miercuri, 11 aprilie 2012

Liberalii. Între sentimentalism și pragmatism.

În 7 aprilie a avut loc Congresul PNL pentru confirmarea unanimității în politica alături de PC și PSD în cadrul USL. Semnal pentru aliații „de conjunctură” că nu avem treabă cu mafia băsesciană - aliații făcând același lucru, în același timp și tot sub imperiul unanimității -, atenționare către PDL și UDMR că „ața ghemului” s-a terminat și că în viitorul apropiat nu există, categoric, posibilitatea unei aproprieri politice (rămâne însă cea personală, academică și profesională), semnal foarte puternic către populația aflată în espectativă cu privire la ciudățenia social-liberală că aceasta are viață și este hotărâtă să câștige în confruntările politice din acest an și, mai mult, promisiunea că social-liberalismul de conjunctură constituit mai an vrea și poate să pună capăt „domniei” vagabondului Traian Băsescu.

Am reținut, în special, din discursul ținut de Crin Antonescu, îndemnul adresat membrilor celor trei partide și românilor în general, de a fi naționaliști. La fel ca francezii, grecii, germanii ... Naționaliști în sensul promovat de liberali, un îndemn care repune în actualitate conceptul liberal „Prin noi înșine !”, concept care a dus la formarea României moderne în perioada interbelică a secolului trecut. Nu știu dacă românii vor accepta acest îndemn, știu însă că actuala guvernare ne vinde pe bucăți capitalului străin și că prin lege s-au luat măsuri de sugrumare a capitalului românesc. În timp ce intreprinzătorului român i s-au impus sute taxe și impozite (chiar impozit la impozit), i s-a restricționat sever accesul la libera intreprindere economică și financiară (sub acuzația că românii sunt, prin natura lor, evazioniști fiscali), vagabonzilor de prin restul lumii li se oferă, pe tavă, oportunitățile de afaceri și chiar afacerile în lucru, după perioadele de organizare, acum când fructul investițiilor trecute încep să dea roade.

La Congresul extraordinar și plenipotențiar al PNL a fost „culeasă” înainte de a pica pe sol și a se confunda cu restul „frunza” pedelistă care a dorit să rămână și pe viitor verde, în cu aplauzele ne-unanime de această dată. Nu doar că a fost culeasă, a fost și cocoțată pe o creangă înaltă, în vârful copacului liberal, pe o funcție în concordanță cu „gradul politic” obținut de frunza portocalie în partidul la temelia și „doctrina” căruia a lucrat cu spor până mai ieri. „Generalului” PDL i s-a oferit gradul și funcția de „general” PNL. Mie mi-a căzut greu „la pipotă” însă nu am cum protesta decât aici, pe blog.

Vreau să fiu clar pentru cei care vor citi această postare. Nu am nimic împotriva aderării la PNL, adică să îmi devină colegi, membrii altor partide, inclusiv PDL. Mă deranjează însă faptul că aceștia nu mai urmează traseul promovării în partid și al nominalizării în funcții publice și de demnitate publică cu sprijinul nostru, al membrilor. Sunt primiți și promovați în funcțiile de decizie politică și publică în disprețul nostru, al celor care nu am făcut traseism politic. Este deranjant, este umilitor. O spun eu, cel care nu are de gând să ceară o promovare în partid sau în funcții publice pentru că nu mai am vârsta pentru așa ceva. Consider că în astfel de funcții se cuvine a fi promovați cei mai tineri, cu putere de muncă și dorința de a dovedi că sunt utili în funcțiile pentru care aplică. Cei din generația mea suntem mai buni în formațiuni de sprijin politic și administrativ sau, în funcție de postul ocupat de cei tineri, în sprijin de specialitate acolo unde cunoștințele și experiența noastră poate fi utilă.

Ieri, PNL a dat un nou subiect bombă în presă. Decapitarea conducerii PNL București și alte măsuri administrative cu decapitări locale. Cei înlăturați s-au evidențiat prin opoziția față de PDL, PSD și PC. Discutabilă și decizia, discutabilă și oportunitatea luării ei, discutabile și reacțiile părților.

Statutar, măsura este în regulă. Este în regulă și sub aspect managerial. Conducerea actuală a PNL dorește să aibă la București lideri locali care să aplice deciziile fără a le modifica conținutul și fără a pune în pericol proiectul politic cu care aceasta a câștigat alegerile în partid. Însă aspectul managerial are o hibă. Încalcă principiul liberal al luării deciziilor. Poate fi invocată o stare de urgență însă liberal este ca această urgență să fie urmată, obligatoriu, de o prezentare a motivelor acțiunii organizațiilor din București, supunerea votului acestor organizații a măsurii luate și aplicarea, imediată, a deciziei rezultate în urma votului. Nu este exclus ca la nivelul organizațiilor din București să fie confirmată decizia de ieri a organelor de conducere ale PNL. Dar poate fi și invers. În totul sau în parte. Pentru că măsura luată fără acceptul liberalilor bucureșteni poate avea consecințe serioase la nivelul ambelor bătălii politice din acest an: alegerile locale și cele parlamentare. Principala consecință poate fi aceea a absenței liberalilor și susținătorilor lor de la vot sau votul ostil aleșilor de la nivel central. Ar fi culmea ca PNL, cu un procentaj de încredere semnificativ la București să piardă, încă odată, Bucureștiul.

Ieri seară, la restaurantul „La Sara”, am avut o întâlnire furtunoasă a bloggerilor liberali. Părerile fiind împărțite, discuțiile au fost aprinse. Mai aprinse ca de obicei. Totuși, în unele puncte am ajuns la consens. Frunzăverde și eventualii alți pedeliști care doresc să se îngălbenească au pierdut. Categoric. În sensul promovării lor în dauna liberalilor care timp de 4 ani au suportat mizeriile și mojiciile portocaliilor și udemeriștilor. Însă noi nu putem influența deciziile organizațiilor locale ale PNL. Culmea, de este adevărat, ieri se pare că a trecut la PNL organizația PDL Voluntari. Cine îi va primi pentru ca portocalii să ia toate funcțiile în conducerea locală, va face o mare greșeală. Pentru că dacă acceptăm ideea că primarii și consilierii PDL trecuți la PNL vor face campanie PNL pentru parlamentare în scurta perioadă de timp până la aceste alegeri, nu este mai puțin adevărat că pedeleii „salvați” în ultimul ceas pot deveni majoritari pentru PDL mai târziu. Membrii ai PNL cu atitudini și afiliere politică la PDL, indiferent dacă PDL va mai avea sau nu o influență semnificativă în Parlament.

Conducerea PNL a declarat că nu vor mai fi făcute „achiziții” din tabăra mafioților portocalii. Așa spun cei din conducere, însă la bază, în teritoriu, cârdășia locală își spune cuvântul. Iar presa nu iartă. Știrile vin. Și vin. Și ne sufocă. PNL se portocalizează. Iar rațiunea o ia razna, făcând loc sentimentalismului și dezgustului. Iar actuala conducere a PNL pierde. Pierde susținerea masei liberale. O masă mare, o masă care dă votul politic la alegeri. Nu vom vota pentru că așa ni se spune. Votăm cum considerăm noi că este corect. Impunerea mandatarilor de la centru, pentru păstrarea puterii politice la nivelul partidului de către grupul care a câștigat la un moment dat fără acceptul masei liberalilor activi va fi un eșec. Liberal. Ne duce în opoziție.

Deciziile la nivelul Bucureștiului nu îmi plac. Chiar dacă eu cred că pot fi motivate sub aspectul actului de management. Sunt unul dintre susținătorii lui Chiliman, îl susțin și pe Dan-Cristian Popescu, susțin pe toți cei care au votul membrilor organizațiilor din care fac parte. Susțin chiar dacă, personal, este posibil să am altă părere cu privire la omul respectiv. Și, sincer, la Chiliman am. Posibil să fie o lipsă de informare din partea mea, însă eu mă refer, exclusiv, la impresia rămasă după discuțiile cu Chiliman la care am participat. Însă asta nu m-a împiedicat să merg pe Magheru și alături de alți liberali să strig „Chiliman” pentru a arăta că îl susțin.

Mă bucură și faptul că o parte dintre liberalii cu state vechi în partid au aceeași poziție: Varujan Vosganian, Ludovic Orban. Mai sunt și alții însă cei doi s-au exprimat deja. De alții nu știu, nu știu pentru că nu am căutat.

Nu o să devin victima propagandei portocalii care profită de eveniment pentru a băga zâzania între noi. Am hotărât să accept actul managerial. Între noi, liberalii, îmi voi vărsa năduful și voi acționa așa cum voi considera de cuviință. Acum trebuie să ducem „războiul”. Putem lăsa, în acest an răfuielile interne deoparte. Cu condiția ca Chiliman, DC Popescu și alți liberali care se simt nedreptățiți să nu plece din PNL. Pentru că dacă vor părăsi PNL-ul, nu mai am treabă cu ei. O părăsire a PNL înseamnă o confirmare a deciziei de ieri a conducerii. Iar eu voi fi primul care va recunoaște că am greșit susținând pe cineva care poate părăsi partidul din orgoliu.

19 comentarii:

Anonim spunea...

domnule Craciun, ma bucur ca ramaneti ratinal...
in textul dv. s-a strecurat insa o inaderventa- spuneti ca cei schimati din functii s-au manifest mereu printr-o pozitie anti-PDL si anti-PSD, cand corect ar fi fost sa spuneti ca s-au manifestat printr-o pozitie anti-PSD si anti DEFECTORILOR din PDL... Corect ar fi si sa spuneti ca si cei care au votat pentru schimbarea lui Chiliman (Crin Antonsescu si mare parte dintre membrii biroului politic prezenti in acea nenorocita zi de luni)s-au manifesta constant anti_PDL si anti-bASESCU (mai ales Crin!)-sunt convins ca sunteti de acord cu asta, chiar daca nu rezulta din textul dv.

As vrea sa va atrrag atentia, ca cel mai mare ajutor pe care il poate obtine PDL-ul si basescu este tocmai sabotarea relatiei cu PSD,iar la aceasta, vad ca lucreaza cu entuziasm foarte multi din PNL (probabil si din PSD)

Solutia castigatoare e simpla- tii USL unit si frontul hienelor portocalii se dezintegreaza- experienta dv. de comanda in Armata romana ar fi trebuit sa va duca la aceiasi concluzie, dupa cum cred ca stiti ca nu exista batalie fara pierderi si nu exista lupta politica fara compromisuri (groaznic dar adevarat)...

Cei care saboteaza unitatea USL, fie ca o fac din idealism, orgoliu sau alte interese nu fac decat sa ajute Inamicul (Securistul de la Cotroceni si haita de hiene basiste), chiar mai mult decat propriile trupe (aflate in plina dezagregare in fata colosului USL)...

PS: inclin sa cred ca Antonescu a gresit mazilindu-l pe Chiliman luni, dar haideti sa convingem oamenii (si pe unii si pe altii) ca amenintarea cu parasirea PNL-ului facuta de Chiliman este o greseala si mai mare- nu e momentul ca cineva sa se lase condus de vanitati si ambitii, sper ca, intre timp, Quintus si Radu Campeanu sa-l potoleasca pe Chiliman, s-a facut deja destul rau

Shadow spunea...

@Nea Florine

Nu mai merge cu aberatiile lui crin. Aproape ca m-a pierdut de votant. Inteleg disciplina de partid dar nu inteleg deloc cum de frunzaverde devine "sef" peste noapte si cei care au muncit ani de zile in pnl pt partid sa nu poata sa urce. Nu mai suport nu numai pe antonescu dar nici pe "pramatiile" din "preajma" sa de la mihalache ex-psd-ist de vaza la voicu si compania.

Singurii care trebuie "potoliti" nu sunt cei care nu au aceeasi opinie cu conducerea pnl ci chiar "conducerea pnl" si acolitii care v-au taiat si comunicarea cu crin de ani de zile deja. Hai sa nu mai fim ipocriti si sa o spunem drept. pnl-ul sub crin antonescu si "camarila" sa nu mai arata deloc a partid liberal.

Sunt dezgustat sincer.

Anonim spunea...

TOP GUN
Pornind de la titlul dvs.,sentimentalism vs.pragmatism,ar merge primul asta asa in familie,intr-o amicitie,dar cand e vorba despre popor si viitorul lui, parca merge mai degraba ,pragmatismul!!!!Lantul slabiciunilor o fi el mai actual ca niciodata,dar gata.....!!!!Ma simt dezgustat si chiar mi-e lehamite,chiar nu mai avem incredere in nimeni??????
Sarbatori fericite si un Paste linistit alaturi de cei dragi!!!!
P.S. O ZI EXCEOTIONALA SI SA FITI IUBITI!!!!

Anonim spunea...

ERATA:EXCEPTIONALA,SCUZE....!

Crăciun Florin spunea...

Anonim (primul),

Nu sunt împotriva alianței USL. Faptul că susțin în paralel, creșterea PNL și o poziție față de PSD și PC care să facă diferența între noi nu neagă alianța. Tocmai experiența din armată îmi spune că luptele din acest an este bine să fie duse în cadrul USL. Are susținere. Mă deranjează însă să faptul că în loc să fie aleasă calea dialogului, în cadrul partidului, se iau decizii care sunt comunicate țării fără a fi cunoscute de membrii PNL care ar avea ceva de spus.

Pe de altă parte, afirmarea în fața PSD a unor opțiuni de angajament politic nu subminează relația de conjunctură dintre noi. În caz că PSD are altă părere, și o are - mulți lideri formali și informali, cum ar fi Iliescu - susțin, public, că PNL are pretenții prea mari în relația cu PSD, este treaba PSD. Și PSD știe că a renunța la relație nu îi avantajează. Nu pe termen scurt, ci pe termen lung. Nu degeaba PDL se zbate atât. Iar părăsirea USL de către PSD îi va duce sub 30% din intențiile de vot.

Eu nu văd unitatea USL prin supunerea PNL la mofturile și pretențiile PSD și PC. Ei încearcă, noi însă trebuie să ne menținem pe poziții.

Ai dreptate, deciziile de ieri le accept ca un compromis în relația cu PSD și PC.

Crăciun Florin spunea...

Shadow,

Știu cum gândești. Este dreptul tău. Dar tu ești departe. Și, totuși, ai condus firme și ai acționat managerial. Te rog să judeci situația sub acest aspect.

Crăciun Florin spunea...

TOP GUN,

Eu aleg pragmatismul, atunci când latura sentimentală poate deveni dăunătoare. Ai văzut că am acceptat situația chiar dacă nu îmi place ce s-a întâmplat.

Anonim spunea...

TOP GUN
M-am mai linistit,si e bine daca ar exista mai multi oameni ca tine,(putem renunta la pluralul de reverenta,nu-i asa?),sa nu dai credinta pe rusine!
O SEARA EXCEPTIONALA SI SA FII IUBIT!

Crăciun Florin spunea...

TOP GUN,

În regulă.

Anonim spunea...

Primul anonim se intoarce:)

Domnule craciun, aruncati o privire aici :
http://www.alecuracoviceanu.ro/?p=4427

update cu vesti bune:
http://roxanaiordache.wordpress.com/2012/04/11/andrei-chiliman-ramane-in-pnl-impacare-de-pasti/#comment-97923

ramane insa problema bloggerilor liberali bucuresteni care s-au grabit sa-l insulte pe Crin Antonescu, mai ceva decat scursorile basiste de la evz hotnews sau Adevarul (numitul cartianu- cioc portocaliu)

de pilda:
http://www.romanialiberala.ro/RL/

daca ii cunoasteti pe copii acestia, cred ca ar trebui sa-i indrumati putin, ar fi pacat sa fie lasti sa se dezvolte de capul lor- lipsa acuta de modele ii face vulnerabili- va spun din experienta, fiind cadru didactic

... si o precizare:
vad ca am lasat impresia in prima mea postare ca as fi mai degraba fan PSD decat PNL... de fapt sunt simpatizant PNL din 90, membru PNL din 96',... si eu imi doresc ca PNL-ul sa creasca cat mai mult, doar ca, consider inlaturarea regimului basscu mult prea importanta pentru a ma lasa orbit de resentimente fata de PSD (de fapt fata de FSN, am trait "din plin" epoca fesenista) sau orbit de orgolii si ambitie, periclitand astfel sansa USL de a distruge "once and forever" acest regim ticalos

PS: problema cu copii din blogosfera liberala mi se pare foarte serioasa, va rog sa luati in considerare rugamintea mea!

Cu stima

Crăciun Florin spunea...

Anonim (primul),

În regulă. Am citit la Roxana Iordache, caut, încă, o confirmare. Faptul că Chiliman o pune la pace cu Antonescu, după ce s-a consultat cu seniorii și probabil cu Tăriceanu, mă bucură.

Cu referire la Crin Antonescu și bloggerii liberali este mai mult de vorbit. Pentru majoritatea bloggerilor, în general liberali radicali (liberali conservatori, liberali pur și simplu, liberali monarhiști, social-liberali etc.), liderul PNL la un moment dat este cel care și-a luat un angajament prin care va administra „corabia” liberală de la o stare către altă stare mai bună, alături de cei care sunt, la acel moment, în PNL. Crin Antonescu a fost, la începutul mandatului său, în linia dorită. Au apărut niște momente la nivelul conducerii PNL în care nu s-a mai încadrat în tipar. Chiar dacă PNL mergea bine, adică urma cursul ascendent de pe timpul mandatului lui Tăriceanu. Acele momente au deranjat, nu se știa de ce au fost luate acele măsuri, ce justificare a fost la baza lor. Având în vedere faptul că simpatiile personale ale majorității bloggerilor au fost înlăturate din elita de conducere a partidului, existând unele declarații destul de severe ale lui Crin Antonescu cu privire la acestea dar și unele excese de comportament (declarația privind lipsa prezenței de la lucrările Senatului etc.), s-a instalat o stare de ostilitate. Se pare că reciprocă, din moment ce există o bănuială că un atac asupra noastră din ziarul Cotidianul de azi a fost comandat de undeva din anturajul lui Crin.

Bloggerii din club sunt absolut independenți în manifestări. Nu suntem pe aceeași lungime de undă, avem opinii diferite cu privire la o situație sau stare politică, nu avem aceleași simpatii, discuțiile în contradictoriu fiind regula întâlnirilor și nu avem concluzii de final. Nu luăm decizii privind comportamentul ulterior. Totuși, sunt situații în care ne unim pentru a face față unei situații care ne privește. Dar și atunci fiecare este liber să acționeze așa cum dorește.

Este imposibil să temperezi bloggerii.

Cu privire la site-ul românialiberală.ro sunt păreri și păreri. Eu unul consider că unele dintre materialele de acolo sunt exagerări. Fiind însă puncte de vedere ale prietenilor mei din blogosfera liberală trebuie să le accept, pentru că și ei îmi acceptă punctele de vedere pe care le am în
contradicție cu ale lor. Uneori dezbatem aceste luări de poziție, alteori ne „ciupim” pe net însă nu adoptăm poziții radicale, de ostilitate.

Pe de altă parte, noi l-am invitat pe Crin Antonescu la o dezbatere a problemelor „în litigiu” însă nu a găsit, până acum, timp. Nici o problemă. Este ocupat. La Congresul din 7 aprilie ne-a spus că nu este un vinovat pentru că nu s-a întâlnit cu noi, că de câte ori a vrut să stabilească o întâlnire s-au invit alte acțiuni mai importante și se va întâlni cu noi imediat ce se va putea. Știm că el știe ce poziții avem noi. Știe că la o întâlnire cu noi va primi un set mare de întrebări. La fel cum au primit și alte personalități cu care am avut întâlniri: Varujan Vosganian, Tăriceanu, Ludovic Orban, Adrian Năstase, Zoe Petre etc.

Lipsa dialogului cu bloggerii turbulenți, chiar dacă susțin pe cel criticat, este, sigur, una din cauzele care au dus la luări de poziție mai tari. Iar Dan Mihalache are, aici, o oarecare vină.

Cu stimă,

ADRIAN spunea...

Prin ce anume se poate spune ca statutar ar fi OK? Eu cred ca s-a cam fortat statutul atat la Frunzaverde cat si la demiterea lui Chiliman. Care e interpretarea statutara care permite asta? Poate sunt eu prea rigid ...
1. Frunzaverde a fost dat vicepresedinte prin declaratii publice ale purtatorului de cuvant al partidului inca inainte de congres, singurul for cu atributii in ALEGEREA vicepresedintilor IN NUMAR DE 15. S-o fi reparat situatia cu congresul ad-hoc de saptamana trecuta. S-a renuntat insa la unul dintre vicepresedinti sau acum sunt 16?
2. La Chiliman s-ar putea spune ca e statutar ca presedintele de filiala judeteana/municipala (Bucuesti/sector) doar daca acceptam ca a fost "o situatie speciala". A fost insa dizolvat tot biroul local sau au fost "dizolvati" doar presedintii?

Eu cred ca s-a trecut peste o limita. Si daca se face asta "intre noi" inseamna ca dupa castigarea puterii nu va mai exista nicio limita care sa stea in calea "interesului suprem". Nu cred ca asa trebuie facuta politica si nu cred ca orice este justificabil.

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Chiliman conducea un consiliu de coordonare a filialelor bucureștene. Nu era o organizație în sine. Popescu de la 2 însă era. BPC propune și CEx dispune. Motivele nu au fost date publicității, DC Popescu spune ceva pe blogul lui în scrisoarea către membrii PNL S2. Insuficient, după părerea mea. Eu am admis, în postare, că ar putea fi o situație deosebită ce a necesitat măsura luată.

În plus, se pare că Chiliman rămâne în PNL și va candida la S1 din partea USL, DC Popescu rămâne în PNL și va lucra în folosul PNL S2 ... Ca atare, se va intra în normal, măcar pentru semnalul ce se dă populației.

Ai încheiat exprimând o îngrijorare pe care și eu o am. Există pericolul „zeificării” liderului PNL iar tradiția ne spune că așa ceva nu a existat până acum. Nu îmi doresc să ajungem un partid „de mase”, în sensul PCR, PSD, PDL.

ADRIAN spunea...

Nefiind membru nu stiu cum functioneaza PNL. Din statut reiesea ca PNL Bucuresti este echivalentul PNL Ilfov sa spunem iar PNL sector 2 este fix pe acelasi palier cu PNL Chitila sa zicem. Gresesc in interpretarea textului? BPC propune doar in "situatii speciale", altfel, asa cum e normal intr-un partid de jos in sus si nu de sus in jos, BP teritorial se alege de catre filiala si nu de catre presedintele partidului asa cum sunt parasutati vicepresedintii. Mie mi se pare o deficienta mai mult decat grava de democratie interna - transforma baza partidul intr-o turma din care numai niste baieti conteaza. Rau. Urat. Nu prea tine de "Romania bunului simt" si ma face sa-mi pierd zambetul la orice reprezentatie a "Scrisorii pierdute" atunci cand intra in scena Agamita Dandanache ...

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Deciziile în cadrul unor structuri, de orice natură ar fi ele, sunt, de cele mai multe ori, aplaudate de unii și criticate de alții.

Așa și aici. Unii au pornit o campanie de denigrare a lui Chiliman pentru a susține acțiunea lui Antonescu. Alții au atacat pe Antonescu pentru a susține pe Chiliman. Iar Chiliman declară și postează, superficial, că nu înțelege motive și induce, nu impune, ideea că trebuiau consultați liberalii bucureșteni. Iar pe surse aflăm că cei doi au încheiat un armistițiu, după ce Chiliman a obținut susținerea publică a lui Câmpeanu și Quintus.

Am fost atent la nuanțele explicațiilor. Nimeni nu s-a referit la metoda „decapitării”, ceea ce înseamnă o recunoaștere a legalității ei, toți s-au referit la unitatea partidului și beneficiul păstrării în partid a valorilor liberale, Chiliman fiind unul din exemple. Pe de altă parte, în afara unor membri ai partidului, fără poziții cheie în structurile centrale sau locale, nu a interesat pe nimeni decizia PNL și soarta lui Chiliman.

Putem judeca fiecare în felul lui, putem critica pe Antonescu, putem critica pe cei care îl susțin însă nu putem observa că toată această acțiune a avut un impact minor asupra publicului larg.

Suntem în fața unui fapt petrecut care nu are repercursiuni asupra populației. Iar asupra PNL impactul este minor. Interesele liberalilor din alte organizații nu sunt aceleași cu cele ale lui Chiliman și ale aliaților lui.

Pentru mine este ca un fel de atenționare. S-a făcut prea mult zgomot „pentru nimic”. Chiliman a încheiat, se pare, un armistițiu cu Crin și asta spune totul. „Zgomotul” a fost datorat orgoliului lui Chiliman. După ce a dormit o noapte, a ajuns la concluzia că va supune judecății organelor statutare măsura CEx și se va supune deciziei acestora. Iar acolo Chiliman își va prezenta în susținere realizările lui în fruntea liberalilor bucureșteni după statisticile măsurătorilor sociologice. Pentru că la „cantitate”, la numărul de membri atrași în organizațiile PNL din București nu stă prea bine. PNL este subțire, iar de are simpatizanți mai mulți nu doar Chiliman are meritul principal. Chiar Antonescu este unul dintre cei care au constituit un motiv pentru aderarea la PNL a unor bucureșteni.

Este greu să folosești reperele morale atunci când la mijloc sunt interesele personale.

Încep să fiu, din ce în ce mai convins, că la nivelul conducerii PNL se iau măsuri de maximizare a unor poziții dominante și ca situații în care unii lideri mai vechi ai PNL vor suporta unele „afronturi” vor mai exista. Așa că ... apa trece, pietrele rămân.

ADRIAN spunea...

Se poate. Eu i-am scris deja lui Rares Manescu ca in sectorul 6, la aceste alegeri, eu nu voi vota USL pentru ca mie mi s-a fluturat pe sub nas ideea de corectitudine, de legalitate, de "bun simt" si vad ca metoda ramane "ciocu mic".
Ar trebui sa le aduc aminte ca am votat Poteras ca sa nu mai fie Darabont, am votat Basescu ca sa nu mai fie Nastase. Gata! Mie imi ajunge. Eu vreau si ceva adevar, legalitate, incredere ... chestii d'asetea minore in fata calculelor de impact

Shadow spunea...

@Florin

Stiu ca sunt departe :-). Dar nu asta este "argumentul" :-).

In management deciziile se iau in concordanta cu interesul "actionariatului"(te prinzi matale care este acesta in cazul unui partid politic). Un manager are drept sa-si faca echipa dar nu sa actioneze "despotic". Simplul fapt ca exista mai multe voci in consiliul de administratie care nu sunt nici pe departe toti de partea managerului usureaza controlul pe care actionariatul il are asupra mecanismului decizional. Nu se dau "cecuri in alb" se verifica mereu "rezultatele partiale" iar "echipele" sau "bransele" cele mai performante nu pot fi nici pe departe schimbate la decizia managerului general.

Un exemplu. Primirea lui frunza verde in pnl nu securizeaza "zona" din care acesta vine. USL-ul era pe trend crescator si cu cel mai bun scor acolo. Sa iti "arunci la cos" oamenii "loiali" si competenti din teritoriu care au adus pozitia actuala pe mana unui nou venit pe care nu poti fi sigur este un act de management aberant.

Idem la Bucuresti. PNL avea un singur primar care recastiga fara pb sectorul 1. Cu o echipa performanta pt ca a rezistat in ciuda smecheriilor pdliste. De la neplata salariilor pt profesori de la bugetul de stat (unicul sector in care nu s-au platit, epoca videanu, pogea, boc) la atacurile udrei care nu au putut sa-l faca sa piarda electorat, etc. Acolo este o echipa performanta. Nu distrugi "performanta" unei echipe decapitand-o. Cum spune si francezul dar si americanul "nu schimbi o echipa castigatoare".

Acum in managementul marilor firme internationale datorita competitiei pt bugete apar si situatii aberante in care unii manageri incearca sa distruga alte echipe pt a castiga mai multa vizibilitate si implicit "putere" in grup. Pana acum nu am vazut vre-o reusita a acestora, incercari insa destule. Acesti manageri fiind si cei care parasesc rapid firmele.

Exista insa un obicei in frimele mari ca acolo unde "eficienta" lasa de dorit sa fie adus un manager al unei alte echipe care merge bine, etc. In aceste cazuri cel care pleaca de la o astfel de echipa spre una mai slaba numeste si in general in consiliul de administratie se accepta cine ii urmeaza din propria sa echipa. Tocmai pt a nu impacta in mod aberant functionarea unei echipe eficiente.

Nu e cazul pnl nici la sectorul 1 nici in zona de asa zisa influenta a lui frunzaverde.
Constituirea unei echipe performante, motivarea ei, organizarea ei este o munca propriuzisa pe termen mediu si lung si nicidecum pe termen scurt cum e cazul in sectorul 1.
Sper ca nu te-am suparat prea tare :-)

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Scuze pentru întârziere.

Poți alege și așa. În fond, PNL propune membrilor și simpatizanților săi soluția pe care o consideră fezabilă. Noi dăm sau nu votul. Eu votez ce se hotărăște din considerentul că fiecare are dreptate în felul lui. Nu văd de ce Chiliman este mai bun decât Mănescu, ca să dau un exemplu. Din experiență știu că atunci când am ales pe cineva pentru a-l promova, având această competență, altul sau alții s-au simțit dezavantajați. Mi-au spus-o uneori însă nu mi-au demonstrat în timp că au acea calitate în plus. Din acest motiv sunt dispus să accept schimbări acolo unde nu am suficientă informație. Merg pe competența și buna credință a decidenților. Asta este.

Crăciun Florin spunea...

Shadow,

Scuze pentru întârziere.

Nu ai cum să mă superi. Noi discutăm în contradictoriu fără însă a ne înfrunta. Ceea ce este perfect normal și în respect față de intenția blogului.

Chiliman nu a fost președintele PNL S1, acolo este Vlad Moisescu, care a și rămas. Chiliman era coordonatorul/ președintele unui fel de consiliu de administrație pe București care nu avea organizație proprie. Aici s-a produs schimbarea. Coordonatorul a fost înlocuit.

Chiliman rămâne candidatul PNL/USL la S1. Campania la S1 o va face PNL S1 condusă de prietenul lui, Moisescu. Judecând cu „sânge rece”, Chiliman este degrevat de alte obligații pentru a își face o campanie cât mai bună. După alegeri, Chiliman va putea candida la funcția de coordonator a PNL București din nou, Nicolaescu fiind intermediar.

Pentru că în postarea ta ai dat exemplul cu managerii aduși pentru eficientizarea unei structuri, cu o privire mai neutră poți constata că și aici este vorba despre același lucru. Nu putem dacă a reușit sau nu decât după ce se poartă cele două bătălii electorale din acest an. Din câte văd eu, nu toți bucureștenii plâng după Chiliman. Așa că trag concluzia că Chiliman a avut un acces de orgoliu pe care, ca om cu mare experiență, și-l va tempera în scurt timp. Pe undeva a primit suficiente garanții de recunoaștere din partea seniorilor partidului și susținere din partea unor lideri informali, la rândul lor „marginalizați”: Vosganian, Tăriceanu, Orban etc.

Pentru mine rămâne un moment de acțiune managerială în vederea alegerilor locale și parlamentare. Atât. Dacă ar fi să iau o atitudine mai aplecată către susținerea lui Chiliman ar însemna că sunt suporterul lui, ceea ce nu este adevărat. Îl apreciez mult, nu îi sunt însă suporter.