joi, 9 august 2018

Pe Putin îl ajung păcatele din urmă

Criza „Noviciok” se adâncește. Congresul SUA a luat „taurul de coarne” și a decis că Rusia a folosit substanțe interzise împotriva propriei populații.

Iau știrile de la Agerpres.
Agerpres, 2018-08-08 23:19:58 
Washingtonul a anunţat miercuri că va impune noi sancţiuni Rusiei la finalul lui august, după ce a stabilit că Moscova a folosit un agent neurotoxic împotriva unui fost agent rus şi a fiicei sale, în Marea Britanie, transmite Reuters.
Kremlinul a fost notificat în cursul zilei asupra deciziei, a arătat un înalt oficial al Departamentului de Stat.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a spus că Statele Unite au stabilit că Rusia "a folosit arme chimice sau biologice, încălcând legislaţia internaţională, ori a folosit arme biologice sau chimice letale împotriva propriilor cetăţeni".
Marea Britanie a acuzat permanent Rusia de implicare, a identificat agenții ruși care au acționat iar zilele trecute au cerut Rusiei extrădarea lor pentru a fi judecați în Marea Britanie. Rușii neagă. Tot. Chiar dacă cercetările duc direct în curtea lor.



A apărut reacția Moscovei. La Agerpres.
Preşedinţia rusă consideră "inacceptabile" noile sancţiuni americane, dar îşi "păstrează speranţa"
"Considerăm absolut inacceptabilă anunţarea de noi restricţii în legătură cu afacerea de la Salisbury şi le considerăm ilegale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, calificând Washingtonul drept "partener imprevizibil" şi respingând din nou orice responsabilitate a Rusiei în otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a ţinut, însă, să sublinieze că relaţiile dintre Rusia şi SUA "nu sunt doar în interesul celor două popoare ale noastre, ci şi al stabilităţii şi securităţii în lume".
Sublinierea lui Pekov are rostul ei, nu pentru americani este făcută, este pentru presă și cititorii acestei prese. Mai ales că aceste noi sancțiuni privesc, în special, capacitățile militare ale Rusiei, după cum declară un oficial american.
„Sancţiunile se referă la mărfuri sensibile din punct de vedere al securităţii naţionale, le-a spus miercuri reporterilor un înalt oficial al Departamentului de Stat, citând legea americană din 1991 privind eliminarea folosirii armelor chimice şi biologice. Vor exista, totuşi, unele excepţii în cazul zborurilor spaţiale şi al cooperării guvernamentale în domeniu, dar şi în ce priveşte siguranţa avioanelor de pasageri, situaţii care vor fi analizate de la caz la caz, a adăugat acesta”
Sunt domenii ocolite până acum. Sunt domenii în care Rusia are și alți parteneri comerciali, din Uniunea Europeană. Este evident că introducerea noilor sancțiuni a fost comunicată de Administrația Trump partenerilor SUA și, pentru că Rușii sunt dovediți ca cei mai mari mincinoși internaționali, celelalte state care au exporturi cu mărfuri sensibile din punctul de vedere al securității naționale a Federației Ruse își vor preciza poziția.

Pe Putin îl ajung „păcatele” din urmă. Moda punerii celorlalte state ale lumii în fața faptului împlinit nu a dat roade până acum. Rusia a pierdut enorm ca urmare a sancțiunilor impuse de SUA, UE și aliații acestora. Noile sancțiuni vor adânci criza rusă.

Pentru că vorbim de sancțiuni, nu pot să nu arăt consecința acestora, aparent banală. Un general rus a făcut afirmația că Rusia nu poate să comande noile tancuri „Armata”, enorm de scumpe pentru bugetul lor și că au deja tancurile model T-72 (îmbunătățite) care au dovedit că pot face față războiului modern. Mie mi-a sunat „clopoțelul”! O astfel de declarație îmi spune că militarii ruși vor „dezgropa morții” tehnicii de blindate și vor readuce la viață ce au aruncat prin diferite depozite. Nu este vorba doar despre tancuri, este vorba și despre mașinile blindate, rachete, muniții de tot felul etc. Pușculița guvernului rus s-a golit iar ritmul înlocuirii resurselor financiare ... a adormit.

Cred că Uniunea Europeană se va alia sancțiunilor americane. Acuzația adusă Rusiei este deosebit de gravă ca să poată fi neglijată de statele membre ale Uniunii Europene. Riscul este major. Faptul că Rusia nu are scrupule în folosirea substanțelor toxice de luptă și a mijloacelor bacteriene de luptă devine o realitate. Folosirea permanentă a minciunii în relația cu alte state nu ajută Rusia în viitor. Nu este și nici nu va fi crezută atunci când va „garanta” că nu are substanțe toxice sau biologice de luptă pregătite pentru folosirea lor într-un conflict armat. Nici o țară europeană nu își dorește să fie ținta unui astfel de atac rusesc în care să piardă mii, sute de mii sau milioane de cetățeni doar pentru că a încercat la un moment dat să dea crezare Kremlinului!

Niciun comentariu: