Se afișează postările cu eticheta inițiative legislative. Afișați toate postările

vineri, 5 octombrie 2018
PNL la bilanț parlamentar în 2018 (de etapă)
Inițiative legislative
1. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor
Nr. proiect: BP666/2018; Cdep; PNL, USR, PMP, Neafiliați; Regulament C Dep
Pentru ca și opoziția să‐şi poată exprima punctul său de vedere cu privire la Preşedintele Camerei Deputaţilor şi pentru ca acest punct de vedere să se materializeze intr‐un act cu putere juridică infraconstituţională este necesară completarea conţinutului art.26 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în sensul că revocarea din funcţia de preşedinte să poată fi propusă şi de o treime din numărul total al deputaţilor, care reprezintă voinţa politică a unui număr semnificativ de membri ai Camerei Deputaţilor.
2. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
Nr. proiect: BP667/2018; Cdep și Senat; PNL; Juridic
Se propune introducerea controlului de constituţionalitate asupra motivelor care justifică urgenţa unei ordonanţe de urgenţă, din oficiu, de către Curtea Constituţională, după adoptarea acesteia de către
Guvern, până la momentul înregistrării la Camera competentă să o dezbată şi până la momentul publicării în Monitorul Oficial. Transmiterea către Camera parlamentară competentă să o dezbată şi
publicarea în Monitorul Oficial se realizează după efectuarea controlului de constituționalitate.
De asemenea, inițiativa conține reglementari privind conflictele juridice de natură constituțională între autorități publice.
3. Propunere legislativă privind înfiinţarea abatoarelor mobile având ca obiect activitatea de abatorizare a animalelor şi comercializarea cărnii
Nr. proiect: BP603/2018, B455/2018; Cdep și Senat; PNL, UDMR; Agricultură
4. Propunere legislativă pentru modificarea alin.(11) şi alin.(12) ale art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Nr. proiect: BP601/2018, B446/2018; Cdep; PNL; Muncă;
Posibilitatea ca locurile de muncă să fie menținute în condiții deosebite, prin reînoirea periodică, din 3 în 3 ani, a avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin HG, începând cu 1 ianuarie 2019
5. Propunere legislativă pentru modificarea alin.(1), lit.a) şi b) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii
Nr. proiect: BP627/2018; Cdep; PNL; Muncă
Majorarea cuantumului alocației cu 50% pentru copii cu vârste între 0‐2 ani, respectiv 300 lei și cu 80% pentru copii între 2‐18 ani, care vor beneficia de 150 lei.
6. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul drepturilor veteranilor de război, invalizilor si văduvelor de război
Nr. proiect: B499/2018; Senat; PNL; Muncă
Mărirea indemnizațiilor pentru invalizii de război, veteranii de război și văduvele de război și acordarea unui premiu financiar în cuantum de 5000 de lei pentru veteranii de război și văduvele de război, doar în acest an, ca fiind Anul Centenarului
7. Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 95/2002 privind circulația pe drumurile publice, Republicată
Nr. proiect: B474/2018; Senat; PNL; Transporturi
Modificarea unor prevederi ale Codului rutier în ceea ce priveşte posibilitatea pe care o pot avea şoferii ‐ de a li se anula 2 puncte de penalizare în urma vizionării unor materiale educative despre
urmările grave ale neatenţiei în trafic sau ale unui comportament neadecvat la volan. De asemenea s‐a propus suspendarea permisului pentru posesorul cu o vechime mai mică de 1 an de zile la cumularea a 12 puncte de penalizare, nu 15 ca în cazul celorlalţi şoferi.
MOȚIUNI PARLAMENTARE inițiate de PNL
A doua sesiune parlamentară din 2018:
Administrație și Interne - "Bastoanele PSD peste obrazul democrației românești"
Agricultură - "Dupa ciuma lui Caragea, Romania lovita de pesta lui Daea"
Finanțe - "Tripleta Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici sugrumă administraţia publică locală din România"
Economie - Dănuț Andrușcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetența falimentează România - respinsă de Biroul Permanent
Transporturi - România sub orânduirea PSD - rușinea Europei la infrastructura de transport
Prima sesiune parlamentară din 2018:
Moțiune de cenzură - "Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgență națională!"
Economie - "Daniel Andrușcă, piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România!"
Finanțe - "Harababura fiscală PSD-ALDE te lasă fără banii tăi de pensie!"
Educație - "PSD vinde locurile în Universități clientelei sale politice"
Sănătate - PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică
Fonduri europene - Absorbţia banilor comunitari - o catastrofă marca PSD-ALDE
Cultură - PSD calcă în picioare cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni - Centenarul Marii Uniri
Educație - Educați România, nu o pesedizați!
Muncă - Lia Olguța Vasilescu - Ministrul minciunii și al injustiției sociale
Pentru că niște foarte zgomotoși adversari ai PNL tot propagă informații false, m-am decis să pun această situație. Progresiștii de stânga (doar acolo se adună progresiștii sau așa zișii progresiști) din USR și conservatorii-progresiști (oximoron, evident!) din PSD sau social-liberalii din ALDE (un fel de terci ideologic) lansează tot felul de petarde propagandistice care duc oamenii în eroare.
Faptul că PNL a atacat toate domeniile administrației publice prin moțiuni simple evidențiază, fără drept de apel, că are atât oamenii competenți să cunoască și să conducă respectivele domenii în situația în care PNL ar accede la guvernare cât și o abordare ideologică coerentă cu privire la aceste teme. Programul politic al PNL, conservator-liberal, adică un liberalism raportat la realitatea socială din România (populația țării este fără doar și poate conservatoare, la fel ca populația tuturor țărilor, inclusiv din UE) are și elementele de bază al poziției partidului față de domeniile de administrare publică în situația în care va ajunge la guvernare. O guvernare liberală are evident o orientare către dezvoltarea țării pe baze sustenabile. Tocmai grija față de cetățean și familia lui face ca PNL să adopte și să susțină acele politici publice care nu pun în pericol situația cetățeanului și a familiei sale. Poate pricep și unii „contestatari” cu drag de „socialism radical”, cei care reclamă superioritatea intereselor generale ale comunității (?!) în dauna intereselor personale ale cetățenilor care formează comunitatea!
marți, 13 februarie 2018
Coaliția PSD-ALDE în acțiune: apărarea „drepturilor infractorilor” este scopul final al alianței
Agerpres. Raport de respingere care spune mult mai multe decât simpla știre.
PNL a susținut, documentat, cele două proiecte legislative.
Parlamentarii PSD și ALDE s-au opus cu vehemență. De ce? Pentru că normalitatea îi dezavantajează!
Cele două proiecte, care au fost depuse în 2017, au fost respinse anterior de Senat.
Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi prevede că "dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie, se organizează un al doilea tur de scrutin".
"La al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin este declarat primar candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate", mai prevede proiectul.
Cel de-al doilea proiect al PNL respins de deputaţii jurişti se referă la interzicerea persoanelor care au suferit condamnări penale definitive de a candida la alegerile parlamentare.
"Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la art. 37 din Constituţia Romaniei, republicată, pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive", prevede proiectul.
Cele două proiecte urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.
În plen, majoritatea absolută PSD-ALDE și parlamentarii care fac sluj la putere, indiferent ce hram poartă prin Parlament, vor sprijini scopul comun al coaliției nocive: pregătirea terenului pentru candidatura infractorului Liviu Dragnea la prezidențiale și, de ce nu, păstrarea intactă a potecii pentru candidaturile infractorilor la Parlament! De ce să nu își pună infractorii care își execută pedepsele penale în fotoliile parlamentare viitorul în siguranță? Au suficienți alegători dispuși să le dea voturile!

miercuri, 20 decembrie 2017
Kelemen Hunor apără legile justiției maltratate în Parlament
Agerpres. Kelemen: trebuie să vedem dacă aceste modificări aduc vreo atingere, de orice natură, independenței justiției
Ceva mă deranjează. Acel „trebuie să vedem”. Este un viitor. Când să vedem? După ce legile justiției, maltratate după cum arată situația, vor fi puse în aplicare. Altfel, în abstract, nu ai cum să vezi.
În concluzie, Kelemen Hunor care a susținut ideile PSD-ALDE de maltratare a legilor justiției ne îndeamnă „să vedem”, adică să așteptăm ca respectivele legi ale justiției să își producă efecte. Oamenii citesc dar este foarte posibil să nu înțeleagă ce se va întâmpla. Nu este vorba doar despre „independența justiției”, clamată de Kelemen Hunor, o noțiune complexă, este vorba despre structura instituțiilor justiției, este vorba despre carierele profesionale ale magistraților, este vorba despre probele și mijlocele de probă din procesele aflate pe rol astăzi, este vorba despre capacitatea instituțiilor statului de a proteja viața și proprietatea cetățenilor. Despre astea nu vorbește Kelemen Hunor, el aruncă cu vorbele știind că lumea care va citi declarația lui nu va merge cu mintea mai departe. Atât scrie, atât se citește, atât se înțelege. Pentru mai mult este nevoie de mai multă cunoaștere! Iar exemplu la mai mult îl avem pri protestele magistraților.
Ca din întâmplare, în timp ce sunt măcelărite legile justiției, Parlamentul dominat de PSD și ALDE votează într-o veselie inițiative legislative ale UDMR.
În comisia de învățământ a fost aprobat proiectul de înființare a liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș, după luni de scandal. Deputații opoziției (mai puțin USR) au atras atenția asupra faptului că locația aparține Colegiului Unirea din Târgu Mureș! Liberalii și cei de la mișcarea populară au părăsit Comisia mai puțin reprezentanta USR care susține inițiativa UDMR. Acest liceu teologic, desființat prin hotărâre judecătorească (!), a fost mărul discordiei între România și Ungaria, cu amenințări ale Ungariei și chiar cu un veto asupra aderării României la un important organism internațional. Acum inițiativa UDMR trece pentru că UDMR susține prin vot și prin viu grai măcelărirea legilor justiției. HotNews.
O altă „coincidență” este adoptarea inițiativei legislative a UDMR, în regim de urgență, prin care sunt desființate unele incompatibilități ale aleșilor nației.
Care activitatea va avea prioritate ?
Spune-mi cu cine te'nsoțești ca să spun cine ești! Pricepi Kelemen Hunor?!
Noi nu trebuie să ajungem ca Polonia, ca Ungaria unde extremismul a devenit „doctrină de stat”! Dictatura parlamentară din România trebuie să aibă un sfârșit. Iar partidele din opoziție trebuie să ai demnitatea și să asigure cetățenii că imediat ce ajung la putere vor pune în Parlament legile de corectare severă a acestei haiduceli legislative. Și ca să fie credibilă, să garanteze că o va face de comun acord cu CSM, nu cu indivizi bolnavi de putere aduși în ministere de alianța coruptă PSD-ALDE-UDMR.

„Plenul Camera Deputatilor a dat marti vot final pentru proiectul de lege al UDMR prin care se elimina o incompatibilitate din legislatie, asa incat parlamentarii, ministrii, prefectii si alesii locali sa poata avea calitatea de "comerciant persoana fizica". Sedinta Comisiei Juridice, condusa de deputatul PSD Eugen Nicolicea, care a dat raportul pe acest proiect, a avut dimineata devreme, la ora 08.30, inainte sa inceapa sedinta de plen in care a intrat imediat la dezbateri.” - HotNewsMotivând cu „activități didactice” și cerând desființarea incompatibilității, se permite orice activitate comercială pentru oricare ales dar, atenție, și pentru miniștrii în funcție !
Care activitatea va avea prioritate ?
Spune-mi cu cine te'nsoțești ca să spun cine ești! Pricepi Kelemen Hunor?!
Noi nu trebuie să ajungem ca Polonia, ca Ungaria unde extremismul a devenit „doctrină de stat”! Dictatura parlamentară din România trebuie să aibă un sfârșit. Iar partidele din opoziție trebuie să ai demnitatea și să asigure cetățenii că imediat ce ajung la putere vor pune în Parlament legile de corectare severă a acestei haiduceli legislative. Și ca să fie credibilă, să garanteze că o va face de comun acord cu CSM, nu cu indivizi bolnavi de putere aduși în ministere de alianța coruptă PSD-ALDE-UDMR.
luni, 20 noiembrie 2017
Fără infractori la Președinție și alegeri în două tururi la primari
La Senat urmează să aibă loc ședințe foarte, foarte importante.
Comisia pentru apărare are o ședință extraordinară pentru dezbaterea Proiectului de lege pentru realizarea "Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol", aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)" (11,30).
Săptămâna trecută, senatorii PSD au boicotat ședința motivând, stupid, cu alte activități „mai importante”. Atât de multe „activități” care se băteau cap în cap încât a fost evident că au procedat la un șantaj. Au vrut să arate că ei sunt „alfa și omega” în Parlament și fără ei țara este blocată. Asta după ce DNA l-a inculpat pe infractorul Liviu Dragnea pentru fraudarea fondurilor europene cu TelDrum. Să vedem dacă vor boicota și astăzi avizarea sistemul antirachetă atât de necesar protecției României.
Vor fi în plenul Senatului două inițiative legislative ale PNL foarte importante.
Plenul Senatului are înscrisă azi pe ordinea de zi, la sesiunea de vot final, iniţiativa legislativă depusă de senatoarea PNL Alina Gorghiu, potrivit căreia persoanele condamnate definitiv să nu poată candida la funcţia de preşedinte al României.
S-a inflamat lumea pentru respingerea proiectului la comisiile unde PSD și ALDE au majoritatea. Acum sunt în plen. Dacă și aici va fi respinsă inițiativa legislativă, înseamnă că PSD și ALDE nu au nici o legătură cu democrația.
Iniţiativa PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi se află astăzi pe ordinea de zi a plenului Senatului, urmând ca proiectul să fie adoptat tacit dacă nu se dă un vot final până la finalul şedinţei.
Perverșii de la ALDE au afirmat că ei sunt pentru alegerea primarilor în două tururi. Cei din PNL care au fost contra la început, au fost lămuriți că ori susțin inițiativele PNL ori pleacă la cei cu care PNL duce lupta politică. Altă cale nu este.
Cele două inițiative legislative sunt deosebit de importante. Rămâne să se revină la inițiativa prin care aleșii locali nu pot fi persoane condamnate penal. Infractorii care ocupă fotoliile de parlamentari au fost majoritari la respingerea acestei inițiative.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)