joi, 4 octombrie 2018

Tovarășul de la finanțe

Minciuna la PSD are rang „de lege”. Iar Eugen Teodorovici nu are de gând să iasă din rând. Cine minte mai cu spor are viitor! În PSD, desigur. Iar Teodorovici visează să devină prim-ministru. Nici mai mult și nici mai puțin. Deocamdată. Că mâine, cine știe ce mai vrea să fie!

Criticat, pe bună dreptate, pentru toate tâmpeniile puse în aplicare, nu doar el ci și companionii lui din PSD și ALDE unde sprijinul UDMR a devenit esențial, Teodorovici iese în față ca râia și debitează ... minciuni.

Nu în altă parte, ci exact acolo unde minciuna este la loc de cinste, ca obiectiv redacțional. Antena 3 este aici! Antena 3 îți garantează că te prostește cu cele mai gogonate minciuni rostite de liderii PSD și ALDE, ba chiar și de unii și alții care pot spune o minciună „de calitate”.
Agerpres - Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, afirmă că a propus să se renunţe la imunitate în cazul declaraţiilor politice, astfel încât parlamentarul să răspundă pentru afirmaţiile pe care le face de la tribuna Parlamentului.
"Am avut azi o moţiune simplă în Parlament, pe care colegii mei de la PNL au iniţiat-o şi au depus-o şi chiar şi colegul meu de coaliţie Varujan Vosganian spune că premergător acestor moţiuni ar fi bine să ne întâlnim cu toţii, cei care semnează moţiunea, cei care sunt la guvernare, cei care sunt în Parlament pe anumite zone să poată să stabilească cifrele corecte, pentru că în Parlament eu spun cifrele, cifrele mele sunt oficiale, pentru că nu îmi permit să spun nimic decât ceea ce e oficial, dar vin alte declaraţii politice care spun alte cifre. Lumea ce să mai înţeleagă? Am propus chiar să renunţăm la imunitate parlamentară în cazul declaraţiilor politice, ca fiecare parlamentar, când declară lucruri neadevărate de la tribuna Parlamentului, să şi răspundă. Sunt convins că nu o să fie acceptat acest lucru, dar poate din respect faţă de români să renunţăm la imunitate parlamentară, ca să fii responsabil de ceea ce declari în faţa poporului. Dacă eu spun o cifră, tu vii cu altceva, vii cu fel de fel de date false. Pensionarul aude că nu mai sunt bani de pensii, omul de afaceri spune uitaţi ce creşte TVA sau altă măsură. Ce să creadă oamenii când se uită la Parlamentul României?", a declarat Teodorovici miercuri seara, la Antena3.
 Are de ce să fie îngrijorat Eugen Teodorovici! Ținta lui este senatorul PNL Florin Cîțu care „știe carte”, știe să vadă dincolo de „cifrele” aruncate în piață de reprezentanții PSD și ALDE. Iar analizele și concluziile lui Cîțu se confirmă. Vine mereu timpul în care declarațiile își găsesc confirmarea deși, prin uriașul aparat de propagandă al PSD se încearcă înșelarea cetățenilor cu privire la măsurile luate. Chiar și celebrele măriri de salarii și pensii se dovedesc a fi o minciună. Pentru că nu au în spate o economie care să le susțină, Guvernul PSD Dăncilă se împrumută constant cu dobânzi mari pentru plata acestora. Cei care vor plăti, s-au născut de curând sau se nasc în aceste zile.

Senatorul Florin Cîțu are reacții. La comentariul de mai sus al lui Eugen Teodorovici (îi putem spune liniștiți „mincinosul de la finanțe”), Cîțu a postat pe Facebook.
Tovarasul de la finante, un ipocrit!
Asa zisul ministru este suparat pe decalaratiile colegilor din Parlament. Il deranjeaza subsemnanutul. Mai ales analizele mele care sunt confirmate de realitatea economica si datele oficiale.
De cateva luni ameninta cu schimbarea legii in asa fel incat parlamentarii sa raspunda penal pentru declaratii. Cand face aceste propuneri, singur fara adversar in emisiunile televiziunilor prietene, se prezinta ca un om integru si responsabil.
Sa fim seriosi. Un ipocrit.
Si am sa va demonstrez acest lucru foarte simplu.
In decembrie 2017 prin art 19 al OUG 90, functionarul fara un minut lucrat in sectorul privat, se pune la adapost de la resposabilitatile functiei de ministru al finantelor asa cum sunt ele prezentate in legea 69/2010 (legea responsabilitatii fiscale). Concret. Asa zisul ministru al finantelor nu este responsabil daca informatiile din buget si strategia fiscala sunt incorecte, daca nu se respecta principiul responsabiiltiatii fiscale sau daca nu sunt respectate tintele din buget si strategia fiscala. Acest brav luptator pentru dreptate si responsabilitate isi da singur legi care ii permit sa nu raspunda cu functia sau penal pentru ca este incompetent si minicinos.
Si mai simplu. Tovarasul vrea functia dar nu vrea si responsabilitatiile care vin cu aceasta functie. Dar ar vrea ca toti cei care il critica si ii arata cat este de incompetent sa plateasca penal pentru declaratiile lor. Un ipocrit.
Si totusi vreau sa-i mai dau o sansa sa arate ca nu este ipocrit si iresponsabil. In aceste zile intra la dezbatere si vot in Senat proiectul meu de lege (L536/2018) care abroga art 19 din OUG 90/2017. Tovarsul de la finante trebuie sa voteze acest proiect de lege si sa le spuan si PSD-istilor sa voteze(in guvern s-a opus acestui proiect de lege). Asata daca nu are nimic de ascun si nu este doar o trompeta ca restul tromptelor PSD-iste.
Ai curaj, tovarase?
#2020RomaniaFaraPSD #romaniitrebuiesastie
P.S. Nu, nu eu am scris motiunea de la Camera Deputatilor. Nu am avut nicio legatura. Daca o scriam eu, simteai.
Pentru a nu lăsa doar această reacție a lui Cîțu în acest articol, am mai luat două postări ale lui cu „dovezile” aferente.


Consumul scade rapid!
Datele "oficiale" arata fara dubiu o dinamica a consumului in scadere (culoare gri in grafic - dinamica anuala procente).
DAR avem o problema grava. Pentru a avea acest rezultat, chiar asa modest, INS a SCHIMBAT la inceputul acestui an datele pentru fiecare luna din 2017.
In prima luna din 2018 INS a "recalculat" si a schimbat datele doar pentru 2017. Atat. Nu s-a atins de 2016.
De ce ar fi facut INS asa ceva? Uitati-va la cum ar fi aratat dinamica consumului in 2018 (rosu in grafic) daca erau pastrate datele initiale.
Ar fi aratat PRABUSIREA consumului.
Si acum partea cea mai importanta. Veniturile la buget sunt cu mult sub asteptari. Ca si cum economia ar avea o dinamica mult mai slaba decat cea "oficiala".
Cum ar fi aratat contributia consumului la cresterea economica daca se pastrau datele initiale? NEGATIVA.
Ramane sa aflam de la INS ce a schimbat in "algoritm" de a influentat DOAR pozitiv aceste date. Sper ca nu a fost variabila "politica".
#2020RomaniaFaraPSD
P.S. Bineinteles ca aceasta schimbare care face datele pentru 2018 mai bune le face mai proaste pe cele pentru 2017.
Hai și la inflație!


Guvernarea PSD = Guvernarea inflatie!
Implementarea programului PSD sustinut de PSD + ALDE +UDMR a dus la cresterea tuturor preturilor din economie (consum si productie)
Norocul nostru este ca au implementat doar o mica parte din prostia de program. 
#2020RomaniaFaraPSD
Rămâne o singură concluzie. Guvernarea PSD-ALDE-UDMR ne costă. Amarnic de scump! Pentru că au dus distrugerea în fundamentul economiei. Pentru că au colportat știrile economice prostind un electorat needucat sau insuficient educat.

Este evident că după o astfel de guvernare catastrofală, construită și aplicată având la bază minciuna și fantezia unora care se doresc mari „vizionari” în domeniul economic, țara va avea nevoie de timp pentru a se reface și fiecare dintre noi va plăti, la propriu, incompetența și impostura celor care au fost sprijiniți direct, prin vot, dar și indirect prin absența nejustificată de la votul din decembrie 2016, să pună mâna pe putere. Vedem cine sunt decidenții și avem reacții critice. Să nu uităm că un Dragnea, un Tăriceanu, o Dăncilă sau un Teodorovici iau decizii împotriva noastră, a tuturor, pentru că unii dintre noi, foarte vocali astăzi, au considerat în 2016 că nu au cu cine să voteze! Ei bine, absența de la vot la parlamentare sau locale, la prezidențiale îți poate aduce în fruntea țării un Dragnea, o Dăncilă, un Șerban Nicolae sau un Pleșoianu. Ba chiar și pe Carmen Dan sau Rovana Plumb!

Niciun comentariu: