marți, 31 mai 2011

Neocomunism portocaliu

Incompetentul Boc și gașca lui portocalie, sub oblăduirea derbedeului de la Cotroceni, au mai săvârșit o impertinență împotriva mediului economic. Ordinul MFP 1984/2011, prin care statul își mărește atribuțiile de control asupra mediului economic, este împotriva legii (prin unele prevederi) dar și o „garanție” pe care portocalii politicieni ai PD-L ne-o dau că drumul către care ne conduc se sfârșește într-o nouă epocă comunistă.

Măsura luată de finanțistul Ialomițeanu este în nota impozitului forfetar din 2009 care a distrus mediul de afaceri al IMM, ducând în zona neagră sau gri multe activități lucrative și mărind numărul de șomeri. Consecința acestui ordin va fi că înființarea unor noi societăți comerciale plătitoare de TVA se lasă la bunul plac al „experților” PD-L din Garda Financiară. Analizele făcute asupra actului normativ de specialiștii juriști au concluzii ce nu lasă loc de dubii. Ordinul este, de fapt, împotriva mediului de afaceri. Ordinul intră la categoria măsurilor de suprareglementare într-un domeniu in care, din punct de vedere liberal, statul ar cam trebui să se retragă. În afara faptului că statul, în general, este cel mai prost administrator, sub conducerea pedelisto-udemeristă este și ostil mediului de afaceri așa cum a fost pe timpul comunismului lui Ceaușescu.

Sunt legi, multe, care urmează a fi abrogate, după ce gașca lui Băsescu va fi înlăturată de la putere. Dar sunt și multe ordine de ministru care trebuie să aibă aceeași soartă. Cretinismul pedeliștilor nu are limite.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Nu vreau sa discut aici despre portocali si ineptiile lor degenerative !Ma deranjeaza anumite afirmatii care frizeaza absurdul : ..."drumul către care ne conduc se sfârșește într-o nouă epocă comunistă."

-intrebarea mea este : care epoca ...comunista ,ca aia n-a existat ever ,niciunde pe planeta ???! sau poate folosirea termenului crezi ca da o mai mare fundamentare ideologica postului ??
-sa-i ase muiesti pe actualii "executivi" din pedele cu tovarasii care chiar avut niste idei ,planuri cincinale realizate ,industrializare a tarii (care ,dealtfel ,i-a suparat pe maharii de la f.m.i. si b.m. )>>>toate prin efort national si un sex oral activ la adresa oficinelor care voiau sa ingenuncheze tara prin indatorare financiara si renuntare la interesul romanesc >>>deci spuneam ,e cam de pork -ca Manea Manescu se cam pisa cu bolta pe actualul premier ,presedinte ,ministru de finante si toata liota .Exact-un singur demnitar roman din celelalt sistem economic -avea mai multa valoare decat toata slehta asta de tradatori de neam si tara ,din '90 si pana azi !!!!

sandman spunea...

Pe mine m-au afectat major toate aberatiile portocalii in afacere. Si stau si ma intreb (retoric, bineinteles) cum bugetarii astia din functi ide executie si decizie au aujuns milionari in euro, iar mediul privat a saracit? Argentina scrie pe noi!