Comunicat de presă al PNL privind solicitările adresate BEC în cazul desfășurării referendumului de revizuire a Constituției din 6-7 octombrie
Partidul Național Liberal a solicitat Biroului Electoral Central emiterea unor decizii și instrucțiuni cu privire la procesul de votare necesare asigurării corectitudinii desfășurării referendumului din 6 – 7 octombrie.
Având în vedere faptul că referendumul pentru revizuirea Constituției se desfășoară pe parcursul a două zile, iar în cazul acestui scrutin Guvernul nu a implementat „Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal” necesar prevenirii votului multiplu, Partidul Național Liberal a analizat elementele existente în procesul de votare care pot constitui instrumente de prevenire a unor eventuale fraude.
În acest sens, PNL a solicitat ca procesul verbal încheiat în seara zilei de sâmbătă, 6 octombrie, care trebuie să cuprindă inclusiv numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne în prima zi a referendumului, să fie unul tipizat/standard obligatoriu a fi încheiat în forma prestabilită, cu menționarea numărului persoanelor care au participat la vot pe liste permanente separat de numărul persoanelor care au participat la vot pe liste suplimentare. În acest moment, tipizatul menționat nu este înscris în anexele ghidului electoral.
Totodată, PNL a solicitat interpretarea normei care prevede verificarea „integrității” materialelor electorale, înaintea începerii procesului de votare în dimineața zilei de duminică, 7 octombrie, în sensul verificării listelor electorale și confruntării acestora cu procesul verbal încheiat în seara zilei de 6 octombrie.
În același timp, PNL cere ca prevederea referitoare la posibilitatea votării pe liste suplimentare să fie interpretată strict în sensul Legii 3/2000, articolul 21, respectiv aceea potrivit căreia președintele biroului electoral al secției de votare este cel care înscrie în listele suplimentare, pe baza actului de identitate, alegătorii care votează în altă localitate decât cea de domiciliu. Astfel, solicităm BEC emiterea unei instrucțiuni care să interzică altor membri ai secției de votare de a gestiona listele suplimentare.
În plus, în virtutea respectării principiului constituțional privind organizarea de alegeri libere și corecte și ținând cont de precedente în materia scrutinelor cu circumscripție națională (în cazul cărora este posibilă votarea la orice secție pentru cei care nu se află în localitatea de domiciliu), solicităm Biroului Electoral Central instituirea obligativității completării declarației pe propria răspundere, în cazul alegătorilor care votează pe listele suplimentare, în care să se menționeze că nu și-au mai exercitat votul la o altă secție de votare.
Menționăm faptul că toți reprezentanții PNL în secțiile de votare au sarcina de a solicita în seara zilei de 6 octombrie copia procesului verbal încheiat după sigilarea secțiilor de votare, în seara zilei de 7 octombrie copia procesului verbal de numărare a voturilor, precum și copia listelor electorale permanente și suplimentare pentru a certifica corectitudinea desfășurării scrutinului.
Partidul Național Liberal militează pentru desfășurarea unui proces de votare care să reflecte în mod corect voința cetățenilor, pentru respectarea opțiunilor exprimate în cadrul referendumului organizat în 6 – 7 octombrie și împotriva oricăror acțiuni care ar putea duce la denaturarea acestui scrutin.
Departamentul de Comunicare al PNL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu