joi, 2 august 2018
Scrisoare către Tudorel Toader „avocatul penalilor”
Scrisoare deschisă a senatorului PNL Iulia Scântei, adresată Ministrului Justiției Tudorel Toader:
`Nu promovați nicio ordonanță de urgență pentru modificarea Codului de procedură penală sau a Codului Penal!`
Distins Domnule Ministru al Justiției,
Aseară în cadrul unei emisiuni televizate, ați făcut publică intenția modificării Codului de procedură penală (dar oare doar a acestui cod?) printr-o Ordonanță de urgență. Scopul modificării îl constituie conform declarațiilor dvs., modificarea art. 453 din Codul de procedură penală pentru a introduce noi condiții/cazuri de revizuire a sentințelor penale definitive, astfel încât toți infractorii condamnați (majoritatea pentru fapte de corupție ori asimilate) să poată solicita revizuirea hotărârii, “dacă e vorba de protocoale sau interceptări nelegale.”
Nu discut acum nici temeinicia, nici oportunitatea reglementării noului caz de revizuire propus de dumneavoastră, dar nu pot să nu remarc că până în prezent, nicio instanță din România nu a pronunțat o sentință prin care să se constate nelegalitatea protocoalelor invocate, cu atât mai mult nimeni, nici măcar un ministru al justiției nu poate cunoaște și nu poate aprecia că sentințele penale de condamnare pronunțate de instanțe s-au fundamentat exclusiv pe aceste protocoale sau pe interceptări nelegale, și nu pe lege!
Este inacceptabil într-un stat de drept, să se instituie o astfel de prezumție a nelegalității unei hotărâri judecătorești, bazată pe “sentimentul persoanei condamnate că a fost condamnat pe nedrept” ori pe simpla apreciere că un judecător a dispus o condamnare în baza unei interceptări sau a unui flagrant realizat în baza unui protocol administrativ și nu în baza legii în vigoare.
Dacă în calitate de Ministru al justiției fundamentați astfel necesitatea adoptării unei Ordonanțe de urgență bazându-vă pe prezumția că toate instanțele judecătorești au pronunțat până în prezent sentințe penale definitive cu presupusa încălcare a legii, această ordonanță de urgență va încălca grav și nepermis autoritatea de lucru judecat de care se bucură în prezent toate sentințele penale definitive și va aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice - element fundamental al supremației dreptului, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării.
În calitate de Senator și membru al Comisiei speciale a Parlamentului României care a avut în dezbatere proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală și care a modificat substanțial chiar conținutul art. 453 Cpc privind cazurile de revizuire a hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, vă adresez domnule Ministru al justiției următoarele întrebări:
1. De ce nu ați transmis Comisiei speciale a Parlamentului, pe durata activității acesteia în sesiunea parlamentară, această propunere de modificare a art. 453 din Codul de procedură penală cu menționarea noilor condiții/cazuri de revizuire a hotărârilor judecătoreşti penale definitive, pentru a fi dezbătută de Comisie, apoi dezbătută și adoptată de plenul Senatului și de cel al Camerei Deputaților?
Reamintesc faptul că reprezentantul Ministerului Justiției a participat la lucrările Comisiei, iar atunci când coaliția majoritară PSD-ALDE a amendat articolul 453 sus menționat, modificând alineatul (1) litera (f) și introducând două noi cazuri de revizuire la literele (g) și (h), acesta nu a formulat nicio obiecție și nici nu a făcut cunoscută Comisiei o altă propunere de modificare a Ministerului/Ministrului justiției. Ați declarat aseară “că nu ați avut nicio contribuție” la proiectul de modificare a Codului de procedură penală adoptat de Camera Deputatilor la data de 18 iunie a.c. , acesta fiind produsul legislativ exclusiv al Parlamentului. Dar cine sau ce anume v-a împiedicat să aveți o contribuție și să comunicați “contribuția” Ministerului/Ministrului, și membrilor Comisiei speciale în virtutea principiului constituțional al cooperării loiale între autoritățile statului?
2. Care este împrejurarea ori care sunt motivele care justifică “urgența” pentru adoptarea unei Ordonanțe de Urgență prin care să modificați Codul de procedură penală în materia condițiilor de revizuire și de ce nu așteptați reluarea activității Parlamentului pentru a înainta un proiect de lege care să fie dezbătut și adoptat de Parlament?
3. În interviul din seara zilei de 1 august, ați declarat că veți promova Ordonanța de Urgență pentru modificarea Codului de procedură penală, pentru a permite redeschiderea dosarelor penale soluționate definitiv pe calea revizuirii ”imediat după concedii.” Domnule ministru, veți promova noua Ordonanță de Urgență fără să așteptați decizia Curții Constituționale cu privire la sesizările formulate de PNL, de ÎCCJ și de Președintele României, decizie care a fost amânată pentru data de 25 septembrie a.c., în condițiile în care criticile de neconstituționalitate ale autorilor vizează inclusiv modificările aduse articolului 453 Cpc privind revizuirea sentințelor penale definitive?
Veți promova modificarea Codului de procedură penală prin OUG fără să așteptați opinia experților Comisiei de la Veneția sesizate de PNL inclusiv cu privire la modificările aduse de PSD-ALDE Codului penal și celui de procedura penala, opinia acestora fiind așteptată tot în această toamnă?
Indiferent de răspunsurile pe care sper că le veți da, vă solicit domnule Ministru, să nu promovați nicio ordonanță de urgență pentru modificarea Codului de procedură penală sau a Codului Penal și să așteptați legile adoptate de Parlament să își urmeze parcursul legislativ, iar Comisia de la Veneția să se pronunțe cu privire la conținutul acestor modificări sub aspectul conformității lor cu standardele europene.
Iulia Scântei,
Senator PNL
Membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu