miercuri, 13 iunie 2012

Vrancea vrea Plăcintă

Azi, Sorina Plăcintă a părăsit PD-L și a trecut în barca PNL. Intenția senatorului Plăcintă a fost exprimată, mai pe ocolișuri, mai temător, la moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Ungureanu și care a pus bazele dezastrului de acum al PD-L la alegerile locale. Aceasta este o realitate.

"Vă anunţ că începând de astăzi încetez activitatea în grupul PDL şi voi activa în grupul PNL”, a anunţat Sorina Plăcintă de la tribuna Senatului, la începutul şedinţei de plen, anunță Mediafax.

Toată lumea o critică. Cei din PD-L o califică ca fiind trădătoare, presa o bârfește cu satisfacție, cea pro-USL cu îngăduință, cea pro-băsistă-pedelistă, cu profundă suferință. A plecat Plăcintă, s-a mai subțiat numărul senatorilor PD-L. Dacă mai pleacă și alții, așa cum afirmă Hașotti, Senatul va reveni la majoritatea USL de care este nevoie pentru a aproba proiectele legislative ale Guvernului Ponta.

Din declarația lui Hașotti reiese faptul că autorul trecerii Sorinei Plăcintă de la PD-L la PNL este Nini Săpunaru, Președintele PNL Vrancea. Deci, este o treabă de „familie”. Este voința PNL Vrancea ca Sorina Plăcintă să devină membră a PNL:

"Cu doamna senator Sorina Plăcintă au fost discuţii încă dinainte de moţiunea de cenzură în urma căreia a căzut Guvernul Ungureanu, şi discuţiile le-au purtat mai mulţi din PNL, dar în primul rând domnul deputat Nini Săpunaru, preşedintele PNL din Vrancea".

Intrarea Sorinei Plăcintă în PNL depinde doar de voința organizației locale. Noi, cei din alte organizații, putem doar manifesta negativ sau pozitiv la acțiunea vrâncenilor. Chiar dacă Ludovic Orban, liberal vechi și verde, se opune cu vehemență intrării în PNL și promovării de către PNL Vrancea a Sorinei Plăcintă în organele statutare ale PNL la nivel central sau pe listele parlamentare, va fi doar o opoziție. Poate nu singulară, însă va fi insuficientă. Pentru că o organizație județeană va avea, de cele mai multe ori, câștig de cauză în fața liderilor informali. Liderii formali ai PNL, ca în orice partid, au alte calcule.

Personal, emoțional, sunt de partea lui Ludovic Orban. Ar trebui ca PNL să înceteze cu achizițiile din PDL. Consider că sunt suficienți lideri informali în PNL, în toate organizațiile, care pot deveni candidați la alegerile parlamentare din toamnă. Însă, offf, însă trebuie să accept și faptul că la nivel local, în alte organizații, sunt alte realități.

Vrancea, de exemplu, este a USL. Însă USL în Vrancea este mai slab în rezultate decât partidele din componența Uniunii la alegerile din 2008. În „Ziarul de Vrancea” este prezentată situația alegerilor din 10 iunie. PSD a pierdut 3 consilieri județeni, PNL a pierdut unul, PDL a pierdut unul iar OTV a intrat, a candidat și a luat 4 ! La această situație nu este exclus ca Sorina Plăcintă să aducă ceva PNL Vrancea condus de Nini Săpunaru. Este o presupunere bazată pe logică. Faci un act/fapt pentru a obține ceva. Dacă nu ai un scop ... înseamnă că ești alienat. De aceea cred că din calculele PNL Vrancea ar reeși că aducerea Sorinei Plăcintă le va aduce un câștig electoral. Chiar dacă noi nu o plăcem, nu este exclus ca vrâncenii să aibă altă părere. Dacă nu ții cont de părerea populației, degeaba mai faci politică.

Hașotti a anunțat că urmează și alte achiziții de la PD-L. Să vedem ce va fi.

13 comentarii:

Arogantu' spunea...

Pragmatic - miscarea este buna, in linia celor care au dus la debarcarea guvernului clonelor. Mai trebuie votate legi.
Moral - ar trebui ca la toamna sa nu mai candideze, avind in vedere imaginea pe care a capatat-o datorita fiului sau.
Are afaceri de sustinut, are de oblojit rani in familie - i-ar prinde bine o pauza. E tinara - are timp sa reintre in prima linie, daca va mai dori.
Oricum - o felicit pentru atitudinea de la motiune, chiar daca nu s-a concretizat in vot.

Crăciun Florin spunea...

Arogantu,

Am văzut că în politică primează atitudinea pragmatică. „Sufletiștii” pierd, în timp, susținerea simpatizantilor. Sufletiștii nu aduc rezultate. Aduc doar satisfacții morale.

La Vrancea s-a dorit pragmatism. Faptul că Oprișan, baronul pesedist, a sărit în sus de supărare, îmi confirmă faptul că Nini Săpunaru urmărește ceva. Îi doresc să reușească. Mai ales că PNL a fost rău chinuit de Oprișan în anii anteriori. Nu este exclus ca Plăcintă să aducă PNL Vrancea niște voturi. Posibil mai multe. Nu este rău. Mai ales dacă are și o oarecare înfluență la nivelul comunităților locale. Deva juca cinstit pentru PNL, nu văd de ce să fie sancționată pentru că a fost în PD-L. Mai ales dacă PNL va avea un câștig semnificativ ca urmare a activității ei.

Până la urmă, vrâncenii vor hotărî la toamnă.

Arogantu' spunea...

Nu ma gindeam la o sanctiune, ci la faptul ca ar reprezenta o vulnerabilitate pentru PNL.
Nu stiam nimic despre reactia lui Oprisan, dar asta tocmai confirma ca sugestia mea este bunaq. De ce ar tine mortis sa candideze ?
Poate contribui la succesul PNL in zona chiar (mai ales !) fara sa candideze. Va fi cu atit mai apreciata contributia ei ...
Parerea mea, ca sa citez un clasic in viata ! :evil:

Emigrant spunea...

Daaaaaa, deci voi sunteti niste pragmatici si niste stralucitori.
Si mai ales va respectati electoratul care v-a votat.
Deci acuma, ca sa fiti pragamatici pana la capat, aduceti la sediul PNl si o troita maramuresana, ca sa aiba pe ce se pisa Placinta Jr cind vine la vreo sedinta de satanism.
Si pregatiti covorul rosu ptr Udrea, ca trebuie sa apara si ea.
A, si sa n-ai cumva impresia ca eu v-am dat votul. Eu va dau doar muie virtuala. La TOTI.
Hai sictir si sa traiti bine unii cu altii, ca va meritati reciproc pe deplin.

Arogantu' spunea...

@Emigrant
Nu vrei talica sa-ti servesti muia la domiciliul personal, fara sa te exprimi mirlaneste in mediul virtual ?
Heil siktir !
PS Eu nu sint in politica, traiesc din meseria mea de programator.
Tu din ce traiesti ? Din fondurile externelor, sau ale ICR ?
Ca de SIE nu indraznesc sa pomenesc ...

Crăciun Florin spunea...

Arogantu,

Pe fond, tu ai dreptate. Nu văd cum Plăcintă ar dori să stea de o parte un timp în PNL (o legislatură) și să aducă servicii partidului și, mai ales, dacă Nini Săpunaru are în intenție așa ceva.

Crăciun Florin spunea...

Emigrantu,

Tu de al cui ești ? PSD ? Zic bine ? Al lui Oprișan ? Nu cred că ești de-ai PD-L. Poate PP-DD ?

Urări de bine ca ale tale am mai primit. Nu te șterg, trebuie să rămână și o trecere a unuia ca tine pe aici.

J o h n s o n spunea...

Sincer,nu-mi place deloc aceasta mutare.Probabil doamna se va ocupa financiar la toamna si de campania lui Nini Sapunaru ca sa o iau pe scurtatura vorba lui Badea....Desi in zona nu prea se poarta galben acesta fiind marele avantaj al gafeurului de profesie Nini,un politician prafuit si submediocru dealtfel dar acolo unde concurenta nu este apar si astfel de situatii,jenante as spune pentru PNL.Ar trebui o dezbatere pe aceasta tema.Lipsa de omogenitate a valorilor liberale in teritoriu.Sint multe judete unde PNL aproape ca nu exista sau sefac cunoscuti doar prin notorietatea unui lider local,asta neansemnand neaparat ca si au o organizatie performanta.

Crăciun Florin spunea...

Johnson,

Treabă complicată. Cu PNL în teritoriu.

PNL s-a organizat în teritoriu la inițiativa unor oameni, mai buni sau mai puțin buni, a fost și este condus de către cei care obțin, la nivel local, aprecierea celorlalți. De multe ori, liberalii din teritoriu nu au habar de politica liberală. Aspectele morale sunt, de cele mai multe ori, individuale și aparțin doar celor care emit judecăți morale. Au mai puțin a face cu colectivitățile în care se afirmă că ele apar.

Eu, de aici, din București, nu apreciez aducerea Sorinei Plăcintă în PNL. Scriu despre acest lucru. Dar tot aici, în București, în diferite organizații ale PNL sunt admiși ca membri oameni care sunt catalogați ca imorali, de mulți alți oameni. Părerea personală, chiar exprimată sincer cu privire la altă persoană, fără a avea un suport solid, încalcă un principiu liberal, al dreptului fiecărei persoane la propria imagine și dreptul fiecărei persoane la un spațiu personal. faptul că o persoană a activat, la un moment dat, într-o formațiune politică adversă, că a susținut politicile acelei formațiuni politice nu o împiedică să părăsească formațiunea sa și să adere la alt partid politic. În Statutul PNL există reglementări precise cu privire la acest aspect al aderării. Pe de altă parte, Sorina Plăcintă nu s-a evidențiat ca un denigrator al PNL care să o facă inadmisibilă, așa cum ar fi Traian Băsescu, Emil Boc, Ioan Oltean, Elena Udrea, Roberta Anastase, Radu Berceanu, Adriean Videanu etc.

Am audiat și alte păreri, inclusiv ale adversarilor politici naturali ai PNL, cum ar fi Adrian Năstase. El înțelege momentul politic și, deși poate că personal nu agrează această trecere la PNL nu poate să se opună. Sincer, în Vrancea activii în politică sunt limitați. Sorina Plăcintă am înțeles că are în spate o industrie cu câteva mii de angajați, industrie care pe orizontală crează alte locuri de muncă și o anume relație de recunoștință față de Sorina Plăcintă din partea celor care beneficiază de existența acestei industrii. Sorina plăcintă are asigurate astfel voturile necesare pentru a ocupa un loc în Parlament. În toamnă acest loc poate fi al PNL. Este un loc câștigat. Nu este al PSD. Având în vedere că în multe alte locuri din țară PSD a refuzat să colaboreze cu PNL la alegerile locale și au câștigat locuri importante la primării și consilii județene, nu este exclus ca același tipar să fie aplicat și la alegerile parlamentare. De aceea, orice nouă achiziție de personalitate locală care aduce voturi și locuri în Parlament este benefică pentru un partid sau altul.

Ne place sau nu, Plăcintă vine cu + la PNL.

J o h n s o n spunea...

Domnul Craciun,

PNL castiga un loc in Parlament,este foarte adevarat...Un loc din 4 sute si nu stiu cate...Pierde însa din acest moment ceva din acea calitate care-l facea cumva deosebit dar si iubit de catre populatie...acea rautate emblematica a lui Crin Antonescu impotriva PD-ului...Rautatea lui Crin a ramas la nivel declarativ dar ea devine defazata cu ceea ce se intampla in realitate,a fost alterata de un banal calcul politicianist al unui si mai banal politician de provincie...In sfarsit,este clar...Crin cred ca a fost luat repede ori a fost pus in faţa unui fapt împlinit si pentru a nu strica atmosfera buna din partid si-a asumat acest fapt.E de datoria doamnei sa treaca la treaba si sa ofere si altceva decat voturile captive pe care le detine in Judet...Sa se dezica de PD,sa dea PUBLIC date din interior...cum a fost santajata etc... Altfel impresia generala proasta va ramane,omul este mai sensibil la dezamagirea ca a fost din nou tras pe sfoara decat intelegator la faptul ca PNL are asigurat in toamna un loc sigur.Faptul este implinit dar sper sa nu se mai repete si madam Placinta sa fie o exceptie,pot fi adusi oameni cu notorietate mult mai scazuta din PDL daca e atat de mare spaima ca acest partid mai poate cumva scoate coltii pana la alegeri nu de alta dar nu-i mai are ori cine sa mai tradeze in favoarea unor perdanti pe termen lung asa ca ei ?

Crăciun Florin spunea...

Johnson,

Nu pot să nu fiu de acord cu tine însă trebuie să mă uit și la realitatea din jur.

Noi, cei care criticăm alegerea celor din Vrancea sau Caraș-Severin nu ne uităm la noi în curte. La colegiul nostru de deputat sau senator. Îi criticăm pentru Sorina Plăcintă pe vrânceni însă aici, la mine, am ca deputat pe Sulfina Barbu ! Iar ce va hotărî partidul la cine va candida încă nu am informații.

În plus, la conducerea partidului deciziile se iau nu de Crin, el este doar unul dintre cei care au influență în luarea deciziilor. Acolo deciziile se iau de liderii locali, membri ai organismului central. Iar ei, între ei, se susțin. De aceea Crin și-a asumat cooptarea lui Plăcintă în PNL.

PDL este redus, la orice nivel, la câteva nume. La nivel local, pedeleii nu sunt toți văzuți rău, de cei de acolo. Pentru că presa nu i-a scos în evidență pozitiv sau negativ, noi avem o imagine deformată a realității.

Eu nu vreau pedeleii. Este treaba mea. Viața îmi demonstrează, zi de zi, că pot să am o părere și să rămân cu ea fără ca aceasta să aibă un efect. Asta este. Oricum,
ce fac liberalii în altă parte nu poate constitui un motiv să critic PNL. Ar fi culmea.

Johnson spunea...

Domnule Craciun...

Tocmai de aceea l-am criticat pe Nini Sapunaru si am spus ca a pus interesul personal inaintea celui de partid...Va intra la toamna in viitorul parlament cu sprijinul doamnei iar noi toti ceilalti intre timp vom da explicatii nemultumitilor pentru ca noi macar avem constiinta...Eu l-as zbura din PNL cu primul prilej pe acel domn Goe de Vrancea dar tare mi-e teama ca este si el omul cuiva cu influenta mare la Antonescu,sa zicem al lui Fenechiu,am ales un nume la intamplare....Cat priveste cazul Frunzaverde lucrurile stau cu totul altfel in comparatie cu acesta,a fost o mana cereasca pt USL venirea lui,momentul venirii si semnalul dat nemultumitilor dar si traseistilor de profesie care au vazut astfel ca USL este dispus la negocioeri daca pui umarul alaturi de el la daramarea monstrului portocaliu.Frunzaverde e de toata lauda ! Si cei care l-au primit cu atat mai mult,de aia va spun ca nu se copmpara cele doua situatii din punctul meu de vedere stiu ca sint fanatici care le pun semn de egalitate....

Crăciun Florin spunea...

Johnson,

Hehehe ! Vezi că umbli cu dubla măsură. Totuși, Frunzăverde are un mare merit. A dus în degringoladă PDL și a dat un semnal clar în zona Banatului și Carașului privind locul unde se face politică de dreapta. Aici ai dreptate. Însă, la nivel mai mic, în Vrancea, Vrancea roșie ca sângele de la socialismul afișat de populație, orice aliere a unora care preferă liberalismul - rămas cam singur pe partea dreaptă acolo -, este binevenită.

Na, am ajuns să laud cooptarea Sorinei Plăcintă la PNL. Ca să vezi. Când ești pragmatic și mătrăguna are gust bun. Nu mai este amară.

PNL nu are în Vrancea cu cine înlocui pe Săpunaru. Nu are sens să dai în Săpunaru, pentru vei duce la o masivă disidență în partid. Poate chiar la renașterea PDL în locul părăsit de PNL.

Eu zic să ne mulțumim cu ce avem chiar dacă nu ne place ce am preluat.