Se afișează postările cu eticheta PRU. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PRU. Afișați toate postările

duminică, 20 noiembrie 2016

Împrumutul de la FMI din 2009 nu întrunește elementele constitutive ale unor fapte penale. DNA a clasat cauza.

Dacă este an electoral, apar și manevrele politicianiste. Din comunicatul DNA prezentat de Agerpres, reiese faptul că în acest an mai multe persoane fizice au făcut plângeri penale pentru infracțiuni asimilate faptelor de corupție la DNA privind încheierea acordului de împrumut dintre România și FMI în anul 2009. Toate bune și frumoase, până la  un anumit punct. Cetățenii s-au comportat corespunzător, din punct de vedere legal. Îngrijorați de modul în care sunt folosiți banii publici au vrut să afle dacă acordul de împrumut a fost încheiat cu respectarea legii sau nu. Simplu.

Dacă însă ne uităm și la contextul anului 2016, nu mai este așa de simplu. Cine să fie în spatele acestei acțiuni ? Cine sunt cei pe care reclamanții îi doreau vinovați, cercetați și condamnați ? Cui ar fi folosit în an electoral tragerea la răspundere penală a unor persoane care, evident, participă la actele politice din acest an ?

Acordul este vechi, cauza este veche, s-a produs în 2009. Plângerile sunt din anul 2016 ! Având eu bănuiala că în spatele acțiunii persoanelor fizice reclamante se află liderii politici ai PSD, ALDE, PRU (mă opresc aici !), pot trage concluzia că și-au dorit un moment în care DNA începe urmărirea penală (măcar in rem !) pentru modul în care Guvernul Boc a acționat pentru acordul de împrumut cu FMI. Încă mai plătim la FMI, probabil, banii împrumutați. Ce s-a făcut cu ei, este altă problemă însă se pare că și aceasta a fost rezolvată. Legal.

DNA le strică celor de la PSD, ALDE și PRU „jucăria”. Nu vor avea posibilitatea să acuze PNL și PMP (ele fiind ținta !) de încheierea acordului sub aspectul faptelor penale.
Sub nr. 664/P/2016, s-au înregistrat la Direcția Națională Anticorupție — Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție mai multe sesizări penale având toate același conținut, formulate de mai multe persoane fizice, prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări pentru suspiciunea săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese și constituirea unui grup infracțional. Ca urmare a examinării dosarului penal cu numărul sus menționat, la data de 8 noiembrie 2016 s-a dispus clasarea cauzei raportat la faptele care au făcut obiectul sesizării, pe motiv că aspectele sesizate nu se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunilor (abuz în serviciu și conflict de interese) și pe motiv că fapta nu există (constituire de grup infracțional organizat)
Aștept, pentru că există un obicei la PSD sau la ALDE, să îi văd pe liderii acestor două partide exprimând îngrijorarea pentru clasarea dosarului de către procurorii DNA,ba chiar acuzând DNA că se implică în campania politică de partea tehnocraților și a liberalilor.

Oare ce au mai pregătit inventivii de la PSD, ALDE și, mai ales, PRU - sub conducerea lui Ghiță Sebastian -, pentru a se da victime politice ale Justiției române ?

vineri, 28 octombrie 2016

Ca la nebuni !

Îi desfid pe cei care se „plictisesc” în România. Înseamnă că trăiesc cu capul în nori.

De azi dimineață mă chinui să citesc cu intenția de a scrie câte ceva. Nici o șansă. Am o stare cât se poate de nasoală. De aceea declar, pe propria răspundere, că îi dau la dracu pe cei care au inventat răceala, viroza respiratorie, gripa și alte necazuri de acestea care mă călăresc de ceva timp. Sunt sabotat cu rea credință.

Pe ici-colo tot am văzut câte ceva.

Cei doi păcălici din imagine au depus o plângere penală împotriva lui Dacian Cioloș pe motiv de achiziție de către Guvern a „Cumințeniei pământului”, sculptura lui Brâncuși. Foarte bine ! Sunt cetățeni ai României, sunt patrioți, sunt îngrijorați de soarta bugetului țării și de modul de cheltuire a banilor.

Eu cred că le-a venit ideea după ce Klaus Iohannis a declarat că o persoană cu cazier sau cu dosar penal nu poate ajunge să conducă România. Nu este exclus să fi vorbit cu cei de la PSD și să își fi împărțit sarcinile. Unii fac aia, ăilalți fac ailaltă. Sebastian Ghiță și Bogdan Diaconu (cred că ăsta este președinte al PRU doar cu numele !) au sarcina asta. Ba, Ghiță, vocal cum îl știm, a cerut procurorilor să urgenteze cercetarea pentru că bla, bla, bla.

Măi indivizilor, hai să vă spun un secret. Procedura penală mai nouă începe obligatoriu cu urmărirea penală in rem. Adică cu privire la faptă. Nu știu ce ați scris voi acolo, în plângerea penală, dar sigur sunt că procurorii vor verifica fapta. Dacă există. Abia dacă vor constata că fapta există și că persoana pe care voi, cei din PRU - că partidul de depus plângerea -, o reclamați, are o contribuție la comiterea faptei penale, atunci vor începe urmărirea penală in personam. Abia atunci se va putea spune că Dacian Cioloș este o persoană urmărită penal și, ca atare, după cum a anunțat Președintele Klaus Iohannis, nu se va mai califica pentru o desemnare ca prim-ministru într-un viitor guvern.

Încercarea voastră de a împiedica o eventuală desemnare a lui Dacian Cioloș ca prim-ministru se pare că nu îl interesează pe Dacian Cioloș. Trist pentru voi. Nici nu vă bagă în seamă.

Curtea de Apel București îi respinge lui Victor Viorel Ponta cererea de suspendare a ordinului ministrului educației prin care se constată retragerea titlului de doctor în științe juridice. CAB spune că cererea lui Ponta nu este întemeiată. Bine, soluția instanței nu este definitivă și mai mult ca sigur că VV Ponta va face recurs. Instanța va motiva hotărârea și deși unii dintre noi știu că respingerea cererii ca neîntemeiate este o respingere pe fond, adică reclamantul nu are dreptate, unii vor bate apa'n piuă cu tot felul de idei ciudate. Deci, fără nici o mare întârziere (sigur va urma un recurs), tov. Victor Viorel Ponta urmează să fie exclus și din avocatură. Baroul București a suspendat excluderea plagiatorului pe motiv de cerere depusă la CAB împotriva ordinului ministrului. Aici treaba este rezolvată.

Sebastian Ghiță este turnat de prieteni, protejați de justiție. Este turnat din greu și cu elemente care îi complică individului existența. Asta îmi spune că procurorii au ajuns tare departe cercetând viața evazionistului Sebastian Ghiță. Un prieten, real (?!), arată cum el s-a dat la o parte de la conducerea Asesoft însă de fapt a continuat să o conducă. Toți știm că declarațiile sunt apă de ploaie dacă nu sunt susținute de probe. Martorul a descris faptele însă să vedem dacă procurorii au și probele. Aici este aici. Dar de la declarația martorului și existența unor probe poate fi luat la întrebări cel care s-a chinuit să arate că este la conducerea Asesoft iar Ghiță nu este decât beneficiarul posesiei acțiunilor. Dacă acela dar și alte persoane confirmă, atunci Ghiță are o mare problemă. Mai ales că în cazul Asesoft sunt băgate la înaintare multe persoane, inclusiv fostul primar al Ploieștiului. Multă lume, imaginea gratiilor, emoții cât cuprinde, se sparge ea buba undeva.

Ei bine, Ponta, Ghiță și Diaconu sunt candidați la Parlament ! Avea dreptate Alina Gorghiu. Unele liste de candidați seamănă al naibii de mult cu lista penalilor de pe ușa instanței de judecată.

duminică, 23 octombrie 2016

Marșul unionist de ieri este de fapt altceva. Este anti-tehnocrați și anti-Cioloș, este anti-Iohannis, anti-NATO și anti-UE.

Acum am înțeles de ce s-a chinuit Gabriela Vrânceanu Firea să oprească mitingul PNL de pe 22 octombrie. Era planificat acest „marș unionist” care trebuia să huiduie în Piața Victoriei Guvernul Cioloș și pe Klaus Iohannis. Iar informațiile care au început să curgă, libere, ne arată că organizarea acțiunii a fost convenită de mai multe „forțe” politice: PSD a avut sarcinile lui, PMP-ul lui Băsescu a fost în centrul acțiunii, PRU a lui Diaconu a fost alături de PMP pentru realizarea turbulențelor generatoare de conflict cu jandarmii. Rămâne să aflu de unde naiba au avut corturile ce s-au instalat în Piața Universității imediat ce a venit seara. Organizare ca la carte. Acest George Simion unionistul este în fruntea unei acțiuni de tip „maidan” (ca la Kiev), cu rolul de a răsturna guvernarea Cioloș sau, măcar de a o zdruncina sever înaintea alegerilor parlamentare.

Este, pentru mine, mai mult decât evident faptul că acest așa-zis marș are alte obiective și dacă mă uit cu mai multă atenție, mai ales la ce s-a întâmplat în acest an și la proiecțiile anilor viitori în urma evenimentelor NATO și UE mai apropiate, o răsturnare a situației din România în urma unor „mișcări unioniste” are un singur beneficiar: Federația Rusă. De aceea afirm fără să mă mai feresc că acest George Simion și cei care sunt în spatele lui fac jocurile Moscovei folosindu-se de o idee care crează emoție. Iar emotivii noștri, oameni de bună credință de altfel, nu au nici capacitatea și nici cunoștințele necesare să judece ansamblul problemei. Cu scuzele de rigoare, dar cu superficialitate nu câștigi nimic într-o lume care își calculează fiecare pas și fiecare vorbă aruncată în spațiul public.

România trebuie destabilizată ! Acesta este obiectivul celor care sunt în spatele acestor acțiuni. R. Moldova este deja destabilizată. Unioniștii care se manifestă atât de zgomotos la București, aduși de acest George Simion din R. Moldova, nu votează în Moldova cu unioniștii politici. Votează cu alții. Cu cei care nu vor unirea celor două state românești. Din datele furnizate de sociologii din R. Moldova, peste 63% din repondenți nu sunt de acord cu unirea ! Cum mama dracului să îți stabilești ca obiectiv „unirea” când vecinul nu o vrea ? Cum să declari ca obiectiv politic de țară „unirea”, cum să îl comunici tuturor celorlalte state ale lumii fără să generezi reacții nefavorabile ? Primii ar sări în sus cei din Ucraina. Acuzele de revizionism ale frontierelor în politica românească nu ar întârzia să apară. Mai ales când de la Moscova se tot lansează „zvonuri” că armata română este pregătită să atace Ucraina pentru a „recupera” sudul Basarabiei, Bucovina de nord și ținutul Herței ! Cum ar primi partenerii din UE un astfel de obiectiv ? Cum deja au dat semnale. O unire a României cu R. Moldova scoate România din Uniunea Europeană. R. Moldova nu îndeplinește nici unul dintre criteriile de aderare la Uniunea Europeană ! Cum ar primi partenerii NATO această idee când în urma „unirii” Rusia va avea trupe pe teritoriul NATO ! Când parte a teritoriului României ar fi împărțit în „autonomii administrative” care refuză NATO: autonomia Bălți, Găgăuzia, Transnistria etc. ? Ce fel de țară ar mai fi România după o eventuală unire cu această R. Moldova ? O țară federală ? Cum să faci unirea în condițiile în care venirea teritoriului R. Moldova în spațiul de suveranitate al României ar însemna să accepți controlul Moscovei asupra unei întregi părți a teritoriului și populației ?!

Ce avem aici ? Păi avem pe „unionistul” George Simion și pe Traian Băsescu cu PMP-ul ! Într-un cuget și o simțire. Pot presupune că acest George Simion este agentul lui Băsescu în R. Moldova ? De ce nu ! Mai ales dacă iau ce a preluat și „presa din Moldova” în urma evenimentelor de ieri (presă care critică „reacția jandarmilor”, nota bene !


Traian Băsescu18 ore · Ticăloşilor sau Julien tu cu ce te ocupi ?În România, liderii celor care au manifestat azi la Bucureşti pentru Unirea României cu Republica Moldova au fost reţinuţi şi băgaţi în dube de jandarmi.Vai de capul vostru, adunătură de ticăloşi trădători de ţară. Cioloş, cât de slugi puteţi fi voi, Guvernul României?Pentru violenţa jandarmilor împotriva unioniştilor din Republica Moldova şi România, Ministrul Afacerilor Interne şi Dacian Julien Cioloş trebuie să dispară din viaţa publică. Slugoilor, ce tare vă doare unionismul. L-aţi ridicat pe George Simion, unul din liderii unioniştilor, ca să faceţi frumos în faţa Germaniei şi a Federației Ruse.
Aha ! Cioloș și ministrul de interne Tudorache trebuie să dispară din viața politică ! Oare de ce tocmai ei ? Pentru că urmează alegerile parlamentare și nu mai există posibilitatea manipulării lor ?

Pentru mine este evident că acest așa-zis marș pentru unire este de fapt o acțiune politică a PMP orchestrată de Traian Băsescu. Face ce știe mai bine. „Confiscă” idealuri și le manipulează politic. Dar, ce să vezi, Băsescu nu a fost singur. A fost mână'n mână cu Gabriela Vrânceanu Firea și PSD. De aceea a făcut Firea circul cu mitingul PNL ! Să lase liberă calea manifestației anti-Cioloș și anti-Guvern organizată de Băsescu. Ba, pentru a fi și mai uniți cu Băsescu, cei din PSD și-au trimis și reprezentanții.
Cozma și Ștefănescu de la PSD și alți „unioniști”
Liberalii care și-au manifestat părerea de rău că la „marșul unirii” nu au fost liberali le spun pe șleau: ar fi fost culmea ca liberalii să participe la o acțiune politică îndreptată împotriva lor !

Unirea cu R. Moldova este, practic, imposibilă. Când cei 63% din R. Moldova care se declară împotriva unirii vor fi de acord cu unirea se va putea lua în calcul o unire. Fără însă ca teritoriul R. Moldova să mai fie sub ocupația armatei Rusiei. Moldova trebuie să vrea unirea după ce devine stat unitar. Fără autonomii teritoriale.

vineri, 9 septembrie 2016

Victor Ponta îi roagă să nu fie tâmpiți. Ei, nu și nu !

Ponta este la instanță să afle dacă i se admite contestația la controlul judiciar. PRU, partidul copy-paste după mișcarea lui Marian Munteanu, a decis să scoată în stradă membrii și susținătorii pentru a „apăra” pe Ponta de „poliția politică” a procurorilor. Ponta roagă susținătorii să nu iasă în stradă.

Membrii PRU adunați la sediu înainte de începerea demonstrației contra Justiției.

Mirel Palada, purtătorul de bârfe de la PRU este mai direct:

Imagine preluată de pe Facebook de la cineva mai harnic și mai inspirat ca mine.
Victor Ponta „ne roagă să nu fim tâmpiți” ! Scrie Palada cu mânuța lui. De la el a plecat tămbălăul, el își face colegii de partid „tâmpiți” ! Iar colegii îl confirmă. Da dom'le, suntem tâmpiți !

PRU se comportă ca „fratele mai mare”, PSD. PRU este un fel de PSD „aripa nouă/veche”. PSD este cunoscut pentru acest tip de susținere a infractorilor din partid când Justiția i-a chemat să dea socoteală !

Protest al PSD pentru apărarea „baronului roșu” Constantin Nicolescu de la Argeș
Cu fotografia mărită, sunt mari șanse să fie identificați mulți dintre cei care au avut și au probleme cu justiția. Unii au executat pedepse cu închisoarea, alții o execută încă, urmează ceilalți !

luni, 5 septembrie 2016

Demagogie, demagogie, dar să știm și noi !

Marele ONG-ist, salvator al țării, Nicușor Dan merge prin teritoriu să prostească lumea. Nu are mare vizibilitate, nu vin mulți la ședințele de prostire în grup, dar vin totuși. Compensează prin incisivitatea unor postaci pe rețelele de socializare și pe sit-urile publicațiilor în care se publică câte una-alta despre el sau partidulețul lui.
Nicușor Dan cu USR la Târgoviște. Imagine preluată de pe Facebook.
Ce s-a bănuit s-a confirmat. Nicușor Dan și toată trupa lui în frunte cu vocala Clotilde Armand sunt orice numai o formațiune care să reprezinte interesele politice ale unor cetățeni nu.

S-au lansat vocal și politic ca un partid anti-sistem. Nu a fost clar cărui sistem se adresează. Au clamat sus și tare că ei sunt singurii care luptă împotriva corupției, că vor să promoveze transparența cheltuielilor publice, că vor să promoveze transparența deciziilor administrației publice. Și aici s-au oprit. Au găsit la București destui „destupați la minte” care au crezut în ofertele demagogice ale lui Nicușor Dan și a găștii din spatele lui și au votat pentru USB. Și cu asta ce-au făcut ? Păi, în primul rând, au dat Bucureștiul pe mâna PSD. La aproape toate capitolele. Și acum mă gândesc la faptul că USB este, cumva, creația PSD. Are PSD acest talent de a crea prin mijloace obscure tot felul de partidulețe care să preia electoratul cu mintea în ceață pentru a nu vota cu adversarul politic al PSD.

Fără să se abată de la linia pe care au apucat-o, Nicușor Dan și ai lui susțin că nu au ideologie. Le pute la nas o abordare ideologică a actului politic. Nu sunt nici de dreapta, nici de stânga. Aici este o mică-mare eroare. Nu dreapta sau stânga este problema ci abordarea politică a actului de guvernare, fie la nivel central, fie la nivel local. Clamând transparența în cheltuirea banilor publici și a deciziilor administrației nu se poziționează ideologic. Cât privește lupta lor împotriva corupției, să fim serioși, ei sunt la fel de corupți, dovadă fiind votul „la două mâini” din consiliul general la București. Una peste alta, USB-ul „câștigător” la București în fața PNL însă în favoarea deplină a PSD, a vândut pielea ursului din pădure. Culmea, fostul USB acum transformat în USR - după ce au salvat Bucureștiul de liberali și l-au dat socialiștilor din PSD, acum vor să repete operațiunea la nivel național -, nici nu vrea să intre în pădure pentru a arăta care urs își lasă blana pentru votanții săi.

Într-un articol din „Adevărul” este o bună caracterizare a acestei meschinării politice numită USB/USR, condusă de Nicușor Dan pentru presă și de alții în realitate (asta este convingerea mea !). Ca mai peste tot, au fost prezenți postacii USB/USR. Cu explicații elaborate (trebuie păstrată imaginea intelectualului protestatar !). Anti-sistemul USR-ist nu este altceva decât o dorință oarbă de a lua locul partidelor politice actuale - am mai vorbit despre disperarea Alinei Mungiu Pippidi de a pune mâna pe puterea politică, despre încercările ei de a „dirija” pe Traian Băsescu la primul lui mandat ca Președinte al României, despre șutul în cur luat și despre faptul că USB a fost încercarea ei disperată de a intra pe scena politică. Nu au treabă ei cu statul. Nu au treabă ei cu sistemul de organizare și funcționare a României ca stat, ei au treabă cu partidele politice mari pe care le acuză că au acaparat puterea politică. O acuză mai mult decât idioată. Partidele politice au atâta putere câtă pot aduna prin voturile cetățenilor. Au un mesaj care adună votanții în jurul lor, câștigă locuri în Parlament, chiar guvernarea dacă formează o majoritate, sau guvernările locale.

La Târgoviște, în fața a 15-20 de ascultători, Nicușor Dan a confirmat că ei nu au o linie politică, că este posibil să adopte una după alegeri - anterior au declarat, și el și Clotilde, că au membri cu mai multe orientări politice, așa că nu riscă să se definească politic pentru a nu-i pierde ! A confirmat că nu au organizații în țară. Dar a bătut apa'n piuă fără rușine față de cei care au venit să-l asculte. Și la București s-a purtat la fel. A aburit lumea și a reușit să dea Bucureștiul PSD. A, ceva care le arată goliciunea deplină. Cei care au venit să-i asculte au fost invitați ca la plecare să achite o parte din contravaloarea închirierii sălii în care și-au ținut conferința. Ca să fie meschinăria deplină: și prostiți și cu banii luați !

Tot de la Târgoviște, de la „celebra” adunare, se pare că a venit (pe surse !), concluzia că la București liberalii au fost prostiți de cei de la USB. La USB eu bag nu doar partidulețul cu 200 de membri, bag și GSD, SAR, România Curată, Revista 22 și toate celelalte structuri media care au participat la prostirea liderilor PNL dar și a electoratului liberal.

Terenul a fost propice. Fuziunea dintre fostul PNL și fostul PDL nu era completă, „taberele” formate (în mod natural) în interiorul noului PNL erau pe picior de război, partidul a fost lăsat pe planul al 2-lea, pe primul plan trecând „gloria personală” pentru ocuparea funcțiilor de conducere în partid. Cele mai idioate idei au fost luate în calcul și puse în aplicare pentru „a lupta” politic la alegerile locale. Chiar cea mai idioată idee a fost cea privind atragerea societății civile. Așa de bine a fost atrasă încât PNL a rămas fără alegători ! De aici s-a născut și ideea și mai proastă de a considera pe Nicușor Dan și partidulețul lui un reprezentant al societății civile. Li s-a dat apă la moară că ei reprezintă societatea civilă, marea valoare socială care poate contribui la însănătoșirea politicului. Iar ei, „salvatorii”, au profitat și au exploatat la maxim prostia liberală. O mai mare porcărie nu a putut să existe. Pentru că o astfel de formulare aruncă la coșul de gunoi pe toți membrii partidului, fără discriminare. Membrii partidului au fost considerați nocivi de conducerea partidului. Sute de mii de membri ! Fără discriminare. Iar alde Nicușor Dan și Clotilde Armand au fost considerați salvatorii vieții politice. Păi cum dracu să nu câștige în fața PNL în tot Bucureștiul ?!

Nu îmi iese din minte scena penibilă de la GDS unde Cătălin Predoiu a încercat să pună în valoarea idioata strategie a unor minți crețe din PNL. Atragerea USB de partea PNL. Formarea unei alianțe între PNL și USB.


Unde PNL a fost insultat grosolan de cei prezenți. Unde membrii PNL au fost considerați de cei prezenți, toți suporteri ai lui Nicușor Dan și USB, persoane înapoiate, oameni de mâna a doua sau chiar mai rău.

Acum știm cine sunt cei care formează acest nociv USB/USR. Din nefericire, unii susținători sunt oameni care ar merita ceva mai bun. Dar, asta este viața ! Vor USR, USR vor avea.

Atacul la partidele „mari” nu îl face doar USB/USR-ul celor de la GDS, SAR, Revista 22. Marian Munteanu (altă neinspirată alegere la un moment dat a PNL, tot în ideea preluării „liderilor” societății civile !), atacă „partidele mari”, inclusiv PNL, cu ardoare. Vrea o porție din electorat. Ceva mai naționalist, ceva mai bisericos, ceva mai radical. Unii spun că are în lucrările doctrinare și ceva din legionarismul de acum un veac. Partidul lui Marian Munteanu, Alianța Noastră România (?!), este o continuare a „Mișcării pentru România” care, ce să vezi, a făcut un pui. Prin metoda copy-paste, așa cum stă bine unui partiduleț promovat de Victor Viorel Ponta. Partidul România Unită, condus astăzi de fostul pesedist Bogdan Diaconu, a copiat cuvânt cu cuvânt documentele programatice elaborate de Marian Munteanu și a „construit” documentele programatice ale PRU. A înlocuit, de bună seamă, sintagma „Mișcarea pentru România” cu sintagma „Partidul România Unită”. A se vedea articolul din „Cotidianul” ! Și astfel am ajuns la 3 partidulețe care cer partidelor mai vechi să plece de pe scena politică pentru a le face lor loc.

Dar nu sunt singurele ! Traian Băsescu are și el un partiduleț care este foarte vocal. Practic, cele trei de mai sus i-au furat lui Traian Băsescu o lozincă: epoca partidelor mari a trecut ! PMP-ul lui Băsescu este atât de consecvent cu afirmația „guru-lui Băsescu” încât a făcut alianțe post electorale cu PSD mai peste tot unde s-a putut. S-a plasat la remorca PSD cu totul. Cu PMP am ajuns la 4 partidulețe care cer impetuos ca PSD și PNL să le lase locul pe scena politică.

De ALDE, actuala remorcă a PSD, nu vorbesc ca despre partidulețe. Este o remorcă. Dar are și ALDE sânge în instalație din moment ce a tresărit ca ars la apariția și „dezvoltarea” PRU care, fără prea multe fasoane, reclamă dreptul la prima poziție ca remorcă a PSD.

Articolul din „Adevărul” (linck-ul de mai sus !) este util pentru cei care vor să înțeleagă ce este USB/USR-ul lui Nicușor Dan. Este un partid se oportuniști. La fel cum este și PNP-ul lui Băsescu ! Și Băsescu neagă doctrinele politice și ideologiile politice. Și el este adeptul „adaptării” la provocările zilei, a provocărilor situațiilor speciale, al speculațiilor pe moment pentru a beneficia de un avantaj.

Cred că vom avea de o parte, partidulețe oportuniste „get-beget”, cum sunt USR și PMP, iar pe de altă parte, vor avea partide naționaliste, mai apropiate de ultra-naționalism, cum sunt Alianța Noastră România și Partidul România Unită. Le pun împreună pentru că documentele lor politice sunt aceleași, PRU a preluat cu copy-paste ce are ANR.

Sper ca PNL să nu mai alerge după cai morți pe pereți să le ia potcoavele ! Să își lămurească alegătorii că există, că are aceleași valori pe care ei, alegătorii, le-au apreciat când au votat cu PNL. Să îi convingă că ei, alegătorii PNL și membrii PNL sunt societatea pe care partidul a stimulat-o să se formeze, societatea liberală. Că acțiunile PNL de acum și din viitor vor fi dedicate lor și numai lor. Pentru ei vrea să câștige alegerile, pentru ei vrea să formeze Guvernul, pentru ei vrea să facă o guvernare liberală. Nu pentru alții. Nu pentru „intelectualii” de la GDS, SAR sau cine știe ce alt ONG cu pretenții mai există în România. Cine vrea guvernare liberală, să vină alături de PNL. Partidul nu mai trebuie să repete imensa prostie de la alegerile locale. În loc să se adreseze propriului electorat, liberalii bucureșteni au alergat după fantome. Chipurile „valoroasa societate civilă”. Fleoșc !

joi, 1 septembrie 2016

Inculpatul V.V.Ponta are o judecată tulbure rău. PRU este „un partid autentic” !

Mare vânzoleală cu acest nou Partid România Unită. Nu că ar fi ceva „brânză” de el, dar a devenit „coșul de gunoi” al altor formațiuni politice.

După multe bănuieli și scenarii, iese la iveală și cel care se declară ca fiind „mentorul” noii formațiuni: Victor Viorel Ponta. Mai cu o glumiță, mai cu o impertinență, mai cu un adevăr, inculpatul Victor Viorel Ponta, fost prim-ministru din partea PSD, fie-i uitarea aproape, spune niște lucruri care lasă loc de noi scenarii, unele mai aproape de absurd decât de realitate.

Iau informația de la Agerpres. Ponta declară cu nonșalanță că PRU este „o mișcare politică autentică, nu creată prin laboratoare”.
Cred în faptul că există și un electorat și o nevoie în România de un partid și de o mișcare politică autentică, nu creată prin laboratoare sau chestii de astea de acum 25 de ani. Eu cred că și pentru PSD, și pentru România ar fi bine să avem un partid național sau naționalist, dacă vreți, dar în sens modern, nu în sensul exceselor. (...) Cred în această idee, cred că e bine pentru mulți alegători.
Hodoronc-tronc-fleoșc ! Partidulețul la care sunt „vărsate” rebuturile politice din PSD și de pe aiurea, clienții Justiției, devine, ce să vezi, singurul „partid care reprezintă o mișcare politică autentică” ! Aha ! Toate celelalte partide, indiferent cum se numesc ele, au fost create „în laboratoare” acum 25 de ani ! Ca atare nu sunt autentice ! Nici unul dintre ele ! Nici măcar PSD !

Păi, să îmi fie cu iertare, dar omul are grave tulburări la cap. Fie vorbește gura fără el, fie bubuie de prostie din cauză de șmecherie, fie vrea să pară prost. Dacă mă uita la art. 8 alin. (2) din Constituție, unde se spune că partidele politice „... contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor ...”, dacă țin cont de faptul că actualele partide parlamentare au niște voturi primite de la cetățenii cărora le reprezintă interesele în „...organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării” (art. 61 alin. (1) din Constituție), afirmația lui VV Ponta că acestea nu ar fi autentice pică. Pică cu mare zgomot, se sfarmă. Se sfarmă pentru că și noțiunea „autentic” le dă dreptate partidelor care reprezintă cetățenii României în Parlament și nu un partiduleț care adună ratații politicii dâmbovițene. Azi parlamentari, mâine, posibil, pușcăriași (cel puțin cei care au niște dosare penale fie la procurori fie la instanțele de judecată).
AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Jur.) (Despre acte) Întocmit legal.
 Ca atare, partidulețul pe care îl laudă Ponta este legal pentru că a fost înregistrat și recunoscut de instanța competentă însă el nu reprezintă pe nimeni. Nu este autentic din punct de vedere politic. Parlamentarii de la PSD sau de pe aiurea care au intrat în acest partid au fost votați pentru că au aparținut la momentul votului de alt partid care a intrat în Parlament. Ca să devină autentic, va trebui să fie confirmat prin votul electoratului, va trebui să treacă pragul electoral și să intre în Parlament.

Din mai multe declarații ale lui Ponta, văzând și parlamentarii PSD sau de pe aiurea care au aderat la acest partiduleț, în special inculpatul Sebastian Ghiță, ajungem la concluzia firească că acest partid a fost conceput „într-un laborator” aflat în sarcina lui Sebastian Ghiță. Sunt prea multe afirmații directe cu privire la înființarea acestui partiduleț. Sunt prea mulți susținători „pontiști” care, pe nepusă masă, au părăsit PSD ca să se adune sub flamura „naționalismului modern”. A naționalismului „model” FN-ul din Franța sau AKP-ul lui Erdogan (de ce nu ?!). Le Pen a venit în România. Mai lipsește să vină să susțină PRU reprezentanții AKP !

Eu înclin către o combinație dintre FN-ul lui Le Pen și AKP-ul lui Erdogan. PRU ar fi al lui Ponta. Și așa președintele „interimar” al PRU îl așteaptă pe „tătucul” Ponta să preia conducerea.

Este PRU un pericol politic pentru alte partide ? Nu. Nu este un pericol pentru partidele care iubesc democrația, este însă un pericol pentru acei cetățeni cu mintea prea tulbure care confundă dragostea de țară cu extremismul naționalist. Aceștia sunt relativ puțini. Naționaliștii au loc în mai toate partidele, extremiștii/ultra-naționaliștii însă au abia acum ocazia să se înscrie într-un partid al lor: PRU.

Declarațiile lui Ponta sunt însă bine-venite. Clarifică o scenă politică deja tulbure pe partea stângă. PSD ar părea că este afectat. Ponta asigură PSD că PRU se va alia cu el în viitor. Va lua locul UNPR înghițit de Traian Băsescu la „o masă de seară” alături de un „wisiki” ca la mama lui, cu niște cuburi de gheață. O declarație a lui Ponta ne arată și cum a gândit el relația cu ALDE.
De aia am susținut mereu ALDE, pentru că am fost convins că nu îi voi vedea niciodată pe Daniel Constantin și pe Tăriceanu bătând palma cu PNL.
Poate pricep și unii de pe la PNL că Tăriceanu „fuse și se duse”. Poate se va pricepe faptul că ALDE nu mai reprezintă o opțiune post electorală. ALDE este un fel de PSD cu mască. O mască, chipurile, liberală. Cei care au fost în PNL și azi sunt în ALDE nu sunt liberali. Au vorba mincinoasă. Semnalizează dreapta dar o iau strâns la stânga.

Înțeleg că la Antena 3, care se pare că își dorea să devină „gazeta de perete a ALDE”, este mare supărare. VV Ponta întărește PRU iar ALDE se simte în pericol. Iar după cum spune Ponta, că ținta PRU la parlamentare este un procent de 10%, îngrijorarea ALDE este chiar foarte serioasă. Mai ales dacă Ponta se duce președinte la PRU ! Dacă va fi așa, se pare că nu este exclus, ALDE „fuse și se duse” la rândul lui. PRU devenind partidul lui Ponta va canibaliza ALDE, în primul rând. PSD trece la felul al II-lea. Se pare că ALDE va suferi soarta trădătorilor, înscrisă în gena lor de la apariției speciei umane. Va pieri.