De acord. O lege a răspunderii pentru fiecare deținător al puterii !

A înnebunit politicul cu legea răspunderii magistraților. O răspundere a magistraților există în legislația penală și administrativă, iar înaintea răspunderii există un control administrativ la procurori și judiciar, la procurori și judecători. Apoi am înțeles că niște minți crețe vor musai o lege a răspunderii materiale a magistraților ! Nu știu dacă va fi înțeleasă ideea, dar se dorește la o anumită presiune politică ca magistrații care au instrumentat o cauză și magistrații care au făcut parte din completele de judecată să răspundă material pentru cazul în care măsurile procedural penale luate în timp nu sunt confirmate de o sentință definitivă. Iar aici este de discutat. Pentru că legea, cea dată de Parlament, impune, în anumite situații, ca procurorii și judecătorii să ia anumite măsuri procedural penale sau administrative.

Citesc la Agerpres o interpretare interesantă a Președintei ICCJ, judecător Cristina Tarcea.

Eu una nu am absolut nimic împotriva unei legi a răspunderii magistraților. Dacă este necesar a fi îmbunătățită, sigur, se poate îmbunătăți dar, așa cum am arătat, în limita dispozițiilor constituționale. În același timp, nu pot să nu subliniez faptul că, așa cum există o lege a răspunderii magistraților, trebuie să existe și o lege a răspunderii legislativului și o lege a răspunderii executivului pentru că, în ultimă instanță, judecătorii nu fac altceva decât să aplice legi pe care Parlamentul le aprobă. Dacă legea nu este suficient de clară, nu este suficient de previzibilă, desigur, aplicarea legii va fi în consecință

Îmi place. Guvernul, prin ministerul de resort interesat de legea respectivă și-o asumă prin trimiterea la Parlament sau prin emiterea ordonanței/ordonanței de urgență. La Parlament, avem comisiile de specialitate care analizează și dau raport de aprobare a legii iar plenul Camerei respective dă votul.

Magistratul, fie el procuror sau judecător este ținut să respecte prevederile legii. Inițiativa răspunderii materiale a magistraților pentru cauzele în care inculpatul este achitat ar trebui, pe bună dreptate, îndreptată către cei care au făcut legea și cei care i-au dat viață. Pentru că un procuror este verificat de un judecător, iar judecătorul este verificat la rândul lui de un judecător de la o instanță superioară în apel sau recurs. Într-un caz oarecare, de „fraier” rămân judecătorii instanței a cărei sentințe este controlată de instanța superioară. Încă ceva ! Propunerile procurorilor sunt aprobate de judecători. Cum o dai cu o întorci, procurorii ar cam ieși din ecuație !

Inițiatorii aventurii „răspunderii” s-au gândit în primul rând la procurori. Procurorii tac. Știu că nu îi privește problema. Judecătorii însă știu că ei devin ținta. Chiar dacă tot felul de politicieni mai deștepți decât un gândac mort de foame dau exemple cu ... procurori !

Mai este o variantă. O variantă care vrea să speculeze momentul psihologic. Judecătorii și procurorii sunt și ei oameni. O răspundere materială imputată lor ca persoane fizice pentru aplicarea unei legi, așa cum a fost ea scrisă la Guvern și cum a fost aprobată în Parlament, îi va face să se teamă de sentințele pe care le dau. Probabil că asta se urmărește. Iar dacă este să fiu cinstit, cred că în spatele acțiunii sunt niște avocați sau surogat de avocați, niște unii cu diplomă de drept dar care nu au și simțul dreptului !

Să spunem că va exista o astfel de lege. Evident, va trebui să urmeze o cercetare administrativă asupra modului în care a fost administrată Justiția în cauza penală respectivă. Atenție, pe o sentință care după ce devine definitivă are autoritate de lucru judecat ! O astfel de cercetare administrativă elimină principiul autorității de lucru judecat ! Iar de aici, toate sentințele devin relative. Iar justiția se duce naibii ! Dispare. Se revine la justiția parului, pumnului în gură, justiția toporului și a armelor de foc. Se ajunge la haos. După cercetarea administrativă va urma, evident o altă judecată. O judecată în care se constată că magistrații „x” și „y”, probabil și alții în funcție de mărimea completului de judecată au nedreptățit pe inculpatul „z”. Oare cum se va numi fapta sancționabilă ? Abuz în aplicarea legii ?

Propunerea președintei ICCJ este mai rezonabilă. Autorii de la Guvern și responsabilii de la Parlament să plătească din buzunarul lor pentru legile făcute prost.

Exemplele date de susținătorii inițiativei răspunderii magistraților sunt luate de la CEDO, chipurile, fără însă ca acești justițiari să le citească și să constate că CEDO atrage atenția, de fapt, asupra nerespectării în legile române a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului ! Iar legile sunt ale Parlamentului și ale Guvernului (sub forma ordonanțelor de urgență, a ordonanțelor, a hotărârilor de guvern, a ordinelor de miniștri !).

Îmi este ciudă că acestei idei, în mod cu totul și cu totul populist, s-a asociat și politicul liberal. Ce fel de liberali or fi oamenii ăștia ? Ce fel de justiție au în cap ? Hai, la PSD sau PMP nu am ce cere, cu atât mai puțin la ALDE, dar la PNL am niște pretenții.

Băsescu recunoaște, direct și indirect, că acțiunile lui sunt imorale, că este nedrept și că înșeală populația !

Agerpres. „UPDATE Băsescu: CSM este mult mai îndreptățit să facă o sesizare la CCR”. O afirmație ca să se afle în treabă sau continuarea dezinformării.

Întrebat de un jurnalist dacă va da curs solicitării judecătorului din CSM Horațius Dumbravă și va cere CCR să se pronunțe asupra unui conflict juridic de natură constituțională cu privire la refuzul Parlamentului de a ridica imunitatea unor parlamentari, Traian Băsescu a dat un răspuns tranșant, chiar dacă mai lung:

„Dacă aș fi considerat că are șanse o astfel de sesizare la Curte, vă asigur că o făceam demult, de când tot protestez la fiecare blocare a justiției în cazul unor parlamentari. Cam lung răspunsul, dar asta e. Cred că CSM este mult mai îndreptățit să facă această sesizare la Curte.

Cred că domnul Dumbravă s-a îndrăgostit de stilul epistolar. Văd că îmi tot scrie în ultima perioadă, dându-și seama că este un mijloc de a te face cunoscut. Atâta timp cât CSM poate să facă această sesizare, și acolo este o instituție formată numai din juriști, nu înțeleg de ce domnul Dumbravă ar vrea să facă acest lucru Președinția. Eu am condamnat întotdeauna blocarea justiției atunci când a fost vorba de membri ai Parlamentului, cu certitudine toți știm că se întâmplă frecvent când este vorba de corupții transpartinici, că se susțin unii pe alții, dar cred că CSM, instituție din care domnul Dumbravă face parte, este mult mai pregătit să facă o astfel de sesizare la Curte decât Președinția, care are doar cinci juriști

De aceea, cred că CSM va decide... Și spun va decide, fac o paranteză, văd că astăzi și domniile lor au avut dubii dacă este constituțional sau nu, pentru că există un articol în Constituție care spune cine decide asupra ridicării imunității unui parlamentar, Senatul, Camera Deputaților sau Președintele, iar legea vine și ne explică în ce condiții o poate fiecare. Deci, cred că la Curtea Constituțională, dacă îmi permiteți o apreciere, va citi exact acest articol și va reveni cu el, constatând că o eventuală sesizare este fără obiect”.

Marota politicianistă folosită intens de Traian Băsescu și hăbăucii care îl aplaudă este „blocarea justiției” de către Parlament la cererile procurorilor. Este un fals. Un mare fals spus cu tupeu, cu nesimțire, cu dispreț față de lege.

În primul rând, avem o procedură legală privind procesul penal. Când este vorba despre parlamentari sau membri ai guvernului ori magistrați (judecători sau procurori !) procedura legală cuprinde norme constituționale. Acțiunea fiecărei Camere a Parlamentului sau a Președintelui României la cererea unui organ de anchetă penală se circumscrie cadrului procesual penal și este legală indiferent de soluția dată. Ce este legal este și moral ! Fiind legală, soluția dată de Parlament nu poate fi considerată o ingerință în actul de justiție. Din contra, critica publică a reprezentantului altei puteri publice asupra unui soluții cu caracter juridic, dispusă de un organ al unei puteri publice competent potrivit legii, cum este acuzarea sau adoptarea unor măsuri asiguratorii în procesul penal, săvârșită cu respectarea expresă a legii este o ingerință în actul de justiție.

Traian Băsescu recunoaște astfel (indirect) că el are acțiuni de ingerință în actul de justiție prin criticile aduse Parlamentului pentru soluțiile alese de acesta la cererea organelor de anchetă penală.

El recunoaște direct că nu a sesizat CCR cu privire la un conflict juridic de natură constituțională cu privire la subiect pentru că nu ar fi avut șanse de succes. CCR i-ar fi arătat prevederile constituționale în vigoare iar el s-ar fi făcut de râs ca unul care nu știe să citească.

Restul declarației lui, pe subiect dar pe lângă lege, este nerelevant. S-a comportat ca un moderator de show de can-can.

Comportamentul lui Traian Băsescu este nu doar imoral, contrar normelor constituționale și legii, este dăunător pentru că îndeamnă populația la nerespectarea legii. Traian Băsescu este sperjur, încălcând prin ceea ce a făcut în materie jurământul depus ca Președinte al României - a jurat să respecte și să apere Constituția și legile țării ! Respectarea Constituției nu înseamnă doar cunoașterea ei ci și acceptarea dispozițiilor constituționale așa cum sunt ele precum și actele și faptele celorlalte puteri ale statului săvârșite în limitele prevederilor constituționale. Tocmai acest lucru Traian Băsescu nu vrea să respecte. Din nefericire, CCR a statuat din 2007 că astfel de acte de încălcare a prevederilor constituționale, începând cu încălcarea jurământului depus la investire, nu constituie „grave încălcări ale Constituției” astfel că Traian Băsescu are liber să nu o respecte.

Pentru societatea românească, Traian Băsescu este „stricăciunea” din interior care o macină, o denaturează, îi schimbă substanța morală, o face slabă în lupta pentru supraviețuire atât în propria evoluție internă cât și în relația cu statele vecine sau alte state, mai ales în situația în care România este membru al unei uniuni economice, militare și din ce în ce mai mult, politice, cum sunt UE și NATO.

MCV este creația lui Băsescu. MCV a fost folosit de Băsescu pentru a subjuga propria națiune. Problemele României în MCV sunt falsuri. Sunt falsuri pentru că „reclamațiile” oamenilor lui Băsescu la UE sunt neconstituționale, sunt nelegale. Este complet aiurea să fii criticat pentru că respecți legea. Este complet aiurea să premiezi niște funcționari pentru incompetență profesională. Pentru că acesta este adevărul. Procurorii care fac cereri la Camerele Parlamentului și nu obțin avizele sau aprobările necesare își arată neputința, lipsa de profesionalism dacă nu cumva este altceva la mijloc, mai grav, cum ar fi caracterul politic al cauzei penale la care lucrează.

Traian Băsescu este imoral, nedrept, sperjur, mincinos. O spune chiar el, cu inconștiență, în răspunsurile date jurnalistului.