Declarațiile de presă susținute de președintele PNL, Ludovic Orban, a vicepreședinților Florin Cîțu, Lucian Bode, a deputatului Ioan Cupșa și a europarlamentarului Siegfried Mureșan, la finalul Biroului Executiv al PNL – 29 oct. 2018
Bună ziua,
În Biroul executiv am discutat despre așa-zisa remaniere guvernamentală care se discută astăzi, mâine și poimâine și se va mai discuta despre ea. Din punctul nostru de vedere această remaniere guvernamentală nu este altceva decât un mod prin care Liviu Dragnea dă șpaga pentru baronii care i-au salvat scaunul de președinte, oferindu-le niște poziții de miniștrii, și îi pedepsește pe baronii care s-au răsculat împotriva lui.
Din punctul de vedere al Partidului Național Liberal, remanierea trebuie să înceapă cu premierul, cu Viorica Dăncilă, care este cea mai nepotrivită persoană să conducă un Guvern. De asemenea, considerăm că doamna Dăncilă, care zice că face evaluarea miniștrilor, nu are capacitatea să se autoevalueze pe ea, dar apoi să evalueze alți miniștrii.
Ca atare, considerăm că această remaniere nu va aduce nimic bun în guvernarea României, că în continuare România nu are Guvern, că nu există altceva decât slugi ale baronilor PSD care răspund la comenzile lui Liviu Dragnea, și care nu guvernează pentru români și nu fac altceva decât să transpună directivele date de Liviu Dragnea.
Alături de mine sunt colegii mei, dl. vicepreședinte Florin Cîțu, dl. deputat Cupșa - președintele Comisiei juridice, dl. Lucian Bode - vicepreședinte al partidului și dl Siegfried Mureșan – europarlamentar, care fiecare vor comunica din deciziile Biroului executiv poziții publice ale partidului.
Florin Cîțu
Astăzi în Biroul executiv am prezentat concluziile raportului situației economiei așa cum arată astăzi. Pe scurt, am arătat că ce am avertizat noi în 2017, când s-a votat primul buget al Partidului Social Democrat, din păcate, s-a adeverit.
Am spus atunci că implementarea acestui program de guvernare va duce la inflație mare, va duce la dobânzi mari și inevitabil la criza economică. Inflația și dobânzile mari nu mai sunt un secret pentru nimeni. Știm foarte bine că puterea de cumpărare a fost tăiată atât în 2017, cât și în 2018. Oamenii au avut efectiv salariile tăiate de această inflație. A venit după aceea presiunea dobânzilor care a mai tăiat din venitul disponibil, banii din buzunarele oamenilor, și acum deja toate estimările arată că economia în acest an va avea o rată de creștere sub 4%, mai aproape de 3,5%, ceea ce înseamnă că deja se pierde jumătate din creșterea economică, asta în contextul în care bugetul pentru 2018 a fost construit cu o creștere economică de 6%.
În același context, în BEX, s-a luat decizia de a prezenta un buget alternativ pentru 2019, bugetul Partidului Național Liberal, și aici am să vă dau câteva repere pentru modul în care va fi construit acest buget și câteva efecte.
În primul rând bugetul va avea un deficit bugetar pentru 2019 mai mic, în contextul în care vom aplica Legea salarizării unitare, deci nu se va umbla acolo, dar nu vom crește accizele pentru combustibil sau nu vom indexa cu rata inflației. În același timp, bugetul pe care îl vom prezenta va avea două efecte importante în economie. Va aduce la reducerea inflației pentru sfârșitul anului 2019, dar și la reducerea dobânzilor. Mai multe detalii în următoarele două săptămâni despre buget. Mulțumesc.
Lucian Bode
Bună ziua,
România riscă să fie paralizată în zilele următoare. Incompetența Guvernului în a gestiona serviciul de transport public la serviciul rutier de transport persoane va paraliza România în zilele următoare. Am decis în Biroul executiv să solicităm majorității parlamentare să accepte aducerea de urgență pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, a proiectului de Lege care modifică Legea 92/2007, privind serviciul de transport persoane local și județean. Noi, prin acest proiect, practic, transpunem o directivă europeană, directiva 1370/2007, prin care serviciul de transport persoane local și județean se mută ca și decizie la nivelul Consiliului Județean, la nivelul Primăriei, la nivelul ADI-urilor. Dăm această responsabilitate aleșilor locali, mutăm această decizie la nivel local și dăm toate pârghiile pentru a stabili tot ceea ce este necesar în a organiza serviciul de transport persoane local și județean.
Mai mult, prin adoptarea acestor modificări devenim eligibili. UAT-urile, ADI-urile Consiliilor Județene devin eligibile în a atrage cele peste 1,5 miliarde de euro, bani europeni alocați prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru achiziția de autobuze noi.
A doua solicitare pe care o facem, către Guvern de această dată, este legată de ordinul 980/2011. Ordin prin care sunt stabilite normele de aplicare a Ordonanței 27/2011, privind transportul interjudețean. Prin acest ordin, noi, solicităm Guvernului și ministrului Transporturilor să introducă un proces de liberalizare, prin stabilirea condițiilor de acces la piață a operatorilor.
Partidul Național Liberal pune în centrul acestor politici călătorul, cetățeanul. Așadar solicită ministrului Transportului, Guvernului, să vină de urgență cu acest ordin pentru ca operatorii să aibă timp să e pregătească să își obțină licențele, să îndeplinească condițiile conform acestui ordin. Dacă nu se vor întâmpla aceste două chestiuni, în zilele următoare, așa cum se prefigurează și cum anunță deja operatorii, România va fi paralizată. Vă mulțumesc.
Siegfried Mureșan
Bună ziua,
Am discutat astăzi în cadrul ședinței Biroului executiv despre măsurile pe care Partidul Național Liberal le-a întreprins pentru obținerea de fonduri europene pentru despăgubirea fermierilor afectați de pesta porcină africană. Săptămâna trecută, plenul Parlamentarului, a adoptat proiectul de buget pentru bugetul Uniunii Europene pe anul următor și Parlamentul European a aprobat alocarea a 50 de milioane de euro, fonduri europene pentru combaterea pestei porcine africane. Acești bani s-au obținut ca urmare a depunerii de către mine, în numele Partidului Național Liberal, la finalul lunii august, a unui amendament prin care am cerut alocare a 100 de milioane de euro, fonduri europene, pentru afectarea fermierilor afectați de pesta porcină africană.
În timp ce Partidul Național Liberal a făcut demersuri pentru obținerea de bani pentru fermierii din România, Guvernul Dăncilă a votat în Consiliul Uniunii Europene reducerea fondurilor care pot fi folosite pentru fermieri cu 8,5 milioane de euro. În timp ce noi ceream bani pentru fermierii din România, ei votau tăieri de fonduri.
Vestea bună este că Partidul Național Liberal s-a impus. De ce ne-am impus? În primul rând pentru că suntem un partid credibil în Europa. Suntem parte a celui mai mare grup politic în Parlamentul European, a Partidului Popular European. Am reușit în doar o săptămână să obținem sprijinul grupului Partidului Popular European pentru fermierii din România și după aceea ne-am impus și în negocieri.
Suntem un partid credibil, suntem parte a principalei forțe politice europene și știm ce avem de făcut. Suntem partidul care poate obține ceva pentru români în Europa, în timp ce Partidul Social Democrat este izolat în propria familie politică și nici nu știu ce au de făcut pentru a face ceva pentru români în Europa, nici în Consiliul Uniunii Europene și nici europarlamentarii PSD în Parlamentul European, nu au făcut nicio singură cerere de ajutorare a fermierilor afectați de pestă porcină, dimpotrivă au votat tăieri.
Deci, o veste bună din Parlamentul European săptămâna trecută. Urmează acum negocierile finale dintre Parlamentul European și Consiliu, și vreau să spun foarte clar, cu subiect și predicat, în acele negocieri Guvernul Dăncilă are o singură soluție. Prim-ministrul Petre Daea și prim-ministrul Teodorovici trebuie să susțină poziția Parlamentului European, și anume să fie alocate fonduri europene pentru România, așa cum a cerut Partidul Național Liberal. Mulțumesc.
Ioan Cupșa
Știu că sunteți suprasaturați de atâtea știri legate de justiție. Știu că românii sunt sătui de aceste știri care ne umplu casele de mai bine de doi ani aproape, dar asta este. În măsura în care Partidul Social Democrat și ALDE se preocupă mai puțin de economia românească și îi preocupă în mod special înstăpânirea pe justiție , veți avea în continuare, dragi telespectatori, știri despre justiție.
Partidul Național Liberal, în Biroul executiv de astăzi, a decis să continue procedura de revocare a mandatului dnului Victor Ciorbea , cel care este în prezent Avocatul Poporului. Sunt suficiente motive pe care o să le așezăm în pagină, astfel încât până la urmă să ajungem să îl revocăm pe acest domn care s-a dovedit în cursul vremurilor a nu fi un avocat al poporului. O fi el avocat, dar nu știu al cui.
De asemenea, astăzi, am decis să ne adresăm Birourilor permanente reunite cu niște cereri privitoare la legile Justiției și, în egală măsură, la cele două ordonanțe 90 și 92, care tind să devină de asemenea ordonanțe celebre. Cerem Biroului permanent reunit al Camerelor, în primul rând să sesizeze Comisia de la Veneția, este un atribut al Parlamentului să sesizeze Comisia de la Veneția, pentru a cere printr-un raport final o poziție concretă exprimată cu privire la cele două ordonanțe 90 și 92, adică ordonanța de operaționalizare a secției de investigație a infracțiunilor săvârșite în justiție și respectiv ordonanța 92 , acea mare minciună de asemenea neconstituțională pusă în operă de către ministrul Tudorel Toader, cel care ne spunea că anticipează și se va raporta la unul dintre rapoartele preliminare ale Comisiei de la Veneția, și că va fi mulțumită de această OUG 92, care se referă la modificarea legilor Justiției.
De asemenea, Partidul Național Liberal va înregistra astăzi două inițiative legislative care vor pune în operă raportul final al Comisiei de la Veneția, acel raport final care a fost dat acum 10 zile în legătură cu legile Justiției. Vom interveni de data aceasta minimal. Ne vom raporta exact la concluziile raportului final al Comisiei de la Veneția. Astfel, vom încerca să reintroducem libertatea de exprimare a magistraților care a fost cenzurată de către PSD și ALDE. De asemenea, vom propune modificarea felului în care se numesc și respectiv se revocă procurorii de rang înalt. Vom mai avea grijă să modificam atât articolele privitoare la recrutarea magistraților, precum și cele privitoare la pensionare, pentru că există marele pericol ca justiția din România să fie paralizată tocmai de numărul mic de magistrați, care e posibil de la anul se vor așeza în bănci, se vor așeza în instanțe de judecată sau în Parchete. După cum bine știți, a crescut perioada de pregătire în Institutul Naționale al Magistraturii de la doi la patru ani, ceea ce înseamnă încă doi ani de pauză până când absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii vor deveni magistrați, pe de altă parte, este acea propunere tembelă a pensionării anticipate a magistraților.
De asemenea, pe răspunderea magistraților vom interveni în ceea ce privește clarificarea că magistrații, mai precis judecătorii, nu vor răspunde în condițiile în care va fi pur și simplu invalidată soluția pe care o da o instanță superioară și nu vor răspunde decât dacă va exista acea eroare judiciară care va fi făcută în condițiile unei erori grave sau ale unei intenții crase.
Cam asta este ceea ce ne propunem. De asemenea, în ceea ce privește organizarea judiciară ne propunem și susținem acest lucru, să desființăm nou înființata secție de investigație a infracțiunilor din justiție. O secție care a fost criticată de absolut toată lumea. Doar cei de la putere o susțin în continuare și doar dânșii știu de ce. În egală măsură în legătură cu această organizare judiciară trebuie să intervenim și este obligatoriu să o facem astfel încât procurorii ierarhic superiori, să nu mai poată interveni în soluții pe motive de netemeinicie. Ce se întâmplă? După cum ați remarcat și este un fir roșu în tot demersul pe care îl fac cei de la PSD-ALDE, doresc să se înstăpânească pe justiție scoțându-i din sistem pe toți procurorii de rang înalt, numindu-și proprii procurori în rang înalt, numindu-și procurorii care vor fi șefi de secție mai apoi, procurori care vor putea cenzura până la capăt orice cauză pe care o vor avea în lucru procurorii care vor fi în funcție de execuție. Deci e un fir roșu pe care îl puteți vedea, e de la un capăt la altul. Pe netemeinicie, toată lumea spune, nu poate interveni, pentru că ține de imparțialitate și chiar de independența procurorului, această garanție că poate doar pe de nelegalitate să se invalideze o soluție dată de către un procuror și nicidecum pe motive de netemeinicie, deci pe considerente de apreciere a realităților de fapt. Mulțumesc.
Ludovic Orban
Am luat decizia în Biroul executiv de a adresa Birourilor permanente ale celor două Camere, pentru a transpune în decizia Birourilor permanente solicitarea formulată de Florin Iordache, președintele Comisiei speciale, care a elaborat Codul penal și Codul de procedură penală, respectiv vom cere ca în Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului să se decidă o solicitare oficială către Comisia de la Veneția pentru acordarea de asistență din partea experților de la Comisia de la Veneția, în procesul de elaborare a formei finale a modificărilor la Codul penal și la Codul de procedură penală.
(Având în vedere că celelalte partide din opoziție vă cer să depuneți urgent moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE (...)
O să îl invit pe dl Băsescu să îmi spună ce parlamentari din majoritatea guvernamentală consideră domnia sa că votează moțiunea de cenzură. Dacă sunt suficienți vom înainta moțiunea.
Moțiunea de cenzură este un demers extrem de serios, un demers care trebuie să aibă la bază negocieri purtate pe toate palierele, negocieri serioase ca să obținem garanția minimă că există parlamentari din majoritatea guvernamentală care votează o astfel de moțiune de cenzură. Reamintesc că pentru trecerea moțiunii de cenzură este necesar votul a 67 de parlamentari în plus, față de parlamentarii opoziției actuale.
Ca atare, vom depune moțiune de cenzură după ce vom constata că există cele mai mari șanse să obținem voturi din partea unor parlamentari din majoritatea guvernamentală.
(Perioada 14-21 noiembrie în care le-ați cerut colegilor dv. de partid să nu părăsească Bucureștiul, are legătură cu această moțiune de cenzură?)
Aș răspunde în glumă. S-a plâns dl. Tăriceanu ca s-a consumat bugetul de deplasări externe la Senat, și am zis să facem economie la bugetul de deplasări externe.
Am sistat deplasările externe pe perioada respectivă. Este o săptămână în care este importat ca toți parlamentarii Partidului Național Liberal să fie prezenți în țară. Este importantă prezența lor în țară în cazul în care vor apărea proceduri care să reclame necesitatea ca parlamentarii PNL să fie toți prezenți.
(Cu alte cuvinte luați în calcul să depuneți moțiune în acea perioadă)
Când vom lua decizia să depunem moțiune de cenzură după negocierile pe care le purtăm cu toate grupurile parlamentare, cu toți parlamentarii individuali din majoritatea guvernamentală, vom anunța momentul depunerii moțiunii de cenzură.
(Care este stadiul acestor negocieri?)
De multe ori in anumite evenimente pot să genereze o creștere a numărului de parlamentari din majoritate care ar putea să voteze, și urmărim evenimentele astfel încât să creștem numărul parlamentarilor din arcul guvernamental care vor să voteze moțiunea de cenzură.
(Nu s-au produs deja aceste evenimente?)
Dacă nu am luat decizia de a depune o moțiune de cenzură, înseamnă că în momentul de față nu suntem convinși 100% că există șansa ca această moțiune de cenzură să treacă.
(Există semnale că cei din ALDE ar putea să susțină o astfel de măsură?)
Sunt destule semnale în acest sens, dar știți foarte bine că ne vom confrunta cu același boicot pe care l-au folosit cei din majoritatea guvernamentală, adică o să încerce să nu le permită parlamentarilor să vină la vot.
Trebuie să avem garanția că dacă este cineva hotărât să voteze , va încalcă acest consemn care va fi dat de fricoșii de la PSD și ALDE, care nu mai au încredere în proprii parlamentari.
(Cu cei din ALDE ați discutat până acum?)
Purtăm discuții cu toate grupurile parlamentare și cu foarte mulți parlamentari individuali.
Un comentariu:
Hey! I simply wish to give a huge thumbs up for the nice information you could have here on this post. I can be coming again to your blog for more soon. slots for real money
Trimiteți un comentariu