Pe „ziare.com” apare un articol în care Jandarmeria luptă cu disperare să se apere și să își apere șefii pentru masacrul comis asupra populației pașnice în 10 august 2018 în Piața Victoriei. Au ajuns până acolo încât și-au trimis fanfara să cânte în Piața Victoriei în spațiul ocupat de manifestanții pașnici măcelăriți de colegii lor în urmă cu 3 săptămâni.
Ordinul prefectului, mai precis momentul în care Prefectul Capitalei a dat ordinul de intervenție, ordin cu caracter eminamente politici (!), provoacă nesomnul șefilor din Jandarmerie dar și al politicienilor PSD de la Guvern. Dacă Jandarmeria a acționat în afara ordinului Prefectului, suntem în fața unei infracțiuni. Iar Prefectul Speranța Cliseru își susține declarația că a semnat ordinul după ora 24.00, adică atunci când acțiunile bestiale desfășurate în forță de Jandarmerie erau finalizate. Când în piață sau mai bine spus în proximitatea pieței mai erau 2-3.000 de persoane din peste cele 100.000 câte erau la declanșarea agresiunilor criminale ale Jandarmeriei.
Fanfara Jandarmeriei a venit la locul faptelor criminale ale acestei instituții pentru a face o declarație de pace. Muzicală, profitând de „Ziua limbii române”. Insultător! Parcă ar celebra „Ziua bulanului și gazelor Jandarmeriei”! Instrumentele cu care Jandarmeria a omorât un om și a schilodit câteva sute.
Apropo! Să nu prind pe vreunul că eu trebuie să aștept pronunțarea unei instanțe de judecată competente! Nu sunt instituție a statului îndreptățită să ia măsuri punitive sau de altă natură în această cauză! Sunt un cetățean și am dreptul la opinie. Mai ales că am văzut ce au făcut jandarmii pe viu, am văzut clipuri video în direct, am citit declarațiile oamenilor maltratați și a celor care au suferit vătămări ale integrității corporale, fie ca urmare a folosirii bastoanelor fie ca urmare a folosirii cartușelor și grenadelor cu gaze și prafuri iritant-lacrimogene atât sub aspectul acțiunii lor ca obiecte care au provocat direct rănile grave și foarte grave cât și sub aspectul efectelor încă nedescifrate ale substanțelor chimice folosite asupra oamenilor nevinovați. Ciocul mic, cârtitorilor. Putem discuta aspectele juridice ale unei poziții ca a mea, dacă sunteți în stare.
A apărut al doilea ordin! Fascinant! Păi, dacă tot dezbate presa subiectul, hai și eu la „gâlceavă”.
Să le luăm pe rând pentru că mie mi se pare că noile declarații duc la o agravantă a situației din punctul de vedere al conducerii Jandarmeriei și a ministresei de la interne, Carmen Dan. Vorbim de circumstanțe agravante și nu de circumstanțe atenuante, cum vrea Jandarmeria să obțină.
"Dupa cum stiti, conform prevederilor legale in vigoare, prefectul este cel care aproba interventia in forta a jandarmilor. Aseara, pe baza informatiilor existente si a comportamentului agresiv a unei parti din cei prezenti in Piata, Jandarmeria a primit aprobare sa intervina in forta la ora 23:11. Acesta este ordinul de interventie semnat de prefectul Capitalei", spunea Militaru pe 11 august.
"Sunt doua ordine. Cel semnat de prefect, care insa nu contine ora la care s-a dat ordinul de interventie, si cel de la ora 23:11, pe care l-am prezentat in acea conferinta de presa, care este, de fapt, ordinul militar de interventie, dat de comandantul actiunii. Acesta este consemnat in jurnalul actiunilor noastre operative, trimis la Parchet", a explicat Marius Militaru pentru realitatea.net.
Laurentiu Cazan, maiorul care a coordonat actiunile Jandarmeriei de la protestul diasporei, a declarat ca prefectul Capitalei a semnat ordinul de evacuare in jurul orei 20:00, atunci cand situatia a "degenerat". Iar procedura de evacuare a Pietei Victoria a fost declansata putin dupa ora 23:00. Potrivit purtatorului de cuvant al Jandarmeriei Romane, Marius Militaru, Jandarmeria a primit aprobare sa intervina in forta la ora 23:11.Paranormal! Sunt două ordine! Normal așa ar trebui să fie. Prefectul Capitalei dă ordin de intervenție în forță conducerii Jandarmeriei din București (rog a se trata cu atenție acest amănunt! Doar Jandarmeriei din București!). Directorul Jandarmeriei din București raportează inspectorului general al Jandarmeriei despre ordinul primit și, în urma ordinului acestuia trece la executare producând propriul ordin către structurile subordonate. Hai că apare un al treilea ordin!
Hai să le vedem, pe rând.
Ordinul Prefectului (oricare ar fi el) este un ordin politic. Prefectul este reprezentantul Guvernului României în teritoriu! Ordinul dat de Prefect este în numele și pe seama Guvernului pe care îl reprezintă. Se pune întrebarea: poate un prefect să dea ordine politice structurilor militare și de ordine publică aflate sub coordonarea sa operativă fără a avea acceptul politic al ministrului de interne căruia „i se subordonează ierarhic”? Nu! Ca atare, prefectul Speranța Cliseru a avut nevoie de acceptul ministrului Carmen Dan pentru a da ordinul, accept care trebuie să aibă la bază o evaluare a situației din teren și posibilele evoluții ale acesteia. Putea Carmen Dan să ia o decizie de o asemenea anvergură fără a informa pe primul-ministru? Nu! Este exclus, pentru că o astfel de decizie angajează politic tot Guvernul României! Este evident că, formal, prim-ministrul Viorica Vasilica Dăncilă și-a dat acceptul, adică a avizat intervenția în forță a Jandarmeriei. Intensitatea intervenției Jandarmeriei este iar o măsură politică. Jandarmeria putea propune orice dar decizia este la primul-ministru, ministrul de interne și Prefectul Capitalei. Toate aceste trei individe au acceptat ce „a făcut” Jandarmeria! Nu ce a propus Jandarmeria pentru că mai încolo voi arăta, din declarațiile jandarmilor responsabili cu purtatul vorbelor, că de fapt Jandarmeria a acționat de capul ei sau a acționat la dispoziția unui personaj politic altul decât Prefectul Capitalei.
Ordinul operativ al conducerii Jandarmeriei ar fi trebuit să apară după ordinul emis de Prefectul Capitalei, potrivit legii. Să ne uităm la declarațiile de mai sus.
Declarația lui Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, din 11 august 2018 este mincinoasă: Jandarmeria a primit aprobare sa intervina in forta la ora 23:11. Acesta este ordinul de interventie semnat de prefectul Capitalei. Astăzi apare o nouă declarație a acestui Militaru în care face precizarea că ordinul arătat atunci, pe 11 august, era de fapt ordinul militar de intervenție al comandantului acțiunii! Păi, să ne fie cu pardon, dar situația este deosebit de gravă. Dacă a fost dat un ordin militar de intervenției al comandantului acțiunii fără a exista ordinul Prefectului Capitalei suntem în fața unei infracțiuni grave. Prefectul Capitalei are propriile declarații în care afirmă că a semnat ordinul de intervenție în ziua de 11 august orele 00. și câteva minute! La peste o oră de la punerea în aplicare a ordinului militar de intervenție a comandantului acțiunii! Cineva nu este sănătos la cap!
Întrebarea legitimă este asta: cine a dat ordinele Jandarmeriei? Care este temeiul juridic al emiterii acestor ordine? Și, legat de aceste întrebări, partidele de la conducerea actuală a României au renunțat la Constituție?
Hai să închei cu două citate din Preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului care fac parte din dreptul constituțional intern (!) prin însăși prevederile art. 20 din Constituție.
Considerind ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvintului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor,
Considerind ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi,Nu înainte de a constata că aceste două citate din Preambul descriu, în parte, momentul 10 august 2018 din Piața Victoriei, București! După cum a acționat Jandarmeria și puterea politică care i-a cerut să acționeze astfel, după cum înțelege conducerea Jandarmeriei să acționeze după atrocitățile pe care le-au comis, am o mare îndoială asupra viitorului democrației în România.
Iar mascarada Jandarmeriei îmi arată că nu are de gând să se lase „învinsă”. Nici de Constituție, nici de lege, nici de bunul simț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu