Comunicat de presă al deputatului PNL, Bogdan Huțucă, referitor la legea 29/2018
În realitate, în „războiul de 100 de ani” dintre fostul președinte al ANAF și actualul ministru al Finanțelor, au fost prinși, ca victime colaterale, atât subsemnatul, în calitate de inițiator al acestei propuneri legislative, cât și 99% din Parlamentul României care și-a permis să voteze o inițiativă pozitivă.
Promovarea Legii 29/2018 privind anularea unor obligații fiscale reprezintă o îndreptare a neaplicării principiului accesibilității și previzibilității legii, elemente fundamentale ale securității juridice într-un stat de drept și care permit contribuabilului să-și formeze conduita fiscală corespunzătoare, în caz contrar fiind obligat să suporte consecințele (previzibile) neconformării obligațiilor fiscale. O serie de contribuabili din România au fost supuși unor consecințe grave, respectiv stabilirea unui cuantum ridicat al dobânzilor și penalităților, la care contribuabilul nu ar fi fost obligat dacă organul fiscal și-ar fi îndeplinit obligația prevăzută în Codul de procedură fiscală, aceea de a-l înștiința cu privire la sarcinile fiscale.
Descrierea situației care a generat promovarea acestui act normativ
Impozitarea veniturilor obținute de către persoanele fizice atunci când acestea acționează ca și un dezvoltator imobiliar, respectiv transferă proprietăți imobiliare, altele decât locuințele utilizate în scop personal, este abordată diferit de organele fiscale competente. Astfel, aceste venituri sunt încadrate fie în categoria veniturilor din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, fie în categoria veniturilor din activități independente.
În general, practica impozitării acestora a fost aceea de a aplica impozit pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, impozit calculat, reținut și declarat de către notarii publici, cu toate că în cadrul normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal impozitul se calculează asupra venitului net anual, determinat pe baza datelor din contabilitate.
În acest context legal, se naște riscul ca veniturile obținute de către dezvoltatorii imobiliari, persoane fizice, care au fost supuse impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, impozit calculat, reținut la sursă, declarat și plătit de notarii publici, să fie reconsiderate drept venituri din activități independente urmând să fie supuse impozitării în mod corespunzător (cu impozit pe venit în cotă de 16% și contribuții sociale).
O astfel de situație nu ar fi însă corectă, având în vedere inconsecvența în modul de abordare al autorităților fiscale, atât în timp cât și din punct de vedere teritorial. Mai precis, o astfel de reconsiderare nu ar fi corectă, având în vedere următoarele aspecte:
1. În urma solicitărilor înaintate de contribuabili către diferite organele fiscale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind încadrarea veniturilor obținute de contribuabili din livrarea bunurilor imobile în categoria veniturilor din activități independente, acestea au emis opinii conform cărora astfel de venituri nu sunt obținute din desfășurarea unei activități independente, iar impozitul pe venit se calculează și se reține la sursă de către notarul public. Acest răspuns a fost oferit de organele fiscale, deși din perspectiva TVA acestea au opinat că persoana fizică care desfășoară o astfel de activitate este persoană impozabilă din punct de vedere al TVA, deoarece activitatea economică desfășurată se referă la exploatarea bunurilor corporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.
2. O mare parte din persoanele fizice care au realizat operațiuni imobiliare constând în construirea de clădiri și vânzarea acestora, cumpărarea și vânzarea de construcții și terenuri, au fost controlate de organele fiscale competente pentru stabilirea taxei pe valoarea adăugată datorate de aceste persoane. Cu toate acestea, organele fiscale nu au considerat că veniturile sunt obținute din activități independente și nu le-au impozitat corespunzător, considerând corect impozitul reținut de notari asupra transferului proprietății imobiliare din patrimoniul personal. De regulă persoanele fizice care au dezvoltat afaceri imobiliare nu au înființat SRL, SA sau alte forme de entități juridice, nu s-au autorizat nici ca persoane fizice, înregistrându-se doar ca plătitori de TVA. Astfel, organele fiscale nu numai că nu și-au îndeplinit rolul de îndrumare și asistență a contribuabililor, obligații stabilite prin art. 7 din Codul de procedură fiscală și Ordinul nr. 1338/2008 pentru aprobarea Procedurii privind îndrumarea și asistența contribuabililor de către organele fiscale, dar au omis în mod eronat să verifice și alte impozite datorate de persoana fizică, limitându-se doar la TVA.
Precizăm că art. 7 alin. (1) din Codul de procedură fiscală stabilește rolul activ al organului fiscal care constă în înștiințarea contribuabilului asupra drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege ce îi revin acestuia.
Totuși, autoritățile fiscale nu au sancționat și nu au făcut demersuri pentru întreruperea derulării acestei practici, deși de la bun început aceasta era contradictorie cu prevederile legale din Normele metodologice date în aplicarea Codului fiscal, potrivit cărora nu intră sub incidența impozitului pe venitul din transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, veniturile obținute din transferul bunurilor imobile din patrimoniul afacerii, caz în care discutăm de desfășurarea unor activități independente.
Organele fiscale au luat la cunoștință de această practică din informațiile furnizate în baza formularului 208 „Declarație informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal”. Prin intermediul acestui formular notarii publici comunică organului fiscal o serie de informații privind transferurile de proprietăți imobiliare efectuate prin procedura notarială, inclusiv date referitoare la venitul realizat și impozitul reținut pe fiecare beneficiar de venit. Prin urmare, organul fiscal, în alte situații decât cele în care au efectuat control fiscal, ar fi trebuit să sesizeze numărul mare de tranzacții efectuate de fiecare persoană fizică cu imobile din patrimoniul personal și să ia măsuri pentru a stopa impozitarea veniturilor obținute de acestea prin reținerea impozitului pe venit reținut de notarul public. Astfel, autoritățile fiscale au manifestat un comportament pasiv vizavi de modul de impozitare a veniturilor obținute de către dezvoltatorii imobiliari persoane fizice.
3. La data aprobării actului normativ nu era reglementată o procedură care să fie aplicată în cazul în care organele fiscale reconsideră modalitatea de impozitare a veniturilor obținute de către dezvoltatorii imobiliari persoane fizice din activitatea desfășurată de aceștia, în sensul că aceștia nu datorau impozit pe venitul din transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, ci impozit pe venitul din activități independente.
Nu există o procedură de compensare a obligațiilor fiscale datorate (stabilite în urma reconsiderării ca activitate independentă) cu sumele deja achitate la sediul notarului public. Astfel, în cazul dezvoltatorilor imobiliari persoane fizice care au plătit impozit pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal prin reținerea la sursă de către notarii publici și care, în urma reconsiderării activității ca activitate independentă, vor avea obligația de a plăti impozit de 16% din venitul impozabil, exista posibilitatea ajungerii în situația unei duble impuneri a aceleiași materii impozabile din cauza imposibilității efectuării unei compensări.
4. Începând cu anul 2008, această situație incertă s-a perpetuat, Agenția Națională de Administrare Fiscală făcând demersuri pentru clarificarea ei pe parcursul trimestrului II al anului 2016.
În opinia noastră, abordarea Legii nr. 29/2018 ar trebui generalizată pentru toți contribuabilii care suportă consecințe ale neîndeplinirii sau ale îndeplinirii defectuoase ale rolului activ al ANAF întrucât este în spiritul principiului certitudinii juridice, un principiu fundamental potrivit căruia aplicarea legii la o situație specifică trebuie să fie previzibilă.
Deputat PNL
Bogdan Huțucă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu