Alte date confirmă faptul că scoțienii care au votat împotrivă sunt cei din mediul rural (peste 61% !), cei născuți în alte zone din Regatul Unit, cei din zonele în care populația în vârstă are o pondere însemnată, cei care au ocupații marginale, cei din clasa de mijloc.
O primă concluzie este aceea că cei care au votat pentru independență sunt, majoritari, locuitorii din mediul urban unde au fost constituite centre de propagandă și unde s-au putut manifesta masele critice pentru independență. De ce să nu o spun fără șleau, în mediul urban a funcționat, perfect, spiritul de turmă. Ceilalți, cei care s-au opus, au avut posibilitatea să aleagă independent soluția. Nu au fost bombardați de propaganda secesionistă, au putut să o refuze, principala lor preocupare (clasa de mijloc, fermierii, cei cu ocupații marginale) fiind aceea de a-și asigura cele necesare traiului.
O altă componentă importantă a opoziției la secesiune are drept punct comun viitorul. Secesioniștii au tratat cu superficialitate viitorul Scoției. Cuvintele înălțătoare nu înlocuiesc mijloacele de trai, nu înlocuiesc libertățile comerciale, nu înlocuiesc securitatea și apărarea națională. Ar fi fost capabilă Scoția independentă să mențină, pentru scoțieni, sistemul de asigurări sociale britanic ? Ca să dau un exemplu. Odată ieșită din UE, Scoția ieșea și din NATO. Scoția ieșea din toate organismele internaționale de cooperare de care beneficia ca membru al Regatului Unit. Ar fi urmat o perioadă lungă, chiar foarte lungă, de relaționare a Scoției cu Marea Britanie, în primul rând, începând cu regimul de frontieră, atât pentru persoane cât și pentru bunuri și valori, apoi cu alte state în special SUA, Canada, Australia, nu mai spun de Uniunea Europeană. Acum Scoția beneficiază de regimul Marii Britanii de membru al UE și NATO. Independența ar fi dus Scoția dincolo de „poarta” celor două comunități cu caracter internațional. Dar și a altora.
Sunt multe probleme care ar fi fost puse în fața noului stat. Este evident că secesioniștii le-au tratat cu atenție însă au sperat să le rămână numele în istorie ca artizani ai independenței Scoției de sub jugul englez.
Înclin să cred că Scoția ar fi fost mult timp dependentă de bunăvoința Regatului Unit.
Rezultatul referendumului este „o palmă” pentru celelalte organizații politice secesioniste din statele europene. Am văzut o listă lungă. Franța, Spania, Regatul Unit, Belgia, Italia, Germania, statele vecine cu Ungaria, Ucraina etc. Mai constat, din alte informații, că majoritatea organizațiilor politice secesioniste au „un ce comun” cu Rusia. Cum este Jobbik din Ungaria.
Secesionismul în Europa are drept scop distrugerea UE, nu doar a statelor naționale, unitare din care fac parte. Alex Salmond a știut asta și a continuat să acționeze. Partenerii secesioniști europeni au fost în Scoția să îl sprijine. Bănuiesc că Moscova abia aștepta un rezultat pozitiv. Ca într-un joc de domino ar fi pornit un tam-tam în Europa pe tema secesiunilor cumplit. La noi, UDMR a scos, „la timp”, proiectul de lege prin care se constituie autonomia secuiască, acolo unde în școli elevii români ar urma să învețe în limba maghiară, acolo unde în administrație și justiție limba română ar fi fost o limbă străină, acolo unde etnicii români ar fi ajuns o populație tolerată, având unele drepturi după modelul ungar (adică nu !).
Rezultatul referendumului în Scoția ajută unitatea statelor europene. Eu îl pun și la înfrângerea secesioniștilor europeni alături de aliatul lor, Federația Rusă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu