului care urmează să se constituie într-o comisie pentru o nouă Constituție, comunică Lilick. Regret că nu pot merge însă îmi propun să particip la celelalte întâlniri.

De la dna Zoe Petre iau materialul de mai jos care cuprinde ideile ce vor sta la temelia noii construcții.

O Constitutie Pentru Consolidarea Democratiei - Conferinta de Presa

Eu, unul, sunt mulțumit de aceste idei. Îmi doresc să le văd puse în pagină în textul unei noi Constituții. Mai mult, sper ca făcătura băsesciană promovată de Boc și incompetenții portocalii să fie oprită. Ne ocupă timpul și ne ostilizează, unii împotriva celorlalți. Nu sunt de acord cu dictatura, nu sunt de acord cu autoritarismul, nu sunt de acord cu monocameralismul, nu vreau să ajungem să trăim în totalitarism.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Domnule Iliescu
Nu sunt un partizan politic ci dimpotriva. Va cer totusi sprijinul.
Va rog sa cititi cu atentie randurile mele. Dumneavoastra sunteti persoana indicata ca sa spuneti poporului adevarul. Romania sub Basescu a devenit
umbrela terorismului arab. Sper ca colegii dumneavoastra sa citeasca acest mesj.
Este cazul ca romanii sa faca ceva pentru ei insasi. Indrasnesc sa va rog in interesul tuturor, sa cereti deschderea unei ANCHETE , care va avea sprijin international. RH

INTELEGERE SECRETA INTRE BASESCU SI BEN LADEN.

-REGIMUL BASESCU UMBRELA PENTRU TERORISMUL INTERNATIONAL -

AM TRIMIS AMBASADEI SUA, DOCUMENTUL IN LIMBA ARABA A INTELEGERII
BASESCU BEN -LADEN. PE BAZA ACESTEI INTELEGERI iINTRE CEI DOI TERORISTI AU FOST ELIBERATI
2021 TERORISTI ARABI , 4 MEMBRII AI CONDUCERII AL QUEDA. A FOST DEASEMENEA ELIBERAT UN TERORIST ROMAN PREGATIND UN ATENTAT LA TIMISOARA. ACEST ATENTAT PUTEA DUCE LA MII DE VICTIME.
IN LEGATURA CU ACEST ATENTAT PRESEDINTELE ROMANIEI FACE O DECLARATIE RECUNOSCAND CA TERORISTII ARABI NU SUNT ARESTATI SAU NEUTRALIZATI , CI DOAR TRIMISI IN AFARA TERITORIULUI PENTRU 15 ANI ! ( SE REITORC DE OBICEI CLANDESTIN DUPA 2-3 LUNI ).
Cazul cel mai uluitor este cel al timisoreanului Ioan Lesch. Acesta intentiona sa-si lase autoturismul intr-un loc aglomerat din Timisoara, sa-l inchida ermetic si apoi sa dea drumul gazului din butelii. Dupa cateva minute, urma sa actioneze de la distanta telefonul mobil, lasat in masina, care, cu ajutorul unui dispozitiv artizanal, ar fi declansat deflagratia. Explozia, care ar fi fost amplificata de rezervorul plin cu benzina al masinii, ar fi provocat un adevarat carnagiu..”pe parcursul monitorizarii, au fost obtinute date privind intentiile lui Lesch Florin Ioan de a comite atentate teroriste impotriva unor baze militare americane ce ar fi infiintate in Romania, cu ajutorul armelor si munitiei la care ar avea acces”. Iata ce declara Traian Basescu. asa numitul aliat al americanilor “Sa nu credeti ca suntem la prima situatie in care ar exista la unii cetateni, in mod deosebit straini, tentatia de a evalua posibilitatile organizarii unor atentate pe teritoriul Romaniei. Practica noastra este: la suspiciune, expulzare si mai discutam peste 15 ani”, a declarat Basescu
VOI REVENI IN CURAND CU DETALII IN LEGATURA CU ANCHETA AMERICANA CARE VA DUCE LA SCURTAREA MANDATULUI PREZIDENTIAL.
Robert Horvath- DEVA Ziarist USA
Urmariti noi desvaluiri
http://devanewyork.blogspot.com/

soim press spunea...

Inregistrarile video ale conferintei
http://www.soim.ro/story.php?title=elaborarea-unei-noi-constitu%C8%9Bii-pentru-consolidarea-democra%C8%9Biei

Anonim spunea...

GARANTEZ TRIMITEREA LUI TRAIAN BASESCU LA PUSCARIE.
Fostul presedinte Emil Constantinescu a dezvaluit, ca Traian Basescu a scapat de la a fi arestat si plimbat in fata camerelor cu o pereche de catuse la maini numai gratie integrarii in UE “.Integrarea in UE l-a salvat pe Basescu de arest si catuse”
De data aceasta nu va scapa…… de catuse!

DOSARUL CRIMINAL BASESCU – VANZAREA FLOTEI AERIENE ROMANE.

IN CALITATE DE MINISTRU AL TRANSPORTURILOR A VANDUT AVIOANELE
ROMANESTI TERORISTILOR INTERNATIONALI PE UN PRET DE NIMIC . UN AVION LA PRETUL UNUI JEEP.
ABSOLUT TOATE DOCUMENTELE POARTA SEMNATURA ACTUALULUI PRESEDINTE AL ROMANIEI.
ABSOLUT TOTI CUMPARATORII SUNT IN INCHISOARE SAU SUNT TRECUTI PE
LISTA TERORISTILOR INTERNATIONALI.
DE EXEMPLU ” TAROM a vândut două avioane cargo Boeing 707, avion similar cu cel folosit de preşedintele României, cu câte 300 de mii de dolari bucata .Ultimele două avioane vândute de compania naţională sunt BAC-uri 1-11, cu înmatriculările YR-BCJ şi YR-BRC. Au fost vândute la pachet cu 120.000 de dolari, avioane similare fiind scoase la vânzare de alţi operatori cu sute de mii sau chiar milioane de dolari.
PENTRE ACESTE ACTIUNI DE NATURA CRIMINALA TRAIAN BASESCU VA SFARSI IN PUSCARIE, ESTE MOMENTUL CA CETATENII ROMANIEI SA CUNOASCA ADEVARUL SI SA CEARA DREPTATE.
CITITI ARTICOLUL COMPLECT :FLOTA AERIANA A MAFIEI ROMANE
(COMANDANT TRAIAN BASESCU)
http://devanewyork.blogspot.com/

Robert Horvath DEVA SUA ziarist de investigatie specializat in terorism si transport ilegal de arme.

Anonim spunea...

SENZATIONAL ! SENZATIONAL ! SENZATIONAL !

PROCURATURA FRANCEZA REDESCHIDE DOSARUL CRIMEI BASESCU
DE LA ROUEN ANUNTA ZIARUL FRANCEZ PARIS SOIR.

"Traian Basescu s-a integrat in UE inaintea Romaniei .Cum? A scufundat flota franceza (1981) inaintea celei romanesti. Aceasta mica poveste a fost ingropata cum trebuie de fosta Securitate (Serviciul secret Ceausescu ) inainte de 1989, iar apoi dupa 2004 necercetata. Povestea celor 37 de vase scufundate datorita unui ordin eronat a tanarului comandant de vase Basescu poate parea putin veridica. Problema este ca Basescu a recunoscut acest fapt într-un interviu la Prima TV, ca incendiul din portul Rouen a pornit de la vasul sau. Mai mult, Basescu a admis ca a falsificat probele pentru a scapa de sanctiuni.
In iarna 1981\1982 in portul Rouen (Sena maritima) a avut loc un incendiu devastator ce a produs pagube materiale uriase dar din fericire nu s-a soldat cu victime. Autoritatile portuare franceze au suspectat un vas romanesc “Arges” al carui comandant era nimeni altul decat actualul Presdinte a Romaniei. Era prima cursa lunga a viitorului Presedinte. Paguba produsa de Basescu se situaza undeva la peste 10 miloane de dolari. … Probabil acest eveniment nu era cunoscut de noi astazi daca Basescu nu recunostea in cadrul unui interviu propria greseala ["Starea de veghe - in spatele usilor inchise" a postului Prima TV (23/24 iunie 1998, incepand cu ora 23,30)] incercand sa explice de fapt relatia sa cu Securitatea: “Noi eram sub controlul organelor de Securitate toti, de la ospatar pana la comandant, prin aceea ca anual primeam un aviz de navigatie … Spre exemplu, sunt cateva episoade foarte interesante, as spune … care au facut obiectul de interes al organelor de Securitate din Romania in mod cert. Spre exemplu, cand eram comandant pe “Arges”, la 3 luni de cand imi obtinusem brevetul de comandant. Am luat foc in portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost in incendiul din Rouen in Franta. Nava suspectata ca a generat poluarea, care a facut ca tot bazinul portului Rouen si Sena sa fie tot o flacara pe o intindere de trei km, a fost nava mea, pentru ca era nava cea mai mare din zona si descarcam nafta in dana rafinariei “Sholfrancaise”. (n.r. – aici este posibil ca in textul tiparit sa se fi strecurat o eroare de transcriere a benzii, iar numele corect al rafinariei sa fi fost “Shellfrancaise”, ceea ce, in fond, nu schimba esential datele problemei). Am stat acolo 28 de zile in ancheta. Legislatia franceza functiona corect. Adica nu trebuia sa dovedesc eu ca nu s-a produs poluarea de la mine, ci autoritatile franceze trebuiau sa dovedeasca ca s-a produs poluarea de la mine. In cele 28 de zile m-am prezentat si la tribunal, am fost si in ancheta organelor de Justitie franceze si, dupa 28 de zile, instanta s-a pronuntat ca nu poate fi probata vina navei “Arges”. Am plecat, dar au ramas un litigiu, o acuzatie la adresa navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune … A fost un litigiu, am explicat organelor de Securitate ce s-a intamplat cu noi acolo si acum pot sa o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva in instalatie inainte sa permitem accesul autoritatilor franceze la bord, ceea ce a facut imposibila demonstratia, demonstrarea vinei noastre … Acasa nu puteam sa nu-i spun care a fost realitatea macar armatorului, armatorul nu puteam sa mi-l mint, iar in echipaj erau destui care stiu ce s-a intamplat”, a relatat ex-comandantul Basescu.” In cursul zilei de ieri procuratura anunta redeschiderea dosarului crimei de la Rouen
Despre acesta investigatie in prezent se ocupa si dl. Robert Horvath, un distins ziarist american care locueste la New York "
AM TRANSMIS ACEST ARTICOL AMBASADORULUI FRANCEZ LA BUCURESTI
http://devanewyork.blogspot.com/