Timpul ipocriziei

Încep să mă deranjeze chemările, insistente uneori, la „schimbarea României”. Am senzația că cei cu care intru în contact, prin diferite mijloace media, în majoritatea lor, se complac în superficialitatea folosirii unor termeni pe care nu îi stăpânesc. Se folosesc cu dezinvoltură generalitățile, se dispune asupra unor mase mari de oameni, asupra destinului lor fără a cunoaște cine sunt persoanele care le compun, fără a le cunoaște nevoile și aspirațiile. Se lucrează cu grămada și se statuează în numele unor necunoscuți ce urmează a deveni vinovați pentru că nu sunt de acord cu ideile și inițiativele vorbitorilor. Mă deranjează. Gândirea unor astfel de oameni a rămas în evul mediu. Condițiile de azi sunt altele și o astfel de gândire conduce sigur la eșec. De fapt, primitivul Traian Băsescu are parte de un final trist pentru el tocmai pentru faptul că în epoca informațională a judecat și aplicat măsuri politice și administrative specifice evului mediu. El este un eșec educațional, în primul rând, înainte de a fi un eșec politic sau de altă natură.

Este ipocrit să vorbim despre schimbarea României când nu suntem capabili să spunem cine ne sunt vecinii de scară, nu mai spun de stradă sau cartier. Nu îi cunoaștem dar vrem să le impunem un mod de gândire și de acțiune. Suntem ipocriți. Dar insistăm în acțiune pentru că ne dorim să devenim „cineva” într-un grup social în care alții ca noi aspiră la o recunoaștere facilă. Superficialii și ipocriții încearcă să ocupe spațiul social. În final ajung să formeze noi grupuri cu pretenții politice.  Indiferent de identitatea declarată, scopul lor final este politic.

Mă bag în această categorie pentru că în practica mea internaută am făcut parte, la un moment dat, din diferite grupuri. Unele mai serioase, cele în care discuțiile erau simple, scopul fiind socializarea, dar și unele neserioase care își propuneau să schimbe lumea. Din cele neserioase am ieșit. Ele însă au rămas. Nu vreau să mai știu de ele, nu mă mai interesează să le urmăresc evoluția. Știu că există și mai știu că membrii lor ajung într-un final în grupurile politice ale lui Mihail Neamțu, Mihai Răzvan Ungureanu sau Traian Băsescu. Fac aceste nominalizări pentru că în discursurile lor am identificat apetența pentru superficialitate. PDL, ca partid, s-a construit în jurul și a atras pe cei care gândesc, vorbesc și acționează cu superficialitate. Superficialitatea atrage și incită spiritele slabe către ceva la care în mod normal nu au dreptul. Atunci când în locul competenței reale ajunge la putere superficialul, „bun de gură” dar slab în gândire și acțiune practică, dezastrul este imediat „după colț”. Este cazul nostru, ca țară, dar și al Europei unite ca sistem de valori. În cazul Europei vorbim despre popularii europeni care își doresc, cu ardoare, să schimbe Europa. Calcă în picioare toate țările membre, culturile acestor țări, tradițiile lor, aspirațiile milioanelor de oameni care, de cele mai multe ori, au puțin a face cu politicile europene. Pentru cei care nu cunosc în profunzime Uniunea Europeană văd în organismele europene „puterea de stat”, când ele sunt, în realitate, organisme de decizie colectivă, statele membre având dreptul de a respinge acele politici care nu le sunt favorabile.

Pe 29 avem obligația de a merge la vot în speranța că prin demiterea lui Traian Băsescu dăm jos superficialitatea de la putere. A fost prea mult.