Interesant articolul celor de la HotNews (aici) despre „putinizarea” Ungariei sub conducerea lui Viktor Orban. Este interesant în sine însă este îngrijorător pentru noi, românii, cei care prin toleranță sau din cauza prostiei îi permitem lui Viktor Orban să își promoveze putinismul aici, în România. Așa cum Putin are Crimeea lui, și Viktor Orban vrea o „Crimee”, iar cea mai la îndemână, din cauza politicii complice a lui Băsescu și Victor Ponta, este în așa-zisul „ținut secuiesc”. Crimeea nu era „cucerită” de Rusia lui Putin dacă pe teritoriul Crimeii nu erau pregătite din timp condițiile alipirii. S-a ajuns până acolo încât armata ucraineană din Crimeea și forțele de ordine ale statului ucrainean erau pregătite, din timp, să trădeze. În frunte cu cei mai înalți comandanți ai lor. Au trădat. Fără nici un fel de remușcare. Semne ale unui comportament asemănător din partea unor autorități locale de etnie maghiară sunt și în localitățile din România. Iar Traian Băsescu și Victor Ponta au un numitor comun în această problemă. Din dorința de a avea voturile etnicilor maghiari și complicitatea politicienilor de etnie maghiară cei doi au favorizat și favorizează pretențiile „autonimiste” ale politicienilor români de etnie maghiară.
Mi-a atras atenția sinteza declarațiilor lui Viktor Orban de la Băile Tușnad, din 26 iulie acest an, declarații care se pupă cu cele ale lui Traian Băsescu din anii anteriori și care sunt în consonanță cu unele declarații ale lui Victor Ponta și a liderilor PSD din ultimii doi ani. Sinteza celor de la HorNews este suficientă:
„„Premierul maghiar Viktor Orban a declarat in urma cu aproape doua saptamani, la o intalnire a liderilor etnici maghiari de la Baile Tusnad pe 26 iulie, ca vrea sa renunte la democratia liberala in favoarea unui "stat neliberal", urmand exemplele Rusiei si Turciei, potrivit Bloomberg.
Criza financiara globala din 2008 a aratat ca "statele democratice liberale nu pot ramane competitive la nivel global", a declarat Orban atunci. "Nu cred ca aderarea noastra la Uniunea Europeana ne impiedica sa construim un nou stat neliberal bazat pe fundatiile nationale", a sustinut Orban. El a enumerat Rusia, Turcia si China, ca exemple de natiuni "de succes", care nu sunt liberale, iar unele dintre ele nici macar democrate.
Atat in discursul rostit la Universitatea de Vara, cat si atunci cand a raspuns intrebarilor din public, Viktor Orban a criticat liberalismul ca factor de structurare a societatii, pe baza caruia s-au dezvoltat statele occidentale, afirmand ca nu s-a dovedit a fi o solutie sustenabila atunci cand s-a declansat criza economica internationala.
Avand in vedere schimbarile care se produc in context international, Orban a spus ca Ungaria cauta sa-si defineasca propriul sistem care sa aduca prosperitate si stabilitate in urmatorii 20-30 ani, mentionand ca a copia Occidentul "e o dovada de provincialism"”.
Și Băsescu a susținut, nu cu mult timp în urmă, că societatea capitalistă actuală, bazată pe liberalism, a eșuat. Și Băsescu și-a dorit ca societatea românească să părăsească „liberalimsul” și să adopte un regim politic și social mai apropiat de „intervenționismul de stat”, după modelul Putin. Nu mai vorbesc despre Victor Ponta și ceilalți lideri ai PSD care sunt adversari declarați ai liberalismului și adepți ai intervenționismului.
Liberalismul „a eșuat” doar acolo unde statele europene au părăsit „calea dreaptă” și au intervenit în timpul crizei economice pentru a salva entitățile economice slabe, chiar dacă erau multinaționale, de consecințele proastei administrări. A „eșuat” când statele au depășit rolul de regulator general al pieței și au intervenit. Când au intervenit folosind abuziv banii colectați de la populație. Unele state au avut bani, atunci, dar vor suporta consecințele în timpul ce va urma pentru că proasta administrare a unor firme, indiferent cât de reputate sunt ele, nu se acoperă cu „plasturele financiar”, se operează asupra capitalului și a afacerilor. Acele firme nu ajungeau aproape de colaps dacă statul regulator își făcea datoria și le obligau să respecte regulile pieței în timpul existenței lor. În fine, trag concluzia că folosirea politică a ideii de „eșec al liberalismului” nu are treabă cu economia ci este doar acoperișul ales de unele formațiuni politice pentru a instaura statul totalitar sau cel puțin pe cel intervenționist. Statul putinist.
Să privim de sus, să privim la o suprafață mai mare a teritoriului din jurul nostru. La est, este Rusia lui Putin care a adoptat „putinismul”, alături este Ucraina care la rândul ei adoptase „putinismul” acum însă, se opune nu „putinismului” ci aservirii de către Rusia, la vest avem Ungaria care tocmai a trecut la „putinism” și vine în România să îl promoveze (culmea, mulți politicieni români îl laudă pe Viktor Orban cum își conduce țara !), la sud avem o Bulgarie nesigură, „soră” a Rusiei, iar peste mare avem Turcia lui Erdogan. Sindromul „Putin” se întinde ca „râia”.
România are șansa de a scăpa de „putinism”. A încercat Băsescu să îl introducă sub forma „băsismului”, a clacat în 2012. Acum vor să îl introducă pesediștii lui Ponta. Probabil în varianta „pontism”. Noi trebuie să luptăm ca acest lucru să nu se producă. Obligatoriu.
„Elementele cruciale ale putinismului sunt: nationalismul, religia, conservatorismul social, capitalismul de stat si dominarea mediei de catre guvern”.
Ia să vedem ce a preluat Victor Ponta până acum:
1. Naționalismul - mândria de a fi român
2. Religia - sunt ortodox și mă mândresc și nimeni nu mă poate acuza pentru aceasta
3. Conservatorismul social - toată lumea primește de la stat
4. Capitalismul de stat - toată economia este sub controlul statului, totul se face în urma trocului dintre politicieni și „investitori”,
5. Dominarea mediei de către guvern - aici s-a ajuns la exces.
Culmea, elementele putinismului au fost promovate, înaintea lui Ponta, de către Traian Băsescu. Cumva, Ponta vrea să preia un „sistem la cheie”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu