Juriștii polonezi sunt mai fermi ca cei români în apărarea statului de drept

Agerpres. Juriștii polonezi denunță "politizarea" justiției de către conservatorii din PiS

Congresul juriștilor polonezi - apărarea statului de drept

Mă văd obligat să tratez acest eveniment dând unele explicații, făcând unele comparații pentru a ajunge la niște concluzii care nu ne sunt favorabile. Poate părea ciudat, dar ce se petrece în Polonia sub conducerea partidului conservator Dreptate și Justiție (PiS), are influență și la noi. De unde ne așteptăm mai puțin !

Polonia este pe „lista neagră” a Uniunii Europene pentru derapaje severe de la democrație, pentru încălcarea principiilor politice care stau la baza înființării, organizării și funcționării democrațiilor din statele membre și a Uniunii Europene în ansamblul ei. Are alături Ungaria care îi calcă pe urme. Alt stat problemă.

În România, ideile conservatorilor PiS sunt promovate, intens, de către Călin Anton Popescu Tăriceanu și formațiunea pe care o conduce, ALDE. Fără a-l împiedica pe Tăriceanu dar și fără a-i face pe voie, PSD cochetează cu măsurile pe care guvernul polonez, iar la noi Tăriceanu, le are în vedere pentru distrugerea sistemului democratic în România. După „modelul” polonez !

În esență, în Polonia sunt promovate acțiuni în urma cărora echilibrul puterilor în stat va fi desființat. PiS dorește să subordoneze Justiția poloneză Parlamentului. Exact ca la noi ! Acțiuni contrare constituției poloneze iar la noi contrare constituției care la art. 1 alin. (4) se prevede că statul „se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale”. Constituția poloneză are aceleași prevederi, prevederi comune tuturor statelor membre ale Uniunii Europene și tuturor statelor democratice de pe glob.

PiS a început acțiunea imediat ce a ajuns la putere. A atacat Curtea Constituțională. De la acel moment, Uniunea Europeană și statele membre au devenit foarte, foarte atente. Noua putere poloneză a modificat numirile la Curtea lor Constituțională, a modificat atribuțiile Curții și au dat un rol Parlamentului pe care îl domină asupra deciziilor Curții Constituționale. Au decis să modifice Constituția în funcție de voința puterii politice a PiS. Dacă este ceva neconstituțional și deranjează PiS în procesul de atingere a obiectivelor politice, nici o problemă, actul normativ neconstituțional va deveni constituțional pentru că așa vrea puterea politică.

Acum văd alte obiecții ale juriștilor polonezi. Guvernul polonez vrea să facă o reformă a Justiției. După ce au umblat la Curtea Constituțională, umblă la Consiliul judiciar național (un fel de CSM de la noi), membrii acestuia urmând a fi numiți de Parlament. Adică, de puterea politică ! Evident că scopul este ca deciziile Consiliului judiciar național polonez, care are „putere” asupra instituțiilor care formează puterea judecătorească, să fie favorabile acțiunilor politice ale partidului la putere, adică, PiS. Au nevoie de așa ceva urgent pentru că realizarea obiectivelor politice prin intermediul actualului Parlament vor fi mai greu de înlocuit în viitorul Parlament în care, este posibil, PiS nu va mai avea majoritatea.

Refuzul guvernului condus de premierul Beata Szydlo de a publica un verdict al Tribunalului Constituțional pentru a ieși din criză a scufundat țara într-o gravă criză politică.

Juriștii polonezi adunați în Congres, profesioniști judecători, avocați, consilieri juridici (avocații statului, pentru cine nu știe), consideră că măsurile luate de guvernul polonez încalcă grav separația puterilor în stat, au ca scop subordonarea puterii judecătorești executivului și legislativului.

Fenomenul se petrece și la noi. Parlamentarii puterii PSD-ALDE lucrează de zor la subordonarea puterii judecătorești. În mod special se caută o subordonare către Parlament. Inculpatul Tăriceanu alături de infractorul Dragnea clamează permanent superioritatea Parlamentului față de executiv și puterea judecătorească. Au în mână instrumentul „inițiativa legislativă”. Pe care puterea judecătorească nu îl are. Vocalii Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Florin Iordache alături de alți și alți „juriști” parlamentari anunță periodic că ei fac legile iar puterea judecătorească este obligată să le aplice.

La noi se merge chiar mai departe. La inițiativa celor de la ALDE, în special la cererea inculpatului Tăriceanu, fabrică acte normative prin care Președintele României să fie scos din procedura numirii magistraților aceasta urmând să treacă la Parlament, direct și indirect. Ei bine, existența competențelor Președintelui României în numirea magistraților este singura formă corectă pentru asigurarea independenței puterii judecătorești față de celelalte puteri. Este și o parte a substanței prevederii constituționale potrivit căreia Președintele României „veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice”. Medierea între puterile statului - legislativă, executivă și judecătorească - are rolul de a le atrage atenția atunci când una dintre ele o ia pe arătură și încearcă să se substituie altei puteri a statului.

Mai grav, Parlamentul României și-a arogat atribuții executive și „judecătorești”, extinzând rolul și funcțiile comisiilor parlamentare. Și mai grav, au instituit prin regulamentul propriu obligația prezentării în fața comisiilor speciale de anchetă (cercetare administrativ-judecătorească !) a magistraților (oful lor fiind procurorii, în special cei ai DNA !) ! Inadmisibil ! Chiar împotriva concluziilor unei decizii a Curții Constituționale care statuează că magistrații nu se pot subordona Parlamentului, ei făcând parte din puterea judecătorească.

Să revin la polonezi.

Pentru judecătorul de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) Marek Safjan, "societatea poloneză a putut vedea astăzi (sâmbătă) prin acest congres că judecătorii polonezi sunt gata să apere statul de drept, o condiție pentru respectarea drepturilor omului".

Trag concluzia că noi am ajuns, datorită unor acțiuni ale actualei puteri politice dominată de PSD și ALDE, la care s-a raliat UDMR și PMP-ul lui Traian Băsescu, aproape de „buza prăpastiei”. Sunt 4 formațiuni politice în Parlament care luptă, pe față, împotriva puterii judecătorești. Sunt 4 formațiuni politice în Parlament care vor să încalece puterea judecătorească, atacând procurorii care formează Ministerul Public. Nu trebuie să ne mire prea mult. Când în Parlament au intrat persoane care au fost condamnate pentru infracțiuni de corupție, pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, au intrat persoane aflate în diferite faze ale procesului penal nu trebuie să ne mai mire ce se întâmplă. Când Parlamentul adoptă acte normative care permit condamnaților penal să ocupe funcții și demnități publice trebuie să ne punem serios întrebarea : în ce țară trăim ?

Uniunea Europeană a cerut Poloniei să revină asupra acestor decizii, amenințând cu declanșarea unei proceduri de "apărare a statului de drept".

Dacă UE va duce la îndeplinire avertismentul, Polonia ca fi prima țară din Uniunea împotriva căreia Comisia Europeană va angaja această procedură inedită.

Noi avem norocul, ca să spun așa, că suntem în procedura MCV pe sistemul judiciar. Ridicarea MCV va permite României accesul la spațiul Schengen dar și la alte facilități ale apartenenței la Uniunea Europeană. Suntem pe cale să blocăm, din cauza acțiunilor iresponsabile ale puterii PSD-ALDE finalizarea MCV. Indiferent cât ne dorim acest lucru. Pentru că acțiunile politicienilor noștri încep să semene din ce în ce mai mult cu acțiunile împotriva statului de drept ale conservatorilor (mai de grabă extremiști) polonezi.

Norocul nostru, acest lucru trebuie spus, este că îl avem pe Klaus Iohannis ca Președinte al României și că membrii Curții Constituționale sunt relativ independenți ! Norocul nostru este faptul că Justiția este încă liberă. Acțiunile parlamentarilor puterii împotriva statului de drept, împotriva Justiției, împotriva Președintelui României sunt abia la început. Nu am ajuns la stadiul nebuniei politice din Polonia.

Dezinformarea jurnalistică de proporții apocaliptice. Dezincriminarea conflictului de interese ! Vai !

Era să o iau razna la aflarea știrii „comerciale”. Ea este o știre, însă nu dezincriminează ci clarifică ceva ce știința dreptului tot spune de mii de ani: legea dispune doar pentru viitor. Legea nu este retroactivă decât în cazul legii penale mai favorabile. Art. 15 alin. (2) din Constituție.

Pentru că suntem aici, Constituția dispune la art. 16 alin. (2), „Egalitatea în drepturi”, că „nimeni nu este mai presus de lege” ! Poate își amintesc și cei foarte încrâncenați astăzi de acest principiu. Mai ales cei care au promovat o tâmpenie mai mare ca ei.

La art. 23 alin. (12), „Libertatea individuală”, se dispune că „nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii” ! Iar aici am o mică problemă cu cei de la ANI care, în plin avânt al promovării „integrității”, au sărit calul și au început să combine merele cu perele pentru a arăta poporului că lucrează. În temeiul unei legi noi, cu caracter imperativ au început să producă acuzații pentru fapte vechi. Bine, nu au ajuns la perioada domniei lui Ștefan ce Mare sau Vasile Lupu, dar nici nu mai aveau mult.

Să vedem despre ce este vorba.

Niște parlamentari au avut o inițiativă legislativă prin care au adus o interpretare a prevederilor art. 38 din Legea privind Statutul deputaților și senatorilor. La alin. (6) din Lege, se prevedea la anul 2006 că : „(6) Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputatilor si senatorilor se face prin incheierea unui contract de munca pe durata determinata sau a unui contract civil. In cazul angajarii pe baza unui contract de munca pe durata determinata, incadrarea salariatilor se face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputatilor sau al Senatului, dupa caz, la propunerea deputatilor sau a senatorilor in cauza, iar in cazul contractului civil, acesta se incheie intre deputatii sau senatorii in cauza si persoana fizica.”

După câte se observă, nu există nici o interdicție privind angajarea membrilor de familie. Dar absolut nici una.

În anul 2013, Legea privind Statutul deputaților și senatorilor suferă modificări substanțiale, astfel că după alin. (6) au fost introduse alte trei alineate care distinge cine pot fi angajații cabinetelor parlamentare:

„(6/1) La angajarea personalului birourilor parlamentare se va respecta nomenclatorul funcţiilor prevăzut în hotărârea pentru aprobarea normelor privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputaţi şi senatori pentru birourile parlamentare.

(6/2) Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi la respectivul birou parlamentar.

(6/3) Angajaţii cu contract de muncă sau convenţie civilă ai unui birou parlamentar pot fi reangajaţi în biroul parlamentar al aceluiaşi deputat sau senator şi în noul mandat, în cazul realegerii acestuia.”

ANI a sărit de fund în sus. În motivarea inițiativei legislative, parlamentarii au dat exemplele necesare din care a reieșit că cei de la ANI au întocmit dosar de incompatibilitate acelor deputați și senatori care au avut membri ai familiei angajați ca cabinetul parlamentar înainte de data de 21 august 2013, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 219/2013 care modifică și completează Legea 96/2006. Ceea ce este inadmisibil ! Nu ar strica ca cei interesați, cei care au devenit parte ai acestui conflict creat pe baza unui abuz, să ceară unui procuror competent să se uite ca abuzul comis și să îi dea de capăt cu respectarea strică a legii.

Cum a motivat ANI opoziția la această inițiativă legislativă ? Prostește !

Ei contraatacă cu Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei , art. 70 și 71 care prevăd:

„CAP. 2
Conflictul de interese

SECTIUNEA 1
Definitie si principii

ART. 70
Prin conflict de interese se intelege situatia in care persoana ce exercita o demnitate publica sau o functie publica are un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care ii revin potrivit Constitutiei si altor acte normative.

ART. 71
Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese in exercitarea demnitatilor publice si functiilor publice sunt: impartialitatea, integritatea, transparenta deciziei si suprematia interesului public.”

Lipsa de claritate a susținerii ANI este evidentă. De aceea s-a trecut la modificarea și completarea Statutului deputaților și senatorilor în 2013. Sintagma din definiția conflictului de interese „care ar putea influența” este destul de ciudată, introduce o prezumție de vinovăție care, este neacceptată de către Constituția României. Ca să vezi problemă !

Mai este o problemă. Mare. Nu toți cei care ajung parlamentari au cunoștințe de drept ! Înființarea birourilor de parlamentari în teritoriu și angajarea personalului se face, cumva, sub supravegherea secretarului general al Camerei din care face parte parlamentarul. Contractele de muncă se încheie de Secretariatul Camerei parlamentare, doar contractul civil se încheie de parlamentar. Având în vedere faptul că la  Secretariatul Camerei există, probabil, juriști care s-au documentat cu legislația aplicabilă în materie, inclusiv cu prevederi din legile care privesc și alte domenii de activitate, Secretariatul avea obligația de serviciu (cred, nu dau cu parul !) să îi atragă atenția parlamentarului asupra prevederilor legale incidente.

Sintagma „care ar putea influența” nu este suficient de puternică pentru a introduce o interdicție cu privire la o persoană apropiată parlamentarului. Nu este exclus ca persoana angajată la cabinetul parlamentarului în cauză să fie o persoană cu integritate, imparțială, dedicată interesului public, transparentă în acțiunea publică. În condițiile legii transparenței și a conflictului de interese din 2003 și a Statutului parlamentarilor din 2006, eu unul nu văd conflictul de interese clar delimitat. Condiția „care ar putea influența” cere o acțiune care poate fi identificată ulterior ca fiind lipsită de obiectivitate față de atribuțiile parlamentarului. Ca atare, suntem obligați să constatăm post factum o acțiune care poate fi interpretată ca un conflict de interese după ce efectele ei dovedesc că există un interes personal în afara celui public pentru care ființează cabinetul parlamentarului.

Nici referirea la prevederile art. 301 din Codul penal, privind abuzul în serviciu, nu este lămuritoare pentru ce vrea ANI.

„(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

A se observa că aici vorbim despre o acțiune făcută cu încălcarea altei legi în vigoare. Codul penal sancționează încălcarea altor legi pe lângă sancționarea directă a unor fapte considerate ca având un pericol social (omorul, furtul etc.). În articolul de mai sus, Codul penal trimite direct la atribuțiile de serviciu ale „funcționarului public”, nu la altceva. Dacă în acele atribuții nu există o anume interdicție, acea lipsă nu poate fi imputată funcționarului. Ar însemna că magistrații, procurori și judecători, ar adăuga la lege ceea ce le este absolut interzis.

Cu aceste două motivări, ANI s-a făcut de tot rahatul. Mai mult, dacă ne uităm la succesiunea în timp a legilor aduse în discuție, vedem că legea la care se referă ANI cu atâta ardoare este din 2003. Legea care privește biroul parlamentarului și personalul care îl deservește, este din 2006. Logica juridică ne spune că legiuitorul, adică Parlamentul României, a considerat că prevederile art. 38 alin (6) din Statutul deputaților și senatorilor, în forma în care l-au construit, nu încalcă prevederile legii anterioare privind incompatibilitatea și conflictul de interese. Până în 2013, când acest articol a fost modificat și au fost introduse interdicțiile, parlamentarii care și-au angajat membrii de familie au respectat, pur și simplu legea.

Mie mi se pare ciudat să emit o lege prin care să explic cum se aplică dreptul ! Pe de altă parte, trebuie să constat că în instituțiile statului sunt multe persoane cu putere de decizie care nu au ce căuta acolo. Cei de la ANI care au întocmit astfel de dosare, cu motivări care au adăugat la lege, cu motivări care au interpretat retroactiv legile, cu motivări care pur și simplu au încălcat legea ar trebui trimiși la plimbare. Pot face gogomănii în privat. Câte doresc. La stat însă nu. O reformă asupra instituțiilor publice se cere cu insistență. Nu mai putem să plătim tot felul de habarniști.

Unii au interpretat aiurea decizia CCR. Urechiști !

Decizia CCR de ieri a născut, evident, păreri pro și contra. În regulă. Nu este nimic anormal. Anormală este interpretarea dată de unii juriști. Nu am nici o treabă cu ceilalți. Unii oameni nu au noțiuni elementare de drept pentru că nu i-a preocupat știința dreptului. Juriștilor însă, nu le pot „ierta” derapajele. Eu aștept mereu să văd păreri ale juriștilor vizavi de o temă sau alta. Mă bucură când un avocat, procuror sau judecător, consilier juridic, notar sau executor judecătoresc, mediator își exprimă opinia cu privire la un text de lege pentru că doar așa pot afla, de exemplu, ce influență are textul legii asupra unui domeniu de activitate, asupra unei acțiuni, asupra vieții celorlalți oameni. Doar așa afli dacă o lege este bine gândită sau este superficială, urmărind un interes restrâns, la un grup de persoane ca să nu spun chiar o persoană !

Decizia CCR nu este încă motivată. Nota transmisă publicului de către CCR are rolul de a informa. În motivare însă, vom vedea ce și cum, pentru că motivarea unei decizii a CCR urmărește modelul motivării judecătorești la pronunțarea unei sentințe.

„Cu unanimitate de voturi, 

Decide: Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca dispozitiile art. 246 alin. (1) din Codul penal din 1969 si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care prin sintagma "indeplineste in mod defectuos" din cuprinsul acestora se intelege "indeplineste prin incalcarea legii".

Respinge exceptia de neconstitutionalitate, ca neintemeiata, si constata ca dispozitiile art. 13 din Legea nr.78/2000 sunt constitutionale in raport de criticile formulate.

Definitiva si obligatorie.”

O primă precizare, admiterea excepției de neconstituționalitate are trimitere directă la formularea acuzării în dosarul penal. A se observa că admiterea excepției nu se referă neconstituționalitatea legii ci la modul în care formularea „îndeplinește în mod fraudulos” este interpretată. De aceea CCR face precizarea că interpretarea formulării actuale din lege trebuie înțeleasă ca o îndeplinire a atribuțiilor „prin încălcarea legii”.

Art. 297
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. (http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-297)

Rog să se observe că câteva elemente din ipoteza normei:
- persoana care poate comite această infracțiune este una calificată: funcționar public;
- momentul producerii faptei penale este pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu,  indiferent de locul în care aceste atribuții sunt îndeplinite;
- cele două modalități de realizare ale obligației de serviciu care fac obiectul sancțiunii penale:
a) nu îndeplinește
b) îndeplinește în mod defectuos
- condiția imperativă ca acestea să cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Am mai explicat faptul că „îndeplinește în mod defectuos” se referă la o normă de lege încălcată, pentru că este vorba despre un act oficial, un act final al unei autorități publice prin care se recunoaște sau nu un drept al unei persoane fizice sau al unei persoane juridice, direct sau indirect. Condiția imperativă prevăzută în acest alineat este aceea de a produce „o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime”. Analiza textului de lege nu lasă loc dubiilor. Dreptul sau interesul legitim nu pot fi recunoscute dacă nu există într-o lege !

Am văzut cu surprindere cum unii avocați și-au dat drumul la gură și au spus tâmpenii. S-au băgat în alte reglementări, reglementări care sunt și ele prezente în Codul Penal sau în legi speciale cu caracter penal.

Să mergem mai departe pe Codul Penal:

La art. 298 avem o altă infracțiune care folosește sintagma „în mod defectuos”:

Art. 298
Neglijenţa în serviciu
Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-298)

Este evident pentru un jurist că la art. 297 suntem în fața unei infracțiuni săvârșite cu intenție iar la art. 298 suntem în fața aceleiași infracțiuni săvârșite din culpă.

Art. 16
Vinovăţia
(1) Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală.
(2) Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.
(3) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
(4) Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
(5) Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
(6) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.
(http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-16)

Venind și cu acest articol din Codul Penal, ajungem să distingem harababura în care se bălăcăresc copios unii jurnaliști și chiar unii juriști.

Poate mai citesc și politicienii Codul Penal, pentru a nu se mai mira atât atunci când CCR dă o decizie sau când procurorii sau o instanță de judecată au o poziție față de o situație dată. Cât privește avocații ... ei sunt ca în bancul ăla cu cel care taie un copac cu briceagul pentru că este plătit cu ora și nu la realizarea obiectivului.

În Codul Penal mai sunt reglementări cu privire la modul în care își îndeplinesc atribuțiile funcționarii publici. Multe dintre ipotezele discutate în presă sau pe rețelele de socializare au trimitere directă sau indirectă la acestea deși, ele nu fac obiectul deciziei CCR. Foaie verde lobodă, gura lumii slobodă.

Televiziunile, aceste structuri media, aproape fără excepție, încep să scoată în evidență orice altceva decât ce spune Nota CCR. Scot în evidență obligații care nu se produc. O duduie a unei televiziuni spunea cu subiect și predicat că în termen de 45 de zile Parlamentul este obligat să modifice Codul Penal la art. 297 alin (1) ! De parcă decizia CCR ar fi suspendat respectivul articol și nu ar fi recomandat o interpretare a unei sintagme ! Normal că cei care s-au uitat la „înțelepții” respectivei televiziuni au rămas cu impresia că CCR a declarat ca fiind neconstituțional acel articol din Codul Penal iar toate dosarele procurorilor sunt pe ducă. Astea sunt televiziunile noastre comerciale. Pline de habarniști și de doritori de notorietate, chiar proastă de este, dar să fie.