Câteodată, dar numai în cazuri deosebite, Liiceanu îmi devine simpatic.

Gabriel Liiceanu

Un articol scris de Liiceanu pe „contributors” îmi place. Nu în totalitate. Nu sunt tipul care gustă acest tip de scriere. Îmi place în sensul că vede bine niște lipsuri ale societății românești. Sunt lipsuri datorate mai multor factori. Sunt lipsuri care au rădăcinile într-un trecut nu prea îndepărtat. Trecut la care și Liiceanu și cei din mediul lui au contribuit cu spor. Bine, ei acum nu vor să recunoască acest lucru, ei au obținut imediat după revoluție calitatea de „dizidenți politici” ai regimului Ceaușescu deși l-au slujit cu ardoare de fiecare dată când interesele lor au putut fi promovate prin intervenția „divină” a „ilustrului conducător”.

Ce spune Liiceanu spune bine. El vede bine consecințele unei educații axată pe memorare și supunere, a unei instruiri școlare axată pe promovarea propriilor profesori (ca o ciudățenie, profesorii de la diferite facultăți nu se recunosc între ei ca specialiști ai domeniului în care predau !), vede bine disfuncțiile care slăbesc actul de guvernare sau procesul de învățământ dar ... nu se vede pe sine ca actor pe scena vieții românilor. El este unul dintre actorii care au contribuit la ce vede rău acum. Mereu a fost alături de puternicul zilei. Mereu și mereu i-a găsit o scuză sau o oportunitate. Acum este ancorat la „altă sursă” pentru că, din nefericire pentru el, la Cotroceni este altcineva decât a dorit el, la un moment dat, să fie.

Scrie pentru a ataca o persoană. Îl atacă pe prof. și academicianul Ioan Aurel Pop de la Cluj. Ce caută acesta în Comisia prezidențială pentru „Proiectul de țară” ? Nu îi neagă pregătirea profesională, îl atacă pentru participarea lui la o comisie a Ministerului educației care nu a văzut plagiatul lui Ponta ! Ce face Liiceanu este absurd. Sincer.

Pentru această Comisie prezidențială este utilă contribuția academicianului Ioan Aurel Pop sau nu ?

Nu aștept un răspuns de la Liiceanu, nu îl aștept pentru că are deja o poziție care îmi arată că nu crede în această Comisie.

Administrația Prezidențială  și-a propus să facă „un proiect de țară” care să arate „unde vrem să își găsească România locul în UE”. (Vezi Doamne, pe fundalul celor amintite, e greu de aflat ce-i lipsește și ce-i trebuie României.) Și, în vederea realizării proiectului, s-a alcătuit o comisie (cum altfel?) alcătuită din cei presupuși a fi calificați pentru această sarcină măreață. În centrul proiectului, după cum a anunțat recent Președintele țării, se află „România educată”: „România educată e calea spre viitorul României. Fără o generație educată nu se poate construi viitorul”, a spus el.

Mă gândesc că Liiceanu se dorea și el membru al comisiei. Nu degeaba să referă el la tema centrală a proiectului: România educată. Dar ... nu se vede pe el în mijlocul grupului chemat să participe la lucrări. Nu se vede nici pe el și nici pe cei care fac parte din grupul lui de amici.

Bag seama că proiectul Președintelui Klaus Iohannis „i-a intrat strâmb” lui Liiceanu în minte. Bănuiesc că el și Pippidi, și alții ca ei, „persoane importante”, au tot făcut proiecte de țară care nu au ajuns să fie aplicate, nu au fost acceptate de partidele politice. Au încercat ei cu Traian Băsescu de prin 2002 dar cum a ajuns individul la „bucate”, le-a dat un sut undeva și i-a alungat. Bine, nu imediat ci mai târzior puțin. Între timp Liiceanu și alții de care este mereu alături au făcut deplasări în interes național de la București la Constanța cu avionul prezidențial pentru o întâlnire urgentă cu Băsescu la Neptun. Astăzi, ghinion, Președintele Klaus Iohannis cere un proiect de țară acceptat de toate partidele politice - de aceea are fiecare partid parlamentar câte doi membri în comisie. Proiect care să fie ca un ghid pentru fiecare partid politic suficient de liber pentru tot felul de politici publice, fie de stânga, fie de dreapta, dar cu aceeași finalitate.

Ce nu este acolo, în acea Comisie prezidențială ? Păi, nu este USR-ul condus de Nicușor Dan și ca atare nu au fost nominalizați cei de la GDS și SAR !

Liiceanu scrie bine. Pomenește bine lipsuri. Ca să fiu cinstit, scrie mai bine decât jurnaliștii care ne intoxică cu știri „prelucrate” potrivit intereselor „stăpânilor”. Dar atât. Se comportă ca un jurnalist evoluat. Cât privește latura filosofică ... aici am mari rețineri. Bine, este posibil ca eu să nu am suficientă materie cenușie la dispoziție pentru a înțelege măreția gândirii liicene. Dar am o scuză. Sunt o ființă umană într-o țară „de tâmpiți” sau „de idioți” după cum îl apucă pandaliile pe Liiceanu când este foarte supărat.

Interesanți anti-stataliștii lui Nicușor Dan, ai lui Pippidi, ai lui Liiceanu !

Presa a semnalat. Persoane de pe Facebook au semnalat. M-am dus să mă documentez. Direct la Clotilde Armand.

Am găsit o scrisoare adresată Președintelui Klaus Iohannis în care pune o frază care deformează un adevăr istoric:

„Vă rog să cereți public, astăzi, la 26 de ani după mineriada din 14 iunie 1990, ca partidele PNL și PSD, continuatoarele FSN, să-și ceară scuze sincere față de poporul român pentru crimele mineriadelor, să îi scoată din viața publică pe Ion Iliescu și Petre Roman, și să dea asigurări solemne că astfel de crime nu vor mai fi posibile.”

Mai sus, în textul scrisorii, vorbește despre „reconcilierea națională”.

Într-o postare anterioară, madam scrie: „Astăzi, după 26 de ani, cer public ca partidele PNL și PSD să-și ceară scuze sincere față de poporul român pentru crimele mineriadelor, să îi scoată din viața publică pe Ion Iliescu și Petre Roman, și să dea asigurări solemne că astfel de crime nu vor mai fi posibile.”

Dacă ar fi vorba doar despre această Clotilde Armand, nu ar fi o problemă. Nu știe omul istoria și gata. Dar nu este vorba doar despre ea. Este ceva mult mai complicat și mai elaborat.

În fond, textul nu îi aparține. Este un text prelucrat, rafinat, este textul unor persoane care își continuă, prin Clotilde Armand, războiul politic cu o parte a unor personalități ale ultimilor 26 de ani. Acum știm cine sunt cei care susțin acest nou grup politic anti-statal. Este vorba în primul rând de Societatea Academică Română, bine cunoscută pentru finanțarea din exteriorul țării și pentru implicarea în acțiuni ale mai multor organisme neguvernamentale din exterior cu care colaborează de ani de zile pentru a influența politica din România. Condusă de Alina Mungiu Pippidi, cu niște ani în urmă „star Tv”, un fel de „guru” politic, SAR s-a împuiat și a născut și alte ONG-uri, fie direct fie prin intermediul unor membri ai săi. Așa a apărut „România Curată” în care își fac veacul unii jurnaliști români cu oarecare succes la public cum ar fi Liviu Mihaiu, Moise Guran, Cătălin Tolontan și alții. Lor li se adaugă GDS-ul, celebrul GDS care i-a asigurat lui Traian Băsescu susținerea „intelectualilor țării”, nu este rău să ne amintim de „intelectualii lui Băsescu”, cei plimbați cu avionul la Constanța de la București pentru a se întâlni cu Băsescu la vila de la Neptun (după modelul lui Ceaușescu, înaintașul de suflet al lui Băsescu). Nu este rău să vedem cum cei de la „Revista 22” fac o campanie furibundă pro-USB și pro-USR (partidul nou născut al aceluiași Nicușor Dan care își dorește o anume victorie și la parlamentarele din toamnă).

Dacă privim cu atenție și ținem cont de aceste legături mai mult decât evidente, atunci nu putem să nu vedem că adunătura din spatele Clotildei Armand este cea care concepe atacurile publice ale reprezentanților USB/USR. Clotilde este doar o personalitate care este cultivată intens ca lider. Un fel de rezervă a lui Nicușor Dan. Dacă se întâmplă ca Nicușor Dan să clacheze cumva, din varii motive, va exista Clotilde Armand gata să preia conducerea acțiunilor GDS-iste.

Cu timp în urmă, încercând să aflu cine este în spatele acțiunilor anti-Marian Munteanu, deosebit de violente în mediul public, am lansat ideea că autorii campaniei furibunde ar fi Nicușor Dan. Nu știam prea multe despre Nicușor Dan. Astăzi pot spune foarte convins că atacurile furibunde împotriva lui Marian Munteanu au pornit de la această grupare „teroristă” în mediul „academic”, grupare care a căutat cu orice chip să împiedice alăturarea lui Marian Munteanu de PNL. Toată strădania lor de a acapara puterea politică în România în interesul unor terți din străinătate ar fi eșuat. Alăturarea lui Marian Munteanu de PNL le-ar fi închis culoarul către putere. Acuzele aduse lui Marian Munteanu a determinat și plecarea acestuia din PNL. Acum, Marian Munteanu își construiește propriul partid, „Alianța Noastră”. Poate va veni și timpul ca PNL să aibă o alianță cu partidul lui Marian Munteanu, o alianță care să se pună stavilă împotriva „ciumei roșii” numită PSD dar și acestei forme de „ciumă” în formare în care multe interese dubioase din exteriorul țării încep să își facă simțită prezența. Fonduri speculative rusești, interese imobiliare atât ale unor „baroni locali” cât și a unor „baroni internaționali”, tot felul de ciudățenii.

Cei care sunt în spatele lui Nicușor Dan și a „secundului” Clotilde Armand au mai deschis un front. Direct asupra PNL. Direct asupra Președintelui de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus. „Trepădușii” de pe internet ai anti-stataliștilor au explodat cu acuzațiile privind „colaborarea cu securitatea”. Când le ceri dovezi, te trimit la CNSAS, la Evenimentul Zilei din 2006, te trimit și la „dracu'n praznic” dar nu își prezintă ceva concret. Mai mult, pun în derizoriu inclusiv hotărârea judecătorească care, din lipsa probelor, pe procedură, l-a achitat pe Președintele de onoare al PNL.

Scrisoarea lui Clotilde Armand este al treilea front. Este proaspăt. Abia scos din laboratorul comun al SAR-RC-GDS-22 și câte alte ONG-uri or mai lucra împreună cu acestea. Incriminarea PNL pentru mineriade este total absurdă. PNL și PNȚ fiind de fapt ținte ale mineriadelor, victime ale mineriadelor. Dar, ce știu tinerii de astăzi care dau „like” tuturor ieșirilor în public din partea USB/USR. La postarea Clotildei Armand care acuză PNL au dat like 4,1 mii persoane ! La scrisoarea către Președintele Klaus Iohannis au dat like 1,4 mii persoane. Iau numărul mai mare, cel de 4,1 mii persoane. Trag concluzia că aceste persoane consideră că PNL a participat la organizarea mineriadelor și se face vinovat de crimele comise atunci de către mineri !

Anti-stataliștii lui Nicușor Dan devin din ce în ce mai interesanți. Poate nu strică să le iau numele celor care îi susțin pentru a arăta unde există mizeria morală: Liiceanu, Pora, Mungiu Pippidi, Moise Guran, acum îl văd și pe Iaru și mulți mulți alții. Acești oameni care au trăit evenimentele din 1990 consideră că PNL este unul din organizatorii mineriadelor ! Ce mai poți spune ?!

Prezumția de nevinovăție ? Ce naiba este aia ? Se aplică la alegeri ?

Mă chinuia un gând. Mă chinuia pur și simplu. Mă chinuia pentru că nu am alăturat niște idei, pe care le am bine înfipte în minte și nu am tras o concluzie logică. Prezumția de bună credință a cetățenilor care desfășoară o activitate în folosul comunității. De aici încolo, se poate judeca totul. În măsura în care acest tot este legat de acel serviciu social.

Au avut loc alegerile locale. Pe 5 iunie 2016. Pentru organizarea lor, Guvernul, Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central, partidele, cetățenii au adus contribuția lor potrivit prevederilor legii în vigoare. Plec de la prezumția de bună credință a tuturor celor care au participat la organizare și mai ales a celor care au făcut posibilă desfășurarea acestor alegeri cât mai corect. Nu neg faptul că s-au comis greșeli, este normal să existe însă sistemul este în așa fel construit încât greșeala unei persoane nu trece de filtrul altei persoane, membră în același dispozitiv al unei secții de votare. La nivel superior este un Birou Electoral de Sector (în cazul Bucureștiului) sau de localitate în restul țării care constituie, la rândul lui, un filtru pentru corectitudinea alegerilor și a rezultatelor. Peste acestea există un alt filtru, Biroul Electoral al județului sau al Municipiului București iar mai sus este BEC. Filtre peste filtre pentru că valoarea alegerilor este imensă, din punct de vedere social.

Un coleg care a participat ani și ani la astfel de comisii ale secțiilor de votare mi-a descris cum a muncit în secție pe 5 iunie. Cum au verificat și răs-verificat buletinele de vot astfel încât partidul să nu aibă nici o pierdere posibilă. Cum au analizat fiecare buletin anulabil, cum au avut grijă să facă distincție clară între voturile pentru un candidat sau altul. Pe de o parte era interesul partidului să nu piardă voturile, pe de altă parte, reprezentanții altor partide urmăreau interesele partidelor lor. Peste toți se situa reprezentantul „statului”, al BES. Alături de ei, prezența la vot era „bătută'n cuie” de sistemul informatic de evidență al prezenței la vot introdus cu ocazia acestor alegeri. Din punctul de vedere al prezenței la vot era un control sever din partea sistemului informatic. Practic, sistemul îți spune câte voturi trebuie să fie în urne. Elimină voturile „în plus”. Nu însă și pe cele în minus. Se pare că sunt secții de votare în care urnele nu au scos la iveală numărul minim de voturi care ar fi trebuit să fie. Dar asta se cercetează de către cei abilitați fără însă a aduce atingere exercițiului votului considerat legal până la data la care BEC a comunicat rezultatele finale.

Am, deja o sursă mai mult decât credibilă. Logica, cea rămasă fără picioare potrivit părerilor aruncate în media de tot felul de părerologi, unii mai titrați alții mai amărășteni, îmi spune că în aproape toate secțiile de votare din țară s-a lucrat la fel. Partidele și candidații și-au urmărit cu cerbicie interesele astfel că filtrele generate de interesele adverse pot constitui o garanție a corectitudinii votului exercitat. Fac precizarea că mă refer la buletinul de vot și la ștampila pusă de elector în cabina de votare. Nu mă refer la alegerea electorului. Este posibil ca alegerea acestuia să fie dubioasă, să fie corectă, să fie cum o fi în funcție de interesele unuia sau altuia. Este alegerea lui chiar dacă în alt mediu pe care îl frecventează acea alegere poate căpăta o altă conotație.

Față de restul țării, situația pe care o reclamă partidul „intelectualilor lui Băsescu”, Uniunea Salvați Bucureștiul, devine o ciudățenie. În primul rând este o vină colectivă aruncată în sarcina tuturor cetățenilor care au format colectivele din secțiile de votare din acest sector. Este o prezumție de vinovăție aruncată în cârca nu doar a cetățenilor care au participat la procesul electoral, este o învinovățire directă a reprezentanților din secțiile de votare, a celor care au lucrat în Biroul Electoral al Sectorului 1, al celor care au lucrat în Biroul Electoral Central. Toți sunt vinovați de fraudarea alegerilor în Sectorul 1 pentru că nu a câștigat candidata USB, Clotilde Armand ! Acuza este gravă. Este vorba despre mii de oameni care au falsificat alegerile din Sector pentru a împiedica pe Clotilde Armand să câștige primăria !

Culmea, calea legală este la îndemână. Există procedură legală de contestare a alegerilor la o instanță de judecată imediat ce BEC comunică rezultatele finale. Povestea că nu li se permite accesul la probe este o prostie cu năbădăi. Probele pe care le reclamă ei sunt buletinele de vot. Accesul la buletinele de vot, îndosariate deja, poate avea loc doar în condițiile prevăzute de lege. Iar legea spune că USB are calea unei acțiuni în contestare. Acțiunea trebuie însă motivată. USB trebuie să arate unde s-a produs defecțiunea în procesul electoral, în partea lui finală, la numărarea voturilor. Impresia „matematică” a lipsei de concordanță între cifrele „X” și cifrele „Y” nu ține loc de probă. Trebuie să formuleze cu exemplul concret care se pare că a devenit punctul nevralgic: voturile nule nu ar fi nule. Ar fi voturi anulate fără a se respecta legea, ba chiar ar fi fost „deteriorate” pentru a permite anularea. De persoane din secția de votare. Iar asta ar presupune că toate persoanele din secția de votare, reprezentând atât autoritatea publică cât și ceilalți competitori, ar fi lucrat pentru PSD și împotriva USB și, mai mult, ar fi primit informații „pe surse” cum decurge numărătoarea voturilor în celelalte secții de votare astfel că au „intervenit” pe buletinele favorabile lui Clotilde Armand și le-au provocat „semne” pentru a motiva anularea lor. Seamănă a poveste vânătorească, nu ?

Acuzațiile lansate în media de „inteligenții neamului” sunt de prost gust. Sunt acuzați și insultați mii de oameni pentru o vină închipuită. Nu exclud ca printre voturile nule să existe voturi care, la limită, știu eu, să poată fi considerate valide. Bănuiesc însă că astfel de evaluări au fost făcute de cei care au numărat voturile iar șefii de secții de votare nu și-au asumat riscuri. Mai ales că DNA are încă în proceduri judiciare alte alegeri, unele proceduri s-au lăsat cu condamnări penale. Nu îi cred pe cei care au mers să sprijine direct procesul de votare atât slabi încât să accepte să se aleagă cu o pedeapsă penală pentru un vot ! Logica îmi spune că trebuie să îi cotez cu bună credință în cele ce au făcut. Tot logica îmi spune că în aceste zile, când se clamează atât de virulent pe respectarea prezumției de nevinovăție a unor persoane care chiar au comis fapte penale, a nu le respecta aceeași prezumție celor care au asigurat desfășurarea legală a votului în secțiile de votare incriminate, este un abuz. Un abuz comis, culmea, de societatea civilă care clamează peste tot că luptă împotriva corupției (o formă de corupție este și aici, ei, civiliștii, acuzând fapte care s-au comis de către cei plătiți să le prevină !), că vrea o altfel de politică - se comportă mai mizerabil decât toate partidele politice luate la un loc -, că vor o altfel de societate.

Și eu, ca și alții, mi-am amintit de ieșirile lui Traian Băsescu la alegerile anterioare când acuza virulent falsificarea alegerilor. Scriind aceste rânduri mi-a venit în minte un mic amănunt. Lângă el, în acele timpuri, erau Alina Mungiu Pippidi, Gabriel Liiceanu și mai mulți dintre cei care astăzi sunt în jurul lui Nicușor Dan și USB ! Ei ! Nu este ciudat ?!

Protestul USB este doar pentru imagine nu pentru rezolvarea situației !

Nu am stat la televizor să văd transmisiile în direct ale „amplului” protest din Piața Universității pentru apărarea intereselor candidatei USB la primăria Sectorului 1 București, Clotilde Armand. Cuvintele reporterilor de la fața locului dar și al moderatorilor din platouri erau ... manipulatoare.

În primul rând, protestul are la bază o situație parțială a rezultatelor votului pentru primari în Sectorul 1. Parțială și nu definitivă. În seara alegerilor, 5 iunie 2016, BEC numărase sub 50% din buletinele de vot. Mult sub 50%. Clotilde avea, atunci, un ușor avans față de candidatul PSD. Avea. Pe măsură ce numărarea voturilor avansa, Clotilde nu mai avea avansul până s-a ajuns la egalitate iar candidatul PSD a început să avanseze.

Zburdalnicii salvatori ai Bucureștiului s-au gândit că iese de o agitație propagandistică dacă reușesc să se adune în piața publică, de față cu televiziunile și dacă pot da niște mesaje că sunt mai mulți decât bănuiește lumea.  Au ieșit, disciplinat și conștiincios, între 300 și 500 de persoane !

Cifra care ne arată câți susținători are USB în această campanie de protest la adresa BEC este mică. Foarte mică pentru o acțiune a „societății civile” care a participat. De aceea am pus poza lui Liiceanu și nu a fostei candidate Clotilde Armand. Înclin să cred că dacă se adunau toți protestatarii „societății civile” interesați de USB nu depășeau dublul celor prezenți. Nu adunau mai mult pentru că votul primit de USB, mai peste tot, nu era pentru USB ci a fost o formă de protest. Nu știu împotriva cui. Lumea vorbește că a fost un vot împotriva PNL, împotriva dreptei românești etc. Este lipsită de logică o astfel de abordare. La putere este stânga, încă, prin majoritatea celor care ocupă funcțiile de decizie la nivelul administrației publice. Nu mai spun de majoritatea parlamentară dominată copios de PSD. Niște oameni au protestat votând candidații USB. Și în 2000 am avut un astfel de vot când ne-am trezit cu Vadim Tudor în turul 2 la prezidențiale alături de Ion Iliescu. La fel ca în 2000, formele acestea de exhibiționism electoral ne-a procopsit cu Ion Iliescu pentru încă 4 ani Președinte al României și cu Guvernul Năstase. Nu ne-am făcut sănătoși de atunci. Rezultatul acestor alegeri este dovada.

Îmi pun întrebarea: unde sunt cei 21.000 de electori ai Clotildei Armand care se regăsesc, după cum spun cei de la USB și cei care susțin acest demers al USB, în buletinele de vot favorabile lor ? Pentru că ei sunt cei înșelați în așteptările lor, ei sunt cei care au dorit (dacă au dorit) să aibă franțuzoaica ca primar. Ei, electorii, nu sunt de față. Nu sunt de față pentru că votul lor a fost neserios. A fost un vot dat ca să fie. A fost un vot „pesimist”, „sictirit”.

Liiceanu a avut posibilitatea să tacă dar nu a făcut-o. A vorbit. A spus prostii. Își permite, este ditamai „gurul” tinerilor frumoși și furioși care vor să salveze Bucureștiul, chiar dacă nu au făcut mare brînză, ba chiar l-au dat cu cățel și purcel PSD-ului condus de Dragnea cel moral. Și acest aspect ar trebui mai mult judecat pentru că efectele încep să se vadă. Salvatorii au băgat Bucureștiul în cazanul cu smoală al Iadului socialist.

„As vrea sa protestez la ideea ca desi exista oameni politici condamnati pentru fraudarea votului in 2012, s-ar parea ca acest demers inimaginabil pentru o democratie autentica mai exista azi la noi. Daca nu ar fi nicio problema, nu vad de ce nu s-ar renumara voturile sau de ce nu s-ar reface alegerile”, a gângurit Liiceanu în fața microfoanelor pentru a fi auzit de o întreagă țară.

Acest „s-ar părea” are o mare problemă. Cine constată că „se pare” ? Candidatul, partidul care îl susține, alegătorii ? Pe ce bază se ajunge la concluzia că „se pare că” ? Pe impresia subiectivă a celui care își dorește puterea sau pe baza rezultatelor efective, recunoscute potrivit legii de o autoritate publică ? Autoritatea publică a vorbit, oficial, a luat decizii care sunt opozabile erga omnes așa că USB are calea deschisă către acțiunile de contestare a alegerilor în fața instanțelor de judecată competente.

„Biroul Electoral Central, în cadrul ședinței de astăzi, nu a admis nicio cerere de anulare a alegerilor sau de renumărare a voturilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al BEC.

„Precizăm că eventualele neconcordanțe regăsite pe site-ul Biroului Electoral Central, la secțiunea Statistici, au fost determinate de caracterul preliminar și provizoriu al informațiilor postate anterior. Aceste neconcordanțe au fost remediate ca urmare a soluțiilor pronunțate de birourile electorale de circumscripție în soluționarea contestațiilor formulate asupra valabilității voturilor exprimate, respectiv a identificării și remedierii în condițiile legii a unor erori sau necorelări în procesele verbale ale birourilor electorale ale secțiilor de votare”.

Liiceanu, transformat în purtător de cuvânt al USB, a încercat să provoace nemulțumirea populației prin introducerea dubiului asupra acțiunii post votare. Nici mai mult și nici mai puțin acuză furtul, denaturarea rezultatelor de a ajuns să propună nu doar renumărarea ci chiar refacerea alegerilor. Cumva, nu se deosebește cu nimic de PSD, în folosul căruia a lucrat temeinic din poziția „susținător ascuns”. Să se voteze până iese USB. Ce mama naibii !

Prin intermediul HotNews am ajuns la cei de la Contributors. Tot susținători USB. Iar acolo, autorul încearcă să dovedească manipularea rezultatelor introducând tot felul de idei. Făcând o analiză „la grămadă”, pe numărul de electori și poziționată exclusiv pe competitorii Clotilde Armand și Daniel Tudorache - prin excluderea nepermisă a celorlalți competitori -, autorul „demonstrează” că dreptatea este de partea USB. Numai că, intenționat sau nu și-a lăsat „o portiță”. Portița impune condiția.

Este vorba despre „omogenitatea alegătorilor” din Sectorul 1. Autorul care se joacă cu numerele face o comparație, pe baza declarației anterioare a celor de la USB (posibil abuzivă, ireală !), că acolo unde USB a avut observatori, Clotilde Armand a ieșit câștigătoare. Măi să fie ! Acolo unde nu a câștigat, este în secțiile de vot unde USB nu a avut observatori. Parol ! Noi nu avem de unde ști aceste lucruri, observația/reclamația USB venind înainte cu mult timp ca rezultatele finale să fie anunțate. Ceea ce mă îndeamnă să cred că totul a fost o înscenare, protestul de sâmbătă fiind cireașa de pe tort. Autorul aproape că exclude posibilitatea ca alegătorii Sectorului 1 să nu fie omogeni ! Fascinant ! Toți alegătorii Sectorului 1 sunt omogeni ? Alo, nene, ce fumezi ? De ce nu este posibil ca în unele secții de votare să fi votat alegătorii arondați cu alți candidați ? De ce ar trebui ca ei să voteze, neaparat, fie cu Clotilde fie cu Daniel ? Bașca faptul că te contrazici, atunci când folosești exclusiv ideea voturilor anulate. Iar aici, apar și „contribuțiile” din comentariile la articol, unde unii declară că este posibil ca unele voturi anulate să aibă ștampile pe Clotilde și pe un alt candidat. Că a doua ștampilă a fost pusă în secția de votare de către cineva pentru a anula votul pentru Clotilde ... bla, bla, bla. Dar dacă, inteligenților, votul este pentru alt candidat și punerea pe Clotilde îi anulează aceluia scorul mai bun ?

Pentru presă, pentru nevoia de scandal aducător de rating, se vede doar ideea promovată de Nicușor Dan, Clotilde Armand, gurul Liiceanu, bârfa lui Moise Guran și alte astfel de contribuții scabroase. Adevărul însă, este în altă parte. Citind atent ce a comunicat BEC, trag concluzia că votul a fost corect. Nimic nu este perfect, dar nici nu pot accepta să iau de bune aberațiile celor de la Contributors, Revista 22, România Curată, GDS, SAR etc. Poate că în loc să înșir toate aceste ONG-uri și jurnale on-line ar trebui să scriu doar USB.

Reafirm ce am mai spus în alt articol pe blog. USB este creația „intelectualilor lui Băsescu” care au ajuns la concluzia că le trebuie un partid al lor. Asta după ce au încercat să facă „partidul lor” din PDL-ul condus de Băsescu și au fost trimiși la plimbare.

Discuția. Nu dezbatere, discuție.

A avut loc întâlnirea de la GDS între Cătălin Predoiu și Nicușor Dan. Încerc să fiu cât mai calm. Nu am prea simpatizat cu cei de la GDS până acum, de acum încolo, nici atât. Fără însă a nu recunoaște celor de acolo un înalt nivel de cultură. În general, nu particularizez. Nu particularizez pentru că nivelul la care au ajuns nu i-a făcut mai înțelepți.

De la bun început s-a cerut ca dialogul să se poarte pe o temă care, pe bună dreptate, trezește interesul unor oameni care au un nivel de cultură mai ridicat. Cine va avea puterea ? O temă eminamente politică. O temă care impune evaluarea forțelor politice din țară. O temă care ar fi trebuit să dea niște concluzii. România viitorului va fi o țară socialistă sau o țară liberală ? Va fi o țară cu politici de stânga sau o țară cu politici de dreapta ? Va fi o țară în care puterea de stânga va împărți bruma de bunăstare pe care o adună sau o țară în care puterea de dreapta va crea bunăstare ?

Obligatoriu, o astfel de temă nu se poate fără analiza partidelor politice.

Nu s-a putut. Invitatul Nicușor Dan a refuzat categoric să aibă o viziune politică. Nu îl interesează. El vrea să facă administrație la nivelul Bucureștiului. Nu îl interesează faptul că alegerile locale din București generează puterea la nivelul administrației țării, în toamnă, la alegerile parlamentare. El vrea să învârtă niște hârtii acolo în biroul de primar al capitalei și, dacă va fi nevoie, cândva în timp, va discuta și politică. Practic, prin declarațiile sale, Nicușor Dan își neagă propriul partid, USB. Eu nu am cum să evit concluzia logică: Uniunea Salvați Bucureștiul este o simulație politică folosită pentru ca șeful să poată accede mai ușor la puterea locală. După ce își realizează visul, este posibil ca USB să dispară. Iar această concluzie vine după ce Nicușor Dan nu a avut nici o replică logică la întrebarea dacă s-a gândit la viitor, la alegerile parlamentare. Nu îl interesează ! Fascinant !

„N. Dan - Programul USB exclude distinctia stanga dreapta. Eu vreau sa ma ocup de administratie. Eu ma gandesc la public. Eu sunt obligat sa accept ca cetatenii sunt dezamagiti si de stanga si de dreapta”.

Cezar Preda a preluat esența acestei întâlniri:

„Nicușor Dan, taxat dur de Gabriel Liiceanu și Andrei Cornea după declarația: "Eu nu am spus niciodată că sunt de dreapta."

Gabriel Liiceanu către Nicușor Dan: "Felul în care vă definiți povestea, NU sunt de dreapta, NU sunt de stânga, mie îmi dă fiori! Pentru că cine nu e dreapta spune pe șleau: sunt împotriva liberalismului economic. Or’, acest lucru mie nu-mi convine din principiu. Vă spun ce cred!"

Andrei Cornea: "Am și eu o singură remarcă în legătură cu ceea ce a spus și domnul Liiceanu, și anume distincția stanga-dreapta. Și nu faptul că domnul Nicusor Dan ar fi de stânga e cel mai grav, ci faptul că nu recunoaște distincția. Eu cred că este o distincție fundamentală pentru orice om politic. Eu cred ca dumneavoastră vă gândiți la o politică națională, dar o politică națională care nu cunoaște distincția stanga-dreapta și nu se plasează într-o astfel de situație este ori o politică de stânga, dar care nu o mărturisește, ori este o politică de tip populist, extremist, etc."
SURSA - DEZBATEREA organizată de GDS – Cătălin Predoiu vs. Nicușor Dan”.

Aceasta este esența. Este o esență ce dă fiori. Refuzul lui Nicușor Dan de a accepta o unificare a votanților de dreapta este justificată prin afirmațiile lui. Alegătorii lui nu au treabă cu partidele politice. Mai mult, el, Nicușor Dan, nu are o viziune politică la nivel național.

Am mai atras odată atenția asupra „modelului” promovat de Alina Mungiu Pippidi și care îl are astăzi ca exponent pe Nicușor Dan. Eliminarea partidelor și ocuparea locului de către așa-zisele organizații civile. Am mai spus că este o acțiune anti-constituțională. Este anti-democratică în esența ei.

Andrei Oișteanu are chiar o afirmație care confirmă cele spuse de mine:

„USB vrea o schimbare de paradigma, inlocuirea partidelor cu o forat civica venita de la firul ierbii”.

Așa este. Însă avem deja o mare problemă. Am eu o problemă. Acest GDS cum se poziționează față de o astfel de schimbare de paradigmă ? Din câte am văzut eu, cei de la GDS au două probleme: prima este să nu iasă Firea primar general iar a doua este să renunțe Predoiu în favoarea lui Nicușor Dan. Trag concluzia că GDS este mai aproape de ideea schimbării paradigmei. Jos partidele, sus ONG-urile. Rezultatul ? Haos, extremism, anarhie etc.

G. Liiceanu a făcut o afirmație care m-a deranjat. Mult. Alături de alte intervenții ale participanților, am ajuns la o concluzie tristă. PNL și membrii săi sunt desconsiderați, disprețuiți de către membrii acestui „cuibușor de nebunii intelectuale” numit GDS. Liiceanu a spus: „Domnule Predoiu, sunteti mult mai bun decat PNL. Dar aveti in spate un partid care nu e la nivelul dumneavostra”. Această invitație a avut un singur scop. Determinarea lui Cătălin Predoiu să renunțe la candidatură. Îndemnurile au fost evidente, au fost agresive, a fost îndemnuri de separare a lui Cătălin Predoiu de PNL.

Cătălin Predoiu a avut un comportament decent. Împotriva tuturor. Apreciez acest lucru.

Spre surprinderea unora de la GDS, Nicușor Dan nu s-a evidențiat a fi speranța pentru viitor. Suntem în fața încă unui individ care s-a născut speranță și va sfârși ca deziluzie.

Libertatea judecătorului de a hotărî

Am citit un comentariu la Cristi Danileț. „Despre hotărâre - apud 'Despre limita'”. Danileț vorbește despre profesionistul din el oferind cititorului gândurile intime ale celui care judecă în limitele legii. Nu ascund faptul că postarea mea este determinată de gândul ce îl am cu privire la judecătorii Curții Constituționale. De aceea, pun mai jos concluzia din postarea lui Danileț:

„Justitia este putere si nu forta – ea nu se impune decat prin reglementari. Ea este asumata de societate ca o necesitate: de a pazi libertatea tuturor. Libertatea inseamna facultatea de a alege – insa exersarea ei nu este libera, ci predeterminata. Aceste limite sunt pentru judecator regulile: asadar, pentru judecator libertatea este putinta de a alege intre posibilitatile legale”.

Și pentru a arăta că nu sunt chiar atât de habotnic, pun și cartea lui Liiceanu „Despre limită”. Este filosoful un pupincurist băsescian însă ...


Gabriel Liiceanu - Despre limita

Pentru cine are timp, lectura pe care o propun este bună. Pentru cine nu are ... poate nu are un interes în cauză.