Tovarășe Dorneanu, CCR primește încă o bilă neagră !

Prima bilă neagră a primit-o CCR de la mine când nu a văzut (o fi avut orbul găinilor ?) conflictul juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern cu referire la emiterea OUG nr. 13/2017. Atunci ai aburit-o cu dreptul Guvernului de a emite ordonanțe și nu ați mers mai departe, în Constituție, la art. 147, acolo unde este vorba despre deciziile CCR să vedeți că Guvernul nu este abilitat să pună de acord deciziile de neconstituționalitate ale CCR cu privire la legi ci doar la ordonanțe ! Uite textul pe care tu și alți tovarăși de la CCR nu l-ați citit:

(1) Deciziile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției...

Pentru că era vorba despre o modificare a unei legi în vigoare, punerea de acord era obligația constituțională a Parlamentului și nu a Guvernului ! Dar tu, Dorneanule, tu și alți tovarăși de la CCR ați avut alte „voințe”. Politice, Dorneanule ! Iar asta înseamnă o încălcare a Constituției !

Acum, sesizați de inculpatul Tăriceanu, cu „o majoritate semnificativă” (?!), iar vă faceți de rahat.

Țin să îți aduc la cunoștință faptul că noi, cetățenii, nu suntem obligați să considerăm ca fiind corecte deciziile CCR. Obligația este doar pentru instituțiile statului, cele care lucrează cu legea, cele care o pun în aplicare. Eu, cetățeanul, pot constata că tu, judecătorul Curții Constituționale tratezi Constituția, pe care eu am votat-o, cu nepăsare. Îi faci interpretări care o exced, astfel că interpretările tale și ale unor colegi au un foarte puternic „interes” politic. Asta ai făcut la sesizarea inculpatului Tăriceanu.

Din declarațiile tale, constat că te-ai transpus în poziția procurorului general și ai judecat o cauză penală sub aspectul „oportunității și legalității ei” ! Asta faci, pur și simplu. Iar tu, judecător al CCR nu ai acest drept, nu ai această competență !

Apoi, minți de îngheață apele. Una este plângerea penală - de conținutul căreia te agăți ca disperatul -, și alta este acțiunea procurorilor. De când judecă CCR o plângere penală ? Asta este atributul CCR potrivit Constituției ? Iar cât privește ce au făcut procurorii, se desprinde din comunicatul DNA (l-am pus și eu pe blog, pentru orice eventualitate !), de unde oricine a învățat să citească poate înțelege că decizia CCR este pe lângă subiect. Ca atare, eu trag concluzia că onor CCR și-a cam depășit atribuțiile. Alo ! Judecătorilor constituționali ! Sunteți pe lângă Constituție !

Ai moșmodit explicațiile când jurnaliștii (se pare că sunt și jurnaliști adevărați) ți-au spus de comunicatul DNA și de probele adunate de ei potrivit cărora există fapte penale și probe că acele fapte s-au săvârșit. Ai fost de acord că procurorii sunt îndreptățiți să cerceteze acele fapte penale comise pentru emiterea OUG nr. 13/2017 ! Ca să vezi ! Dar dacă nu făceau cercetarea penală, mai descopereau faptele ? Nu. Este la mintea cocoșului, darămite la mintea unui judecător constituțional.

Parchetul General a dat și el un comunicat (aici). Cu mult mai inteligent decât gargara cu pioneze a tovarășului Dorneanu:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a luat cunoștință despre Decizia Curții Constituționale privind constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Ministerul Public prin Direcția Națională Anticorupție, decizie prin care instanța de contencios constituțional a constatat că "acțiunea PÎCCJ — DNA de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv OUG13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art. 115 alin 4 și 5 din Constituția României, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art. 146 lit. din Constituție", a generat un conflict juridic de natură constituțională între respectivele autorități ale statului

Motivarea Curții Constituționale va fi determinantă pentru viitorul curs al anchetei cu privire la infracțiunile de favorizarea făptuitorului, prezentarea cu rea-credință de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin 1 lit. b din Legea 115/1999, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, fals intelectual, ce constituie obiectul cauzei înregistrată pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ, cauză cunoscută generic sub denumirea de "Adoptarea Ordonanței 13"

Parchetul General atrage atenția, de fapt, CCR, că motivarea lor pentru existența unui conflict juridic de natură constituțională poate duce la împiedicarea procurorilor din cadrul Autorității Judecătorești - a treia putere a statului, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție -, să își exercite atributul constituțional de tragere la răspundere a celor care comit fapte penale având competența exclusivă de a apăra interesele generale ale societății, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție.

Pentru că tovarășul Dorneanu citește din Constituție doar ce vrea mușchii lui și o interpretează după cum i se dictează de către infractorul Dragnea sau inculpatul Tăriceanu îi scriu aici, chiar dacă nu va citit articolul de pe blog:

Art. 131 - Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.

Poate are nevoie să îi reamintesc și prevederile art. 124 alin 1 și 2 din Constituție:
(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.
(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

Fiind investită cu cercetarea unor fapte posibil de natură penală, printr-un act prevăzut de legea procesual penală, DNA a fost obligat să aplice legea ! Că place sau nu place cuiva, asta este legea. A spune tu, judecător constituțional, că aplicarea legii este un abuz al procurorilor legal investiți, este peste poate.

Tovarășe Dorneanu, îmi reaprinzi dorințele ca această Curte Constituțională, în forma în care este aleasă și mai ales în modul cum acționează să își înceteze activitatea. O fi bună ea o Curte Constituțională dar după cum se comportă parcă ... nu prea răspunde cerințelor. Poate nu ar strica ca sesizările de neconstituționalitate să fie date spre soluționare unei secții speciale de pe lângă ICCJ, acolo unde sunt judecători nu doar absolvenți de drept.

Băsescu recunoaște, direct și indirect, că acțiunile lui sunt imorale, că este nedrept și că înșeală populația !

Agerpres. „UPDATE Băsescu: CSM este mult mai îndreptățit să facă o sesizare la CCR”. O afirmație ca să se afle în treabă sau continuarea dezinformării.

Întrebat de un jurnalist dacă va da curs solicitării judecătorului din CSM Horațius Dumbravă și va cere CCR să se pronunțe asupra unui conflict juridic de natură constituțională cu privire la refuzul Parlamentului de a ridica imunitatea unor parlamentari, Traian Băsescu a dat un răspuns tranșant, chiar dacă mai lung:

„Dacă aș fi considerat că are șanse o astfel de sesizare la Curte, vă asigur că o făceam demult, de când tot protestez la fiecare blocare a justiției în cazul unor parlamentari. Cam lung răspunsul, dar asta e. Cred că CSM este mult mai îndreptățit să facă această sesizare la Curte.

Cred că domnul Dumbravă s-a îndrăgostit de stilul epistolar. Văd că îmi tot scrie în ultima perioadă, dându-și seama că este un mijloc de a te face cunoscut. Atâta timp cât CSM poate să facă această sesizare, și acolo este o instituție formată numai din juriști, nu înțeleg de ce domnul Dumbravă ar vrea să facă acest lucru Președinția. Eu am condamnat întotdeauna blocarea justiției atunci când a fost vorba de membri ai Parlamentului, cu certitudine toți știm că se întâmplă frecvent când este vorba de corupții transpartinici, că se susțin unii pe alții, dar cred că CSM, instituție din care domnul Dumbravă face parte, este mult mai pregătit să facă o astfel de sesizare la Curte decât Președinția, care are doar cinci juriști

De aceea, cred că CSM va decide... Și spun va decide, fac o paranteză, văd că astăzi și domniile lor au avut dubii dacă este constituțional sau nu, pentru că există un articol în Constituție care spune cine decide asupra ridicării imunității unui parlamentar, Senatul, Camera Deputaților sau Președintele, iar legea vine și ne explică în ce condiții o poate fiecare. Deci, cred că la Curtea Constituțională, dacă îmi permiteți o apreciere, va citi exact acest articol și va reveni cu el, constatând că o eventuală sesizare este fără obiect”.

Marota politicianistă folosită intens de Traian Băsescu și hăbăucii care îl aplaudă este „blocarea justiției” de către Parlament la cererile procurorilor. Este un fals. Un mare fals spus cu tupeu, cu nesimțire, cu dispreț față de lege.

În primul rând, avem o procedură legală privind procesul penal. Când este vorba despre parlamentari sau membri ai guvernului ori magistrați (judecători sau procurori !) procedura legală cuprinde norme constituționale. Acțiunea fiecărei Camere a Parlamentului sau a Președintelui României la cererea unui organ de anchetă penală se circumscrie cadrului procesual penal și este legală indiferent de soluția dată. Ce este legal este și moral ! Fiind legală, soluția dată de Parlament nu poate fi considerată o ingerință în actul de justiție. Din contra, critica publică a reprezentantului altei puteri publice asupra unui soluții cu caracter juridic, dispusă de un organ al unei puteri publice competent potrivit legii, cum este acuzarea sau adoptarea unor măsuri asiguratorii în procesul penal, săvârșită cu respectarea expresă a legii este o ingerință în actul de justiție.

Traian Băsescu recunoaște astfel (indirect) că el are acțiuni de ingerință în actul de justiție prin criticile aduse Parlamentului pentru soluțiile alese de acesta la cererea organelor de anchetă penală.

El recunoaște direct că nu a sesizat CCR cu privire la un conflict juridic de natură constituțională cu privire la subiect pentru că nu ar fi avut șanse de succes. CCR i-ar fi arătat prevederile constituționale în vigoare iar el s-ar fi făcut de râs ca unul care nu știe să citească.

Restul declarației lui, pe subiect dar pe lângă lege, este nerelevant. S-a comportat ca un moderator de show de can-can.

Comportamentul lui Traian Băsescu este nu doar imoral, contrar normelor constituționale și legii, este dăunător pentru că îndeamnă populația la nerespectarea legii. Traian Băsescu este sperjur, încălcând prin ceea ce a făcut în materie jurământul depus ca Președinte al României - a jurat să respecte și să apere Constituția și legile țării ! Respectarea Constituției nu înseamnă doar cunoașterea ei ci și acceptarea dispozițiilor constituționale așa cum sunt ele precum și actele și faptele celorlalte puteri ale statului săvârșite în limitele prevederilor constituționale. Tocmai acest lucru Traian Băsescu nu vrea să respecte. Din nefericire, CCR a statuat din 2007 că astfel de acte de încălcare a prevederilor constituționale, începând cu încălcarea jurământului depus la investire, nu constituie „grave încălcări ale Constituției” astfel că Traian Băsescu are liber să nu o respecte.

Pentru societatea românească, Traian Băsescu este „stricăciunea” din interior care o macină, o denaturează, îi schimbă substanța morală, o face slabă în lupta pentru supraviețuire atât în propria evoluție internă cât și în relația cu statele vecine sau alte state, mai ales în situația în care România este membru al unei uniuni economice, militare și din ce în ce mai mult, politice, cum sunt UE și NATO.

MCV este creația lui Băsescu. MCV a fost folosit de Băsescu pentru a subjuga propria națiune. Problemele României în MCV sunt falsuri. Sunt falsuri pentru că „reclamațiile” oamenilor lui Băsescu la UE sunt neconstituționale, sunt nelegale. Este complet aiurea să fii criticat pentru că respecți legea. Este complet aiurea să premiezi niște funcționari pentru incompetență profesională. Pentru că acesta este adevărul. Procurorii care fac cereri la Camerele Parlamentului și nu obțin avizele sau aprobările necesare își arată neputința, lipsa de profesionalism dacă nu cumva este altceva la mijloc, mai grav, cum ar fi caracterul politic al cauzei penale la care lucrează.

Traian Băsescu este imoral, nedrept, sperjur, mincinos. O spune chiar el, cu inconștiență, în răspunsurile date jurnalistului.

Un demers necesar. Sesizarea CCR cu privire la aprobarea camerelor Parlamentului asupra urmăririi penale a miniștrilor.

Agerpres. Ministrul justiției, Robert Cazanciuc, a comunicat că azi se va organiza o dezbatere la CSM cu privire la avizele/aprobările Parlamentului la cererile procurorilor.

Judecătorul Horațius Dumbravă, membru al CSM, a avut inițiativa de a propune CSM să investească pe președintele CSM să sesizeze CCR cu privire la conflictul juridic de natură constituțională cu privire la avizele Parlamentului la cererile procurorilor. Art. 146 lit. e) din Constituție. Foarte bine. Chiar foarte-foarte bine.

Nu mai are importanță faptul că în discursul judecătorului a existat și o poziție personală, care mie nu îmi place, o poziție pentru care eu, cetățeanul, consider că nu mai are ce căuta și activa în Justiție. Individul a afirmat că „legislativul se opune înfăptuirii justiției prin respingerea ridicării imunității în cazul unor miniștri”. Afirmația unui judecător exprimată astfel este deosebit de periculoasă din moment ce normele constituționale sunt imperative.

Acuz, procurorii, judecătorii, politicienii, jurnaliștii și analiștii de toate naturile și competențele de încălcarea gravă a prevederilor Constituție atunci când susțin și valorifică mediatic nedemn încălcarea valorilor înscrise în Constituție.

Încep cu art. 23 - Libertatea individuală -, unde avem două aliniate care sunt valabile și pentru cetățeanu român devenit parlamentar sau membru au unei autorități publice:

(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.

Pentru parlamentari și miniștri sau alți membri ai unui guvern avem prevederi exprese ale legii care privesc toate aspectele procedural penale. Nu este imunitate exclusivă. Este o formă de protecție care se acordă unor funcții importante din structurile puterii de stat. Este o protecție similară cu cea acordată procurorilor și judecătorilor, polițiștilor și medicilor, practic tuturor persoanelor care ocupă anumite funcții publice sau de demnitate publică. Cea mai înaltă formă de protecție este acordată Președintelui României care nu poate fi judecat pentru infracțiunile de duzină prevăzute în legi pe timpul cât este acoperit de mandat.

Parlamentarii și membrii guvernului pot fi și viața ne arată că sunt victime ale plângerilor abuzive ale adversarilor politici sau ale persoanelor procesomane. Mai grav, în ultimii ani, procurorii nu mai caută soluția imediată a problemei, au ajuns să participe la lupta politică.

La art. 29 alin. (1) din Constituție, se prevede că „Libertatea gândirii și a opiniilor ... nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ... contrare convingerilor sale”.

Dacă un parlamentar sau un ministru gândește într-un fel în limitele competențelor sale conferite de Constituție și lege, nu poate veni un procuror la sesizarea nu știu cui, care nu este de acord cu acea opinie, să îl acuze de o faptă penală. Acest principiu constituțional este unul dintre acelea care au stat la baza instituirii mult acuzatei „imunități parlamentare”.

Art. 30 alin. (1) din Constituție vine și completează articolul precedent cu privire la libertatea conștiinței statuând că acea libertate se poate exprima liber. De aceea Constituția statuează, mai departe, că declarațiile politicienilor făcute cu referire la politică, la treburile societății de fapt, nu pot fi considerate infracțiuni. Așa cum nu sunt considerate infracțiuni opiniile cetățenilor exprimate în scris - în presă - sau alte forme de comunicare media. De cele mai multe ori procurorii motivează cererile adresate Parlamentului cu acuzații față de declarațiile politice, de votul exprimat asupra unui proiect de lege sau de avizul dat unui act normativ. Este aberant.

Art. 72 din Constituție este relevant cu privire la „imunitatea parlamentară”. Parlamentarii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Rețin atenția asupra formulării „răspundere juridică”, răspundere care cuprinde toate formele juridice: penală sau civilă. Este o aplicare a principiilor constituționale de la art. 23, 29 și 30. Pot fi urmăriți și trimiși în judecată pentru alte fapte, care nu au legătură cu voturile și opiniile exprimate în exercitarea mandatului cu o restricție care nu împiedică procesul penal: percheziționarea, reținerea sau arestarea lor se poate face doar cu încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Este corectă reglementarea deoarece trebui să se prezume că parlamentarul este nevinovat până la o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Este evident că acolo unde nu există dubiu cu privire la fapta comisă, parlamentarii vor satisface cererea procurorilor. Este normal ca acolo unde există dubiu, parlamentarii să se opună cererii. Pentru că admiterea cererii în prezența dubiului ar duce la un abuz. Pe de altă parte, se cuvine a reține că parlamentarii vor lua o decizie după ascultarea celui învinuit. Ascultarea este o procedură prevăzută de Constituție și capătă o importanță deosebită. Declarația parlamentarului este consemnată și poate deveni un cap de acuzare în procesul penal dacă a fost mincinoasă. Este gravă prin faptul că este dată în fața reprezentanților poporului.

La art. 109 alin. (2) este prevăzută măsura de protecție a membrilor guvernului împotriva abuzurilor plângerilor penale. Textul este edificator însă nu este citit prea des de cei care comentează.

„Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor”.

Se cuvine a face câteva precizări. Precizări care acoperă și pe Varujan Vosganian și pe Daniel Chițoiu, ca să mă refer doar la cei doi. Deși, nu sunt singurii.

Procurorii cer unei Camere a Parlamentului aprobarea pentru începerea urmăririi penale împotriva unui membru al Guvernului. Cererea procurorilor este o sesizare, de fapt, a Camerei Parlamentului cu privire la o faptă penală comisă de un ministru aflat în funcție. Având dreptul exclusiv de a cere începerea urmăririi penale asupra unui ministru pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției ( chiar și fără intervenția prealabilă a procurorilor), parlamentarii unei Camere trebuie să știe în ce constă acea faptă. Parlamentarii trebuie să ajungă la convingerea că respectivul ministru a abuzat de funcția publică deținută și a comis o infracțiune. Să nu uităm că parlamentarii reprezintă legislativul, cea mai mare putere politică a statului. Ei sunt cei care construiesc și aprobă legile așa că sunt cei în măsură să facă și interpretarea lor. Aprobarea Camerei Parlamentului sau a Președintelui României investește Parchetul General cu urmărirea penală împotriva unui ministru.

Discuțiile de azi din CSM vor fi în contradictoriu. Sunt convins că unii dintre judecători, poate și procurori, au citit și înțeles prevederile constituționale așa cum le-am citit și înțeles eu. Alții, cum este acest judecător Dumbravă, înțeleg pe lângă. Sunt curios asupra rezultatului. Dacă va prima interpretarea pe care eu am arătat-o mai sus, nu este exclus ca la nivelul Ministerului Public sub presiunea CSM să se adopte o altă atitudine față de modul de comportare profesională. Dacă se ajunge la CCR, sunt curios cum se va interpreta de către cei 9 judecători. Oricum, o soluție constituțională va trebui să dea CCR, ținând cont de Constituție. Pentru că CCR are multe antecedente ciudate în interpretarea Constituției, va trebui să mă aștept și la surprize.

Totuși, de ce procurorii nu au apelat la Președintele României ? Textul constituțional de la art.109 alin. (2) nu distinge o anume procedură. Dacă există o altă procedură care să impună procurorilor să sesizeze o anume Cameră pentru cazurile în care miniștrii sunt și membri ai acelei Camere, aceasta este evident o prevedere neconstituțională.