miercuri, 11 mai 2011

Casa Regală și-a declarat independența



Iau de la Antena 3 aceste imagini. Este momentul în care Regelui Mihai îi este conferit titlul de „Cetățean de onoare al Londrei”. Este o imagine a altei realități din România. A unei realități la care aspiră mulți dintre prietenii mei, monarhiști în suflet, o imagine care arată că în România poate fi și altfel decât ce ne oferă Traian Băsescu și aliații lui. O imagine a demnității, onoarei, mândriei de a fi român.

Eu sunt republican. Din convingere. Fără a fi dușmanul regalității. De aceea îmi place ce văd în aceste imagini.

Ieri, 10 mai, de ziua regalității, după 130 de ani de la declararea României ca regat, Mihai I și-a declarat independența față de rudele sale din Casa Princiară de Hohenzollern. Comunicatul de mai jos este elocvent. Declararea ca rupte a legăturilor dinastice și istorice, în același timp, are drept scop să dea semnalul că România are o casă regală autohtonă. Este foarte importantă această precizare pentru că Mihai I este, încă, perceput ca un principe „străin”. Chiar și eu am considerat că prin legăturile sale cu Casa Princiară germană nu este pe deplin român. De acum încolo, nu mai am motive să neg românitatea lui Mihai și a urmașilor lui. Asta nu înseamnă că de azi voi deveni monarhist. Rămân republican. Dar recunosc existența unei case regale românești, autentice și, de ce nu , dacă interesele naționale o cer, o soluție politică pentru forma de stat a României.

4 comentarii:

Anonim spunea...

daca mai tineti minte , am avut o discutie odata , pe tema regalitatii . eu fiin un simpatizant al regelui .
ma tem ca ceea ce s-a intamplat ieri este de neinteles , cel putin pentru mine .
eu il vad in spate , oricat ar parea de stupid , pe basescu .

din nefericire , MS Regele Mihai , si-a inchis singur usa in nas , atunci cand l-a acceptat pe controversatul Duda . care va ramane Duda si atat .

Regele , este roman , nu trebuia sa demonstreze asta . este de fapt Regele Mihai I de Romania si dupa aceasta , principe de Hohenzollern- Sigmaringen.
Urmarind cu atentie la ce titluri nobiliare renunta , iti dai seama ca regele renunta la propria sa identitate , latoata maretia tecutului sau ( daca nu ma insel cea mai veche casa regala din europa - anul 800 ) .
a uitat regele cuvintel lui Carol I ? acestea erau : "punand piciorul pe acest pamant sacru , am si devenit Roman ..."
Dinastia "de Romania ", incepe la 1881 , la 10 mai si nu ieri , langa dan diaconescu si alti securisti .

decizia acesta , cred , dschide cutia Pandorei , pentru Casa Regala a Romaniei . stati sa vedeti ce ne pregateste "chiorul " legat de Constitutie , ca altfel nu ar avea sens miscarea acesta . Oricum , dupa umilele mele cunostinte , in constitutia din 1866 , scrie altceva .
si Bratianu si-a dorit altceva , decat ceea ce se intampla acum .
oricum am privi lucrurile , linia dinastica este stinsa , cum oare va deveni activa ???

cosmin

Crăciun Florin spunea...

Cosmine,

Fără a intra în discuții contradictorii cu tine, pe probleme de regalitate, eu consider că Mihai a sesizat faptul că nu lumea care ar putea determina revenirea la monarhie, pe baza unui referendum, nu are cunoștințele minime, de ex. cele expuse de tine, despre regalitatea în România și că trebuie resuscitată ideea monarhică în România pe baze naționaliste. Am spus bine. Pe bază naționaliste. Pentru că regele trebuie să fie în primul rând apărătorul identității naționale.

Sunt convins că actul său urmărește să perpetueze o linie dinastică ce urma, în alt fel, să se stingă în România și să împiedice preluarea liniei sale dinastice românești de către un individ, oarecare, din casa princiară germană.

Voi, regaliștii habotnici, sunteți ținuți de niște protocoale dinastice pe care Mihai le neagă de ieri în favoarea salvării unei dinastii naționale românești. Părerea mea.

Lilick Auftakt spunea...

Frumos, Florin. Pana la urma, lumea trebuie sa vada mai intai diferentele. Sa vada cum se comporta marlanul de la Cotroceni si cum ar trebui sa se comporte cel care ne reprezinta din fruntea statului. Din fericire, in Romania avem ocazia sa facem aceasta comparatie, nu trebuie sa o cautam prea departe prin Europa.

Crăciun Florin spunea...

Mulțumesc, Lilick. După cum vezi, respect ce merită respectat. Nu poate exista comparație între un domn (Regele Mihai) și un mârlan (Traian Băsescu). Mă apucă toate alea numai gândul că cineva poate face o comparație.