sâmbătă, 13 octombrie 2018

Sondajul IMAS din septembrie 2018

Adevărul prezintă un sondaj IMAS comandat de USR și obținut de publicație. Concluzii pot fi mai multe. Fiecare le trage și sper ca toată lumea să fie mulțumită. Inclusiv cei din PSD (nu toți, normal!).

Se vede, până și de pe Lună declinul accelerat al PSD. Se va vedea mai bine pe celălalt grafic, unde este prezentată situația pe luni, din 2017 și până în prezent. Deja, cu luna septembrie 2018, declinul PSD a depășit 20%! Imens! Iar cauza este la PSD, nu în altă parte. Membrii PSD care se încăpățânează să țină în frunte pe infractorul Liviu Dragnea și gașca de „slugi” obiediente.

PNL urcă. Trendul este în urcare. Azi place mai mult, mâine place mai puțin dar este în urcare. Ca părere personală, stilul de acțiune al PNL de când la conducere este Ludovic Orban are o mare contribuție. PNL se mișcă și este transparent. Lumea vede ce se face în PNL, cum se acționează însă cel mai important este faptul că acțiunile PNL încep să aibă finalitate! Gargara cu pioneze nu mai ține. Lumea vrea rezultate, vrea partide puternice, vrea competențe. PNL arată că are competențe, are principii, are acțiuni și are rezultate. Extraordinar de important este aportul primarilor și al aleșilor locali! Cred că au o contribuție determinantă la procentele PNL. Nu îi neglijez pe aleșii din Parlament, dar ei sunt mai puțin determinanți în politica locală a PNL. Își fac treaba mai mult decât onorabil în Parlament și asta este bine.

Să ne uităm și la celălalt tabel.


Se observă foarte clar declinul PSD.

Se observă și trendul PNL. Când urcă la 30% și peste, când coboară la 27% și chiar 26%. Este o zonă de care va trebui să treacă. A mai trecut de „bariera” de 30% așa că știe drumul. Nu ar trebui să ia prea mult în serios ideile lansate de jurnaliștii „prieteni” care văd în PNL „lupte îndârjite” între grupurile liberale. În timp ce PNL crește, sau este pe un trend de creștere, „prietenii” din presă și unii adversari politici (mai toți ceilalți!) anunță cu aplomb prăbușirea partidului. Este o dorință a lor, trebuie înțeleasă chiar dacă este atacată „la baionetă” de către liberali. Nu poți sta tot timpul la dispoziția „poporului” care vrea să îți tragă palme sau șuturi undeva. Există alt popor care apreciază PNL și îl susține. Deh, fiecare cu poporul lui.

Este bine că apare acest sondaj pentru că se explică, astfel, comportamentul deosebit de dur al USR față de PNL. Mai ieri, Cristian Ghinea, vice-președinte la USR, fost ministru al lui Cioloș, acuza PNL că este „o ciumă”, chiar dacă nu roșie! După indicația asta prețioasă, susținătorii USR (postacii) au început atacurile la adresa PNL. Liderii, membrii, acțiunile, principiile etc. Nu iartă băieții și fetele din USR nimic. Când ne uităm la tabelele de mai sus înțelegem de ce. USR nu iese din zona lui 10%. Nici „aliatul” MRÎ nu face mare lucru. Tot în jurul lui 10% se zbate și el.

Pe undeva este normal. Partea activă (politic) a societății se află în celelalte partide. Cu 5 mil de cetățeni în străinătate, potențiali cetățeni activi politic, în țară au rămas în jur de 6 mil de cătățeni activi politic. O parte dintre aceștia sunt la PSD și susțin PSD, altă parte sunt la PNL și susțin PNL iar o altă parte sunt la UDMR și susțin UDMR sau altă formațiune politică maghiară. Dacă s-ar lua în calcul prezența la vot de la ultimele alegeri parlamentare, PSD, PNL și UDMR ar aduna aproape 60% dintre cetățenii activi politic, restul fiind împărțit la celelalte formațiuni politice. Cumva, USR și MRÎ au acces, deocamdată, la aproape 20% dintre cetățenii activi politic din țară! Ar trebui să fie mulțumiți! Să nu se constate că au prea mult suport!

Cât despre partea ideologiei să fim atenți la ce se petrece în jurul nostru. USR nu și-a definit ideologia. Nu o are. Dan Barna a promis că va lucra pentru a face din USR un partid de centru dreapta. Vorba aia, vrabia mălai visează. USR este mai aproape de PSD sau de social-democrație decât de zona de centru, nu mai spun de dreapta politică.

Dacian Cioloș a simțit că locul de centru-stânga nu este foarte aglomerat, ALDE al lui Tăriceanu fiind cam singura formațiune din zonă. Zona aceasta de „liberalism social” este mai liberă și are aderenți. Aici Cioloș s-a instalat și aici va activa cu partidul care așteaptă să fie recunoscut de Tribunalul București.

O informație utilă vine dinspre Franța. LREM, partidul lui Emmanuel Macron a anunțat că și-a găsit aliați pentru alegerile europarlamentare. Concomitent, Guy Verhofstadt, liderul ALDE din Parlamentul European a anunțat că va face cu Emmanuel Macron o „nouă Europă”. Pentru că în ALDE din PE sunt mai multe partide, inclusiv ALDE din România al lui Tăriceanu, ajung să cred că aici, în România, partidul lui Dacian Cioloș va avea ca aliat ALDE al lui Tăriceanu. Oricum, se știe, că a fost deja comunicat, există 8 lideri europeni care au semnat alianța „Macron”. Printre ei sunt social-democrații italieni cu Mateo Renzi, creștin-democrații catalani cu Albert Rivera, Dacian Cioloș etc. Nu am văzut numele lui Tăriceanu dar nu este exclus să fie sau să adere mai târziu.

Pentru că USR și MRÎ, Barna și Cioloș au început să poarte tricouri la fel inscripționate, adaug la „inițiativa Macron” și USR. Astfel, vom avea în România un centru destul de „omogen”: ALDE al lui Tăriceanu, USR al lui Barna și MRÎ al lui Cioloș. Deocamdată. Evident, nu poate fi vorba despre o alianță a unora dintre ei cu PNL care, pe plan european, nu este în echipa lui Macron!

USR este disperat pentru că se apropie alegerile și îi este teamă. O mare teamă! Nu am văzut care este intenția de prezentare la vot a cetățenilor, dar dacă se votează după cum arată graficele de mai sus, USR nu ia mare lucru. Maxim un 2 europarlamentari. La fel și MRÎ. Împreună cu ALDE, la situația din septembrie 2018 a sondajului IMAS, au 31% din intențiile de vot. Ar fi partea „macronistă” din România în Parlamentul European. Dacă și numai dacă Tăriceanu alege să îl urmeze pe Guy Verhofstadt și alte partide din ALDE european în alianța Macron.

Concluzia este simplă. USR dă în PNL în speranța că mai ciugulește niște liberali iar PNL trebuie să îi arate, ferm, că a greșit adresa.

Nu sunt de acord cu ideile lui Macron! Nu sunt de acord cu Uniunea Europeană cu două viteze și cu state lider care dispun iar alte sate se supun. Să fie clar.

Niciun comentariu: