Se afișează postările cu eticheta clone politice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta clone politice. Afișați toate postările

joi, 15 iunie 2017

Hopa, hopa, uite vine Penelopa

Mediafax. PSD propune o alianță PMP iar lui Eugen Tomac un post de viceprim-ministru !

Știre caldă, obținută de Mediafax „pe surse politice”.

Senzații tari ! Dar de ce ?

Mediafax spune că PSD caută aliați pentru moțiunea de cenzură. Se cam împut apele prin Parlament și nu se mai știe cine este cu cine și cine este contra.

Grindeanu este, evident, vârful de lance al unei grupări din PSD care vrea să schimbe conducerea partidului. Mai pe șleau, vor să îl trimită pe infractorul Liviu Dragnea la „ocnă”. Iar pe vuvuzelele lui pe centura politicii. Pagubele ar fi imense !

Grindeanu a numit pe Ponta secretar general al Guvernului. Ponta se pare că a acceptat. Nu văd nici o declarație de refuz. Organizațiile județene de la Timiș li Iași și-au manifestat sprijinul pentru Grindeanu. Statutar, membrii PSD pot fi dați afară din partid doar de organizația din care fac parte. Pentru spectacol public și pentru impresie artistică, CEX a PSD au votat excluderea din partid a lui Grindeanu. Dacă statutul partidului spune altceva, decizia CEx este egală cu o frecție la un picior de lemn.

Dacă este reală informația cu Tomac, gruparea infractorului Liviu Dragnea știe că are mari pierderi în rândul parlamentarilor PSD. Nu este exclus ca cei de la Timiș și cei de la Iași să se uite mai degrabă la decizia colegilor din organizațiile de care aparțin, colegi care au posibilitatea reală să îi excludă din partid, să le retragă sprijinul politic !

Cineva toto prorocea pe Facebook că nu este exclus ca moțiunea de cenzură a PSD să pice !

Judecând exclusiv politic, Guvernul Grindeanu 02 nu trebuie să fie susținut de adversarii politici. Nu pentru a face o favoare infractorului Liviu Dragnea și inculpatului Tăriceanu, ci pentru a da frâiele jocului politic în mâna Președintelui Iohannis ! Mai mult, picarea guvernului Grindeanu este cea mai bună confirmare politică a minciunilor PSD ! Iar așa ceva ... nu se poate ierta !

Suntem în fața unei alte alianțe 2.0. Marea alianță din iarna lui 2009 ! Cea atât de iubită de Traian Băsescu ! PDL și PSD ! Acum cu clonele PSD (clona PCR) și PMP (clona PDL).

duminică, 6 noiembrie 2011

Clona PDL, căpușă pentru PNL

După mai multe intervenții ale unei membre a Noii Republici pe blogul meu la comentariul făcut de mine cu privire la această posibil viitoare formațiune politică, care se vede, cum este tradiția la clonele pedelepriste, pe la 10% din intențiile de vot, s-a conturat și mai bine concluzia că PDL și-a construit o clonă care să căpușeze electoratul PNL. Gargara cu pioneze din declarațiile lor sforăitoare trebuie dată la o parte. Intenția PDL este să acapareze electoratul liberal până în 50 de ani. Iar această, zicese, Nouă Republică, are acest obiectiv. Îl și declară. Nu degeaba au preluat și idei expuse în mediul public de conu Dinu Patriciu - sfârșitul statului social, statul minimal, reducerea birocrației -, ba chiar și de alți lideri ai PNL, cum ar fi Ludovic Orban, de exemplu, cu referire în special la faptul că PNL ar fi trebuit să nu formeze alianțe politice cu PC și PSD. Ei știu că cei doi la care m-am referit au susținători în PNL. Mulți. Eu unul, de exemplu, sunt un mai vechi admirator al lui Dinu Patriciu fără însă a fi de acord cu el în tot ceea ce spune. La fel, admir enorm pe liberalul Ludovic Orban. Dar, la fel ca la Patriciu, nu sunt de acord cu el în totalitate. Mă bucur însă că el există în PNL pentru că este cel care are capacitatea de a alege o altă cale în diferitele momente în care PNL trebuie să ia o decizie.

Cu nick-ul „Ioana”, portocalizata din Noua Republică răspunde observațiilor din textul comentariului meu și postărilor cititorilor cu sloganuri din propaganda PDL anti-PNL: desconsiderarea lui Crin Antonescu ca lider politic, alianța cu FSN s.a. Plus poziția de victimă a comportamentului necivilizat ce caracterizează pe liberali ! Vezi doamne, noi am fi „primitivi”, insuficient de dezvoltați pentru a accepta criticile ce ne sunt aduse. Nu trebuie exclusă placa cu deziluzia provocată de PNL.

Aici noi greșim dacă o să stăm, în continuare, să tot primim bobârnace de la fiștecine. Cu referire la sloganul „deziluziei produse de PNL” trebuie să îi atenționăm pe mâncătorii de rahat că nimeni nu poate fi deziluzionat de ceva dacă nu are treabă cu acel ceva. Poate fi deziluzionat un liberal din interiorul partidului de conducerea acestuia, iar aceștia sunt probabil destui, dar nu poate fi deziluzionat pe partid ca atare, pentru că partidul este o comunitate de oameni care au îmbrățișat niște idealuri politice dar care știu și că acestea nu se realizează fără lupte politice și compromisuri cu alte formațiuni politice pentru a accede la putere. Cum poate fi deziluzionată o persoană care, așa cum declară, a votat cu PNL ? Doar dacă PNL nu și-ar fi respectat angajamentele asumate atunci când a fost la guvernare. Dar pentru că în propaganda PDL nu există argumente pentru astfel de nerealizări, au apelat la generalități și atacul la persoană. Păi bine madam, tu, proaspătă membră a unei viitoare formațiuni politice vii să mă critici pe mine, liberalul aflat în opoziție, cu sloganuri construite de propaganda PDL ? Și să te mai cred că vrei să fii ceva deosebit de PDL ? Ba dimpotrivă, eu cred că PDL sau Noua Republică este tot un drac.

De pe blogul lui Turambar iau și o parte dintre motivele pentru care PDL a creat clona Noua Republică cu care să căpușeze PNL.

Alegătorii până în 50 de ani votează, majoritar, cu PNL. Cele două imagini de mai jos preluate de la Turambar sunt edificatoare.


După cum se observă, până spre 50 de ani alegătorii se orientează către PNL. La alegerile de peste un an, la prezidențiale, situația este aproximativ aceeași.


Profitând de acest studiu, putem vedea ce se ascunde după gardul cu stejarul Noii Republici. Ținta lor este electoratul până în 45 de ani, format intelectual, cu profesii liberale (cu predilecție), cu excluderea bugetarilor și a altor categorii sociale care au creat dificultăți actualei conduceri cretinoide de la Cotroceni sau Palatul Victoria.

Lucrurile se leagă.

PDL nu are o astfel de evoluție, portocaliul fiind aproape de linia continuă. Otova. PDL nu crează emoții, speranțe, așteptări, viziuni. Membrul este oportunist sau sinecurist, nu are treabă cu vârsta sau cu profesia.

Dacă vrem să ne protejăm liberalismul, trebuie să combatem, în special în rândul tinerilor, în special al celor liberali, manevrele perverse ale acoliților lui Mihail Neamțu.

Și, apropo, Ioana spune că Neamțu este doar „purtătorul de cuvânt” al noii formațiuni. Cine o fi viitorul Președinte ? Sau cumva Secretar General ?