Se afișează postările cu eticheta ANR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ANR. Afișați toate postările

sâmbătă, 3 decembrie 2016

O campanie ca pentru „țara tuturor posibilităților”. Declarații pentru emisiuni cu „vorbe trăznite”.

Am lecturat pe Agerpres câteva știri de campanie. Frumos ! Toată lumea poate, toată lumea vrea, toată lumea este gata-gata să guverneze.

O să îi scot din „scenă” pe cei de la PSD și PNL. Cele două partide intră în Parlament fără nici o discuție. Îi scot și pe cei de la UDMR, ei nu își propun să conducă o guvernare ci să participe dacă li se cere și dacă sunt respectate cerințele comunității maghiare ... bla, bla, bla cu discursul de la urmă că nici o guvernare a românilor nu este bună. Ba, Hunor a afirmat că Guvernarea Cioloș este catastrofală ! Îi scot pe ei pentru că au alt electorat, captiv și „asistat” de Guvernul Orban care le dictează cu cine să voteze.

Hai să îi iau pe rând.

Marian Munteanu a devenit dur. Dur, nu glumă !
Obiectivul nostru este ca într-un termen rezonabil să ajungem la cu totul și cu totul altă dimensiune. Gândiți-vă că în doar trei luni de zile am acoperit aproape integral țara. Într-un an de zile dăm cu ei de pământ de nu se văd. Vrem să avem capacitatea de a guverna singuri. Noi acum avem resurse umane suficiente pentru a asigura și două guverne, oameni de mare competență și de mare calitate, dar nu-i suficient asta. Ca să poți să pui problema guvernării trebuie să dispui de structuri organizate în întreg teritoriul național
Ca să înțelegem bine despre ce este vorba. Nu își problema intrării în parlament, cei din Alianța Noastră România consideră că sunt intrați deja, că fac opoziție la viitoarea putere și că o vor răsturna în maxim un an și jumătate când vor ajunge la capacitatea de a guverna singuri ? Bine, în prealabil vor da de pământ cu toți ceilalți ! Oare cum ?

Eugen Tomac de la PMP, președinte executiv al partidului este dur și el. Fără scăpare pentru cei care vor să facă viitoarea guvernare.
Cred cu tărie că după 11 decembrie niciun partid nu va putea face guvernarea fără Partidul Mișcarea Populară. Suntem pregătiți de acest lucru și ne vom duce obiectivele noastre până la capăt. Noi vom intra la guvernare cu (...) două condiții foarte clare: ca majoritatea din care facem parte, parlamentară, să accepte, să susțină inițiativa noastră privind reducerea numărului de parlamentari la 300, iar în cadrul Guvernului să se înființeze ministerul Unificării
Clar nu ? Ministerul Unificării și marota din 2009 cu 300 de parlamentari. Dur omul. Dur dar, ce să vezi, este pur și simplu neinformat ! Uite, Traian Băsescu, președintele de tip „guru” al Partidului Mișcarea Populară are alte idei. Junele Tomac o va lua „în brațe” după ce a spus că PMP are doar două condiții ?
Vrem să fim la guvernare, dar nu în orice condiții și nu cu oricine. Exclud orice guvernare cu PSD și cu ALDE. Dacă doamna Gorghiu se va răzgândi și pe data de 12 decembrie constată că nu poate guverna fără PMP, sigur o să ne caute, iar atunci o să îi spunem și exigențele noastre, și anume funcția de prim-ministru. Fără această condiție nu ne putem încurca cu unii care s-au dovedit neputincioși
Hai să adunăm la PMP-ul acesta plin de forță:
- funcția de prim-ministru;
- ministerul Unificării;
- 300 de parlamentari.

În timp ce Tomac nu face precizarea că exclude PSD și ALDE, cum o face Băsescu, trebuie să înțelegem  că unul dintre cei doi „corifei” populari ai scenei politice românești minte. Fie unul dintre ei, fie amândoi.

Clar bre ? Ce proiecte ale partidelor mari ? Cei mici sunt cei care vor impune proiectele politice.

Și Marian Munteanu vrea să impună, după ce ajung în Parlament, condiții viitoarei guvernări.

Bag seama că Traian Băsescu cu Tomac-ul lui se bate pe același electorat cu Marian Munteanu. Electoratul creștin-democrat. Marian Munteanu o declară cu franchețe. De la Traian Băsescu o deduc mai mult.

Șoc și groază ! Elena Udrea face o afirmație șocantă.
Nu PMP pentru că nu am vrut să fiu o slăbiciune pentru partidul pe care l-am construit și eu și nu am vrut să fie atacat fostul președinte care conduce acum partidul, cu texte de genul: uite, o pune pe Udrea pe liste. Nu. Și eu cred că mai sunt 25.000 de bucureșteni care să creadă în Elena Udrea, să mă voteze. M-au votat 60.000 acum patru ani la președinția României, deci cred că pod să candidez independentă și să obțin voturile bucureștenilor, în așa fel încât să fiu primul candidat independent care intră în Parlamentul României în istoria post decembristă
Aha ! Dacă s-ar duce la PMP, ea ar constitui o slăbiciune pentru partid ! Gura păcătosului adevăr grăiește !

Să spun și ceva de USR ? Hai să nu mai spun. Dar este și el cumva pe un curcubeu al marilor posibilități. Va face și va drege.

joi, 13 octombrie 2016

Se încheagă scena politică pentru lupta la parlamentare.

Se anunță, zilnic aproape, realizarea baremului pentru validarea unor formațiuni politice ca partide capabile să participe la alegerile parlamentare.

PSD și PNL nu și-au făcut probleme. Doar cu semnăturile membrilor de partid puteau realiza baremul legal de susținere. Ba chiar îl depășeau de 2-3 ori. Au vrut mai mult, este și normal, au vrut să vadă cam câtă populație îi simpatizează.

Celelalte formațiuni politice însă, sunt obligate să adune mai multe semnături de susținere decât au membri ai partidului. ALDE, PMP, USR, ANR etc. Semnături adunate cu greu arată că imaginea publică creată de presă nu are suport în realitatea de la firul ierbii. În afara partidului lui Marian Munteanu, celelalte trei sunt campioane la promovarea prin Tv, ziare și internet. Marian Munteanu a ales „a treia cale” și a ajuns la sufletele pioase ale alegătorilor români. Cineva cu „românii verzi și ortodocși” va suferi pierderi electorale. Zic, nu dau cu parul !

Când facem calcule avem bunul obicei să ne raportăm la evenimente anterioare asemănătoare. Ei bine, și  acum trebuie să facem la fel. Avem însă în față o mare provocare. Oamenii sunt cam aceiași ! Și când vorbim despre candidați și când vorbim despre alegători. Fac precizarea că noțiunea „oamenii” se referă la același tip de oameni, nu la anumite persoane. La același tip de oameni și același tip de comportament. Nicușor Dan și cei care îl însoțesc nu sunt diferiți ca tip de comportament de cei care au candidat în 2004 sau 2008, la fel în 2012. Și cei de atunci și cei de acum au fost prezentați ca absolvenți de nu știu ce și cu niște CV-uri de mai mare dragul.

Este pentru prima oară când doresc să participe la alegerile parlamentare ALDE, PMP, USR și PMP (nu mă mai refer și la celelalte formațiuni politice mai mici sau prezentate cu mai puțină dărnicie de presă. Pentru că USR, de exemplu, este un partid mic dar cu o susținere mare. Deh, nu oricine are susținerea „elitelor” din România ! Au ratat ele, elitele, în 2004 și nu mai doresc încă un rateu. Băsescu le-a dezamăgit. Încearcă acum cu „tânăra speranță” Nicușor Dan care, nu este așa, nu va constata că „școala românească scoate tâmpiți” !

Este pentru prima oară când PNL-ul fuzionat și unificat aproape în totalitate participă la alegerile parlamentare.

Elemente noi cu duiumul. Comportamente vechi, la fel. Dar și aici cu niște excepții demne de semnalat. PNL și USR - un mare partid istoric și o „plezneală politică” -, sunt în competiție pentru acapararea și prezentarea „elitelor” ca fiind elemente componente ale programelor strategice proprii. O eroare din partea PNL, o necesitate din partea USR. PNL anunță astfel public că renunță la propriile valori. Pentru că eu nu văd „o captură de elită” acceptând oferta PNL fără să aibă asigurate unele condiții care, nu este exclus, să fie diferite de doctrina liberală tradițională. Culmea, doctrina liberală tradițională este singura care confirmă posibilitatea ca o societate să evolueze fără mari accidente. Această politică a PNL va fi validată sau infirmată la aceste alegeri. În funcție de rezultat, partidul va trebui să revină la politica liberală sau să renunțe la istoria sa politică. Iar politica liberală tradițională spune că partidul își formează propriile valori și nu le culege din pomul cu pere mălăiețe.

Încă mai aud expresia unor lideri ai PNL privind concordanța cu vocea străzii. Zău ? Cine a fost în stradă ? Membrii și susținătorii PNL ? Ce vorbești, dom'le ?! Nu cumva ai văzut greșit ? Nu cumva această politică aruncă în derizoriu „vocea partidului” ? A membrilor de partid care vorbesc în cadrul organizat statutar, vorbesc civilizat, își arată prețuirea sau nemulțumirea față de unele decizii ! Cum este posibil să dai crezare „vocii” unor așa-ziși membri ai „societății civile” și să înlături vocea propriilor membri ? Dacă sunt astfel de sfătuitori în PNL au posibilitatea să aleagă: ori se întorc către vocea partidului ori pleacă la așa-zisa societate-civilă !

Aceste alegeri ne vor spune cui i se termină cariera politică. În afara PSD și a PNL, în viitorul parlament au locuri sigure minoritățile naționale. Restul nu există, deocamdată.

Am o atenție deosebită pe această construcție artificială numită USR. Cum-necum, în mai toate știrile este promovat. Când se vorbește de partide și susțineri politice apare ca un ghimpe USR între PSD și PNL. Când se vorbește despre programe de guvernare, hop și USR între PSD și PNL. Dacă asta nu este susținere media extremă pentru USR atunci o fi un basm pentru adormit copiii.

luni, 5 septembrie 2016

Demagogie, demagogie, dar să știm și noi !

Marele ONG-ist, salvator al țării, Nicușor Dan merge prin teritoriu să prostească lumea. Nu are mare vizibilitate, nu vin mulți la ședințele de prostire în grup, dar vin totuși. Compensează prin incisivitatea unor postaci pe rețelele de socializare și pe sit-urile publicațiilor în care se publică câte una-alta despre el sau partidulețul lui.
Nicușor Dan cu USR la Târgoviște. Imagine preluată de pe Facebook.
Ce s-a bănuit s-a confirmat. Nicușor Dan și toată trupa lui în frunte cu vocala Clotilde Armand sunt orice numai o formațiune care să reprezinte interesele politice ale unor cetățeni nu.

S-au lansat vocal și politic ca un partid anti-sistem. Nu a fost clar cărui sistem se adresează. Au clamat sus și tare că ei sunt singurii care luptă împotriva corupției, că vor să promoveze transparența cheltuielilor publice, că vor să promoveze transparența deciziilor administrației publice. Și aici s-au oprit. Au găsit la București destui „destupați la minte” care au crezut în ofertele demagogice ale lui Nicușor Dan și a găștii din spatele lui și au votat pentru USB. Și cu asta ce-au făcut ? Păi, în primul rând, au dat Bucureștiul pe mâna PSD. La aproape toate capitolele. Și acum mă gândesc la faptul că USB este, cumva, creația PSD. Are PSD acest talent de a crea prin mijloace obscure tot felul de partidulețe care să preia electoratul cu mintea în ceață pentru a nu vota cu adversarul politic al PSD.

Fără să se abată de la linia pe care au apucat-o, Nicușor Dan și ai lui susțin că nu au ideologie. Le pute la nas o abordare ideologică a actului politic. Nu sunt nici de dreapta, nici de stânga. Aici este o mică-mare eroare. Nu dreapta sau stânga este problema ci abordarea politică a actului de guvernare, fie la nivel central, fie la nivel local. Clamând transparența în cheltuirea banilor publici și a deciziilor administrației nu se poziționează ideologic. Cât privește lupta lor împotriva corupției, să fim serioși, ei sunt la fel de corupți, dovadă fiind votul „la două mâini” din consiliul general la București. Una peste alta, USB-ul „câștigător” la București în fața PNL însă în favoarea deplină a PSD, a vândut pielea ursului din pădure. Culmea, fostul USB acum transformat în USR - după ce au salvat Bucureștiul de liberali și l-au dat socialiștilor din PSD, acum vor să repete operațiunea la nivel național -, nici nu vrea să intre în pădure pentru a arăta care urs își lasă blana pentru votanții săi.

Într-un articol din „Adevărul” este o bună caracterizare a acestei meschinării politice numită USB/USR, condusă de Nicușor Dan pentru presă și de alții în realitate (asta este convingerea mea !). Ca mai peste tot, au fost prezenți postacii USB/USR. Cu explicații elaborate (trebuie păstrată imaginea intelectualului protestatar !). Anti-sistemul USR-ist nu este altceva decât o dorință oarbă de a lua locul partidelor politice actuale - am mai vorbit despre disperarea Alinei Mungiu Pippidi de a pune mâna pe puterea politică, despre încercările ei de a „dirija” pe Traian Băsescu la primul lui mandat ca Președinte al României, despre șutul în cur luat și despre faptul că USB a fost încercarea ei disperată de a intra pe scena politică. Nu au treabă ei cu statul. Nu au treabă ei cu sistemul de organizare și funcționare a României ca stat, ei au treabă cu partidele politice mari pe care le acuză că au acaparat puterea politică. O acuză mai mult decât idioată. Partidele politice au atâta putere câtă pot aduna prin voturile cetățenilor. Au un mesaj care adună votanții în jurul lor, câștigă locuri în Parlament, chiar guvernarea dacă formează o majoritate, sau guvernările locale.

La Târgoviște, în fața a 15-20 de ascultători, Nicușor Dan a confirmat că ei nu au o linie politică, că este posibil să adopte una după alegeri - anterior au declarat, și el și Clotilde, că au membri cu mai multe orientări politice, așa că nu riscă să se definească politic pentru a nu-i pierde ! A confirmat că nu au organizații în țară. Dar a bătut apa'n piuă fără rușine față de cei care au venit să-l asculte. Și la București s-a purtat la fel. A aburit lumea și a reușit să dea Bucureștiul PSD. A, ceva care le arată goliciunea deplină. Cei care au venit să-i asculte au fost invitați ca la plecare să achite o parte din contravaloarea închirierii sălii în care și-au ținut conferința. Ca să fie meschinăria deplină: și prostiți și cu banii luați !

Tot de la Târgoviște, de la „celebra” adunare, se pare că a venit (pe surse !), concluzia că la București liberalii au fost prostiți de cei de la USB. La USB eu bag nu doar partidulețul cu 200 de membri, bag și GSD, SAR, România Curată, Revista 22 și toate celelalte structuri media care au participat la prostirea liderilor PNL dar și a electoratului liberal.

Terenul a fost propice. Fuziunea dintre fostul PNL și fostul PDL nu era completă, „taberele” formate (în mod natural) în interiorul noului PNL erau pe picior de război, partidul a fost lăsat pe planul al 2-lea, pe primul plan trecând „gloria personală” pentru ocuparea funcțiilor de conducere în partid. Cele mai idioate idei au fost luate în calcul și puse în aplicare pentru „a lupta” politic la alegerile locale. Chiar cea mai idioată idee a fost cea privind atragerea societății civile. Așa de bine a fost atrasă încât PNL a rămas fără alegători ! De aici s-a născut și ideea și mai proastă de a considera pe Nicușor Dan și partidulețul lui un reprezentant al societății civile. Li s-a dat apă la moară că ei reprezintă societatea civilă, marea valoare socială care poate contribui la însănătoșirea politicului. Iar ei, „salvatorii”, au profitat și au exploatat la maxim prostia liberală. O mai mare porcărie nu a putut să existe. Pentru că o astfel de formulare aruncă la coșul de gunoi pe toți membrii partidului, fără discriminare. Membrii partidului au fost considerați nocivi de conducerea partidului. Sute de mii de membri ! Fără discriminare. Iar alde Nicușor Dan și Clotilde Armand au fost considerați salvatorii vieții politice. Păi cum dracu să nu câștige în fața PNL în tot Bucureștiul ?!

Nu îmi iese din minte scena penibilă de la GDS unde Cătălin Predoiu a încercat să pună în valoarea idioata strategie a unor minți crețe din PNL. Atragerea USB de partea PNL. Formarea unei alianțe între PNL și USB.


Unde PNL a fost insultat grosolan de cei prezenți. Unde membrii PNL au fost considerați de cei prezenți, toți suporteri ai lui Nicușor Dan și USB, persoane înapoiate, oameni de mâna a doua sau chiar mai rău.

Acum știm cine sunt cei care formează acest nociv USB/USR. Din nefericire, unii susținători sunt oameni care ar merita ceva mai bun. Dar, asta este viața ! Vor USR, USR vor avea.

Atacul la partidele „mari” nu îl face doar USB/USR-ul celor de la GDS, SAR, Revista 22. Marian Munteanu (altă neinspirată alegere la un moment dat a PNL, tot în ideea preluării „liderilor” societății civile !), atacă „partidele mari”, inclusiv PNL, cu ardoare. Vrea o porție din electorat. Ceva mai naționalist, ceva mai bisericos, ceva mai radical. Unii spun că are în lucrările doctrinare și ceva din legionarismul de acum un veac. Partidul lui Marian Munteanu, Alianța Noastră România (?!), este o continuare a „Mișcării pentru România” care, ce să vezi, a făcut un pui. Prin metoda copy-paste, așa cum stă bine unui partiduleț promovat de Victor Viorel Ponta. Partidul România Unită, condus astăzi de fostul pesedist Bogdan Diaconu, a copiat cuvânt cu cuvânt documentele programatice elaborate de Marian Munteanu și a „construit” documentele programatice ale PRU. A înlocuit, de bună seamă, sintagma „Mișcarea pentru România” cu sintagma „Partidul România Unită”. A se vedea articolul din „Cotidianul” ! Și astfel am ajuns la 3 partidulețe care cer partidelor mai vechi să plece de pe scena politică pentru a le face lor loc.

Dar nu sunt singurele ! Traian Băsescu are și el un partiduleț care este foarte vocal. Practic, cele trei de mai sus i-au furat lui Traian Băsescu o lozincă: epoca partidelor mari a trecut ! PMP-ul lui Băsescu este atât de consecvent cu afirmația „guru-lui Băsescu” încât a făcut alianțe post electorale cu PSD mai peste tot unde s-a putut. S-a plasat la remorca PSD cu totul. Cu PMP am ajuns la 4 partidulețe care cer impetuos ca PSD și PNL să le lase locul pe scena politică.

De ALDE, actuala remorcă a PSD, nu vorbesc ca despre partidulețe. Este o remorcă. Dar are și ALDE sânge în instalație din moment ce a tresărit ca ars la apariția și „dezvoltarea” PRU care, fără prea multe fasoane, reclamă dreptul la prima poziție ca remorcă a PSD.

Articolul din „Adevărul” (linck-ul de mai sus !) este util pentru cei care vor să înțeleagă ce este USB/USR-ul lui Nicușor Dan. Este un partid se oportuniști. La fel cum este și PNP-ul lui Băsescu ! Și Băsescu neagă doctrinele politice și ideologiile politice. Și el este adeptul „adaptării” la provocările zilei, a provocărilor situațiilor speciale, al speculațiilor pe moment pentru a beneficia de un avantaj.

Cred că vom avea de o parte, partidulețe oportuniste „get-beget”, cum sunt USR și PMP, iar pe de altă parte, vor avea partide naționaliste, mai apropiate de ultra-naționalism, cum sunt Alianța Noastră România și Partidul România Unită. Le pun împreună pentru că documentele lor politice sunt aceleași, PRU a preluat cu copy-paste ce are ANR.

Sper ca PNL să nu mai alerge după cai morți pe pereți să le ia potcoavele ! Să își lămurească alegătorii că există, că are aceleași valori pe care ei, alegătorii, le-au apreciat când au votat cu PNL. Să îi convingă că ei, alegătorii PNL și membrii PNL sunt societatea pe care partidul a stimulat-o să se formeze, societatea liberală. Că acțiunile PNL de acum și din viitor vor fi dedicate lor și numai lor. Pentru ei vrea să câștige alegerile, pentru ei vrea să formeze Guvernul, pentru ei vrea să facă o guvernare liberală. Nu pentru alții. Nu pentru „intelectualii” de la GDS, SAR sau cine știe ce alt ONG cu pretenții mai există în România. Cine vrea guvernare liberală, să vină alături de PNL. Partidul nu mai trebuie să repete imensa prostie de la alegerile locale. În loc să se adreseze propriului electorat, liberalii bucureșteni au alergat după fantome. Chipurile „valoroasa societate civilă”. Fleoșc !