Agerpres dă știrea (am văzut-o și la alte publicații).
Negociatorul-şef pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier, a propus prelungirea cu un an a perioadei de tranziţie care va urma ieşirii Regatului Unit din blocul comunitar, în vederea deblocării negocierilor cu Londra, aflate în impas, au indicat miercuri doi diplomaţi europeni, citaţi de AFP.Problema nerezolvată și care are puține șanse de soluționare în curând este cea a frontierei dintre Republica Irlanda și Irlanda de Nord. Obiectivul evitării unei frontiere terestre reale, cu puncte de trecere a frontierei, cu controlul persoanelor la trecerea frontierei, controlul vamal al bunurilor și mărfurilor, controlul sanitar-veterinar și controlul fitosanitar etc. și, deosebit de important, menținerea Acordului de la Belfast (Acordul din Vinerea Mare) care a adus pacea în Irlanda de Nord și în care sunt părți Republica Irlanda și UE. Republica Irlanda și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu au ajuns la un punct de vedere comun.
Publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung ține aproape de evenimente și arată că un document intern al Uniunii Europene a prevăzut prelungirea perioadei de tranziție a Brexit-ului. Aici. Dar, aceeași publicație germană informează că premierul Theresa May a refuzat propunerea. Aici.
The Independent ne oferă scriptul ședinței din Parlamentul Britanic și precizările lui May la cererile lui Corbyn.
Știri Brexit - live: Theresa May insistă că planul său de ieșire din UE nu este mort înainte de a zbura la Bruxelles pentru o întâlnire crucialăExpress pomenește de oferta lui Barnier dar și de refuzul lui Theresa May de a lua în calcul o prelungire a negocierilor și a perioadei de tranziție. Aici.
Se pare că atenționarea lui Donald Tusk adresată șefilor de stat și de guvern înainte de întrunirea Consiliului European că cea mai plauzibilă variantă este un Brexit fără acord de ieșire a Marii Britanii din UE are substanță. Theresa May nu renunță la planul său respins de Consiliul European la Salzburg, în urmă cu două luni.
În fața parlamentarilor britanici, Theresa May a promis că nu va exista „o graniță tare” între Irlanda de Nord și Republica Irlanda.
Informațiile oferite de presa britanică și de oficialii britanici și cele oferite de presa europeană și oficialii UE nu se prea pupă. Va reuși Marea Britanie, încă odată, să impună propria politică sau va avea surpriza să constate că are în față o Uniune Europeană care acționează unitar. A se observa promovarea de către „o anume parte a presei” britanice a declarației lui Trump că abia așteaptă finalizarea Brexit pentru a începe negocierile comerciale cu Regatul Unit. SUA vor export iar Marea Britanie nu va mai fi legată de standardele europene cu privire la produsele importate așa că nu este exclus ca briții să aibă parte de „puii clorurați” din America!
Sunt tare curios ce va fi. Își va putea respecta angajamentele asumate astăzi în Parlament Theresa May?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu