De pe site-ul Freedom House România (aici) am luat această prezentare a Cristinei Guseth, directorul ONG-ului:
„Din anul 1998, ocupă poziția de director la Freedom House România. Organizația este cunoscută la nivel mondial pentru rapoartele asupra statutului democrației în țări din întreaga lume. În România, fundația și-a câștigat renumele mai ales prin proiectele din domeniul mass-media.
Cristina Guseth este specializată în relații media, management de criză și PR marketing. Între 2005 și 2007 a fost managerul de proiect pe relații media pentru delegația Comisiei Europene la București”.
Să deslușim. Organizația s-a „specializat” în rapoarte asupra democrației din țările lumii. Și aici este o întrebare de pus: ce înțelege această organizație prin democrație ? În fine, organizația din România s-a specializat în ce ? După specializarea directorului Guseth, relații media, management de criză (probabil crize media) și PR marketing, se pare că organizația din România are puțin de a face cu drepturile și libertățile civile prevăzute în Constituție dar și în tratatele internaționale care au întâietate față de legea internă în materie iar această doamnă este „produsul” semnificativ al organizației.
Nu neg faptul că, probabil, în această organizație sunt persoane care cunosc dreptul. Cine se uită la preocupările organizației distinge informațiile legate de drept, legate de pregătirea magistraților pentru combaterea fenomenelor de corupție, un întreg șir de informații legate de Justiție în general. Mă gândesc că alegerea inițială a Cristinei Guseth a avut ca suport tocmai site-ul și declarațiile publice ale acesteia în apărarea statului de drept.
În fața comisiilor, Cristina Guseth a dat chix. Ca să fiu rău, a fost nepregătită. Nici măcar pe conceptul, bun de altfel, al excluderii din Constituție și legi a imunităților. Preșidențiale - cerut de Președintele Klaus Iohannis -, parlamentare și de altă natură - adaug eu aici ale magistraților, medicilor și ale funcțiilor publice care pot beneficia de o imunitate (indirectă) prin refuzul conducătorului instituției de a cere parchetului competent începerea urmăririi penale pentru fapta funcționarului din subordine care produce prejudicii. Măcar la imunități ar fi trebuit ca Guseth să fi stat alături de un jurist din organizație și să vadă care sunt acestea, să înțeleagă legea, înainte de a cere, ca organizație, suspendarea lor din actele normative. Când te angajezi ca viitor ministru al Justiției să propui acte normative în materie, trebuie să fi pe felie. Ea nu a fost. A fost mai degrabă ca un jurnalist care își dă cu părerea despre ceva ce nu cunoaște.
Las deoparte pe această Cristina Guseth. Prim-ministrul desemnat a renunțat la candidatura ei deși parlamentarii din comisiile de specialitate i-au dat votul. A nominalizat alt candidat, fostul director al INM, Mihai Selegean, mult mai apropiat de domeniul juridic, chiar foarte apropiat de esența lui: magistrații. Mă gândesc totuși că rămânerea lui Guseth la Justiție ar fi constituit o vulnerabilitate pentru viitorul Guvern. Raporturile instituționale ale Parlamentului cu Guvernul ar fi fost serios afectate.
Rămâne partea a doua. Noul concept pe care l-am expus în titlu. Un „civil” în fruntea Justiției. O persoană care să nu aibă în domeniul Justiției un interes profesional. Am avut miniștri ai Justiției din mediul universitar care au impus organizări și norme juridice pentru așa considerau ei că este bine. Le-au acoperit și susținut cu greutatea lor academică. Idei ciudate uneori, dovadă fiind eliminarea lor imediat ce la Justiție au ajuns avocații. Aceștia, în exces de zel, au creat un adevărat talmeș-balmeș normativ din care cu greu ieșim și azi. Tot felul de portițe legislative, tot felul de compromisuri neonorante au trecut de Parlament cu sprijinul „colegilor” avocați. Restul parlamentarilor, ca să fiu elegant din categoria „habarnam” în domeniul conceptelor juridice și ale statului de drept în general, au votat potrivit indicațiilor prețioase. Am avut foști procurori, dintre care se distinge Monica Macovei care a dorit instaurarea unui stat polițienesc ba, mai mult, și-a dorit trecerea tuturor actelor și faptelor civile în zona penalului. De aceea s-a ajuns ca mai importantă să fie sancțiunea penală a autorilor faptei decât revenirea la starea de fapt și recuperarea prejudiciului cauzat. Și azi avem de tras în urma „inițiativelor” Monicăi Macovei. Am avut și fosți judecători, care au fost preocupați mai mult de starea magistraturii, de independența Justiției față de Parlament și Executiv. Nu a fost rău, a fost bine însă Justiția nu înseamnă doar magistratură. Înseamnă mult mai mult. Înseamnă un serviciu social. Chiar dacă unii magistrați uită acest lucru.
Ce este în fond acest minister ? Este o structură organizatorică care are menirea de a administra pe de o parte un buget, instituții subordonate ministrului - penitenciare și Ministerul Public, pe lângă structurile organizatorice interne ministerului - și asigurarea legăturii cu cea de a treia autoritate în stat care nu este subordonată nici Parlamentului și nici Guvernului. Justiția este, constituțional, a treia putere în stat. Mai mult, tot Constituția o declară autoritate și impune recunoașterea Inaltei Curți de Casație și Justiție ca reprezentând autoritatea în Justiție. Constituția este clară. Justiția se realizează prin ICCJ și celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege - judecătorii, tribunale, curți de apel.
După cum se observă, ministerul nu are treabă cu Justiția ci este doar o interfață între Guvern și Justiție. Prin minister ajung la Guvern necesitățile de finanțare ale justiției, necesitățile de asigurare logistică a acesteia, necesitățile de asigurare cu personal - prin intermediul învățământului. Ministrul Justiției participă la ședințele CSM fără însă a avea drept de vot. El este acolo pentru a înțelege problemele Justiției și necesarul de asigurare al acesteia pentru o mai bună funcționare. Inclusiv preia de la CSM propunerile legislative pe care CSM nu le poate duce în Parlament dar și obiecțiile CSM și ale ICCJ cu privire la actele normative aflate în procedura de consultare sau parlamentară cu referire la Justiție sau care au influență asupra actului de Justiție.
Având în vedere cele de mai sus, eu constat că la Justiție nu ar trebui să fie, obligatoriu, un jurist. Este mai mult o activitate managerială și nu una de specialitate juridică.
Of ! Nu pot să trec mai departe să nu constat că nominalizata Cristina Guseth se pare că nici nu știa cu ce se ocupă ministerul ! S-a băgat ca ... în domenii care sunt, exclusiv, de competența Parlamentului. Inițiativa legislativă poate veni de la Guvern, dar decizia aparține Parlamentului. Nu poți să vii și să ameninți cu schimbări legislative când tu nu ai astfel de competențe. ... până nu'i fudul parcă nu e ... destul.
Poate că în viitor vom avea un ministru „civil” la Justiție. Unul care să facă management, care să ia ministerul de la o stare și să îi îmbunătățească activitatea trecându-l la o stare superioară. O mai bună înzestrare logistică a instanțelor de judecată, a unităților de parchet, a penitenciarelor (ei !) ...
Actualizare !
Candidatul pentru Justiție este Raluca Prună.
Din CV, este totuși altceva. Tot de la societatea civilă, membru fondator și fost director al Transparency International România (aici), membru fondator al „Societatea pentru justiție”, actualmente înalt funcționar la Comisia Europeană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu