vineri, 5 octombrie 2018

PNL la bilanț parlamentar în 2018 (de etapă)


Inițiative legislative

1. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor

Nr. proiect:  BP666/2018; Cdep;  PNL, USR, PMP, Neafiliați; Regulament C Dep

Pentru ca și opoziția să‐şi poată exprima punctul său de vedere cu privire la Preşedintele Camerei Deputaţilor şi pentru ca acest punct de vedere să se materializeze intr‐un act cu putere juridică infraconstituţională este necesară completarea conţinutului art.26 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în sensul că revocarea din funcţia de preşedinte să poată fi propusă şi de o treime din numărul total al deputaţilor, care reprezintă voinţa politică a unui număr semnificativ de membri ai Camerei Deputaţilor.

2.  Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Nr. proiect: BP667/2018; Cdep și Senat; PNL; Juridic

Se propune introducerea controlului de constituţionalitate asupra motivelor care justifică urgenţa unei ordonanţe de urgenţă, din oficiu, de către Curtea Constituţională, după adoptarea acesteia de către
Guvern, până la momentul înregistrării la Camera competentă să o dezbată şi până la momentul publicării în Monitorul Oficial. Transmiterea către Camera parlamentară competentă să o dezbată şi
publicarea în Monitorul Oficial se realizează după efectuarea controlului de constituționalitate.
De asemenea, inițiativa conține reglementari privind conflictele juridice de natură constituțională între autorități publice.

3.  Propunere legislativă privind înfiinţarea abatoarelor mobile având ca obiect activitatea de abatorizare a animalelor şi comercializarea cărnii

Nr. proiect:  BP603/2018, B455/2018; Cdep și Senat; PNL, UDMR; Agricultură

4. Propunere legislativă pentru modificarea alin.(11) şi alin.(12) ale art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Nr. proiect: BP601/2018, B446/2018; Cdep; PNL; Muncă;

Posibilitatea ca locurile de muncă să fie menținute în condiții deosebite, prin reînoirea periodică, din 3 în 3 ani, a avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin HG, începând cu 1 ianuarie 2019

5.  Propunere legislativă pentru modificarea alin.(1), lit.a) şi b) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii

Nr. proiect:  BP627/2018; Cdep; PNL; Muncă

Majorarea cuantumului alocației cu 50% pentru copii cu vârste între 0‐2 ani, respectiv 300 lei și cu 80% pentru copii între 2‐18 ani, care vor beneficia de 150 lei.

6.  Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul drepturilor veteranilor de război, invalizilor si văduvelor de război

Nr. proiect:  B499/2018; Senat; PNL; Muncă

Mărirea indemnizațiilor pentru invalizii de război, veteranii de război și văduvele de război și acordarea unui premiu financiar în cuantum de 5000 de lei pentru veteranii de război și văduvele de război, doar în acest an, ca fiind Anul Centenarului

7.  Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 95/2002 privind circulația pe drumurile publice, Republicată

Nr. proiect: B474/2018; Senat; PNL; Transporturi

Modificarea unor prevederi ale Codului rutier în ceea ce priveşte posibilitatea pe care o pot avea şoferii ‐ de a li se anula 2 puncte de penalizare în urma vizionării unor materiale educative despre
urmările grave ale neatenţiei în trafic sau ale unui comportament neadecvat la volan. De asemenea s‐a propus suspendarea permisului pentru posesorul cu o vechime mai mică de 1 an de zile la cumularea a 12 puncte de penalizare, nu 15 ca în cazul celorlalţi şoferi.

MOȚIUNI PARLAMENTARE inițiate de PNL

A doua sesiune parlamentară din 2018:

Administrație și Interne - "Bastoanele PSD peste obrazul democrației românești"
Agricultură - "Dupa ciuma lui Caragea, Romania lovita de pesta lui Daea"
Finanțe - "Tripleta Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici sugrumă administraţia publică locală din România"
Economie - Dănuț Andrușcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetența falimentează România - respinsă de Biroul Permanent
Transporturi - România sub orânduirea PSD - rușinea Europei la infrastructura de transport

Prima sesiune parlamentară din 2018:

Moțiune de cenzură - "Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgență națională!"
Economie - "Daniel Andrușcă, piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România!"
Finanțe - "Harababura fiscală PSD-ALDE te lasă fără banii tăi de pensie!"
Educație - "PSD vinde locurile în Universități clientelei sale politice"
Sănătate - PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică
Fonduri europene - Absorbţia banilor comunitari - o catastrofă marca PSD-ALDE
Cultură - PSD calcă în picioare cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni - Centenarul Marii Uniri
Educație - Educați România, nu o pesedizați!
Muncă - Lia Olguța Vasilescu -  Ministrul minciunii și al injustiției sociale

Pentru că niște foarte zgomotoși adversari ai PNL tot propagă informații false, m-am decis să pun această situație. Progresiștii de stânga (doar acolo se adună progresiștii sau așa zișii progresiști) din USR și conservatorii-progresiști (oximoron, evident!) din PSD sau social-liberalii din ALDE (un fel de terci ideologic) lansează tot felul de petarde propagandistice care duc oamenii în eroare.

Faptul că PNL a atacat toate domeniile administrației publice prin moțiuni simple evidențiază, fără drept de apel, că are atât oamenii competenți să cunoască și să conducă respectivele domenii în situația în care PNL ar accede la guvernare cât și o abordare ideologică coerentă cu privire la aceste teme. Programul politic al PNL, conservator-liberal, adică un liberalism raportat la realitatea socială din România (populația țării este fără doar și poate conservatoare, la fel ca populația tuturor țărilor, inclusiv din UE) are și elementele de bază al poziției partidului față de domeniile de administrare publică în situația în care va ajunge la guvernare. O guvernare liberală are evident o orientare către dezvoltarea țării pe baze sustenabile. Tocmai grija față de cetățean și familia lui face ca PNL să adopte și să susțină acele politici publice care nu pun în pericol situația cetățeanului și a familiei sale. Poate pricep și unii „contestatari” cu drag de „socialism radical”, cei care reclamă superioritatea intereselor generale ale comunității (?!) în dauna intereselor personale ale cetățenilor care formează comunitatea!

Niciun comentariu: