Se afișează postările cu eticheta Clotilde Armand. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Clotilde Armand. Afișați toate postările

vineri, 19 octombrie 2018

Coborârea din Paradis în „mocirla” realității

Am dat, din întâmplare, peste articolul din Adevărul. O membră a USR se descarcă la Adevărul. Adevărul a pus titlul „atrăgător”. M-au agățat.

Claudia Postelnicescu susţine că e incorect ca deputatul Cristian Ghinea să plece la jumătatea mandatului, iar Clotilde Armand să ajungă în Parlamentul European, deşi obiectivul său e Primăria Sectorului 1.

Adevărul: În cursa internă din USR pentru alegerile europarlamentare s-au înscris vreo 90 de candidaţi. Nu s-au format „bisericuţe“ în partid? 

Claudia Postelnicescu: „Bisericuțele“ au existat dinaintea campaniei interne. Sunt unii în campanie de un an de zile, alţii abia am intrat. Sunt unii care sunt parlamentari şi care au intrat în această competiţie internă cu tot cu resursele publice, ceea ce nu e fair. Sperăm ca în timp să eliminăm astfel de metode şi chiar astfel de oameni din USR. Sau măcar să fie marginalizaţi, să nu mai aibă atâta putere ca să faulteze alţi colegi. Lupta trebuie să fie fair, iar cine nu înţelege ce e fairness-ul trebuie să facă un pas în spate.

Ce nu-mi place mie în candidatura lui Cristian Ghinea e că se foloseşte de experineţa lui de călătorit prin ţară - a fost coordonatorul nostru pe extindere şi a folosit această calitate pentru a se promova. Şi e o lipsă de integritate că nu-şi va duce mandatul de parlamentar la capăt. Totuşi Cristi Ghinea are un CV foarte bun de Parlament European, spre deosebire de Clotilde Armand. Are o experineţă foarte bună, care îl recomandă pentru un astfel de post. Eu sunt o persoană fair, recunosc calităţile lui pe expertiza europeană. Dar nu ştiu de ce a candidat în Parlamentul României dacă îşi dorea un post acolo ( la Bruxelles- n.r). Trebuia să stea doi ani pe tuşă.

Clotilde Armand, care se pricepe la proiecte locale, a candidat la primărie, e foarte potrivită pentru jobul acesta, dar ne spune în partid senină că ea candidează doar pentru un an şi apoi se retrage ( înainte de alegerile locale din 2020 - n.r.). Deci ea duce cumva în eroare electoratul minţindu-l: „daţi-mi un vot pentru cinci ani, după care eu mă retrag după un an“. Mi se pare lipsă de integritate şi o lipsă de claritate morală.

Hait! Lipsă de integritate? Tocmai la Clotilde Armand și la Cristian Ghinea? Și nu o spun eu sau altul care nu are treabă cu USR, o spune un membru al USR. Ba, mai mult, unii USR-iști care vor să candideze la europarlamentare se folosesc de resursele „funcției publice” astfel că este afectată competiția internă. Ptiu, drace! Nici nu mai ai cum deosebi un USR-ist de un alt politician! Ba chiar cred că sunt politicieni la alte partide care pot pretinde că sunt integri, față de cei ai USR! Că tot se dau ei politicieni după modelul „Alba ca Zăpada”.

Se pare că lipsa de integritate a unor membri USR a cam început să se vadă. Din ce în ce mai bine. Înșelarea electoratului inclusiv prin „parteneriatului” cu PSD în anumite ocazii, neducerea la îndeplinire a mandatului, promovarea neadevărului în relațiile publice, atacurile nedemne la „adversarii politici” pe baza unor informații false, promovate cu intenție nu se pupă de loc cu „integritatea”. Vorbim despre „cinste, onestitate, corectitudine”. Încă nu am ajuns să vorbim despre „coruptibili/incoruptibili”, dar tare mă simt tentat să cred că și aici există o problemă. Claudia Postelnicescu vorbește clar despre „parlamentari şi care au intrat în această competiţie internă cu tot cu resursele publice, ceea ce nu e fair”! Iar aici suntem, evident, în zona „incoruptibililor” de la USR. Vorba aia, parlamentarii sunt cei mai cei și cei mai hăis dintre cetățeni.

Mi-o amintesc pe Clotilde Armand în 2016 când acuza toți ceilalți politicieni că sunt „corupți” și că doar membrii USR sunt cinstiți, onești, corecți! Sunt pe dracu. În frunte cu ea!

marți, 3 aprilie 2018

Ofensiva socialismului conservator


Fără doar și poate suntem în fața unei ofensive a socialismului după tipicul francez asupra socialismului dâmbovițean. Este de bine, este de rău, vom vedea. În primul rând, să vedem ce va reuși să facă Dacian Cioloș și echipa lui mâine, poimâine, răs-poimâine, la alegerile europarlamentare (Alfred Bulai prorocește că dacă nu trece pragul dispare Ro+) și chiar mai departe de o mai fi.

Un fel de ofensivă a fost pornită de USR, întâi sub forma USB pentru a cuceri Bucureștiul și mai apoi sub forma USR pentru a lua mai mult de atât. Liderii de atunci ai USR erau vocalii Nicușor Dan (incert politic!) și socialista franceză conservatoare Clotilde Armand. Între timp, socialiștii USR s-au tot declarat „de dreapta”, pentru a induce eroarea în electorat, de au ajuns și ei să se creadă de dreapta. În fine, un fel de „dreapta”, nu politică. Oricum,  până în toamnă mai este, termenul dat de noul președinte al USR, Dan Barna, care promite că USR va deveni un partid de centru-dreapta, după cum se simte el ca politician. Până acum nu sunt prea multe semne că „Grivei” știe ce i se pregătește. Dar vom afla. Cât de repede. Pentru că în ecuația politică dâmbovițeană a mai apărut o „necunoscută”. Încă, pentru publicul larg. Partidul pe cale de omologare „România Împreună” sau Ro+ al lui Dacian Cioloș.

Deocamdată, sufletele „nobile” plâng cu lacrimi de bucurie că le-a apărut „Mesia politicii” în persoana lui Dacian Cioloș. Deja apar pe rețelele de socializare și în presa on-line, ba chiar și la Antena 3 (?!) liste lungi cu „minunile politice” ale lui Dacian Cioloș în anul de guvernare susținut pe față de PNL dar dirijat „pe la spate” de PSD. Zilnic apar noi minuni dar și noi aranjamente obscure. Sper să nu văd că vor să înființeze și o „biserică” a adoratorilor lui Cioloș.

Între timp, sociologii, politologii, economiștii și părerologii citesc „din scoarță în scoarță” ghidul de „onestitate și credință” al valorilor și principiilor pe care viitoarea formațiune politică le are în vedere pentru a „juca” pe scena politică unde, după cum declară Dacian Cioloș, vrea să ajungă la guvernare ca partid principal în 2020! Nici mai mult și nici mai puțin!

Unii economiști, mai slobozi la gură, dar și analiști politici, jurnaliști au ajuns la concluzia că acele valori și principii enunțate de Dacian Cioloș în schița de program politic sunt eminamente de stânga! Ba, unii dintre ei, au accentuat o anume profunzime în enunțurile negative cu privire la „economia de piață”, la „piața liberă”, la „competiție/concurență”, versus „acțiune colectivă”, „redistribuire” etc. ce reprezintă „certificatul de calitate” al curentelor politice de stânga. Eu sunt mai rău de gură și văd, deși nu îmi place, că acest Ro+ merge chiar mai la stânga decât PSD!

În timp ce unii văd în apariția formațiunii politice a lui Cioloș un adversar pentru PNL, pe care Cioloș a și început să îl atace la emisiunile Tv dar și în alte declarații, alții văd că Cioloș va atenta, de fapt, la electoratul PSD, cel nemulțumit de parcursul luat de partid sub conducerea infractorului Liviu Dragnea! Ar fi ceva să vedem cum membrii PSD și aliații lor, nu mai vorbesc despre simpatizanții PSD, sunt puși să decidă: merg cu infractorul Dragnea mai departe sau fac pasul ca socialiștii francezi și se încolonează în spatele lui Dacian Cioloș, acest „Macron de Dâmbovița”. Majoritatea analiștilor observă că Cioloș copie, după procedeul bine-cunoscut copy-paste, organizarea, pregătirea și lansarea unui pui al mai celebrei formațiuni franceze „En Marche”.

De unde își va lua „En Marche-ul” românesc pitulat sub sloganul „România Împreună” membrii și simpatizanții? De la toți. Și de la PNL și de la PSD și nu sunt excluse ALDE și PMP. Nu văd nimic deosebit dacă și de la UDMR vor fi doritori (în special de la aripa social-democrată!). USR este un caz special. La USR se petrece, cum bine observă cineva, fenomenul din 2016 care a avut ca victimă PNL: USR este partidul care suferă în tăcere! PNL a suferit în tăcere pentru că a avut o conducere confuză, o conducere care a plecat urechea la prostii socialiste și a pierdut „glorios” alegeri pe care putea să le câștige. La USR problema pleacă de la ei. Ei au sprijinit Platforma România 100 cu atâta fervoare și au încercat să inducă populației că Platforma este de fapt o altă formă a partidului  „salvatorilor”, pentru a lua electoratul PNL,  încât acum a se poziționa împotriva Ro+ ar însemna să piardă toți membrii și simpatizanții. Dar adevărul nu poate fi ascuns mult timp. Unul dintre conducătorii celor două partide, Dan Barna de la USR și Dacian Cioloș de la Ro+, va folosi formula consacrată: „și tu Brutus”?! Când, nu știu și nici nu încerc să fac un pronostic. Posibil mâine-poimâine, posibil mai târziu dar de întâmplat tot se va întâmpla. În teaca socialistă nu poate fi decât o sabie!

Vorba românului: tot răul înspre bine!

PNL are marea ocazie să se clarifice doctrinar și mai ales să se distanțeze cu un electorat mult mai stabil, după plecările adoratorilor socialismului, pe partea dreaptă a eșicherului politic. Chiar dacă vor fi pierderi, ar fi bine ca cei care vor începe „bocetul de înmormântare” să bage la cap o regulă: acea a vaselor comunicante. Locul lăsat liber de adoratorii socialismului va fi ocupat de admiratorii capitalismului. Pentru că acum este fără echivoc. Doar PNL este un partid cu ideologie de dreapta!

duminică, 18 decembrie 2016

Din greșeală în greșeală spre înfrângerea finală. USR este urmaș al fostului PCR ?

Clotilde Armand și Sergiu Moroianu. Foto - România Liberă

Încă una „made în USR”. Este pe toate ziarele, teveurile, știrile on-line etc. Hop și eu.

Clotilde Armand află, în timp ce se afla la Cluj, unde își lansează o carte, că soțul ei, Sergiu Moroianu, a fost exclus din USR. USR a dat comunicat privind excluderea.
USR a luat decizia să-l excludă pe Sergiu Moroianu din partid. Acesta a prejudiciat grav imaginea USR, fapt incompatibil cu statutul de membru. Biroul Național al USR a constatat că Sergiu Moroianu a încălcat articolul 13 litera c din Statut care prevede că un membru are îndatorirea să nu prejudicieze, prin luări de poziții publice, imaginea Uniunii Salvați România și a decis vineri excluderea lui din partid
 Poate că o excludere ar părea normală, când însă este vorba despre USR, se schimbă treaba. Nu de alta, dar am mai citit despre o excludere, a liderului USR de la Galați care a fost „descoperit” cu o stare de „incompatibilitate gravă”: soția lui a fost anterior căsătorită cu un membru marcant al PSD ! Bolșevism în stare pură ! Dispărutul Partid Comunist Român reînvie !

Să ne așteptăm ca protestul Clotildei Armand în urma acțiunii conducerii USR să se adauge la „crima” de a fi soția unui membru exclus ? Să o vedem și pe Clotilde Armand exclusă ? În logica acțiunilor USR de până acum, așa ar cam trebui să se întâmple. Declarația publică a Clotildei Armand la aflarea veștii se încadrează perfect la art. 13 lit c din Statutul lor: un membru are îndatorirea să nu prejudicieze, prin luări de poziții publice, imaginea Uniunii Salvați România.

AgerpresClotilde Armand: A greșit soțul meu, dar a greșit și USR că l-a exclus
Pentru mine este o decizie greșită a lui, care a creat o decizie greșită a Biroului Național. Este ca la tenis. Dacă mingea e greșită, în loc ca cineva să o oprească, se continuă mai departe și e greșit mai departe. Cred că este o decizie greșită și la nivel uman, pentru că o prietenie de 20 de ani cu un om loial și sincer nu se aruncă în aer pentru un moment de criză după alegeri. Este o decizie greșită la nivel de resurse umane, pentru că Sergiu Moroianu este un om de mare calitate și pentru USR este un atu că el este acolo un om loial care de ani de zile luptă
 Este o decizie greșită și la nivel de management, pentru că o persoană care sesizează niște probleme, care nu s-a făcut auzită în cazul Comisiei de Arbitraj, al cărui mesaj nu a fost auzit și înțeles la nivel de partid și s-a dus public din această cauză, este un om care trebuie respectat. În orice organizație este bine să ai oameni care trag semnalul de alarmă. Un om care trage semnalul de alarmă trebuie să fie respectat. Încă o greșeală este faptul că înainte să se răspundă la ce a spus el, a fost exclus. Din punctul meu de vedere, această decizie este greșită
 Aha ! Ca să vezi ! USR nu mai este ceea ce a vrut să pară, cu atâta îndârjire. Este la fel de „rău” ca toate celelalte partide politice, de fapt. Și la ei este un grup de conducere care nu are nevoie de critica „pălmașilor”.

Apoi, parcă Matei Păun, criticatul și acuzatul de lucruri nepermise, nici nu este membru al USR ! Din postarea-scrisoare a lui Moroianu pe Facebook, așa se înțelege. Chiar se înțeleg mai multe, inclusiv finanțări obscure și cheltuieli și mai obscure, nu mai spun de nelămurita cetățenie a individului.

Unii au scris în dreptul USR zicala: „banul să trăiască”. Ei uite că o prietenie de 20 de ani și lucrul împreună pentru cucerirea puterii politice cu un nou actor politic în România, dintre Sergiu Moroianu și Nicușor Dan, a fost dată la spate pentru noua prietenie politico-financiară dintre Nicușor Dan și Matei Păun. Kantar, Kantar !

Cad foile de pe USR cum cad cele de pe ceapă. Ce o fi la mijloc ?


joi, 15 decembrie 2016

Ptiu, drace ! Și ăștia erau stricați !

Am rămas dator, pentru blog, cu acest articol.

Uniunea Salvați România trăiește, Uniunea Salvați România există în spațiul politic românesc, este partidul familiilor care au format sau au fost membre ale ONG-urilor hotărâte să salvează România (de ce ?!) și care se comportă ca pe malurile Dâmboviței. Natural, ce naște din pisică, șoareci mănâncă. Mișcarea ONG-urilor cu vise politice are un scor bun la aceste parlamentare, la fel cum nucleul lor, Uniunea Salvați Bucureștiul a avut la locale. Numai că imaginea de salvatori a crăpat naibii și au ieșit la iveală interesele meschine, normale, ale celor care și-au dorit mai mult decât pot duce. Până la urmă, mișcarea politică la care au lucrat cu spor cei din jurul Alinei Mungiu Pippidi și SAR în cârdășie cu cei de la GDS cu Liiceanu în frunte, sprijiniți de o presă aservită total dar și finanțată obscur prin intermediul unor „oameni de bine”, seamănă mai degrabă cu un tun imobiliar. Au luat ieftin ceea ce normal ar trebui să fie scump. Au șantajat politic partidele opuse PSD și a încercat să le ia locul. Au reușit să rupă din PNL o parte a susținătorilor. După cum se vede, au în PNL, la vârful partidului, un grup (mai mare sau mai mic) de trădători care au lucrat pentru ei ! Așa se explică, cumva, tâmpeniile PNL din București pe timpul celor două campanii. Acolo unde organizațiile locale ale PNL nu le-au permis celor de la USR să se dezvolte, să le ia membrii și susținătorii, USR a luat praful de pe tobă. Acolo da, în acele județe, este posibil ca USR să fi scos la vot susținători care nu au mai votat, mai ales tineri dar și votanți care nu au convingeri politice - cei care pun ștampila unde li se pare lor că arată bine.

Sergiu Moroianu, membru al USR dar și soț al Clotildei Armand s-a simțit nedreptățit de jocurile de culise din partidulețul cu 1000 de membri și a reacționat într-o scrisoare ajunsă în media. Deși, după cum se vede, era adresată exclusiv membrilor USR. Dar, pentru că suntem pe malurile Dâmboviței, scrisoarea a ajuns urgent și la presă. Dacă este scandal, scandal să fie. Și a ieșit. Mie îmi convine. Îmi confirmă multe păreri anterioare. Unele au devenit certitudini, cel puțin pentru mine. O voi pune și eu fără a prelua doar unele pasaje. Este mai valoroasă întreagă decât pe bucăți.

Dragi colegi,
Alegerile au trecut.
Am obtinut in Bucuresti mai putin ca la alegerile locale. Tot efortul nostru de un an a rezultat in jumatate din scorul partidului de apartament PPDD in 2012!

S-au comis abuzuri si greseli din partea "echipei de comunicare/campanie" coordonate de Matei Paun. Venit la USB initial ca voluntar, Paun urmeaza sa fie platit cu o suma consistenta. Stie cineva datele financiare ale serviciilor lui Paun?

Comisia de Arbitraj i-a cerut in mod repetat lui Matei Paun si echipei sale sa-si depuna fisa de simpatizant USR. Verbal, Paun a fost de acord pentru el personal, insa a refuzat sa dezvaluie pana si numele membrilor "echipei". In fapt, Paun nu si-a depus fisa de simpatizant. Un alt membru al echipei lui Paun este Mihai Politeanu, descris de Alina Mungiu-Pippidi drept fostul ei sofer personal, ulterior trecut in slujba Monicai Macovei, in prezent seful ONG-ului "Initiativa Romania". Politeanu a plecat din grupul de voluntari USR in momentul cand i-a fost ceruta fisa de simpatizant. Ulterior, a fost recuperat in secret de Paun.

Matei Paun este un personaj controversat. Nu stim unde si pentru cine a lucrat, ce avere si surse de venit are, nici macar ce cetatenie are. Paun este sustinut in USR de Roxana Wring, apropiata de ONG-urile din reteaua Soros, cea care l-a adus initial in organizatie si pe Politeanu.

In campania electorala, Paun a declansat o campanie de denigrare si sabotaj la adresa Clotildei Armand, principalul vector de imagine al USR in teritoriu. A contactat telefonic filialele pentru a le "interzice" sa o invite pe Clotilde. Interdictia aceasta absurda nu a fost respectata pentru ca filialele isi doreau ajutorul Clotildei. Banii USR au fost cheltuiti prosteste pe sondaje de opinie false la supra-pret si pe "servicii de consultanta" contractate fara licitatie sau transparenta, inclusiv pentru salariul consistent al lui Paun, om fara nicio pregatire in conducerea unei campanii politice, mai ales a unui partid cinstit.

Paun a purtat in privat discutii cu PNL in numele USR, afectand grav imaginea de independenta a USR fata de partidele corupte din fosta USL. In urma acestor discutii, Paun a incercat sa o determine pe Clotilde sa "atace" la TV niste membri PNL al caror nume ea nici macar nu-l cunostea, in scopul de a ajuta anumite factiuni din PNL sa-si regleze conturile. In urma refuzului primit, Paun a filtrat invitatiile Clotildei la TV in perioada campaniei electorale, neinformand-o cand era invitata (in campanie CNA impune televiziunilor sa se coordoneze cu partidele).

Paun a pus presiuni imense pentru a obtine controlul asupra paginii de facebook Clotilde Armand, din fericire suficient de suspecte pentru a fi refuzat.

Paun a asociat imaginea USR cu activistii lgbt si cu Soros, incercand chiar sa-l disculpe pe Soros in loc sa ne disociem viguros de el, tentativa patetica care a dus PSD la 50% din parlament si USR sub 10%.

Cer explicatii biroului national al USR pentru tolerarea acestei situatii in care o persoana straina de partidul nostru a atacat si izolat persoana #2 din partid, a orchestrat campanii impotriva intereselor USR, a cheltuit discretionar si netransparent banii USR, in ultima instanta afectand grav sansele de succes ale USR.”

Reacția Clotildei Armand cu privire la acțiunea soțului nu are rost să fie interpretată. Nu a știut. Punct.

Reacția lui Nicușor Dan însă, are o anume însemnătate. El îl apără pe Matei Păun, acest „mare” necunoscut pentru restul membrilor USR, acest ne-membru dar nici „simpatizant” care a dirijat acțiunile USR ! Omul care a luat deciziile după care USR a acționat. Cu acordul lui Nicușor Dan care se pare că a avut rolul de paravan ! Păpusă Muppets !

O prietenă, Dana Voicu, tratează pe blogul ei povestea scrisorii și trage unele concluzii corecte.
Intre altele, postarea lui Moroianu confirma doua lucruri pe care multi le banuiau. In primul rand se confirma in clar ca PNL a fost tinta de atac predilecta a USR, nu ca nu am fi stiut asta, s-a vazut clar pe durata intregii campanii. In al doilea rand aflam (si pe asta au banuit-o unii) ca atacurile la PNL nu aveau deloc baze "ideologice" si de "integritate" ci erau generate de un mic troc mizer, specific politicii dambovitene, anume, erau facute pentru ca PNL sa dea chix in alegeri si  "niste unii" din PNL sa poata accede la functii in partid, functii la care nu ar fi avut nicio sansa daca PNL lua un scor serios in alegeri.
Cin'să fie, cin'să fie ? Asta este întrebarea ! Cine din interiorul PNL a dorit pierderea alegerilor pentru a pune mâna pe putere ? Cine a considerat că puterea la care ar putea ajunge în partid este mai valoroasă decât puterea partidului în Parlament ? Pentru că nu este prima oară când PNL are parte de o astfel de „mișcare” în interior. Crin Antonescu a fost „înlăturat” cu o astfel de mișcare la alegerile euro-parlamentare, când unii dintre cei care au avut puterea în partid s-au făcut că fac campanie și PNL a obținut un scor mizerabil deși existau toate premisele unui rezultat bun care ar fi întărit partidul ! Unii dintre cei care au jucat mizerabil au plecat cu Tăriceanu. Tăriceanu care se visează astăzi revenind la conducerea PNL - declarația lui Gerea la Realitatea Tv aseară ! Cum naiba, trădătorii PNL să fie re-primiți cu onoruri ! Să fi avut și ei, ALDE-iștii „șoboloani” în PNL ? De ce nu ? Ba și PMP-iștii lui Băsescu sunt pe lista scurtă, pierderea alegerilor de către PNL i-ar avantaja și pe ei pentru o propunere mizeră ca a celor de la ALDE ca Băsescu să fie primit.

Ca să afli adevărul iei urma banilor. Este o zicală, polițienească. Ca să afli adevărul iei urma intereselor. Iar PNL, fragil în urma fuziunii cu PDL dar și a ruperii celor care au format ALDE, a fost numai bun de jumulit. Intrasigenta Alina Gorghiu, cea care refuza orice idee cu privire la Tăriceanu sau Băsescu a plătit. Măcar să nu fie o plată degeaba. Crin Antonescu a fost înconjurat de trădători. Alina Gorghiu a avut partea ei de trădători. Însă în ambele cazuri, trădarea a fost generată de setea de putere. În special a liderilor cu vechime în partid care și-au dorit mai multă putere decât au avut până la momentul trădării. Lideri care au avut posibilități și puteri economice căpătate din poziția de putere în partid. Lideri care nu au mai încăput în propriile județe și au poftit la mai mult.

După scrisoarea lui Moroianu se pare că a ieșit la iveală un alt grup de interese în PNL. Nu pro Tăriceanu, nu pro Băsescu ci pur și simplu pentru ei. Ei au tratat cu Păun, cel venit de nici unde, cel despre care nici nu se știe dacă are cetățenie română dar care are la îndemână niște sfori de care trage în funcție de interesele „clienților”. Moroianu spune de sondaje contrafăcute - Kantar-Kantar ! De ce erau contrafăcute ? Pentru folosul USR ? Sau pentru folosul celor din PNL cu care Păun a bătut palma trădării ? Dacă este să dau crezare lui Moroianu (nu văd de ce să nu îl cred, este totuși omul revoltat !), Păun a trădat USR în slujba căruia lucra - credința USR-iștilor -, la fel cum au trădat cei din PNL cu care a avut negocieri pe sub masă cu Păun.

Este de scormonit și de spus lucrurilor pe nume. Codul de integritate al PNL a fost făcut harcea-parcea de cei care ar fi trebuit să îl apere.

miercuri, 14 septembrie 2016

Vrabia, mălai visează și săracul, praznicul.

Iar a ieșit în evidență Traian Băsescu cu o judecată „sănătoasă”. În stilul lui. De bodegă.

Agerpres mă anunță că Traian Băsescu a formulat o judecată valabilă după consumarea alegerilor parlamentare.

El, Traian Băsescu, spune că nu ar discuta cu un partid mare pentru formarea unei majorități decât dacă acel partid ar fi de acord ca El, adică PMP, să dea primul ministru.

Formularea lui are frumusețea ei. Nu ar discuta înseamnă că nu știe dacă ar ajunge să discute. Este primul pas. Dacă obține suficiente voturi pentru a accede cu PMP în Parlament,  „ar discuta” cu partidele mari formarea unei majorități. Este al doilea pas. Cu oricare dintre ele, după cum bine se vede. Ar semna o înțelegere doar dacă El ar primi funcția de prim-ministru (bine, PMP-ul, hai să fie !). Dacă nu o primește, este bună și opoziția. Ia mai lasă-mă ...
N-aș discuta cu un partid mare decât cu funcția de prim-ministru pe masă. (...) Pe urmă mai vedem, (...) miniștri proporțional cu procentele, ca să fie o guvernare echitabilă. Trebuie să ai prim-ministru dacă ești partid mai mic
Cine îi poate crede aberația ? Eu unul nu. După o astfel de judecată, un partid mare ar renunța la vocația de a guverna, ceea ce este peste limita absurdului.

Bine, Traian Băsescu nu este singurul care debitează astfel de tâmpenii. Îi are aproape pe cei de la USR în frunte cu Nicușor Dan. Eu încep să cred că Traian Băsescu și Nicușor Dan își fac planuri împreună. Emit cei doi tâmpenii pe bandă rulantă. Cu o diferență de finalizare. Băsescu vrea și poziții de miniștri pe când Nicușor Dan nu. Bine, Nicușor Dan și USR sunt mai ciudați, vor să câștige dar să nu își asume locul și rolul politic. USR îmi pare ca neghina în grâu.

Pentru că PNL are interdicție la Traian Băsescu - nu uităm declarația fundamentală a fuziunii PNL cu PDL: nu pentru, nu împotrivă, ci fără Traian Băsescu -, lui Băsescu îi rămâne celălalt partid mare cu care să se îmbârlige, PSD. Îmi este aproape imposibil să cred că PSD îi acceptă judecata. Îmi este imposibil să cred că Băsescu va rămâne ferm pe această judecată. Are un trecut excelent în procesul de „reevaluare” a unor situații și personaje. Acum că are alături și UNPR-iștii lui Gabriel Oprea este plauzibilă posibilitatea ca Traian Băsescu să facă o mișcare politică în stilul Gabriel Oprea și, în vederea apărării interesului național, să îi vedem partidulețul jucând sârba pe marginea guvernării PSD, de va fi ca PSD să formeze viitorul Guvern. Judecata lui Băsescu va fi simplă și o va explica cum știe el: țara are nevoie de un guvern stabil iar el se sacrifică pentru țară !

Rămâne să vedem dacă cele două partidulețe cu pretenții ciudate vor trece pragul electoral. După aceea, mai vorbim. Orice asociere cu ele înainte de aflarea rezultatelor este o pierdere de timp. Poate că cei din PNL ar cam trebui să se ferească să mai speculeze pe „dacă și cu parcă” cu referire la cei doi actori politici mărunți, USR și PMP. Ar trebui să îi scoată pe alegătorii acestor partide din calculul politic.

Traian Băsescu confirmă, zilnic, orientarea politică pe care o imprimă PMP-ului. Politica oportunismului. Unde-i bine, hop și eu ! Nu are importanță pentru el un orizont de dezvoltare al țării. Are suficiente declarații în care neagă doctrinele politice, viziunile privind viitorul unei țări. De când a fuzionat PMP cu UNPR, componenta socialistă a PMP s-a întărit. La fel ca USR-ul lui Nicușor Dan, PMP-ul lui Traian Băsescu este mai aproape de un socialism autoritar decât de o democrație reală. Ar trebui să se ia de mână cu Clotilde Armand, cu care se pare că are în comun modul de gândire. Conducerea țării ca o „societate comercială”. Patronul dispune și salariații execută.

Vrabia, mălai visează ! Traian Băsescu visează că va redeveni pe prima scenă în politica românească. Cu tot cu dictatura lui. Sper să fie suficient de mulți cei care să îi dea cu flit pentru a-l ține la distanță de decizia politică în viitor.

luni, 12 septembrie 2016

Clovnii triști ai politicii din România.

Imagine de pe Google. „Salvatorii Bucureștiului”. Au salvat până a ieșit, pe linie, PSD !
După ce a făcut o declarație pe care am tratat-o cu destulă atenție spun eu într-un articol scris ieri (aici), azi mă văd obligat să revin pentru că cei doi clovni politici din imagine nu au de gând să mă lase să respir. Iar au debitat tâmpenii. C'așa-i la ei. Preiau în scurt ce a spus Nicușor Dan:
PNL crede că vremea tehnocraților a trecut, USR afirmă că abia începe. Guvernele politice au eșuat în transparentizarea actului administrativ, au politizat până la sufocare administrația publică, în jurul lor au înflorit corupția și clientelismul.... mulți cetățeni își doresc în continuare o guvernare tehnocrată pe care USR o va sprijini.
Trăind doar în lumea internetului, Nicușor Dan (poreclit de unii Ni(mi)cușor Dan !), confundă voința unor internauți, mai slobozi la gură și cu viziuni cam anarhice, cu voința populației României. Ce să vezi, la Țebea, infractorul Liviu Dragnea a fost rugat de niște enoriașe a „bisericii” PSD să le scape „de neamț” care se face vinovat de punerea guvernului de tehnocrați. În timp ce internauții lui Nicușor Dan ies la vot doar dacă îi doare măseaua și ajung la cabina de votare doar dacă este în drumul lor către urgențe, votanții infractorului Dragnea merg la vot încolonați pentru că așa le cere infractorul.

Astăzi, visul erotico-politic al lui Nicușor Dan a primit o lovitură. De la Președintele Klaus Iohannis.
Discuția cu premier tehnocrat și premier politic... Eu pot să vă spun părerea mea foarte simplu și foarte clar: o țară trebuie să aibă un guvern politic. E simplu de tot ... Eu cred că după alegeri nu putem să discutăm de altceva decât de un Guvern politic
Această declarație a lui Iohannis a provocat, normal, o încercare disperată a lui Nicușor Dan de schimbare a propriei declarații.
Este o nuanță aici (fleoșc !), Guvern politic înseamnă miniștri politici, premierul poate să fie politic sau tehnocrat. Noi susținem ideea unui prim-ministru tehnocrat, pentru că el are avantajul de a nu răspunde unor șefi politici și de a nu răspunde unor interese din rândul partidelor politice așa cum am văzut până acum. Ne e teamă că un prim-ministru politic și un Guvern politic să ducă înapoi toți acești pași mici pe care Guvernul tehnocrat i-a făcut, depolitizarea unor funcții publice, transparența cheltuielilor
Declarația lui Iohannis i-a tăiat macaroana. Nicușor Dan a intrat în zona absurdului mai rău decât era ieri. Ieri era împotriva Constituției și a statului de drept. Azi este împotriva inteligenței umane. Sau a devenit aliatul ei ? Una din ele. Dacă i-a devenit aliat, înseamnă că se sacrifică și a trecut de partea proștilor politici pentru a scoate în evidență pe cei care gândesc, cât de cât, bine.

Declarația lui Nicușor Dan este un monument de prostie. Fără nici o discuție. Disperat să se agate de „tehnocrații” de la Guvernul Cioloș, acceptă să se mulțumească cu Cioloș. Mesajul lui, prost construit, evident, ne arată că el îl susține pe Cioloș că alt prim-ministru tehnocrat candidat la funcție nu există deocamdată. Nu este exclus ca de la USB/USR să vedem cum apare câte un „tehnocrat” care să acopere un eventual refuz al lui Cioloș de a-i băga în seamă.

Prostia monumentală a lui Nicușor Dan este aici, în această formulare: „Noi susținem ideea unui prim-ministru tehnocrat, pentru că el are avantajul de a nu răspunde unor șefi politici și de a nu răspunde unor interese din rândul partidelor politice așa cum am văzut până acum”.

Cum gândește omul ăsta ? Cu ce gândește ? Cu curul ?

Cum poate el gândi că un prim-ministru, tehnocrat cum îl vrea el, nu răspunde unor șefi politici din Parlament care au majoritatea ? Cum poate gândi el că un prim-ministru tehnocrat, cu un cabinet de miniștri numiți politic, poate face ce îl taie pe el capul ? Omul ăsta este rupt de realitate ! Omul ăsta nu vede ce face actualul Guvern. Nu vede că urmărește și aplică întocmai programul de guvernare depus la Parlament și aprobat la investirea actualului Guvern.

Pentru a fi ziua completă, din partea USB/USR, a ieșit la înaintare și coana Gură Mare, Clotilde Armand.
Eu nu sunt deloc de acord cu părerea aceasta. Mi se pare că România are nevoie de o viziune, nu are nevoie de partizanism, de discuții inutile, avem nevoie de viziune transpartinică, o viziune care este dincolo de politică și această viziune să se concretizeze în masterplanuri și pe Educație și pe Sănătate, aceste planuri trebuie să fie dezbătute cu toți românii, toată lumea trebuie să știe foarte clar ce trebuie făcut, ce trebuie construit, să avem niște etape și să fie un acord la nivelul tuturor partidelor politice pentru a implementa aceste masterplanuri. Aceste masterplanuri trebuie elaborate de niște oameni care au o viziune și știu probleme tehnice și au viziune de ansamblu cum sunt anumiți miniștri actuali
Să fie clar, mogâldanilor, coana Gură Mare vrea, nici mai mult și nici mai puțin, ceva în genul statului socialist de tristă amintire ! Hait !

Cineva face niște master-planuri, partidele le acceptă (dacă nu, dracul le ia !), niște miniștri le aplică iar Parlamentul aplaudă furtunos. Coana asta cu gură mare este dusă cu pluta. Evident. Trăiască Republica Populară Chineză ! Traiască Republica Populară Coreea de Nord !

Măi frate, măi ! Individa nu o fi pe la tinerețile ei una dintre comunistele pure și dure din Franța ?

O să am rețineri când voi mai citi postări ale susținătorilor USB/USR. Mai ales când susținătorii se declară, nici mai mult și nici mai puțin, liberali care vor altceva, nu mai vor PNL.

Agerpres m-a surprins plăcut punând totul într-o singură știre.

luni, 5 septembrie 2016

Demagogie, demagogie, dar să știm și noi !

Marele ONG-ist, salvator al țării, Nicușor Dan merge prin teritoriu să prostească lumea. Nu are mare vizibilitate, nu vin mulți la ședințele de prostire în grup, dar vin totuși. Compensează prin incisivitatea unor postaci pe rețelele de socializare și pe sit-urile publicațiilor în care se publică câte una-alta despre el sau partidulețul lui.
Nicușor Dan cu USR la Târgoviște. Imagine preluată de pe Facebook.
Ce s-a bănuit s-a confirmat. Nicușor Dan și toată trupa lui în frunte cu vocala Clotilde Armand sunt orice numai o formațiune care să reprezinte interesele politice ale unor cetățeni nu.

S-au lansat vocal și politic ca un partid anti-sistem. Nu a fost clar cărui sistem se adresează. Au clamat sus și tare că ei sunt singurii care luptă împotriva corupției, că vor să promoveze transparența cheltuielilor publice, că vor să promoveze transparența deciziilor administrației publice. Și aici s-au oprit. Au găsit la București destui „destupați la minte” care au crezut în ofertele demagogice ale lui Nicușor Dan și a găștii din spatele lui și au votat pentru USB. Și cu asta ce-au făcut ? Păi, în primul rând, au dat Bucureștiul pe mâna PSD. La aproape toate capitolele. Și acum mă gândesc la faptul că USB este, cumva, creația PSD. Are PSD acest talent de a crea prin mijloace obscure tot felul de partidulețe care să preia electoratul cu mintea în ceață pentru a nu vota cu adversarul politic al PSD.

Fără să se abată de la linia pe care au apucat-o, Nicușor Dan și ai lui susțin că nu au ideologie. Le pute la nas o abordare ideologică a actului politic. Nu sunt nici de dreapta, nici de stânga. Aici este o mică-mare eroare. Nu dreapta sau stânga este problema ci abordarea politică a actului de guvernare, fie la nivel central, fie la nivel local. Clamând transparența în cheltuirea banilor publici și a deciziilor administrației nu se poziționează ideologic. Cât privește lupta lor împotriva corupției, să fim serioși, ei sunt la fel de corupți, dovadă fiind votul „la două mâini” din consiliul general la București. Una peste alta, USB-ul „câștigător” la București în fața PNL însă în favoarea deplină a PSD, a vândut pielea ursului din pădure. Culmea, fostul USB acum transformat în USR - după ce au salvat Bucureștiul de liberali și l-au dat socialiștilor din PSD, acum vor să repete operațiunea la nivel național -, nici nu vrea să intre în pădure pentru a arăta care urs își lasă blana pentru votanții săi.

Într-un articol din „Adevărul” este o bună caracterizare a acestei meschinării politice numită USB/USR, condusă de Nicușor Dan pentru presă și de alții în realitate (asta este convingerea mea !). Ca mai peste tot, au fost prezenți postacii USB/USR. Cu explicații elaborate (trebuie păstrată imaginea intelectualului protestatar !). Anti-sistemul USR-ist nu este altceva decât o dorință oarbă de a lua locul partidelor politice actuale - am mai vorbit despre disperarea Alinei Mungiu Pippidi de a pune mâna pe puterea politică, despre încercările ei de a „dirija” pe Traian Băsescu la primul lui mandat ca Președinte al României, despre șutul în cur luat și despre faptul că USB a fost încercarea ei disperată de a intra pe scena politică. Nu au treabă ei cu statul. Nu au treabă ei cu sistemul de organizare și funcționare a României ca stat, ei au treabă cu partidele politice mari pe care le acuză că au acaparat puterea politică. O acuză mai mult decât idioată. Partidele politice au atâta putere câtă pot aduna prin voturile cetățenilor. Au un mesaj care adună votanții în jurul lor, câștigă locuri în Parlament, chiar guvernarea dacă formează o majoritate, sau guvernările locale.

La Târgoviște, în fața a 15-20 de ascultători, Nicușor Dan a confirmat că ei nu au o linie politică, că este posibil să adopte una după alegeri - anterior au declarat, și el și Clotilde, că au membri cu mai multe orientări politice, așa că nu riscă să se definească politic pentru a nu-i pierde ! A confirmat că nu au organizații în țară. Dar a bătut apa'n piuă fără rușine față de cei care au venit să-l asculte. Și la București s-a purtat la fel. A aburit lumea și a reușit să dea Bucureștiul PSD. A, ceva care le arată goliciunea deplină. Cei care au venit să-i asculte au fost invitați ca la plecare să achite o parte din contravaloarea închirierii sălii în care și-au ținut conferința. Ca să fie meschinăria deplină: și prostiți și cu banii luați !

Tot de la Târgoviște, de la „celebra” adunare, se pare că a venit (pe surse !), concluzia că la București liberalii au fost prostiți de cei de la USB. La USB eu bag nu doar partidulețul cu 200 de membri, bag și GSD, SAR, România Curată, Revista 22 și toate celelalte structuri media care au participat la prostirea liderilor PNL dar și a electoratului liberal.

Terenul a fost propice. Fuziunea dintre fostul PNL și fostul PDL nu era completă, „taberele” formate (în mod natural) în interiorul noului PNL erau pe picior de război, partidul a fost lăsat pe planul al 2-lea, pe primul plan trecând „gloria personală” pentru ocuparea funcțiilor de conducere în partid. Cele mai idioate idei au fost luate în calcul și puse în aplicare pentru „a lupta” politic la alegerile locale. Chiar cea mai idioată idee a fost cea privind atragerea societății civile. Așa de bine a fost atrasă încât PNL a rămas fără alegători ! De aici s-a născut și ideea și mai proastă de a considera pe Nicușor Dan și partidulețul lui un reprezentant al societății civile. Li s-a dat apă la moară că ei reprezintă societatea civilă, marea valoare socială care poate contribui la însănătoșirea politicului. Iar ei, „salvatorii”, au profitat și au exploatat la maxim prostia liberală. O mai mare porcărie nu a putut să existe. Pentru că o astfel de formulare aruncă la coșul de gunoi pe toți membrii partidului, fără discriminare. Membrii partidului au fost considerați nocivi de conducerea partidului. Sute de mii de membri ! Fără discriminare. Iar alde Nicușor Dan și Clotilde Armand au fost considerați salvatorii vieții politice. Păi cum dracu să nu câștige în fața PNL în tot Bucureștiul ?!

Nu îmi iese din minte scena penibilă de la GDS unde Cătălin Predoiu a încercat să pună în valoarea idioata strategie a unor minți crețe din PNL. Atragerea USB de partea PNL. Formarea unei alianțe între PNL și USB.


Unde PNL a fost insultat grosolan de cei prezenți. Unde membrii PNL au fost considerați de cei prezenți, toți suporteri ai lui Nicușor Dan și USB, persoane înapoiate, oameni de mâna a doua sau chiar mai rău.

Acum știm cine sunt cei care formează acest nociv USB/USR. Din nefericire, unii susținători sunt oameni care ar merita ceva mai bun. Dar, asta este viața ! Vor USR, USR vor avea.

Atacul la partidele „mari” nu îl face doar USB/USR-ul celor de la GDS, SAR, Revista 22. Marian Munteanu (altă neinspirată alegere la un moment dat a PNL, tot în ideea preluării „liderilor” societății civile !), atacă „partidele mari”, inclusiv PNL, cu ardoare. Vrea o porție din electorat. Ceva mai naționalist, ceva mai bisericos, ceva mai radical. Unii spun că are în lucrările doctrinare și ceva din legionarismul de acum un veac. Partidul lui Marian Munteanu, Alianța Noastră România (?!), este o continuare a „Mișcării pentru România” care, ce să vezi, a făcut un pui. Prin metoda copy-paste, așa cum stă bine unui partiduleț promovat de Victor Viorel Ponta. Partidul România Unită, condus astăzi de fostul pesedist Bogdan Diaconu, a copiat cuvânt cu cuvânt documentele programatice elaborate de Marian Munteanu și a „construit” documentele programatice ale PRU. A înlocuit, de bună seamă, sintagma „Mișcarea pentru România” cu sintagma „Partidul România Unită”. A se vedea articolul din „Cotidianul” ! Și astfel am ajuns la 3 partidulețe care cer partidelor mai vechi să plece de pe scena politică pentru a le face lor loc.

Dar nu sunt singurele ! Traian Băsescu are și el un partiduleț care este foarte vocal. Practic, cele trei de mai sus i-au furat lui Traian Băsescu o lozincă: epoca partidelor mari a trecut ! PMP-ul lui Băsescu este atât de consecvent cu afirmația „guru-lui Băsescu” încât a făcut alianțe post electorale cu PSD mai peste tot unde s-a putut. S-a plasat la remorca PSD cu totul. Cu PMP am ajuns la 4 partidulețe care cer impetuos ca PSD și PNL să le lase locul pe scena politică.

De ALDE, actuala remorcă a PSD, nu vorbesc ca despre partidulețe. Este o remorcă. Dar are și ALDE sânge în instalație din moment ce a tresărit ca ars la apariția și „dezvoltarea” PRU care, fără prea multe fasoane, reclamă dreptul la prima poziție ca remorcă a PSD.

Articolul din „Adevărul” (linck-ul de mai sus !) este util pentru cei care vor să înțeleagă ce este USB/USR-ul lui Nicușor Dan. Este un partid se oportuniști. La fel cum este și PNP-ul lui Băsescu ! Și Băsescu neagă doctrinele politice și ideologiile politice. Și el este adeptul „adaptării” la provocările zilei, a provocărilor situațiilor speciale, al speculațiilor pe moment pentru a beneficia de un avantaj.

Cred că vom avea de o parte, partidulețe oportuniste „get-beget”, cum sunt USR și PMP, iar pe de altă parte, vor avea partide naționaliste, mai apropiate de ultra-naționalism, cum sunt Alianța Noastră România și Partidul România Unită. Le pun împreună pentru că documentele lor politice sunt aceleași, PRU a preluat cu copy-paste ce are ANR.

Sper ca PNL să nu mai alerge după cai morți pe pereți să le ia potcoavele ! Să își lămurească alegătorii că există, că are aceleași valori pe care ei, alegătorii, le-au apreciat când au votat cu PNL. Să îi convingă că ei, alegătorii PNL și membrii PNL sunt societatea pe care partidul a stimulat-o să se formeze, societatea liberală. Că acțiunile PNL de acum și din viitor vor fi dedicate lor și numai lor. Pentru ei vrea să câștige alegerile, pentru ei vrea să formeze Guvernul, pentru ei vrea să facă o guvernare liberală. Nu pentru alții. Nu pentru „intelectualii” de la GDS, SAR sau cine știe ce alt ONG cu pretenții mai există în România. Cine vrea guvernare liberală, să vină alături de PNL. Partidul nu mai trebuie să repete imensa prostie de la alegerile locale. În loc să se adreseze propriului electorat, liberalii bucureșteni au alergat după fantome. Chipurile „valoroasa societate civilă”. Fleoșc !

joi, 11 august 2016

La USR-ul lui Nicușor Dan morala „este bolnavă”. Cuvântările Clotildei Armand sunt o dovadă.

Recunosc că nu am tratat cu seriozitate folosirea consecventă a cuvântului „corupt” de către cei din USB și mai nou USR. Îmi fac mea culpa. Sunt om și sunt supus greșelii.

Recunosc că din acest motiv am privit cu superficialitate încercările de apropiere de USB ale unor politicieni din PNL. Văd că și pe aceștia îi interesează prea puțin care este conținutul real al mesajului celor din gașca lui Nicușor Dan. Nu văd lipsa moralei în comportamentul celor de la USB/USR. Pentru că despre asta vorbim. Despre o lipsă a moralei. Adică despre corupți care strigă „corupții” !

Lupta împotriva corupției, anticorupția, a orientat imaginația oamenilor obișnuiți către faptele de corupție pedepsite de legea penală. Fenomenul „corupției” a fost restrâns la actele și faptele cu caracter penal ale funcționarilor publici și ale politicienilor care îndeplinesc funcții și demnități publice. Este o greșeală. Se cuvine a încerca o îndreptare a ei. Măcar pentru cei care vor să se îndrepte.

Să plecăm de la afirmația vocalei Clotilde Armand făcută în cadrul interviului luat de cele două „intelectuale băsiste” de la „Revista 22”, Rodica Culcer și Andreea Pora.
Cineva care astăzi se înscrie în PSD sau PNL este clar o persoană coruptă.
Să ne amintim că atunci când Băsescu se producea pe scena publică în calitate de Președinte al României, lupta împotriva corupției era pe cai mari. Era motivul pentru „reforme” structurale, era motivul pentru lupte politice grotești, era motivul pentru „controlul acuzărilor penale”, era motivul pentru tot ce gândea Băsescu și executa guvernul care era în activitate. Era motivul pentru cultul personalității lui Traian Băsescu dezvoltat cu ostentație de Rodica Culcer, Andreea Pora, Gabriel Liiceanu, alți potentați din gruparea GDS sau alte „auto-luminate minți” susținătoare ale cultului băsescian.

Afirm că cei din jurul lui Nicușor Dan sunt corupți. Surprinzător, nu ?! Ei bine, am toate motivele să fac această afirmație. Voi pune mai multe definiții care mă vor ajuta să explic.


  • MORALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivități din punct de vedere moral.Comportare, conduită, moravuri în conformitate cu principiile morale; cinste, bună purtare.
  • MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator.
  • CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare.
  • CORÚPT, -Ă, corupți, -te, adj. (Despre oameni) Care se abate de la morală; desfrânat, depravat, stricat.
Acum este mai ușor de judecat comportamentul celor de la USB/USR, este mai ușor să vedem ce vrea să spună Nicușor Dan, Clotilde Armand, ceilalți care susțin această adunătură politică care se pretinde „morală”.

Corupția este o abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. Coruptul este cel care se abate de la morală, de la cinste, de la datorie. Coruptul este cel care este desfrânat, depravat, stricat. 

Afirmația lui Clotilde Armand făcută în fața celor două jurnaliste devine prin generalizare o denigrare a unui întreg popor. Este o judecată ! Cei care nu li se alătură sunt „corupți”. Nu în sensul corupției penale, ci în sensul corupției sociale. Sensul cuvântului „corupție” din dicționarul limbii române.

Dacă adaugăm aici și definirea partidului politic dată de constituție, generalizarea comisă de Clotilde Armand are un înțeles profund anti-cetățeni, este un act profund anti-democratic. La art. 8 din Constituție se vorbește despre pluralism și partidele politice.
(1) Pluralismul în societatea românească este o condiție și o garanție a democrației constituționale.
(2) Partidele  politice se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile legii. Ele contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației.
O particularitate a celor de la USB/USR este aceea că lupta lor împotriva unui „sistem” pe care nici nu îl definesc bine, în capul lor fiind o confuzie totală, este doar un motiv să „lupte” împotriva unui popor ! Practic ei au ca adversar poporul român. Fără nici o abatere. Formularea din interviul luat de cele două manipulatoare media, Culcer și Pora, nu lasă loc de întors: „Cineva care astăzi se înscrie în PSD sau PNL este clar o persoană coruptă” !

Este evident că Clotilde Armand și Nicușor Dan, alături de ceilalți care îi susțin, sunt ferm hotărâți să ne prezinte pe noi, cei care nu îi susținem, ca o adunătură de corupți, de imorali, de desfrânați, de depravați, de necinstiți ! Dacă suntem membri ai PNL sau PSD suntem corupți. Dacă unii cetățeni vin să se înscrie în cele două partide sunt corupți. Indiferent că sunt tineri sau mai în vârstă. Sunt corupți pentru că așa au stabilit, au judecat cei de la USB/USR și au confirmat susținătorii lor de la Societatea Academică Română a lui Pippidi, cei care scriu cu furie în România Curată - tot ai lui Pippidi -, cei de la GDS unde se lăfăie în „anticorupție” Liiceanu și alți „corifei ai intelectualității”, cei de la Revista 22 etc.

Nu vi se pare că revenim la o metodă practicată insistent de trupa de intelectuali de mai sus pe timpul lui Băsescu și a lui Macovei ? Cei de mai sus sunt cei care „informau” occidentul avansat în mod constant despre înapoierea României sub toate aspectele, ei erau cei care informau organismele europene despre „nerealizările” României astfel că rapoartele Guvernului erau băgate la coș iar informările de la Pippidi, Liiceanu, Pora, Culcer și alte „somități” erau considerate ca „reprezentând realitatea”. De aceea, deși România își „făcea lecțiile” corect, diferitele organisme ale UE spuneau că nu este așa. De aceea România a fost mereu în întârziere. Pentru că adunătura de la GDS, SAR și tot felul de ONG-uri construite special pentru a arăta că există „opinii diverse” însă exprimă „aceeași realitate” erau considerate mai credibile decât realizările palpabile, verificabile pe teren.

Ei bine, cloaca aceasta de denigratori naționali a ales să formeze o altă formațiune politică care să îi mențină poziția de sursă de informații credibile despre România în fața unor organisme europene. Nicușor Dan, Clotilde Armand sunt doar cei care au obligația să scoată la lumină - adică să ducă în Parlament -, această formațiune politică pentru ca pe spinarea ei, informările denigratoare despre România să fie luate în considerare.  De aceea trebuie ca ideea „românii sunt niște corupți” să fie spusă cu obstinație, să facă piață, să iasă în presa străină, să fie pe buzele tuturor celor care pot face ceva împotriva României în funcție de partidul politic aflat la putere. 

Rolul USR este acela de a denigra România. Clotilde Armand a fost, cumva, foarte sinceră când a declarat că a fi parlamentar român este o rușine pentru ea, ar fi o pată pe obrazul ei, al familiei ei, al Franței ! 

Denigratorii naționali s-au simțit foarte bine un timp pe lângă Traian Băsescu. Când Băsescu și-a dat seama că România este nedreptățită de organismele europene datorită informațiilor aruncate pe piața media din Europa de către asociații lui, i-a dat la o parte. Acum, denigratorii României și-au făcut propriul partid și vor continua acțiunea. Sunt mai buni euro-ii decât ron-ii !

Comportamentul celor de la USR este, după toate definițiile din dicționarul limbii române, imoral. Acești oameni sunt de fapt niște ființe corupte, necinstite, fără etică. Ei nu critică o acțiune a unui guvern, ei nu critică acțiuni ale unei puteri politice aflată în fruntea unui administrativ, ei acuză un popor că este corupt ! Iar asta este nu nedemocratic, negând dreptul cetățenilor români să aleagă singuri un partid, o ideologie, ei se comportă ca un partid autoritar. Cei care vă duceți la PNL sau PSD sunteți corupți ! Inadmisibil !

Este inadmisibilă și continuarea posibilei asocieri între PNl și USR. Indiferent de calculele politice nu te poți asocia cu cei care te declară corupt, care declară cetățenii țării ca fiind corupți, care calcă în picioare tradiția politică a țării, cultura politică, liberul arbitru. Realizările lor personale sunt apă de ploaie. Nu justifică acest mod de comportament, nu le conferă mai multe drepturi decât au ceilalți cetățeni. Nu sunt valori. Or fi buni cunoscători ai domeniului în care lucrează dar din punct de vedere social sunt non-valori.

miercuri, 10 august 2016

Noi suntem cei buni, ceilalți sunt corupți. Clotilde Armand.

Am cam stat să aleg o poză cu „agresiva” Clotilde Armand. Bună de gură !

Am citit cu atenție interviul dat în „Revista 22”: „Cineva care astăzi se înscrie în PSD sau PNL este clar o persoană coruptă”.

Citind interviul, am observat ceva. Interesant spun eu. Titlul este de scandal, conținutul interviului este ... cumva altfel. Acest interviu nu seamănă cu alte ieșiri ale Clotildei Armand ! În alte ieșiri, ea spune că este directă, aduce mai mult cu o mahalagioaică de pe la noi. Acest interviu este prea serios ca să fie adevărat. Sunt noțiuni și concepte pe care Clotilde Armand nu le-a mai folosit la fel cum sunt și „noutăți” politice ale USR. Vorbește deja despre USR și nu mai folosește USB. Este singura până acum care aduce niște „clarificări” doctrinare. Dacă pot spune așa.

Normal că dorind să aflu de ce s-a schimbat Clotilde Armand m-am uitat cu mai multă atenție la persoanele care au luat interviul. Rodica Culcer și Andreea Pora. Hm ! În tandem ! Păi, să îmi fie cu iertare, dar acest interviu are un rol al lui, unul special. Refacerea imaginii Clotildei Armand în urma unor declarații mult prea arțăgoase în fața presei. Clotilde urmând să devină vectorul de imagine al USR în campania electorală care se apropie cu pași repezi.

În timp ce mi-a venit gândul că marele intelectuale „băsiste”, Culcer și Pora, au construit acest interviu pentru refacerea unei imagini „politice” mi-a intrat în cap și manipularea celor de la Sky News cu „traficul cu arme”. Manipularea asta este posibil să fie un început de colaborare mai intensă, cele două „jurnaliste” urmând a „controla” ieșirile publice ale Clotildei. Cineva s-a sesizat că noua politiciană calcă în străchini și a intervenit.

Cu toate aranjamentele pe care le bănuiesc că au fost în capul celor două manipulatoare ale opiniei publice, Clotilde Armand s-a ținut băț și tot a mers pe linia ei. A respectat ea ce a respectat niște indicații însă a mai dat și pe alături. Vorba aia, brânză bună în burduf de câine.

Una din marile surprize, pentru că vine de la USR/Armand, este că „politica este ceva necesar”. De la „noi nu vrem să facem politică”, „politica este rea”, apare această surpriză. Nu știu cine a lămurit-o ce înseamnă „politică” însă avem această schimbare.

Cu politica au reușit. Nu au reușit însă cu „sistemul” și „antisistemul”. Faptul că nu au reușit este că Armand face niște construcții ciudate. Ei sunt „antisistem” dar nu sunt „anarhiști”. Se vede că cineva i-a atenționat că sunt văzuți ca niște anarhiști. Vor să schimbe sistemul actual dar văd viitorul cu ei la guvernare pe sistemul prevăzut de constituție. Ce o fi fost în capul ei pe perioada interviului, naiba știe. Practic „antisistemul” lor este și împotriva politicului și împotriva administrativului. Este un pic de talmeș-balmeș. Dacă însă ne uităm la celelalte partide, la obiectivele acestora, în special la PNL, reorganizarea sistemului administrației publice și orientarea lui către cetățean este unul dintre obiectivele majore. Faptul că Armand neagă PNL acest obiectiv poate fi interpretat ca un demers politic. Dar dacă mă uit și la alte declarații ale lui Armand în interviu observ că se duce către obiectivele politice exprimate de unele partide, cum sunt PNL, UDMR, PMP.

După lectura completă a interviului se distinge cu claritate ideea lui Clotilde Armand: voi trebuie să plecați ca să venim noi la putere. Este mai simplu așa.

Singura notă „puternică” din tot discursul este anticorupția. Este la modă, este pe buzele tuturor, Justiția își face treaba și are rezultate, Președintele Iohannis o susține cu putere (pentru unii cu o deranjant de multă putere !), „clienții” Justiției sunt din partidele care au fost la guvernare - PSD, fostul PDL, fostul PNL, UDMR, fostul UNPR -, așa că ei, cei de la USR pot clama în gura mare că nu au membri care sunt corupți. O tactică bună.

Recunoaște că nu au o orientare politică și afirmă cu nonșalanță că diferența ideologică între partide este doar de natură fiscală. Să îmi fie cu iertare, dar vorbește prostii. Ideologiile vorbesc despre națiuni și nu despre fiscalitate. Ideologiile vorbesc despre oameni, despre comunități și națiuni, vorbesc despre rolul și locul lor în lume. Fiscalitatea este doar un instrument în guvernare, nici măcar nu pune amprenta pe guvernare.

Declară că au în componență membri de stânga și membri de dreapta. Consideră că abia în momentul în care vor ajunge la o notorietate de 40% să își pună problema unei ideologii. Măi tată măi ! Au speranțe mari oamenii aceștia. Dar este și o atenționare către ceilalți. Fie că a fost făcută afirmația cu intenție sau din prostie. Nu poți avea încredere în cei din USR ! Nu le poți propune o alianță pentru un drum lung. Dacă PNL va ajunge la guvernare iar USR intră în Parlament nu ai garanția că vor vota un program de dreapta din moment ce parlamentarii USR vor fi, majoritar, de stânga !

Declarația are și un alt înțeles. La ei, la USR, au venit toți cei care sunt de stânga sau de dreapta și nu sunt corupți ! Asta până vor ajunge la putere. Corupția, stimați USR-iști apare doar în actul de administrare a puterii. Dacă nu aveți putere, nu sunteți corupți. Dar aveți obiceiurile necesare realizării actului de corupție. V-ați prezentat la alegeri cu familiile. Candidații au fost toți membrii de familie. Cu cățel și purcel. Un pas mic pentru voi, un pas mare pentru țară. Nepotismul să trăiască !

Totuși, ceva mi-a plăcut din declarația ei. Se pare că au studiat și încă mai studiază fuziunea dintre PNL și PDL. Au ajuns la concluzia că fuziunea cu grupuri politice constituite este mult mai dificilă, din cauza culturii organizaționale a fiecărei formațiuni, și de aceea au ales să propună celor care vor să fuzioneze cu ei să se înscrie individual în USR pentru a nu pune față în față culturile celor două formațiuni. Din acest motiv organizarea lor în teritoriu nu are o evoluție foarte mulțumitoare.

Alegerile parlamentare de acum nu sunt un scop în sine, sunt doar o oportunitate de a supraviețui ca partid care, devenind parlamentar, poate construi pentru viitor. Se va putea compara în continuare cu celelalte partide. Este evident că va fi, de va ajunge în Parlament, un partid care va ataca mereu cele două partide mari, PNL și PSD. La fel cum fac acum în consiliile locale. Nu se alătură nici unui partid mare.

Având în vedere cele de mai sus, interesul manifestat de unii lideri ai PNL pentru o eventuală colaborare cu USR devine o problemă periculoasă. Am avut acest interes la locale și ne-am pierdut alegătorii. Dacă facem aceeași greșeală și la parlamentare vom pierde și ce mai avem.

Mai are o viziune care ne apropie. Este vorba despre imigranți.
Nu trebuie să punem în pericol siguranța națională. N-are rost să ajutăm niște oameni punându-i în pericol pe toți cetățenii noștri. Un stat are ca prioritate siguranța cetățenilor lui, înainte de a se ocupa de restul lumii.
Ca o concluzie. În USR apele sunt destul de tulburi însă vor avea grijă cei de la GDS și SAR să rezolve problema. Prin intermediul Revistei 22, HotNews, România Curată alte publicații cu pretenții.

Mesagerii USR se mișcă liber și cer unor partide să sprijine USR la alegerile parlamentare prin controlul votului, pentru că USR nu va avea peste tot membri care să intre în secțiile de votare. Asta deja este peste poate ! Ceri PNL, pe care îl declari ca fiind un partid „de corupți” să te sprijine ?! Ceri PNL sprijinul iar în consiliile locale dai voturi PSD ? Cred că în USR suntem considerați proștii-proștilor !

Traian Băsescu a fost părăsit de „intelectuali”. Nu mai sunt ai lui Băsescu, sunt ai lui Nicușor Dan. Au o altă jucărie politică pe care au creat-o și pe care o cizelează acum.

sâmbătă, 6 august 2016

Vai tu, dar nu se poate ! Nu ne permitem să punem o pată pe imaginea Franței !


Ajung la Agerpres la informația ce vorbește despre Clotilde Armand. Cum va fi ea obligată să fie pe listele pentru parlamentare pentru că ea este atrăgătoare și aduce voturi pentru USR. Nimic anormal. În oricare țară din lume.

La noi, de exemplu, Traian Băsescu va fi pe liste dacă se ajunge la concluzia că va aduce voturi pentru PMP, Marian Munteanu va fi pe liste pentru a aduce voturi pentru Alianța Noastră, Călin Anton Popescu Tăriceanu va fi pe liste pentru a aduce voturi pentru ALDE - aici treaba este mai serioasă, tocmai îl scoase Pieleanu la 40% iar ALDE este sărăcuțul la abia 8-9%. Nu este exclus ca Victor Viorel Ponta să fie pe listele PSD pentru a mai aduce niște voturi partidului chiar dacă el este cu un picior ... în altă parte. Ba, mă gândesc chiar la Gabriela Vrânceanu Firea Pandele ot Voluntari care nu este exclus să fie pe liste pentru a atrage marea masă de bocitoare bisericoase. Nu este exclus, mai ales dacă Firea va constata că primăria Bucureștiului este cam greu de condus iar ea are toate șansele ca din gafă în gafă să ducă partidul și primăria de râpă. Bine, toți pot fi pe liste, chiar dacă unii ar da de înțeles că apoi se vor retrage pentru a da locul altora „mai tineri”. Se pare că Elena Udrea nu mai candidează pentru că politica s-a stricat și nu mai este comestibilă. Produce alte alea.

Citind eu explicația franțuzoaicei de Dâmbovița am constatat cu surprindere că francofonia a reușit și suntem într-un fel de concubinaj politic cu Franța. Ia citiți aici:
Eu, de exemplu, nu sunt interesată de o funcție în Parlament. Probabil voi fi obligată să particip, pentru că sunt cineva care trage, dar eu, personal, aș prefera să mă ocup de meseria mea și de copiii mei. În plus, câștig de trei ori mai mult, așa că vă spun sincer atunci, dacă fac asta, când sunt mii de oameni care mă cunosc, în niciun caz nu aș vrea să fie o pată pe reputația mea, mai ales că reputația mea pe partea profesională ar suferi foarte, foarte mult. Adică dacă aș face ceva ce nu ar fi dezinteresat, cum spun eu, ceva care ar fi în interesul meu propriu, ar fi o pată pentru viața mea și pentru Franța și pentru familia mea
Bine, bine, sunt eu mai greu de cap dar din textul preluat de la Agerpres reiese că pentru Clotilde Armand a fi parlamentar român este dezonorant. Cel puțin așa înțeleg eu. În plus, ce face ea aici la Dâmbovița sub aspect politic este și pentru gloria Franței ! Am înțeles bine ? Parcă așa spune ! Bașca faptul că între onoarea serviciului public în folosul cetățenilor și interesul personal alege interesul personal, în special cel financiar. Cu subiect și predicat când compară veniturile.

Liberalii au, în istoria lor, o învățătură brătienistă: politica este grea, pentru că se face în interesul tuturor cetățenilor și mai puțin în interesul propriu. Politica cere sacrificiu personal în interesul celor din jurul tău, al celor din comunitatea ta, a celor din țara ta. Dacă faci politică cu răspundere este evident că prima care va avea de suferit va fi familia ta. Când pui familia mai presus de politică, mai bine nu te bagi în politică. Dacă totuși te bagi, înseamnă că vrei să beneficiezi de politică pentru a îți crește averea în dauna celorlalți cetățeni.

Este sinceră. Dacă este așa cum a declarat mai sus, ce dracu caută în politică ? Are cumva alte interese ? Evident, personale, o spune cu gura ei. Nu știu cum este definită politica în Franța, dar la noi, în dicționar, politica este „1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate.”

Probabil că în Franța politica se face în interes personal, nu în folosul cetățenilor. În acest caz, discursul lui Clotilde Armand este perfect natural.

Au cetățenii români dreptul la respect ? Din moment ce rolul de reprezentare a lor „este dezonorant”, în organul reprezentativ suprem al poporului român, Parlamentul României, cei care i-au dat votul pe lista USB în București, în sectorul 1, sunt reprezentați de ea ? Sunt siguri ? Și pentru că aici trebuie să adaug și alte alea ieșite de la USB/USR dar și de la aliații media ai acestei formațiuni politice, voi spune că Nicușor Dan a respins și respinge categoric orice ideologie politică iar cei de la Revista 22 (cei mai înverșunați aliați ai USB/USR !) se dau de anul morții ca partidulețul să nu fie „confiscat ideologic”, mai pe șleau spus să nu cumva să adere la o ideologie politică.  Adică să nu cumva USB-iștii USR-iști să calce „într-un rahat” care înseamnă „știința și arta de a guverna un stat”.

Am înțeles că o mare parte dintre cei care au votat cu USB au fost susținători ai PNL. Cum îi turcu'i și pistolul, spune o zicală populară. Îmi vine în minte întrebarea: de ce au susținut PNL până la apariția USB ?

marți, 26 iulie 2016

O bravă combatantă dâmbovițeană se anunță la orizont: Clotilde Armand


Este dâmbovițeană pură și dură. Mai ceva ca unii dintre cei care au tot exersat politichia de cumetrie. De fapt, Clotilde de la USB al lui Nicușor Dan a început politichia cu elementul dâmbovițean al neamurilor puse pe listele de consilieri. La fel ca mai toți cei din USB-ul atât de promovat de „intelectualii neamului”.

Mă mișcam ușor peste programele la Tv. Cald. Hai la Tv. Pe la B1Tv ce să vezi ?! Clotilde Armand și senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea. Tema ? Simplă. Acuzația adusă de Clotilde Armand pe o rețea de socializare co-președintelui PNL,  Alina Gorghiu, de duplicitate în urma declarației acesteia că prejudiciile comise de infractori trebuiesc recuperate. Motivează Clotilde Armand că PNL este partidul care a pus în ultimii ani la cârma ANAF șefii. PNL și fostul PDL cu care PNL a fuzionat. Este vorba despre Daniel Chițoiu, Sorin Blejnar și Gelu Ștefan Diaconu. Senatorul Mario Ovidiu Oprea a încercat să dea explicații logice. Moderatoarea de la B1Tv și Clotilde aprinsă „de flăcări” nu și nu. Ele aveau altceva de dovedit.

Toate bune și frumoase. Dar ce are treaba asta cu Alina Gorghiu ? Nimic. Nu a fost o decizie a Alinei, iar declarația Alinei Gorghiu privind recuperarea prejudiciilor de la infractori nu are nici în clin nici în mânecă cu activitatea de la ANAF. Ba, ca să fie mai clară treaba, nici Clotilde și nici moderatoarea de la B1Tv nu au văzut că legal ANAF era cam „beteag”, de aceea s-a umblat la lege pentru că ANAF nu prea putea să realizeze hotărârile judecătorești.

Nu mai spun de faptul că pe timpul cât Chițoiu a fost șef la finanțe, din 2012, în 2014 Chițoiu a pus de o răzmeriță împotriva lui Crin Antonescu și împreună cu Tăriceanu au format o adunătură de slugi ale PSD cu pretenții de liberali. Dar, să nu mai umblu la amănunte.

Mi-a plăcut, sincer, intervenția Clotildei Armand la Tv. Auzi la ea: „PNL trebuia să își dea seama ce i-a cerut poporul la alegerile locale și trebuia să se reformeze, dar nu este capabil să o facă din interior”. Sper că am prins esența. Clotilde are mare grijă de reforma din interior a PNL ! Este nemulțumită că nu se realizează așa cum gândește ea, probabil. Nu este exclus ca „nemulțumirea” Clotildei să fie doar o  extensie a nemulțumirii altora. Nu este exclus. Iar atunci când spun de „alții”, am în vedere mai multe grupări dominate de „intelectualii nației”.

Dar, de ce oare este atât de îngrijorată Clotilde de evoluția PNL ?! Este îngrijorată că nu performează ! Aici este marea problemă ! Nu este îngrijorată că performează și că scoate din joc USB/USR ! Dimpotrivă !

Ei bine, asta naște niște întrebări și o privire mai atentă în jur.

Din toată conducerea PNL, Alina Gorghiu este cea mai atacată. Clotilde cu această postare și intervenție la B1Tv, ieri, în Jurnalul Național, un autor scrie un articol despre un înalt funcționar public care ia (ireal !), 12 salarii pe lună de la stat (imposibil !) dar, ce să vezi, de numele „căpcăunului” este legat numele Alinei Gorghiu. Un alt jurnalist cu pretenții „de dreapta”, Marius Ghilezan, preia articolul din Jurnalul Național și îl răspândește harnic pe Facebook, în grupurile liberale. Măi să fie. Tot de pe lângă Ghilezan, răsare Diana Tușa, deputat PNL care cere ca cei de la conducerea PNL să își dea demisia. În special Alina Gorghiu. În unele cercuri liberale, unii fac vocalize prin care se cere demisia Alinei Gorghiu. Ia'uzi bre !

Se vede că Alina are stea în frunte de au început atacuri atât de virulente împotriva ei. Dacă însă mă uit la cei care îi cer cu virulență Alinei demisia sau îi sugerează că nu mai are ce căuta în fruntea PNL am o anume bănuială. Cei de mai sus sunt nici mai mult și nici mai puțin niște „apropiați” de „societatea civilă”, niște admiratori ai lui Liiceanu, cel care îi spunea lui Predoiu că PNL nu îl merită. PNL fiind, după mintea lui Liiceanu o adunătură de nedemni. Vorba lui Lăpușneanu: proști dar mulți. Nedemni-nedemni dar asigură un anume procent din voturi, un procent bun care poate duce până la peste 30% la alegerile parlamentare.

Mai sunt câteva treb'șoare pe aici care trebuie clarificate. În percepția publică este întreținută ideea că Alina Gorghiu este „emisarul” Președintelui Klaus Iohannis în PNL. Atacul la Alina Gorghiu, exclusiv la Alina Gorghiu este ca un mesaj adresat Președintelui Klaus Iohannis, după mintea complotiștilor. Un mesaj care ar suna cam așa: „puterea este la noi și noi spunem dacă îți realizezi programul de Președinte sau nu. Așa că te aliezi cu noi sau pierzi”. Iar în spate ar apare, fără doar și poate,  Alina Mungiu Pippidi cu programele ei de guvernare „moderne” și cu viitorii miniștri care „lucrează de zor” în penumbra României Curate, SAR și GDS. Dacă lui Pippidi nu i-a reușit manevra cu Traian Băsescu, încearcă cu Klaus Iohannis.

Nu mai spun de faptul că o eliminare a Alinei Gorghiu ar rupe legătura cu vechii liberali. Nu trebuie neglijat nici faptul că Alina Gorghiu este cea care comunică. Vasile Blaga se ține cu dinții de organizare și reformă internă iar Alina are și rolul de a comunica. Și comunică. Iar Alina este cea care dă semnale miniștrilor cabinetului Cioloș că au un loc în PNL dacă îi interesează un viitor politic. Iar la Cabinetul Cioloș este deja o oarecare „îmbulzeală”. România Curată, SAR și GDS fac o curte disperată membrilor cabinetului, USB-iștii au inițiative „speciale” pe rețelele de socializare. Au străpuns „dispozitivul” PNL și lansează în interior idei de sprijinire a USB/USR la alegerile parlamentare pentru că vezi Doamne, Nicușor Dan împins de la spate de Alina Mungiu Pippidi și cei de la GDS ar fi aliatul natural al PNL. Se repetă cumva stilul de persuasiune folosit la locale.

Nu am crezut, până acum, că USB/USR -ul sorosist se va alia cu jurnalul lui Voiculescu și televiziunea lui Băsescu. Văd însă că m-am înșelat. Alina Mungiu Pippidi a ales-o pe Clotilde Armand să fie „vocea” USB/USR la concurență de Alina Gorghiu de la PNL și primărița Bucureștiului, Firea Gabriela Pandele. Interesant. Până acum, Clotilde aduce mai mult cu Firea la comportament. Două țațe.

miercuri, 15 iunie 2016

Interesanți anti-stataliștii lui Nicușor Dan, ai lui Pippidi, ai lui Liiceanu !


Presa a semnalat. Persoane de pe Facebook au semnalat. M-am dus să mă documentez. Direct la Clotilde Armand.

Am găsit o scrisoare adresată Președintelui Klaus Iohannis în care pune o frază care deformează un adevăr istoric:

Vă rog să cereți public, astăzi, la 26 de ani după mineriada din 14 iunie 1990, ca partidele PNL și PSD, continuatoarele FSN, să-și ceară scuze sincere față de poporul român pentru crimele mineriadelor, să îi scoată din viața publică pe Ion Iliescu și Petre Roman, și să dea asigurări solemne că astfel de crime nu vor mai fi posibile.

Mai sus, în textul scrisorii, vorbește despre „reconcilierea națională”.

Într-o postare anterioară, madam scrie: „Astăzi, după 26 de ani, cer public ca partidele PNL și PSD să-și ceară scuze sincere față de poporul român pentru crimele mineriadelor, să îi scoată din viața publică pe Ion Iliescu și Petre Roman, și să dea asigurări solemne că astfel de crime nu vor mai fi posibile.

Dacă ar fi vorba doar despre această Clotilde Armand, nu ar fi o problemă. Nu știe omul istoria și gata. Dar nu este vorba doar despre ea. Este ceva mult mai complicat și mai elaborat.

În fond, textul nu îi aparține. Este un text prelucrat, rafinat, este textul unor persoane care își continuă, prin Clotilde Armand, războiul politic cu o parte a unor personalități ale ultimilor 26 de ani. Acum știm cine sunt cei care susțin acest nou grup politic anti-statal. Este vorba în primul rând de Societatea Academică Română, bine cunoscută pentru finanțarea din exteriorul țării și pentru implicarea în acțiuni ale mai multor organisme neguvernamentale din exterior cu care colaborează de ani de zile pentru a influența politica din România. Condusă de Alina Mungiu Pippidi, cu niște ani în urmă „star Tv”, un fel de „guru” politic, SAR s-a împuiat și a născut și alte ONG-uri, fie direct fie prin intermediul unor membri ai săi. Așa a apărut „România Curată” în care își fac veacul unii jurnaliști români cu oarecare succes la public cum ar fi Liviu Mihaiu, Moise Guran, Cătălin Tolontan și alții. Lor li se adaugă GDS-ul, celebrul GDS care i-a asigurat lui Traian Băsescu susținerea „intelectualilor țării”, nu este rău să ne amintim de „intelectualii lui Băsescu”, cei plimbați cu avionul la Constanța de la București pentru a se întâlni cu Băsescu la vila de la Neptun (după modelul lui Ceaușescu, înaintașul de suflet al lui Băsescu). Nu este rău să vedem cum cei de la „Revista 22” fac o campanie furibundă pro-USB și pro-USR (partidul nou născut al aceluiași Nicușor Dan care își dorește o anume victorie și la parlamentarele din toamnă).

Dacă privim cu atenție și ținem cont de aceste legături mai mult decât evidente, atunci nu putem să nu vedem că adunătura din spatele Clotildei Armand este cea care concepe atacurile publice ale reprezentanților USB/USR. Clotilde este doar o personalitate care este cultivată intens ca lider. Un fel de rezervă a lui Nicușor Dan. Dacă se întâmplă ca Nicușor Dan să clacheze cumva, din varii motive, va exista Clotilde Armand gata să preia conducerea acțiunilor GDS-iste.

Cu timp în urmă, încercând să aflu cine este în spatele acțiunilor anti-Marian Munteanu, deosebit de violente în mediul public, am lansat ideea că autorii campaniei furibunde ar fi Nicușor Dan. Nu știam prea multe despre Nicușor Dan. Astăzi pot spune foarte convins că atacurile furibunde împotriva lui Marian Munteanu au pornit de la această grupare „teroristă” în mediul „academic”, grupare care a căutat cu orice chip să împiedice alăturarea lui Marian Munteanu de PNL. Toată strădania lor de a acapara puterea politică în România în interesul unor terți din străinătate ar fi eșuat. Alăturarea lui Marian Munteanu de PNL le-ar fi închis culoarul către putere. Acuzele aduse lui Marian Munteanu a determinat și plecarea acestuia din PNL. Acum, Marian Munteanu își construiește propriul partid, „Alianța Noastră”. Poate va veni și timpul ca PNL să aibă o alianță cu partidul lui Marian Munteanu, o alianță care să se pună stavilă împotriva „ciumei roșii” numită PSD dar și acestei forme de „ciumă” în formare în care multe interese dubioase din exteriorul țării încep să își facă simțită prezența. Fonduri speculative rusești, interese imobiliare atât ale unor „baroni locali” cât și a unor „baroni internaționali”, tot felul de ciudățenii.

Cei care sunt în spatele lui Nicușor Dan și a „secundului” Clotilde Armand au mai deschis un front. Direct asupra PNL. Direct asupra Președintelui de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus. „Trepădușii” de pe internet ai anti-stataliștilor au explodat cu acuzațiile privind „colaborarea cu securitatea”. Când le ceri dovezi, te trimit la CNSAS, la Evenimentul Zilei din 2006, te trimit și la „dracu'n praznic” dar nu își prezintă ceva concret. Mai mult, pun în derizoriu inclusiv hotărârea judecătorească care, din lipsa probelor, pe procedură, l-a achitat pe Președintele de onoare al PNL.

Scrisoarea lui Clotilde Armand este al treilea front. Este proaspăt. Abia scos din laboratorul comun al SAR-RC-GDS-22 și câte alte ONG-uri or mai lucra împreună cu acestea. Incriminarea PNL pentru mineriade este total absurdă. PNL și PNȚ fiind de fapt ținte ale mineriadelor, victime ale mineriadelor. Dar, ce știu tinerii de astăzi care dau „like” tuturor ieșirilor în public din partea USB/USR. La postarea Clotildei Armand care acuză PNL au dat like 4,1 mii persoane ! La scrisoarea către Președintele Klaus Iohannis au dat like 1,4 mii persoane. Iau numărul mai mare, cel de 4,1 mii persoane. Trag concluzia că aceste persoane consideră că PNL a participat la organizarea mineriadelor și se face vinovat de crimele comise atunci de către mineri !

Anti-stataliștii lui Nicușor Dan devin din ce în ce mai interesanți. Poate nu strică să le iau numele celor care îi susțin pentru a arăta unde există mizeria morală: Liiceanu, Pora, Mungiu Pippidi, Moise Guran, acum îl văd și pe Iaru și mulți mulți alții. Acești oameni care au trăit evenimentele din 1990 consideră că PNL este unul din organizatorii mineriadelor ! Ce mai poți spune ?!

duminică, 12 iunie 2016

Protestul USB este doar pentru imagine nu pentru rezolvarea situației !


Nu am stat la televizor să văd transmisiile în direct ale „amplului” protest din Piața Universității pentru apărarea intereselor candidatei USB la primăria Sectorului 1 București, Clotilde Armand. Cuvintele reporterilor de la fața locului dar și al moderatorilor din platouri erau ... manipulatoare.

În primul rând, protestul are la bază o situație parțială a rezultatelor votului pentru primari în Sectorul 1. Parțială și nu definitivă. În seara alegerilor, 5 iunie 2016, BEC numărase sub 50% din buletinele de vot. Mult sub 50%. Clotilde avea, atunci, un ușor avans față de candidatul PSD. Avea. Pe măsură ce numărarea voturilor avansa, Clotilde nu mai avea avansul până s-a ajuns la egalitate iar candidatul PSD a început să avanseze.

Zburdalnicii salvatori ai Bucureștiului s-au gândit că iese de o agitație propagandistică dacă reușesc să se adune în piața publică, de față cu televiziunile și dacă pot da niște mesaje că sunt mai mulți decât bănuiește lumea.  Au ieșit, disciplinat și conștiincios, între 300 și 500 de persoane !

Cifra care ne arată câți susținători are USB în această campanie de protest la adresa BEC este mică. Foarte mică pentru o acțiune a „societății civile” care a participat. De aceea am pus poza lui Liiceanu și nu a fostei candidate Clotilde Armand. Înclin să cred că dacă se adunau toți protestatarii „societății civile” interesați de USB nu depășeau dublul celor prezenți. Nu adunau mai mult pentru că votul primit de USB, mai peste tot, nu era pentru USB ci a fost o formă de protest. Nu știu împotriva cui. Lumea vorbește că a fost un vot împotriva PNL, împotriva dreptei românești etc. Este lipsită de logică o astfel de abordare. La putere este stânga, încă, prin majoritatea celor care ocupă funcțiile de decizie la nivelul administrației publice. Nu mai spun de majoritatea parlamentară dominată copios de PSD. Niște oameni au protestat votând candidații USB. Și în 2000 am avut un astfel de vot când ne-am trezit cu Vadim Tudor în turul 2 la prezidențiale alături de Ion Iliescu. La fel ca în 2000, formele acestea de exhibiționism electoral ne-a procopsit cu Ion Iliescu pentru încă 4 ani Președinte al României și cu Guvernul Năstase. Nu ne-am făcut sănătoși de atunci. Rezultatul acestor alegeri este dovada.

Îmi pun întrebarea: unde sunt cei 21.000 de electori ai Clotildei Armand care se regăsesc, după cum spun cei de la USB și cei care susțin acest demers al USB, în buletinele de vot favorabile lor ? Pentru că ei sunt cei înșelați în așteptările lor, ei sunt cei care au dorit (dacă au dorit) să aibă franțuzoaica ca primar. Ei, electorii, nu sunt de față. Nu sunt de față pentru că votul lor a fost neserios. A fost un vot dat ca să fie. A fost un vot „pesimist”, „sictirit”.

Liiceanu a avut posibilitatea să tacă dar nu a făcut-o. A vorbit. A spus prostii. Își permite, este ditamai „gurul” tinerilor frumoși și furioși care vor să salveze Bucureștiul, chiar dacă nu au făcut mare brînză, ba chiar l-au dat cu cățel și purcel PSD-ului condus de Dragnea cel moral. Și acest aspect ar trebui mai mult judecat pentru că efectele încep să se vadă. Salvatorii au băgat Bucureștiul în cazanul cu smoală al Iadului socialist.

As vrea sa protestez la ideea ca desi exista oameni politici condamnati pentru fraudarea votului in 2012, s-ar parea ca acest demers inimaginabil pentru o democratie autentica mai exista azi la noi. Daca nu ar fi nicio problema, nu vad de ce nu s-ar renumara voturile sau de ce nu s-ar reface alegerile”, a gângurit Liiceanu în fața microfoanelor pentru a fi auzit de o întreagă țară.

Acest „s-ar părea” are o mare problemă. Cine constată că „se pare” ? Candidatul, partidul care îl susține, alegătorii ? Pe ce bază se ajunge la concluzia că „se pare că” ? Pe impresia subiectivă a celui care își dorește puterea sau pe baza rezultatelor efective, recunoscute potrivit legii de o autoritate publică ? Autoritatea publică a vorbit, oficial, a luat decizii care sunt opozabile erga omnes așa că USB are calea deschisă către acțiunile de contestare a alegerilor în fața instanțelor de judecată competente.

Biroul Electoral Central, în cadrul ședinței de astăzi, nu a admis nicio cerere de anulare a alegerilor sau de renumărare a voturilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al BEC.

Precizăm că eventualele neconcordanțe regăsite pe site-ul Biroului Electoral Central, la secțiunea Statistici, au fost determinate de caracterul preliminar și provizoriu al informațiilor postate anterior. Aceste neconcordanțe au fost remediate ca urmare a soluțiilor pronunțate de birourile electorale de circumscripție în soluționarea contestațiilor formulate asupra valabilității voturilor exprimate, respectiv a identificării și remedierii în condițiile legii a unor erori sau necorelări în procesele verbale ale birourilor electorale ale secțiilor de votare”.

Liiceanu, transformat în purtător de cuvânt al USB, a încercat să provoace nemulțumirea populației prin introducerea dubiului asupra acțiunii post votare. Nici mai mult și nici mai puțin acuză furtul, denaturarea rezultatelor de a ajuns să propună nu doar renumărarea ci chiar refacerea alegerilor. Cumva, nu se deosebește cu nimic de PSD, în folosul căruia a lucrat temeinic din poziția „susținător ascuns”. Să se voteze până iese USB. Ce mama naibii !

Prin intermediul HotNews am ajuns la cei de la Contributors. Tot susținători USB. Iar acolo, autorul încearcă să dovedească manipularea rezultatelor introducând tot felul de idei. Făcând o analiză „la grămadă”, pe numărul de electori și poziționată exclusiv pe competitorii Clotilde Armand și Daniel Tudorache - prin excluderea nepermisă a celorlalți competitori -, autorul „demonstrează” că dreptatea este de partea USB. Numai că, intenționat sau nu și-a lăsat „o portiță”. Portița impune condiția.

Este vorba despre „omogenitatea alegătorilor” din Sectorul 1. Autorul care se joacă cu numerele face o comparație, pe baza declarației anterioare a celor de la USB (posibil abuzivă, ireală !), că acolo unde USB a avut observatori, Clotilde Armand a ieșit câștigătoare. Măi să fie ! Acolo unde nu a câștigat, este în secțiile de vot unde USB nu a avut observatori. Parol ! Noi nu avem de unde ști aceste lucruri, observația/reclamația USB venind înainte cu mult timp ca rezultatele finale să fie anunțate. Ceea ce mă îndeamnă să cred că totul a fost o înscenare, protestul de sâmbătă fiind cireașa de pe tort. Autorul aproape că exclude posibilitatea ca alegătorii Sectorului 1 să nu fie omogeni ! Fascinant ! Toți alegătorii Sectorului 1 sunt omogeni ? Alo, nene, ce fumezi ? De ce nu este posibil ca în unele secții de votare să fi votat alegătorii arondați cu alți candidați ? De ce ar trebui ca ei să voteze, neaparat, fie cu Clotilde fie cu Daniel ? Bașca faptul că te contrazici, atunci când folosești exclusiv ideea voturilor anulate. Iar aici, apar și „contribuțiile” din comentariile la articol, unde unii declară că este posibil ca unele voturi anulate să aibă ștampile pe Clotilde și pe un alt candidat. Că a doua ștampilă a fost pusă în secția de votare de către cineva pentru a anula votul pentru Clotilde ... bla, bla, bla. Dar dacă, inteligenților, votul este pentru alt candidat și punerea pe Clotilde îi anulează aceluia scorul mai bun ?

Pentru presă, pentru nevoia de scandal aducător de rating, se vede doar ideea promovată de Nicușor Dan, Clotilde Armand, gurul Liiceanu, bârfa lui Moise Guran și alte astfel de contribuții scabroase. Adevărul însă, este în altă parte. Citind atent ce a comunicat BEC, trag concluzia că votul a fost corect. Nimic nu este perfect, dar nici nu pot accepta să iau de bune aberațiile celor de la Contributors, Revista 22, România Curată, GDS, SAR etc. Poate că în loc să înșir toate aceste ONG-uri și jurnale on-line ar trebui să scriu doar USB.

Reafirm ce am mai spus în alt articol pe blog. USB este creația „intelectualilor lui Băsescu” care au ajuns la concluzia că le trebuie un partid al lor. Asta după ce au încercat să facă „partidul lor” din PDL-ul condus de Băsescu și au fost trimiși la plimbare.