Raportul privind activitatea managerială de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit şi va analiza Raportul privind activitatea managerială de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunerea de revocare din funcţie a domnului Augustin Lazăr.
Preşedintele Klaus Iohannis apreciază activitatea Procurorului General şi consideră că cererea ministrului Justiţiei este complet neadecvată şi de natură să genereze neîncredere în sistem şi îngrijorare în rândul partenerilor noştri europeni. Modul în care ministrul a prezentat public raportul este unul tendenţios şi denotă intenţia acestuia de a subordona politic procurorii.
Se încearcă, din nou, acreditarea ideii că procurorii sunt duşmanii societăţii. Or, în reprezentarea intereselor generale ale societăţii şi în apărarea ordinii de drept, procurorii au un rol esenţial, consacrat expres prin Legea fundamentală. Fac un apel la magistraţi să nu îşi piardă încrederea în capacitatea societăţii româneşti de a rezista acestui nou asalt asupra statului de drept.
Demersul ministrului Justiţiei de revocare a Procurorului General întăreşte convingerea Preşedintelui României că domnul Tudorel Toader trebuie să plece de urgenţă din fruntea ministerului pe care îl conduce. Statul român are obligaţia de a proteja ordinea de drept, libertăţile şi drepturile cetăţenilor săi, iar acest lucru nu poate fi înfăptuit fără un Minister Public independent şi eficient.
Departamentul Comunicare Publică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu