Codul muncii

Boc și gașca au angajat răspunderea Guvernului pe modificările la Codul muncii. Opoziția, USL, a depus o moțiune de cenzură și un proiect „propriu” de lege pentru modificarea Codului muncii, de fapt varianta compromisului patronate-sindicate. De aici, discuții și bârfe.

Boc și PD-L au primit „miruirea” de la Dinu Patriciu, motiv pentru care propagandiștii PD-L afirmă pe unde pot că PNL ar fi de acord cu modificările lor. Crin Antonescu are o replică ce arată un anume disconfort. Totuși, după părerea mea, este o replică bună. La fel, Dinu Patriciu, are o replică pe măsură. Eu văd, totuși, în replicile celor doi un punct de vedere comun. Piața muncii trebuie reglementată având la bază, deocamdată, acordul între angajator și angajați, statul fiind doar arbitru între cele două părți și nu dirijor. Așa cum de fapt se întâmplă acum.

Până la a comenta despre disputa, dacă pot spune așa deși este cam exagerat spus, dintre cei doi să vedem ce este cu acest Cod al muncii și filosofia lui, așa cum o văd eu. Normal, eu am alt punct de vedere.

Actualul cod al muncii pleacă de la filosofia potrivit căruia omul, ajuns la maturitate, trebuie să se angajeze la o instituție publică sau o societate privată, persoană juridică sau nu, pentru a avea un venit ce ar constitui o sursă de venituri pentru bugetul de stat, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat ... Deci, omul trebuie să devină o sursă de venituri pentru bugetul de stat. Concepție simplistă, primitivă, comunistoidă.

Nu această abordare deranjează pe protestatari ci alte alea. De exemplu faptul că sunt atinse interesele controlului sindical în spațiul privat. Dacă privatul nu va dori să rețină la sursă cotizația sindicală se duce dracului sindicatul. Dinu Patriciu are și el această observație într-un comentariu în Adevărul. Este, pentru sindicate, cea mai neplăcută dereglementare. Apoi, sunt exagerate perioadele de probă. Indiferent cât ar fi de lungi, perioadele de probă băgate în lege sunt o sursă de abuz. Un abuz cumplit al statului asupra sorții celor care doresc să se angajeze. La ce dracu îți trebuie perioadă de probă pentru oricare persoană pe care tu o soliciți să se angajeze la tine ? În construcții ai perioade de muncă limitate la obiectivul de construit și la anotimp. Angajezi un om pentru 60 de zile, chipurile în probe, iar lucrarea ta se termină. Aut. Gata. Nu ai trecut proba. În cazul celor pe funcții de conducere te duci la 90 de zile. În agricultură, diferitele campanii nu durează mai mult de trei (3) luni. Dar sunt alte și alte situații care provoacă confuzie în cazul în care omul dorește să se angajeze pentru a avea un venit sigur o perioadă mai lungă de timp. Disfuncțiile în relațiile de muncă pe care pedeleprele bocciste doresc să le impună cu titlul de „liberalizare a pieței muncii” sunt multe. Nu am de gând să ocup spațiul cu tâmpeniile lui Boc și Botiș.

Eu cred că modificările la Codul muncii ne întorc în timp. Din dorința idioată de a avea controlul absolut al statului asupra tuturor aspectelor economico-sociale ale țării ne pricopsim cu o întoarcere în timp, la o epocă a începutului industrializării, în condițiile în care lumea a evoluat, oamenii nu mai pot fi „servitori”, „slugi”, „scalvi”.

În loc să se emită o lege prin care să se asigure trecerea de la relațiile dintre angajatori-angajați la relații parteneriale între un antrepenor/investitor și persoanele cu o anume calitate lucrativă, să marcăm astfel trecerea la etapa postindustrială, la etapa informațională, noi ne întoacem în timp. Iar Boțiș, acest idiot portocaliu se mai și vede în calitate de Mesia, la HotNews:

"Ca sa ma exprim crestineste, noul Cod al Muncii spune in felul urmator: ridicati-va voi cei care ati lenevit si munciti, caci rasplata voastra va fi bunastarea. Asta spun ca sa dau o traducere crestineasca Codului. E mesajul pe care il transmit tuturor. Acesti oameni care au loc de munca, muncesc, ei tin societatea asta in spate. Eu spun ca noul Cod al Muncii pe cei lenesi trebuie sa-i aduca la munca si asta va face", a declarat Botis.

Mai clar de atât nu se poate. Gândirea etatistă a pedeleprelor este mai mult decât evidentă. Iar aici, nu pot să nu îl aduc în prim plan pe Dinu Patriciu cu ultima lui intervenție în Adevărul. Doar că nu sunt de cord cu el întru-totul. El vede, pe undeva, relațiile de muncă din perspectiva angajatorului, a corporatistului așa cum se exprimă. Eu le văd din perspectiva libertăților individuale și a disponibilității omului de a lucra undeva sau nu, o perioadă mai mare sau mai mică de timp, de a presta o anume activitate profesională sau alta, de a fi lucrător independent sau angajat etc. Totuși, Patriciu face și pasul înapoi, după intervenția lui Antonescu. Îi gratulează pe pedelești chiar dacă are „cuvinte frumoase” și despre alte persoane.

Hai să le evidențiez, pe unele le consider, totuși, nedrepte:

Andreea Vass - „Puterea, specialista în jumătăţi de măsură împotmolite în mlaştina crizei, se ascunde în faldurile unei teleconsiliere, statuie a libertăţii înveşmântată în statistici. Ştie că pierde oricum”.

La individa asta nu a greșit.

Mariana Câmpeanu - „Opoziţia se înregimentează cuminte, în spatele unei bunicuţe fără minte, pe care liderii au pus-o să recite de la tribuna Parlamentului o moţiune sub care îşi ascunde goliciunea sfrijită, fostă cândva marxistă. Chestie de imagine!”.

Aici este efectul relației cu Antonescu.

Mugur Isărescu - „Puterea e obsedată de teoriile prăfuite ale unui bătrânel duelist cu inflaţia, care a acceptat, acceptă şi va accepta robia FMI-ului. Nu înţelege altfel”.

Just.

Boc și Botiș - „Ne batem de muşte în lozinci staliniste „munciţi, munciţi, munciţi", în loc să lăsăm dezechilibrele să funcţioneze, să stimulăm consumul, investiţiile şi capitalul să se acumuleze”.

Eiii !

Pentru a îi da lui Patriciu ce este al lui, trebuie să pun conceptul exprimat de el: „De fapt, este vorba de o treabă simplă. Cu cât statul intervine mai puţin în relaţia firească de parteneriat între angajat şi angajator, cu atât aceasta poate fi mai profitabilă pentru amândoi. În lumea postindustrială, relaţia între individ şi corporaţie, fie ea companie sau comunitate, devine mai personală şi mai directă”.

Statul trebuie să intervină mai puțin între angajat și angajator. De aceea consider că acțiunea USL de a pune pe masa Parlamentului odată cu moțiunea de cenzură proiectul de lege de modificare a Codului muncii asupra căruia au căzut de acord patronatele (mai puțin cei reprezentați de Agathon - și Patriciu este reprezentat de individ !) și sindicatele reprezentative este singura acțiune logică și normală la acest moment. Mai târziu este posibil să fie modificat și în sensul acordării omului ce vrea să își câștige existența, cumva, mai multă libertate de mișcare.

De aceea voi merge la mitingul din 16 martie, la Parlament. Eu protestez pentru metoda pumnului în gură aplicată de băsescieni și pentru respectarea compromisului patronat-sindicate de către guvernanți. Doar nu ne întoarcem la comunismul ceaușist. Numai ăia știau mai bine ca noi ce avem nevoie.