Se afișează postările cu eticheta GDS. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta GDS. Afișați toate postările

miercuri, 10 august 2016

Noi suntem cei buni, ceilalți sunt corupți. Clotilde Armand.

Am cam stat să aleg o poză cu „agresiva” Clotilde Armand. Bună de gură !

Am citit cu atenție interviul dat în „Revista 22”: „Cineva care astăzi se înscrie în PSD sau PNL este clar o persoană coruptă”.

Citind interviul, am observat ceva. Interesant spun eu. Titlul este de scandal, conținutul interviului este ... cumva altfel. Acest interviu nu seamănă cu alte ieșiri ale Clotildei Armand ! În alte ieșiri, ea spune că este directă, aduce mai mult cu o mahalagioaică de pe la noi. Acest interviu este prea serios ca să fie adevărat. Sunt noțiuni și concepte pe care Clotilde Armand nu le-a mai folosit la fel cum sunt și „noutăți” politice ale USR. Vorbește deja despre USR și nu mai folosește USB. Este singura până acum care aduce niște „clarificări” doctrinare. Dacă pot spune așa.

Normal că dorind să aflu de ce s-a schimbat Clotilde Armand m-am uitat cu mai multă atenție la persoanele care au luat interviul. Rodica Culcer și Andreea Pora. Hm ! În tandem ! Păi, să îmi fie cu iertare, dar acest interviu are un rol al lui, unul special. Refacerea imaginii Clotildei Armand în urma unor declarații mult prea arțăgoase în fața presei. Clotilde urmând să devină vectorul de imagine al USR în campania electorală care se apropie cu pași repezi.

În timp ce mi-a venit gândul că marele intelectuale „băsiste”, Culcer și Pora, au construit acest interviu pentru refacerea unei imagini „politice” mi-a intrat în cap și manipularea celor de la Sky News cu „traficul cu arme”. Manipularea asta este posibil să fie un început de colaborare mai intensă, cele două „jurnaliste” urmând a „controla” ieșirile publice ale Clotildei. Cineva s-a sesizat că noua politiciană calcă în străchini și a intervenit.

Cu toate aranjamentele pe care le bănuiesc că au fost în capul celor două manipulatoare ale opiniei publice, Clotilde Armand s-a ținut băț și tot a mers pe linia ei. A respectat ea ce a respectat niște indicații însă a mai dat și pe alături. Vorba aia, brânză bună în burduf de câine.

Una din marile surprize, pentru că vine de la USR/Armand, este că „politica este ceva necesar”. De la „noi nu vrem să facem politică”, „politica este rea”, apare această surpriză. Nu știu cine a lămurit-o ce înseamnă „politică” însă avem această schimbare.

Cu politica au reușit. Nu au reușit însă cu „sistemul” și „antisistemul”. Faptul că nu au reușit este că Armand face niște construcții ciudate. Ei sunt „antisistem” dar nu sunt „anarhiști”. Se vede că cineva i-a atenționat că sunt văzuți ca niște anarhiști. Vor să schimbe sistemul actual dar văd viitorul cu ei la guvernare pe sistemul prevăzut de constituție. Ce o fi fost în capul ei pe perioada interviului, naiba știe. Practic „antisistemul” lor este și împotriva politicului și împotriva administrativului. Este un pic de talmeș-balmeș. Dacă însă ne uităm la celelalte partide, la obiectivele acestora, în special la PNL, reorganizarea sistemului administrației publice și orientarea lui către cetățean este unul dintre obiectivele majore. Faptul că Armand neagă PNL acest obiectiv poate fi interpretat ca un demers politic. Dar dacă mă uit și la alte declarații ale lui Armand în interviu observ că se duce către obiectivele politice exprimate de unele partide, cum sunt PNL, UDMR, PMP.

După lectura completă a interviului se distinge cu claritate ideea lui Clotilde Armand: voi trebuie să plecați ca să venim noi la putere. Este mai simplu așa.

Singura notă „puternică” din tot discursul este anticorupția. Este la modă, este pe buzele tuturor, Justiția își face treaba și are rezultate, Președintele Iohannis o susține cu putere (pentru unii cu o deranjant de multă putere !), „clienții” Justiției sunt din partidele care au fost la guvernare - PSD, fostul PDL, fostul PNL, UDMR, fostul UNPR -, așa că ei, cei de la USR pot clama în gura mare că nu au membri care sunt corupți. O tactică bună.

Recunoaște că nu au o orientare politică și afirmă cu nonșalanță că diferența ideologică între partide este doar de natură fiscală. Să îmi fie cu iertare, dar vorbește prostii. Ideologiile vorbesc despre națiuni și nu despre fiscalitate. Ideologiile vorbesc despre oameni, despre comunități și națiuni, vorbesc despre rolul și locul lor în lume. Fiscalitatea este doar un instrument în guvernare, nici măcar nu pune amprenta pe guvernare.

Declară că au în componență membri de stânga și membri de dreapta. Consideră că abia în momentul în care vor ajunge la o notorietate de 40% să își pună problema unei ideologii. Măi tată măi ! Au speranțe mari oamenii aceștia. Dar este și o atenționare către ceilalți. Fie că a fost făcută afirmația cu intenție sau din prostie. Nu poți avea încredere în cei din USR ! Nu le poți propune o alianță pentru un drum lung. Dacă PNL va ajunge la guvernare iar USR intră în Parlament nu ai garanția că vor vota un program de dreapta din moment ce parlamentarii USR vor fi, majoritar, de stânga !

Declarația are și un alt înțeles. La ei, la USR, au venit toți cei care sunt de stânga sau de dreapta și nu sunt corupți ! Asta până vor ajunge la putere. Corupția, stimați USR-iști apare doar în actul de administrare a puterii. Dacă nu aveți putere, nu sunteți corupți. Dar aveți obiceiurile necesare realizării actului de corupție. V-ați prezentat la alegeri cu familiile. Candidații au fost toți membrii de familie. Cu cățel și purcel. Un pas mic pentru voi, un pas mare pentru țară. Nepotismul să trăiască !

Totuși, ceva mi-a plăcut din declarația ei. Se pare că au studiat și încă mai studiază fuziunea dintre PNL și PDL. Au ajuns la concluzia că fuziunea cu grupuri politice constituite este mult mai dificilă, din cauza culturii organizaționale a fiecărei formațiuni, și de aceea au ales să propună celor care vor să fuzioneze cu ei să se înscrie individual în USR pentru a nu pune față în față culturile celor două formațiuni. Din acest motiv organizarea lor în teritoriu nu are o evoluție foarte mulțumitoare.

Alegerile parlamentare de acum nu sunt un scop în sine, sunt doar o oportunitate de a supraviețui ca partid care, devenind parlamentar, poate construi pentru viitor. Se va putea compara în continuare cu celelalte partide. Este evident că va fi, de va ajunge în Parlament, un partid care va ataca mereu cele două partide mari, PNL și PSD. La fel cum fac acum în consiliile locale. Nu se alătură nici unui partid mare.

Având în vedere cele de mai sus, interesul manifestat de unii lideri ai PNL pentru o eventuală colaborare cu USR devine o problemă periculoasă. Am avut acest interes la locale și ne-am pierdut alegătorii. Dacă facem aceeași greșeală și la parlamentare vom pierde și ce mai avem.

Mai are o viziune care ne apropie. Este vorba despre imigranți.
Nu trebuie să punem în pericol siguranța națională. N-are rost să ajutăm niște oameni punându-i în pericol pe toți cetățenii noștri. Un stat are ca prioritate siguranța cetățenilor lui, înainte de a se ocupa de restul lumii.
Ca o concluzie. În USR apele sunt destul de tulburi însă vor avea grijă cei de la GDS și SAR să rezolve problema. Prin intermediul Revistei 22, HotNews, România Curată alte publicații cu pretenții.

Mesagerii USR se mișcă liber și cer unor partide să sprijine USR la alegerile parlamentare prin controlul votului, pentru că USR nu va avea peste tot membri care să intre în secțiile de votare. Asta deja este peste poate ! Ceri PNL, pe care îl declari ca fiind un partid „de corupți” să te sprijine ?! Ceri PNL sprijinul iar în consiliile locale dai voturi PSD ? Cred că în USR suntem considerați proștii-proștilor !

Traian Băsescu a fost părăsit de „intelectuali”. Nu mai sunt ai lui Băsescu, sunt ai lui Nicușor Dan. Au o altă jucărie politică pe care au creat-o și pe care o cizelează acum.

miercuri, 15 iunie 2016

Interesanți anti-stataliștii lui Nicușor Dan, ai lui Pippidi, ai lui Liiceanu !


Presa a semnalat. Persoane de pe Facebook au semnalat. M-am dus să mă documentez. Direct la Clotilde Armand.

Am găsit o scrisoare adresată Președintelui Klaus Iohannis în care pune o frază care deformează un adevăr istoric:

Vă rog să cereți public, astăzi, la 26 de ani după mineriada din 14 iunie 1990, ca partidele PNL și PSD, continuatoarele FSN, să-și ceară scuze sincere față de poporul român pentru crimele mineriadelor, să îi scoată din viața publică pe Ion Iliescu și Petre Roman, și să dea asigurări solemne că astfel de crime nu vor mai fi posibile.

Mai sus, în textul scrisorii, vorbește despre „reconcilierea națională”.

Într-o postare anterioară, madam scrie: „Astăzi, după 26 de ani, cer public ca partidele PNL și PSD să-și ceară scuze sincere față de poporul român pentru crimele mineriadelor, să îi scoată din viața publică pe Ion Iliescu și Petre Roman, și să dea asigurări solemne că astfel de crime nu vor mai fi posibile.

Dacă ar fi vorba doar despre această Clotilde Armand, nu ar fi o problemă. Nu știe omul istoria și gata. Dar nu este vorba doar despre ea. Este ceva mult mai complicat și mai elaborat.

În fond, textul nu îi aparține. Este un text prelucrat, rafinat, este textul unor persoane care își continuă, prin Clotilde Armand, războiul politic cu o parte a unor personalități ale ultimilor 26 de ani. Acum știm cine sunt cei care susțin acest nou grup politic anti-statal. Este vorba în primul rând de Societatea Academică Română, bine cunoscută pentru finanțarea din exteriorul țării și pentru implicarea în acțiuni ale mai multor organisme neguvernamentale din exterior cu care colaborează de ani de zile pentru a influența politica din România. Condusă de Alina Mungiu Pippidi, cu niște ani în urmă „star Tv”, un fel de „guru” politic, SAR s-a împuiat și a născut și alte ONG-uri, fie direct fie prin intermediul unor membri ai săi. Așa a apărut „România Curată” în care își fac veacul unii jurnaliști români cu oarecare succes la public cum ar fi Liviu Mihaiu, Moise Guran, Cătălin Tolontan și alții. Lor li se adaugă GDS-ul, celebrul GDS care i-a asigurat lui Traian Băsescu susținerea „intelectualilor țării”, nu este rău să ne amintim de „intelectualii lui Băsescu”, cei plimbați cu avionul la Constanța de la București pentru a se întâlni cu Băsescu la vila de la Neptun (după modelul lui Ceaușescu, înaintașul de suflet al lui Băsescu). Nu este rău să vedem cum cei de la „Revista 22” fac o campanie furibundă pro-USB și pro-USR (partidul nou născut al aceluiași Nicușor Dan care își dorește o anume victorie și la parlamentarele din toamnă).

Dacă privim cu atenție și ținem cont de aceste legături mai mult decât evidente, atunci nu putem să nu vedem că adunătura din spatele Clotildei Armand este cea care concepe atacurile publice ale reprezentanților USB/USR. Clotilde este doar o personalitate care este cultivată intens ca lider. Un fel de rezervă a lui Nicușor Dan. Dacă se întâmplă ca Nicușor Dan să clacheze cumva, din varii motive, va exista Clotilde Armand gata să preia conducerea acțiunilor GDS-iste.

Cu timp în urmă, încercând să aflu cine este în spatele acțiunilor anti-Marian Munteanu, deosebit de violente în mediul public, am lansat ideea că autorii campaniei furibunde ar fi Nicușor Dan. Nu știam prea multe despre Nicușor Dan. Astăzi pot spune foarte convins că atacurile furibunde împotriva lui Marian Munteanu au pornit de la această grupare „teroristă” în mediul „academic”, grupare care a căutat cu orice chip să împiedice alăturarea lui Marian Munteanu de PNL. Toată strădania lor de a acapara puterea politică în România în interesul unor terți din străinătate ar fi eșuat. Alăturarea lui Marian Munteanu de PNL le-ar fi închis culoarul către putere. Acuzele aduse lui Marian Munteanu a determinat și plecarea acestuia din PNL. Acum, Marian Munteanu își construiește propriul partid, „Alianța Noastră”. Poate va veni și timpul ca PNL să aibă o alianță cu partidul lui Marian Munteanu, o alianță care să se pună stavilă împotriva „ciumei roșii” numită PSD dar și acestei forme de „ciumă” în formare în care multe interese dubioase din exteriorul țării încep să își facă simțită prezența. Fonduri speculative rusești, interese imobiliare atât ale unor „baroni locali” cât și a unor „baroni internaționali”, tot felul de ciudățenii.

Cei care sunt în spatele lui Nicușor Dan și a „secundului” Clotilde Armand au mai deschis un front. Direct asupra PNL. Direct asupra Președintelui de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus. „Trepădușii” de pe internet ai anti-stataliștilor au explodat cu acuzațiile privind „colaborarea cu securitatea”. Când le ceri dovezi, te trimit la CNSAS, la Evenimentul Zilei din 2006, te trimit și la „dracu'n praznic” dar nu își prezintă ceva concret. Mai mult, pun în derizoriu inclusiv hotărârea judecătorească care, din lipsa probelor, pe procedură, l-a achitat pe Președintele de onoare al PNL.

Scrisoarea lui Clotilde Armand este al treilea front. Este proaspăt. Abia scos din laboratorul comun al SAR-RC-GDS-22 și câte alte ONG-uri or mai lucra împreună cu acestea. Incriminarea PNL pentru mineriade este total absurdă. PNL și PNȚ fiind de fapt ținte ale mineriadelor, victime ale mineriadelor. Dar, ce știu tinerii de astăzi care dau „like” tuturor ieșirilor în public din partea USB/USR. La postarea Clotildei Armand care acuză PNL au dat like 4,1 mii persoane ! La scrisoarea către Președintele Klaus Iohannis au dat like 1,4 mii persoane. Iau numărul mai mare, cel de 4,1 mii persoane. Trag concluzia că aceste persoane consideră că PNL a participat la organizarea mineriadelor și se face vinovat de crimele comise atunci de către mineri !

Anti-stataliștii lui Nicușor Dan devin din ce în ce mai interesanți. Poate nu strică să le iau numele celor care îi susțin pentru a arăta unde există mizeria morală: Liiceanu, Pora, Mungiu Pippidi, Moise Guran, acum îl văd și pe Iaru și mulți mulți alții. Acești oameni care au trăit evenimentele din 1990 consideră că PNL este unul din organizatorii mineriadelor ! Ce mai poți spune ?!

miercuri, 1 iunie 2016

„Omuleții verzi” ai lui Putin au ajuns în România. Candidează la alegerile libere, ca în Crimeea.

Un material documentar al celor de la „În linie dreaptă” este ... copleșitor. Oamenii lucrează cu materialul clientului, cu materialul pus la dispoziție de Nicușor Dan și oamenii lui.

O să preiau imagini de pe site.

Imagini pe care cei de pe site le folosesc și la alte articole ale lor care pot provoca impact. Cum este acesta despre asemănarea frapantă între obiectivele Alinei Mungiu Pippidi și proiecțiile Rusiei cu privire la Europa.

Dar, să mă limitez la „omulețul verde” care candidează la primăria Capitalei, Nicușor Dan și anturajul lui.

Șeful de campanie este Matei Păun, link-ul îi arată concepțiile pe care le oferă publicului, cele care însă îi scot în evidență orientările anti-europene, anti-liberale, anti-statale. În afara lui Mihai Păun, site-ul mai scoate în evidență alte persoane din anturajul „pro-moscovit” al lui Nicușor Dan, cum este Willy Schuster.

Fără a contesta acestor oameni calitățile profesionale, strălucite din moment ce obțin rezultate notabile într-o lume complicată, trebuie totuși arătat în ce ape „se scaldă”. Pentru că acțiunile lor au ca scop o parte din viața mea iar eu am dreptul, ca oricare altul, la cunoaștere și la decizie. Iar ce propun ei, supunerea sau alierea cu rușii și alte forțe anti-statale, nu accept.


În stânga lui Nicușor Dan este Willy Schuster. Următoarea poză ne prezintă pe același în ipostaza de „luptător” la radio Vocea Rusiei (agentură de propagandă a Kremlinului).


Cei care vor să se umple de scârbă, au posibilitatea să citească materialele prezentate de site-ul „În linie dreaptă”. Chiar dacă nu sunt de acord cu politica grupului, datele sunt relevante.

„Maica” Rusie a ajuns la noi. Mai pe ocolite, dar destul de agresiv. Anti-statalismul grupării conduse de Alina Mungiu Pippidi, lipit de anti-liberalismul lui Nicușor Dan - fac precizarea că anti-liberalismul nu se referă la PNL ci la organizarea societăților statelor europene în spațiul Uniunii Europene, se referă la liberalismul SUA etc. -, conlucrează pentru succesul campaniei Moscovei împotriva Europei care îi impune sancțiuni economice și politice și nu este de acord ca statele din estul Europei să revină la supușenie față de Rusia.

Ca în Crimeea, Putin vrea să tulbure apele în România prin intermediul alegerilor libere. Acum lucrează la alegerile locale. Nu este fără importanță că „moscoviții” au ales Bucureștiul. Cu un primar pro-moscovit și unii consilieri pro-moscoviți, ar putea să tulbure mai mult situația din centrul politic al României astfel încât frământările sociale și politice provocate de pro-moscoviții USB dar și prin intermediul oamenilor de afaceri aflați în spatele lui Nicușor Dan să dezechilibreze scena politică și economică românească.

În această cheie, dorința de înțelegere între PSD și Nicușor Dan devine de înțeles. Mai ales dacă ne uităm la înverșunata campanie anti-UE a „purtătorului de cuvânt” al candidatei Gabriela Vrânceanu Firea, Victor Viorel Ponta. Statul de drept este nagat, Justiția este atacată la baionetă, Guvernul este atacat și amenințat cu demiterea, Președintele Klaus Iohannis este atacat și făcut în fel și chip. Cine sunt cei atacați ? Cei care promovează apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO, cei care susțin sancțiunile împotriva Rusiei, cei care promovează independența energetică și securitatea energetică a României, cei care promovează creșterea capacității NATO de a răspunde acțiunilor agresive ale Rusiei în spațiul geopolitic al Mării Negre.

PSD a identificat în „omuleții verzi” ai lui Putin niște posibili aliați. PSD a știut din timp ce este cu Pippidi și cu Nicușor Dan. Sunt aproape de ideologia PSD. Sunt de-ai lor însă sunt mai curajoși pentru că au făcut deja pasul de supunere față de Rusia și Putin.

Astfel de dezvăluiri pun în balanță și diferitele ONG-uri care își doresc o anume notorietate. NU este mai puțin adevărat că pun în balanță și numele unor personalități ale vieții sociale, cum ar fi cei care compun GDS, cei care compun „România curată”, cei care compun SAR, alte organizații de orientare ecologică ș.a.m.d.

Și se adună nume și nume. Îmi pun întrebarea, legitimă. De când au devenit „omuleții verzi” ai lui Putin ? De când pregătesc ei „noua Crimee” în București ?

joi, 26 mai 2016

Dezbaterea GDS. Concluzia lui Cătălin Predoiu


Fără a modifica cu ceva în pozițiile mele anterioare, vin acum și aduc în atenție concluzia la care a ajuns Cătălin Predoiu în urma acesteia.

Dezbaterea de la GDS m-a convins: Nicuşor Dan este foarte slab pregătit, dar foarte motivat politic să menţină Dreapta divizată la Bucureşti, în avantajul PSD”.

Cătălin Predoiu nu merge mai departe însă voi merge eu. Nicușor Dan are sprijinul GDS pentru a acorda un avantaj PSD la aceste alegeri.

Este logică afirmația mea. Nicușor Dan nu are cum avea voturile liberalilor, ale membrilor și simpatizanților PNL. Nicușor Dan nu are cum câștiga alegerile în București. Fiecare ieșire a lui în media îi evidențiază nu doar slaba pregătire ci, mult mai grav, lipsa de orizont politic. Peste acestea se adaugă unele suspiciuni ce țin de profilul psihologic. GDS a ieșit în evidență, prin membrii săi care au participat la „dialog” ca susținători ai „produsului” Nicușor Dan. Pe cale de consecință, GDS susține direct PSD în aceste alegeri. Nu sunt singurii.

Legături „periculoase” în mediul social al lui Nicușor Dan.

Am văzut poziția lui Marian Preda față de Nicușor Dan la un prieten pe Facebook. Nu am nici un merit în descoperirea ei. Profit de ocazie pentru a pune acest articol pe blog.

Decan al Facultății de sociologie a Universității București, membru al Fundației Mișcarea Populară, apropiat al unor ONG-uri cu pretenții culturale etc. Mare susținător al lui Traian Băsescu. Mare ! Mare „explicator” al nebănuitelor mișcări alandala ale lui Băsescu atât în mediul politic cât și în mediul administrativ. Categoric, nu a fost și nici nu este o persoană agreată de mine. Mai ales că îl bănuiesc de „corectitudine politică” față de ONG-urile curioase înființate de Alina Mungiu Pippidi, față de GDS și alte curiozități ONG-iste.

De fapt, nici postarea lui de pe Facebook pe care o voi pune mai jos nu spune cu cine ține. Probabil că va vota cu Turcescu ! Probabil că postarea are rolul de a atrage votanții lui Nicușor Dan - susținători ai GDS, SAR, România curată și alte astfel de ciudățenii -, către candidatul Mișcării Populare, Robert Turcescu.

L-am văzu la festivitatea de la Hanul Gabroveni a PNL, cu ocazia sărbătoririi a 141 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. A trecut pe acolo.

Postarea lui de pe Facebook este o ocazie să îl cunoaștem mai bine pe marele „apărător al Bucureștiului”. „Mesia” bucureștenilor în varianța Alina Mungiu Pippidi și, după cum se va vedea, al investitorilor imobiliari. Și de aici din țară - harnici cotizanți la pușculița lui Nicușor Dan -, dar și de pe afară, la fel de darnici pentru Nicușor Dan.

Să citim ce a postat Marian Preda:

DE CE NU ÎL PLAC ȘI NU ÎL VOTEZ PE NICUȘOR DAN?
Cu câțiva ani în urmă, după ani de eforturi birocratice și financiare uriașe pentru Facultatea de Sociologie a Universitații din București, s-au construit in Complexul Panduri un al doilea sediu, foarte modern și un cămin pentru doctoranzi, masteranzi și oaspeții străini. Toți, străini și români, laudă cele doua clădiri când le văd. 

Nicușor Dan și Salvați Bucureștiul au dat în judecată Universitatea și au cerut demolarea lor. 

După ani de zile Universitatea a câștigat procesul. 

În mod evident ND nu a avut dreptate, dar de ce a făcut el acest demers împortiva universității?

Gurile rele mi-au spus (cu argumente) că el a făcut-o la comanda și în interesul domnului Badea, un om de sistem, patronul Edificia Carpați, unul dintre sponsorii importanți ai campaniei sale electorale de acum. Patronul acesta și firma sa de constructii au birourile vecine cu aceste clădiri ale Universității și aveau interese directe și un alt plan pentru acel spațiu. 

La început nu am crezut; l-am invitat insistent prin intermediul sociologului Mircea Kivu (șeful lui de campanie electorală atunci) pe Nicușor Dan la fața locului, să ne explice și nouă de ce vrea ca acele superbe cladiri să fie demolate. A refuzat să vină și a continuat procesul cu UB pe care, în final, l-a pierdut. 

Pe cine reprezintă în realitate, sau pe cine și de cine salvează Nicușor Dan? ”Salvează” Edificia Carpați, o firmă de construcții cu mare putere financiară și cu mari interese imobiliare, de Universitatea din București? 

Să fim serioși, societatea pe care o reprezintă ND nu este civilă, ci comercială. De aceea eu nu cred în Nicușor Dan, în onestitatea lui și nu îl votez!”.

Uite că această campanie oferă mai multe decât se anunța. Lupta politică între PNL și PSD are consecințe neașteptate. Outsiderii politici își pierd tainele. Ascunse cu destulă îndemânare până în prezent. Colaboratorii lor de până mai ieri sunt duri și strivesc fără milă „capul” incomozilor din jurul lor.

Prezent ieri la GDS, Mircea Kivu dădea sfaturi lui Predoiu cum să renunțe în favoarea lui Nicușor Dan. Nu era singurul. Practic, ieri la GDS, Predoiu se afla în mijlocul „adversarilor” politici, dacă se poate spune așa. Intervenția de astăzi a lui Marian Preda ne spune mult mai mult. Cei de la GDS au încercat ieri să elimine un partid politic - în mod expres PNL -, pentru a face loc unui cameleon politic - în mod expres USB -, de fapt unei organizații cu puternice interese comerciale în domeniul imobiliar. De aceea Nicușor Dan nu avea nici un crez politic ! Mirarea unora dintre GDS-iști poate fi sinceră. Nu erau incluși în tabelul cu viitoarele beneficii ! Rămâne să vedem, poate din întâmplare, dacă mirarea era și o formă de reproș că nu au fost luați în calcul sau era o mirare sinceră în fața unei mai mari înșelăciuni politice.

Mergând cu judecata mai departe, după ce am văzut „mirarea”, pot spune, cu mâna pe inimă, că cei de la GDS de ieri erau adversari politici ? Inima mă îndeamnă să fiu mai reținut. Atunci ce pot fi ? Pot fi un grup de interese financiare care a încercat să oprească ascensiunea PNL către puterea politică a capitalei prin intermediul lui Cătălin Predoiu, candidatul partidului. Păi, să îmi fie cu iertare, dar asta seamănă mai mult a mafie imobiliară decât organizație ne-guvernamentală. Asta a ajuns GDS ? Cu PNL la putere în capitală, cu proiecția de guvernare a PNL prezentată de Cătălin Predoiu, interesele lor financiare s-ar cam duce de râpă. Logic vorbind, acțiunea grupului de interese financiare prin intermediul GDS de ieri este normală, privind dinspre ei. Predoiu a rezistat „agresiunii” iar astăzi, poziția lui Marian Preda vine și confirmă intenția, de fapt, a grupului sau a grupurilor adunate în jurul lui Nicușor Dan.

Îmi place finalul:

Să fim serioși, societatea pe care o reprezintă ND nu este civilă, ci comercială. De aceea eu nu cred în Nicușor Dan, în onestitatea lui și nu îl votez!

miercuri, 25 mai 2016

Discuția. Nu dezbatere, discuție.


A avut loc întâlnirea de la GDS între Cătălin Predoiu și Nicușor Dan. Încerc să fiu cât mai calm. Nu am prea simpatizat cu cei de la GDS până acum, de acum încolo, nici atât. Fără însă a nu recunoaște celor de acolo un înalt nivel de cultură. În general, nu particularizez. Nu particularizez pentru că nivelul la care au ajuns nu i-a făcut mai înțelepți.

De la bun început s-a cerut ca dialogul să se poarte pe o temă care, pe bună dreptate, trezește interesul unor oameni care au un nivel de cultură mai ridicat. Cine va avea puterea ? O temă eminamente politică. O temă care impune evaluarea forțelor politice din țară. O temă care ar fi trebuit să dea niște concluzii. România viitorului va fi o țară socialistă sau o țară liberală ? Va fi o țară cu politici de stânga sau o țară cu politici de dreapta ? Va fi o țară în care puterea de stânga va împărți bruma de bunăstare pe care o adună sau o țară în care puterea de dreapta va crea bunăstare ?

Obligatoriu, o astfel de temă nu se poate fără analiza partidelor politice.

Nu s-a putut. Invitatul Nicușor Dan a refuzat categoric să aibă o viziune politică. Nu îl interesează. El vrea să facă administrație la nivelul Bucureștiului. Nu îl interesează faptul că alegerile locale din București generează puterea la nivelul administrației țării, în toamnă, la alegerile parlamentare. El vrea să învârtă niște hârtii acolo în biroul de primar al capitalei și, dacă va fi nevoie, cândva în timp, va discuta și politică. Practic, prin declarațiile sale, Nicușor Dan își neagă propriul partid, USB. Eu nu am cum să evit concluzia logică: Uniunea Salvați Bucureștiul este o simulație politică folosită pentru ca șeful să poată accede mai ușor la puterea locală. După ce își realizează visul, este posibil ca USB să dispară. Iar această concluzie vine după ce Nicușor Dan nu a avut nici o replică logică la întrebarea dacă s-a gândit la viitor, la alegerile parlamentare. Nu îl interesează ! Fascinant !

N. Dan - Programul USB exclude distinctia stanga dreapta. Eu vreau sa ma ocup de administratie. Eu ma gandesc la public. Eu sunt obligat sa accept ca cetatenii sunt dezamagiti si de stanga si de dreapta”.

Cezar Preda a preluat esența acestei întâlniri:

Nicușor Dan, taxat dur de Gabriel Liiceanu și Andrei Cornea după declarația: "Eu nu am spus niciodată că sunt de dreapta."

Gabriel Liiceanu către Nicușor Dan: "Felul în care vă definiți povestea, NU sunt de dreapta, NU sunt de stânga, mie îmi dă fiori! Pentru că cine nu e dreapta spune pe șleau: sunt împotriva liberalismului economic. Or’, acest lucru mie nu-mi convine din principiu. Vă spun ce cred!"

Andrei Cornea: "Am și eu o singură remarcă în legătură cu ceea ce a spus și domnul Liiceanu, și anume distincția stanga-dreapta. Și nu faptul că domnul Nicusor Dan ar fi de stânga e cel mai grav, ci faptul că nu recunoaște distincția. Eu cred că este o distincție fundamentală pentru orice om politic. Eu cred ca dumneavoastră vă gândiți la o politică națională, dar o politică națională care nu cunoaște distincția stanga-dreapta și nu se plasează într-o astfel de situație este ori o politică de stânga, dar care nu o mărturisește, ori este o politică de tip populist, extremist, etc."
SURSA - DEZBATEREA organizată de GDS – Cătălin Predoiu vs. Nicușor Dan”.

Aceasta este esența. Este o esență ce dă fiori. Refuzul lui Nicușor Dan de a accepta o unificare a votanților de dreapta este justificată prin afirmațiile lui. Alegătorii lui nu au treabă cu partidele politice. Mai mult, el, Nicușor Dan, nu are o viziune politică la nivel național.

Am mai atras odată atenția asupra „modelului” promovat de Alina Mungiu Pippidi și care îl are astăzi ca exponent pe Nicușor Dan. Eliminarea partidelor și ocuparea locului de către așa-zisele organizații civile. Am mai spus că este o acțiune anti-constituțională. Este anti-democratică în esența ei.

Andrei Oișteanu are chiar o afirmație care confirmă cele spuse de mine:

USB vrea o schimbare de paradigma, inlocuirea partidelor cu o forat civica venita de la firul ierbii”.

Așa este. Însă avem deja o mare problemă. Am eu o problemă. Acest GDS cum se poziționează față de o astfel de schimbare de paradigmă ? Din câte am văzut eu, cei de la GDS au două probleme: prima este să nu iasă Firea primar general iar a doua este să renunțe Predoiu în favoarea lui Nicușor Dan. Trag concluzia că GDS este mai aproape de ideea schimbării paradigmei. Jos partidele, sus ONG-urile. Rezultatul ? Haos, extremism, anarhie etc.

G. Liiceanu a făcut o afirmație care m-a deranjat. Mult. Alături de alte intervenții ale participanților, am ajuns la o concluzie tristă. PNL și membrii săi sunt desconsiderați, disprețuiți de către membrii acestui „cuibușor de nebunii intelectuale” numit GDS. Liiceanu a spus: „Domnule Predoiu, sunteti mult mai bun decat PNL. Dar aveti in spate un partid care nu e la nivelul dumneavostra”. Această invitație a avut un singur scop. Determinarea lui Cătălin Predoiu să renunțe la candidatură. Îndemnurile au fost evidente, au fost agresive, a fost îndemnuri de separare a lui Cătălin Predoiu de PNL.

Cătălin Predoiu a avut un comportament decent. Împotriva tuturor. Apreciez acest lucru.

Spre surprinderea unora de la GDS, Nicușor Dan nu s-a evidențiat a fi speranța pentru viitor. Suntem în fața încă unui individ care s-a născut speranță și va sfârși ca deziluzie.