Abuzul în serviciu. Între declarațiile halucinante ale infractorului Dragnea și mincinosului Tăriceanu și realitate

Să începem cu începutul.

Constituția României spune, la art. 11, că România se angajează să respecte tratatele la care este parte:

Art. 11 – Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.

Avem un angajament ... constituțional, superior voinței Parlamentului atunci când o majoritate politică vrea să schimbe legile interne astfel încât să nu mai fie respectate angajamentele asumate prin tratate!

Avem și o clarificare: tratatele ratificate fac parte din dreptul intern. Ca atare, după cum se poate deduce cu ușurință, ce au făcut cei din PSD și ALDE, cu sprijinul altor parlamentari, prin maltratarea legilor penale și mai ales ce vor să facă în viitor, se va ajunge la un conflict de legi. Una va spune legea de ratificare a tratatului în cauză, alta va spune legea internă.

Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003 preia Convenția fără obiecții astfel că la art. 19 din Convenție avem definirea abuzului în serviciu, sub forma „abuzului de funcții” (http://www.pna.ro/legislatie.xhtml?id=2&sectiune=1):

ARTICOLUL 19
Abuzul de funcţii
Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate.

Avem o obligație de „a face”, de a adopta în legea penală prevederi care să sancționeze „abuzul de funcții”, în terminologia proprie României. În Noul Cod penal este infracțiunea de abuz în serviciu:

CAPITOLUL II
Infracţiuni de serviciu
Art. 297
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

În Codul penal avem doar infracțiunea de „abuz în serviciu”. Bine, o pot modifica ca să fie o modificare, în infracțiunea de „abuz în funcție”. Legătura cu „actul de corupție” este realizată prin Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, care la art. 13 indice 2 prevede: „In cazul infractiunilor de abuz in serviciu sau de uzurpare a functiei, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime”.

Se face mare caz de o Decizie a CCR. Decizia CCR nr. 405/2016 - excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. 1 din Codul penal şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Analizele CCR din această decizie duc la concluzia că infracțiunea de „abuz în serviciu” este discutabilă, deoarece există în Codul civil, în legea privind contenciosul administrativ dar și în alte legi speciale reglementări care au rolul de a repara paguba produsă, de a repune în drept pe cel vătămat fără însă a mai fi nevoie de o sancțiune penală pentru funcționarul public care a acționat cu intenție sau din culpă contra acestor interese.

Totuși, decizia CCR este aplicabilă așa cum este ea dată. Iar cum este ea dată, nu ajută grupul infracțional din jurul infractorului Dragnea.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

... constată că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare şi constată că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.

Clar. Dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Noul Cod penal privind abuzul în serviciu sunt constituționale dacă, faptele incriminate sunt de încălcare a legii!

Iar condamnarea infractorului Dragnea și a echipei de la Teleorman de ieri s-a bazat pe încălcarea unor prevederi legale și nu a oricăror prevederi (hotărâri de guvern, ordine de ministru, fișa postului etc.).

Practic, suntem în fața unei infracțiuni de abuz în serviciu ca act de corupție!

Aici aduc observația celor de la penitenciare. Din cei 73 de condamnați existenți în penitenciare pentru abuz în serviciu, nici unul nu are o condamnare pentru delapidarea banilor copiilor defavorizați! Infractorul Dragnea a instigat la o asemenea mizerabilă faptă!

Stop ! Comisia de la Veneția confirmă că unii ne-au mințit și vor să ne înșele în continuare

Trebuie, de la bun început, să apreciez efortul jurnalistului Liviu Avram, de la „Adevărul”, care a insistat în prezentarea corectă a fenomenului politic anti-Justiție sub „bagheta” lui Florin Iordache (PSD) și acum sub cea a lui Toader Tudorel (susținut de ALDE), cu privire la „redefinirea abuzului în serviciu”. Jurnalistul Liviu Avram a apelat pentru clarificări la Comisia de la Veneția, printr-o scrisoare. Comisia, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, Panos Kakaviatos, a confirmat primirea și a transmis răspunsul oficial al Comisiei cu privire la speță.

Preiau de la „Adevărul” și apoi face unele observații.

„Raportul privind relaţia dintre responsabilitatea politică şi penală a miniştrilor se referă, conform titulaturii sale, doar la situaţia miniştrilor. 

Acesta prevede: '... Comisia de la Veneţia consideră că prevederile penale naţionale privind „abuzul în serviciu”, „exces de autoritate” şi alte expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate cu un prag înalt, astfel încât acestea să poată fi invocate în cazuri unde fapta este de natură gravă, cum ar fi de exemplu infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparţialităţii administraţiei publice etc'. (paragraful 102).   

Aşadar, decisivă este natura faptei, iar pragul la care se referă nu este în niciun caz  unul financiar. 

Mai mult, acest prag se aplică desigur doar normelor cu caracter general din legea penală privind abuzul în serviciu, dar nu şi la alte infracţiuni precum corupţia, spălarea banilor sau abuz de încredere”.

Pragul „înalt” este deja definit în textul „infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparţialităţii administraţiei publice etc”. De aceea se vorbește și de „sensul restrâns și aplicate la un prag înalt”. 

Toate persoanele care dețin funcții publice pot săvârși, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, infracțiuni care prezintă „gravitate” în cazul proceselor democratice - de exemplu cu ocazia alegerilor, sau cu ocazia unor licitații etc. -, cum pot fi infracțiuni de „încălcare a drepturilor fundamentale” de exemplu neacordarea unui aviz sau unei autorizații la care cetățeanul petent are dreptul sau infracțiuni prin care instituția publică de care aparține este afectată, prin actul funcționarului, sub aspectul imparțialității. Într-un fel, Comisia de la Veneția a arătat care sunt ipotezele în care funcționează infracțiunea de „abuz în serviciu” sau „exces de autoritate” (parcă sună mai frumos a doua expresie!). Și da, „sensul restrâns” poate fi înțeles în sensul „existenței atributului” în conținutul unei legi. Dar, mergând la lege, ajungem și la „pragul înalt”, având în vedere că „abuzul în serviciu” trebuie interpretat doar în raport cu legea și nu cu actele normative secundare, cum ar fi hotărârile de guvern sau ordinele de ministru.

Ultimul paragraf al răspunsului Comisiei de la Veneția este, la rândul lui, foarte bine venit. Ar fi bine să îl înțelegem bine.

Pragul înalt trebuie limitat doar la infracțiunile de „abuz în serviciu” nu și la alte infracțiuni, pe care le și arată: „corupția”, „spălarea banilor” sau „abuzul de încredere”. De aici tragem concluzia că în cazul acelor infracțiuni sunt valabile toate prevederile actelor normative, de nivel înalt sau secundare. Mai mult, în situația în care există cumul de infracțiuni, „abuzul în serviciu” săvârșit pentru a favoriza un act de corupție va deveni circumstanță agravantă. Folosirea funcției publice pentru a comite acte de corupție poate fi interpretată, în unele spețe, ca o încălcare a drepturilor fundamentale.

Cei 600.000 de protestatari numărați la un moment dat și restul de milioane de cetățeni care au participat prin rotație la protestele din iarnă au avut dreptate. Iar PSD și „juriștii de doi bani bucata” ne-au mințit continuu. Foarte, foarte gravă este poziția Curții Constituționale a României care, sub conducerea înțeleaptă a PSD-istului Dorneanu, a emis decizii care sprijină „pretențiile infractorilor” și care, de fapt, după ce am luat la cunoștință de această informare, constatăm că sunt contrare recomandărilor Comisiei de la Veneția !

Treaba asta trebuie adusă la cunoștința tuturor. Articolul din „Adevărul” trebuie promovat.

Se politizează prea mult infracțiunea de abuz în serviciu (art. 297 Cp)

Devine deranjant să auzi doar de „crima” de a stabili un prag valoric pentru „paguba” produsă prin abuzul în serviciu al funcționarului public (a tuturor persoanelor care desfășoară activități asociate funcției publice, inclusiv magistrații). Se vorbește despre art. 297 Cod penal, despre Decizia CCR care se face vinovată de soluția ca legiuitorul să stabilească un prag, de OUG nr. 13/2017 de ce mai au oamenii prin cap după ce au citit sau au ascultat pe alții care se dau cunoscători în materie.

Să avem, cum se cuvine, articolul „buclucaș” în fața ochilor.

Art. 297 Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește „în mod fraudulos” - „cu încălcarea legii” și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu,  îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori crează pentru aceasta o situație de inferioritatepe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.

CCR a respins acțiunea fostei soții a lui Dragnea și dă și o explicație asupra deciziei, explicație care urmează a face parte din motivarea deciziei așteptate de ministrul justiției pentru a acționa în consecință.

„Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa unui prag valoric sau a intensității vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea a reiterat considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei și gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de 'abuz în serviciu' (...) Totodată, Curtea a reținut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu”

Ministrul Tudorel Toader a dat o explicație care, după mine, este suficientă. Pentru că față de privirea îngustă asupra doar a articolul de incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu, paguba și vătămarea unui drept sau unui  interes legitim al unei persoane (fie ea fizice sau juridice) au o modalitate de rezolvare în Legea Contenciosului Administrativ nr. 544/2004 ! O să ajungem și la ea pentru că termenii din art. 297 din Codul penal trebuie înțeleși în sensul dat lor de Legea nr. 544/2004.

„Așteptăm întâi decizia Curții, motivarea ei integrală (...), după care vom face dezbateri cu profesioniștii dreptului, cu societatea civilă, pentru a vedea care poate fi pragul acela rezonabil, de natură să pună de acord prevederile din Codul penal cu decizia Curții Constituționale. (...) Din ce rezultă citind comunicatul Curții, se va pune un prag, pentru că se vorbește de o obligație a legiuitorului primar sau delegat”

„Abuzul în serviciu are două urmări alternative, când fapta produce o pagubă, pe de o parte, sau când fapta produce o vătămare intereselor legale, pe de altă parte. În ipoteza examinată de Curte s-a avut în vedere producerea unei pagube. Vătămare este altceva, o urmare alternativă, nu are legătură cu decizia”

Am ajuns la final cu partea „să i se ia capul criminalului funcționar public (asimilat)”. Pentru că trebuie să mergem la originea cauzei penale, origine care este în actul administrativ. Potrivit legii în materie, soluționarea cauzei este la instanța de contencios administrativ, instanța penală având doar rolul de a da o pedeapsă funcționarului care nu a îndeplinit actul sau l-a comis cu încălcarea legii.

Pentru ca funcționarul în cauză să fie „bun de pedepsit”, trebuie să existe o constatare a vinovăției. Iar aici trebuie să mergem la Legea nr. 544/2004.

Art. 1.
(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Iar aici avem o problemă. Care ar fi trebuit să fie sesizată de toți comentatorii, avizați sau nu.

Persoana interesată se adresează unei autorități publice care are competența să emită un act administrativ prin care se recunoaște un drept pretins sau un interes legitim, drept sau interes care poate fi sau nu evaluabil în bani. Dacă este evaluabil în bani, persoana poate cere instanței de contencios administrativ repararea pagubei produse, instituția publică fiind obligată să o achite din sumele destinate acestui scop repartizate prin bugetul de stat.

Ca atare, persoana interesată nu știe care este funcționarul public care se face vinovat de abuzul în serviciu ! Cel care poate ști este doar conducătorul instituției publice care va cere o cercetare administrativă și va informa unitatea de parchet competentă potrivit art. 291 Cod de procedură penală ! Această obligație procedural penală este un sprijin acordat instituțiilor publice pentru evitarea producerii unor disfuncții grave în viitor și protejarea bugetului alocat activității acestor instituții pentru rolul pe care îl au.

Persoana păgubită va fi repusă în drepturi și/sau despăgubită prin procesul în contencios administrativ. Este bine să reținem această problemă. Pentru că sancțiunea penală care se cere pentru funcționarul public, în funcție de „ valoarea pagubei” produse, se referă la paguba suportată de instituția publică în urma hotărârii instanței de judecată competente ! Revin cu privire la pagubă. Persoana fizică sau juridică va fi despăgubită în urma procesului în contencios administrativ !

Completarea art. 297 Cod penal cu o valoare a pagubei produse de funcționarul public se referă la paguba suferită de instituția publică. De aceea, probabil este bine ca valoarea minimă a pagubei să fie rezonabilă. Aici dau dreptate criticilor care spun că luând în considerare existența unei pagube, ce poate apare în urma îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, fie printr-o întârziere a îndeplinirii unei atribuții - din varii motive -, fie prin îndeplinirea cu încălcarea legii - tot din varii motive, cel mai frecvent fiind neclaritatea normei legii invocate -, fără o valoare minimă a acesteia este exagerată.

O concluzie se impune. Art. 297 Cod penal este un instrument la îndemâna conducătorilor instituțiilor publice cu care își pot sancționa penal subordonații atunci când nu le mai place de mutra lor.

Iar dezbaterile, ei bine, dezbaterile din presă și de pe rețelele de socializare sunt îndreptate împotriva funcționarilor public de fapt, sunt în sprijinul șefilor acestora și un îndemn să le dea la tărtăcuță subordonaților pentru că au sprijinul maselor largi populare.

Errare humanum est sed perseverare diabolicum (Seneca)

Ciuma roșie

Agerpres vine cu o știre. Nu oricare știre. Una „de groază” ! O știre care trebuie coroborată cu cele privind sinistra OUG nr. 13/2017. Între ele este o legătură strânsă.

Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect prin care se desființează CNCD

Tacit, Camera Deputaților condusă de nimeni altul decât infractorul Liviu Dragnea, a adoptat tacit un proiect de lege, depus în legislatura trecută de „independentul” Bogdan Diaconu - președintele PRU, al lui Sebastian Ghiță și susținut de Victor Viorel Ponta -, prin care se desființează Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În expunerea de motive, inițiatorul a formulat următoarea acuză la instituție: instituție bugetară, care a făcut dovada, în decursul anilor, că funcționează ca o instituție antiromânească și antinațională, fiind un instrument în mâna UDMR și a altor grupuri de interese, de a anula valorile românești, valorile tradiționale creștine și drepturile românilor în propria lor țară.

Traseul proiectului de lege este legat de PSD, de puterea PSD în Parlament, iar la Camera Deputaților și de numele unor politicieni PSD cu deosebire.

Proiectul de fost depus pe 26 septembrie 2016, iar președinte al Camerei Deputaților era „interimarul” Florin Iordache ! Biroul Camerei condus de Iordache nu a catadicsit să introducă proiectul de lege prin comisii și apoi în plen să îi hotărască soarta. Termenul legal de dezbatere și vot final a expirat 25 noiembrie 2016 !

În noul Guvern Grindeanu, Florin Iordache devine ministrul justiției și introduce proiectul OUG nr. 13/2017 care are o particularitate despre care presa nu a vorbit însă a fost observată de prof. Cristian Pârvulescu: Celebra Ordonanță 13, în momentul de față respinsă de către Parlament, conține două elemente iliberale asupra cărora nu s-au făcut deloc referiri în ultima vreme. Aceste două elemente se referă la atacarea drepturilor omului. Respectiv la articolul 269 privind abuzul în serviciu exista un alineat care se referea la abuzul în serviciu îndreptat împotriva drepturilor omului. Era vorba de discriminare (...). Conform vechiului Cod Penal, cei care făceau asemenea abuzuri erau pedepsiți între 3 și 7 ani de închisoare. În formula pe care Guvernul a modificat-o și care va intra în dezbaterea Parlamentului, pedeapsa este de la 3 luni la un an sau amendă penală.

Observația este pertinentă, însă incompletă și incorectă, așa cum a fost comunicată de Agerpres. Nu este vorba despre art. 269 din Codul penal, care se referă la „favorizarea infractorului” ci despre art. 297 din Codul penal, cel referitor la „abuzul în serviciu”. Nu doar modificările la art. 297 arătate de Cristian Pârvulescu sunt în discuție sub aspectul discriminării ci și abrogarea art. 298, cel privind „neglijența în serviciu”.

În acest OUG nr. 13/2017 se vede o continuare a acțiunilor PSD cu acceptul ALDE de a modifica statul de drept, cel prevăzut în Constituție. Inactivitatea Camerei Deputaților în legislatura trecută cu privire la inițiativa legislativă a „independentului” Bogdan Diaconu, fost membru al PSD care a înființat PRU cu scopul de a face „treburile murdare” pe care PSD „nu se cădea să le facă”, îmi spune mie că în statul de drept conceput în „atelierele PSD” discriminarea primește un loc de cinste. Evenimentele confirmă că este o acțiune bine conturată, planificată, este deja un program politic de introducere a discriminării în viața publică.

Aprobarea tacită a proiectului de lege privind desființarea CNCD elimină instituția autonomă prevăzută de Ordonanța 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 privind prevenirea și sancționarea tuturor faptelor de discriminare. CNCD-ul are atribuții care pun în pericol strategia PSD și ALDE de reintroducere a discriminării în viața publică din România.

Existența partidelor care practică discriminarea a fost sprijinită de PSD și ALDE. Având puterea în Parlament, cele două partide devenite surori de sânge, nu au reacționat la comportamentul PRU sau al altor formațiuni politice cu apucături extremiste. Nu au avut nici un interes, în legislatura trecută au fost aliați la putere.

În discursul politic al liderilor PSD și ALDE apar cu insistență mesaje prin care sunt discriminați „investitorii străini”, „străinii” chiar dacă potrivit TUE sunt „concetățeni europeni” - românii la fel ca oricare cetățean al unui stat membru al UE dețin „cetățenia europeană” -, nu mai vorbesc despre „străinii” din state terțe etc.

OUG nr. 13/2017 punea cireașa pe tort. Nu doar naționalismul extremist era „apărat”, era apărat și abuzul comis de funcționarul public așa cum este el definit în Codul penal. Mai mult, prin modificarea art. 269 din Codul penal - favorizarea infractorului -, și completarea lui cu alin. (4), se introduce sistemul „omerta” față de Justiție în mediul „familial” al autorului unei infracțiuni. Reglementarea actuală a art. 269 vorbește la alin. (3) despre „membrul de familie” (art. 177 Cod penal) care favorizează făptuitorul și care este exonerat de răspundere. OUG-ul introduce în cauză și pe „afinii până la gradul II”, persoane care nu sunt rude cu autorul faptei, astfel că fratele soțului devine și el „liber” de răspundere în cazul în care favorizează pe infractor, cum devin „liberi” ginerele sau nora. Ce mai, această reglementare propusă de PSD prin Florin Iordache punea o barieră severă în fața procurorilor care nu mai puteau afla adevărul în cauzele în care doar familia și afinii de gradul II știau despre infracțiune ! Iar aici, gândul mă duce la VV Ponta și cumnatul !

O surpriză apare și în noul alin. (4) a art. 269, unde „ajutorul dat făptuitorului” prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative nu se pedepsește ! Ce au gândit juriștii PSD împreună cu cei ai ALDE aici ? Eu mă duc, poate mă duc bine (totuși !) la cazurile gen Varujan Vosganian, Dan Șova, Infractorul Liviu Dragnea și, de ce nu, inculpatul Tăriceanu ! Ei au comis niște „alte alea”, de-a dreptul penale. Colegii, parlamentari, colegii din Guvern sau doar aleși locali, după caz, îl acoperă cu un act normativ care îl exonerează de răspundere penală pentru favorizarea făptuitorului. Este evident că oamenii au gândit serios pentru viitor. Iar asta înseamnă că aveau de gând să facă astfel de fapte pentru a se proteja de ingerințele Justiției în activitatea parlamentară, guvernamentală sau de administrare locală ! Nu există altă explicație, după părerea mea.

Abrogarea art. 298 din Codul penal - neglijența în serviciu -, coroborat cu modificarea art. 297 alin. (!) și (2) Cod penal, scoate toți funcționarii publici de sub amenințarea pedepsei cu închisoarea în penitenciar și le duce la o pedeapsă, cel mult (în cazurile cele mai grave !), cu suspendarea executării pedepsei în penitenciar, pe de o parte, pe de altă parte, duce în derizoriu discriminarea în fața autorităților publice. Dacă legăm acțiunea de adoptarea unei legi care să desființeze CNCD-ul, tabloul se completează. Fără CNCD, nu va mai exista o autoritate care să intervină în cazurile de discriminare iar victimele vor acționa doar rareori, de cele mai multe ori fiind sub o anume „tutelă” administrativă și familială care le va împiedica să reclame abuzurile comise prin discriminare. Astfel, „ciuma roșie” își asigură o imensă zonă de siguranță pentru comiterea ilegalităților și guvernarea după bunul plac al „conducătorului iubit” întruchipat astăzi de infractorul Liviu Dragnea.

Indivizii care compun astăzi „ciuma roșie” sunt diabolici !

Unii au interpretat aiurea decizia CCR. Urechiști !

Decizia CCR de ieri a născut, evident, păreri pro și contra. În regulă. Nu este nimic anormal. Anormală este interpretarea dată de unii juriști. Nu am nici o treabă cu ceilalți. Unii oameni nu au noțiuni elementare de drept pentru că nu i-a preocupat știința dreptului. Juriștilor însă, nu le pot „ierta” derapajele. Eu aștept mereu să văd păreri ale juriștilor vizavi de o temă sau alta. Mă bucură când un avocat, procuror sau judecător, consilier juridic, notar sau executor judecătoresc, mediator își exprimă opinia cu privire la un text de lege pentru că doar așa pot afla, de exemplu, ce influență are textul legii asupra unui domeniu de activitate, asupra unei acțiuni, asupra vieții celorlalți oameni. Doar așa afli dacă o lege este bine gândită sau este superficială, urmărind un interes restrâns, la un grup de persoane ca să nu spun chiar o persoană !

Decizia CCR nu este încă motivată. Nota transmisă publicului de către CCR are rolul de a informa. În motivare însă, vom vedea ce și cum, pentru că motivarea unei decizii a CCR urmărește modelul motivării judecătorești la pronunțarea unei sentințe.

„Cu unanimitate de voturi, 

Decide: Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca dispozitiile art. 246 alin. (1) din Codul penal din 1969 si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care prin sintagma "indeplineste in mod defectuos" din cuprinsul acestora se intelege "indeplineste prin incalcarea legii".

Respinge exceptia de neconstitutionalitate, ca neintemeiata, si constata ca dispozitiile art. 13 din Legea nr.78/2000 sunt constitutionale in raport de criticile formulate.

Definitiva si obligatorie.”

O primă precizare, admiterea excepției de neconstituționalitate are trimitere directă la formularea acuzării în dosarul penal. A se observa că admiterea excepției nu se referă neconstituționalitatea legii ci la modul în care formularea „îndeplinește în mod fraudulos” este interpretată. De aceea CCR face precizarea că interpretarea formulării actuale din lege trebuie înțeleasă ca o îndeplinire a atribuțiilor „prin încălcarea legii”.

Art. 297
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. (http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-297)

Rog să se observe că câteva elemente din ipoteza normei:
- persoana care poate comite această infracțiune este una calificată: funcționar public;
- momentul producerii faptei penale este pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu,  indiferent de locul în care aceste atribuții sunt îndeplinite;
- cele două modalități de realizare ale obligației de serviciu care fac obiectul sancțiunii penale:
a) nu îndeplinește
b) îndeplinește în mod defectuos
- condiția imperativă ca acestea să cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Am mai explicat faptul că „îndeplinește în mod defectuos” se referă la o normă de lege încălcată, pentru că este vorba despre un act oficial, un act final al unei autorități publice prin care se recunoaște sau nu un drept al unei persoane fizice sau al unei persoane juridice, direct sau indirect. Condiția imperativă prevăzută în acest alineat este aceea de a produce „o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime”. Analiza textului de lege nu lasă loc dubiilor. Dreptul sau interesul legitim nu pot fi recunoscute dacă nu există într-o lege !

Am văzut cu surprindere cum unii avocați și-au dat drumul la gură și au spus tâmpenii. S-au băgat în alte reglementări, reglementări care sunt și ele prezente în Codul Penal sau în legi speciale cu caracter penal.

Să mergem mai departe pe Codul Penal:

La art. 298 avem o altă infracțiune care folosește sintagma „în mod defectuos”:

Art. 298
Neglijenţa în serviciu
Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-298)

Este evident pentru un jurist că la art. 297 suntem în fața unei infracțiuni săvârșite cu intenție iar la art. 298 suntem în fața aceleiași infracțiuni săvârșite din culpă.

Art. 16
Vinovăţia
(1) Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea penală.
(2) Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.
(3) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
(4) Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
(5) Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
(6) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.
(http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-16)

Venind și cu acest articol din Codul Penal, ajungem să distingem harababura în care se bălăcăresc copios unii jurnaliști și chiar unii juriști.

Poate mai citesc și politicienii Codul Penal, pentru a nu se mai mira atât atunci când CCR dă o decizie sau când procurorii sau o instanță de judecată au o poziție față de o situație dată. Cât privește avocații ... ei sunt ca în bancul ăla cu cel care taie un copac cu briceagul pentru că este plătit cu ora și nu la realizarea obiectivului.

În Codul Penal mai sunt reglementări cu privire la modul în care își îndeplinesc atribuțiile funcționarii publici. Multe dintre ipotezele discutate în presă sau pe rețelele de socializare au trimitere directă sau indirectă la acestea deși, ele nu fac obiectul deciziei CCR. Foaie verde lobodă, gura lumii slobodă.

Televiziunile, aceste structuri media, aproape fără excepție, încep să scoată în evidență orice altceva decât ce spune Nota CCR. Scot în evidență obligații care nu se produc. O duduie a unei televiziuni spunea cu subiect și predicat că în termen de 45 de zile Parlamentul este obligat să modifice Codul Penal la art. 297 alin (1) ! De parcă decizia CCR ar fi suspendat respectivul articol și nu ar fi recomandat o interpretare a unei sintagme ! Normal că cei care s-au uitat la „înțelepții” respectivei televiziuni au rămas cu impresia că CCR a declarat ca fiind neconstituțional acel articol din Codul Penal iar toate dosarele procurorilor sunt pe ducă. Astea sunt televiziunile noastre comerciale. Pline de habarniști și de doritori de notorietate, chiar proastă de este, dar să fie.

Faină decizia CCR ! Chiar faină !

O decizie a Curții Constituționale care îmi place. O să motivez și de ce.

Minuta CCR de miercuri: 

„Cu unanimitate de voturi, 

Decide: Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca dispozitiile art. 246 alin. (1) din Codul penal din 1969 si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care prin sintagma "indeplineste in mod defectuos" din cuprinsul acestora se intelege "indeplineste prin incalcarea legii".

Respinge exceptia de neconstitutionalitate, ca neintemeiata, si constata ca dispozitiile art. 13 din Legea nr.78/2000 sunt constitutionale in raport de criticile formulate.

Definitiva si obligatorie.”

Am îngroșat textul care îmi crează satisfacția.

Primul paragraf elimină „spaimele” ca motiv de neconstituționalitate ale celor care, de pe alături, au tot băgat cărbuni „spre” CCR, prin intermediul presei. După mintea lor creață, funcționarul umil care face un referat și care greșește la redactare era pasibil de acuzarea „abuz în serviciu”. Nu putea fi așa ceva, pentru că funcția publică care este avută în vedere de legiuitor este a celui care decide și confirmă decizia prin semnătură proprie pe un act întocmit de instituția pe care o conduce în numele și pe seama statului. Acel act, cu semnătura și ștampila instituției este opozabil erga omnes, poate fi atacat în procedura contenciosului administrativ.

Din textul CCR se înțelege mai mult decât clar că este vorba despre un document de final, nu de documentele intermediare, documente ce sprijină luarea unei decizii. Recunosc aici și posibilitatea ca un document adițional, elaborat de o structură subordonată competentă să emită la rândul ei un document cu caracter „final”, poate fi în atenția legii dacă acel document adițional este decisiv în luarea unei decizii  finale. De exemplu, la recunoașterea unui drept de proprietate asupra unui teren, are caracter de document final deși va fi o anexă la documentul principal - titlul de proprietate -, identificarea topogeodezică a terenului și documentele elaborate de topogeodezii angajați la stat. Dacă documentul anexă este vinovat de vicierea titlului de proprietate, este evident că membrii comișiei și președintele acesteia sunt scoși din cauză și intră „la bulău” cei din serviciul de cadastru.

Hai să mergem la procurori deocamdată. Au dosare în care una dintre infracțiunile avute în vedere este „abuzul în serviciu”. Nu este exclus ca în formularea acuzației, procurorul să fi folosit expres sintagma din legea penală, fapta „îndeplinită în mod defectuos”.

Să mergem la DEX. Obligatoriu, pentru că sensul cuvintelor din normele legii române este cel din DEX și nu din alte dicționare, mai ales străine.

Defectuos, în DEX, înseamnă „cu defecte”, „cu lipsuri”. Cam „imprecisă” definirea. Nu-i nimic. Mergem mai departe, pe interpretarea terminologiei folosite. DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. Așa da, mai merge. Am legea care stabilește că atributul funcțional săvârșit „cu defecte” poate duce la sancțiunea penală. Musai, dar musai trebuie să merg la atribuțiile structurii care emite actul incriminat. Acolo, peste tot în domeniul public, interdicția de a comite „defecțiuni” la întocmirea actelor cu caracter public este omniprezentă. Nu mai spun de regulamentele interne ale instituțiilor respective, nu mai spun de normele privind elaborarea acestor tipuri de documente/acte etc. Deci, să fie clar, nu ne referim doar la norma penală, mergem la normele care definesc funcția publică de unde se emit documentele „defecte” care atrag răspunderea penală.

Să spunem că un document elaborat de o autoritate are defecte, lipsuri. Există o procedură în contencios administrativ care permite ca după emiterea documentului, la cererea beneficiarului sau terțului interesat să se revină asupra acestuia pentru completare sau refacere. De aceea avem contencios administrativ. Autoritatea emitentă are obligația să facă corecturile de rigoare sau să refuze corecturile. Când refuză, chiar dacă documentul este defect, atunci vorbim fără echivoc de intenția de a produce pagubă. Așa am ajuns la „intenția” atât de clamată de Udrea, Băsescu, Tăriceanu, Dragnea, Ponta etc. Refuzul sau neglijarea unei cereri îndreptățite ne duce fără echivoc la „intenție”.

CCR propune, nici mai mult și nici mai puțin ca procurorii să aibă în grijă reformularea acuzației aduse și motivarea ei pe „îndeplinirea cu încălcarea legii”. Astfel, toate lucrările procurorilor redevin constituționale. Atenție, CCR nu acuză textul normei ci recomandă interpretarea lui ! Toți procurorii sunt obligați, la fel ca judecătorii, să interpreteze acuzațiile de abuz în serviciu săvârșite în mod defectuos „ca încălcări ale legii”. Pe undeva, să recunoaștem, este un truism.

Cum necum, „abuzul în serviciu” se cercetează urmărind îndeplinirea atribuțiilor de serviciu: procurorii cer legea sau legile care reglementează activitatea instituției, ROF și ROI, fișele posturilor, iar la miniștri cer și programul de guvernare și ce aprobare a dat Parlamentul la domeniul aflat în discuție etc. Fără încălcarea legii nu există abuz în serviciu !

Faină decizie ! Nu au scos termenul „defectuos” din lege, au recomandat cu trebuie interpretată sintagma. Nu există urgență în modificarea normei penale pentru că articolul penal nu este suspendat !

Unii oameni au „instrucțiunile de funcționare a creierului la ei” !

„Prea-cinstitul” Robert Negoiță și afacerile lui necurate

Robert Negoiță ar trebui declarat ca dispărut. Trece campania electorală și candidatul PSD pentru primăria Sectorului 3 nu apare alături de alți contra-candidați la emisiunile Tv. Are aceeași „tactică” ca a lui Gabriela Vrânceanu Firea. Nu iese în public pentru că există pericolul să nu facă față contra-candidaților lui. Firea are parte de ajutorul lui Victor Viorel Ponta care atacă murdar pe contra-candidații ei, în special pe Cătălin Predoiu - este normal, atacul se dă la cel mai bine clasat dintre contra-candidați. La cel care are o soluție serioasă ce poate fi luată în calcul de alegători (în particular, Nicușor Dan, candidatul unor cercuri de afaceri imobiliare și financiare nu are nici program și nici viziune privind capitala !).

Până și presa tace cu privire la Robert Negoiță. Noroc cu DNA care ne obligă să coborâm cu picioarele pe pământ:

14 aprilie 2016 
Nr. 524/VIII/3 

COMUNICAT

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de

NEGOIȚĂ ROBERT SORIN, la data faptelor administrator al unor societăți comerciale, în prezent primar al sectorului 3 București, cu privire la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Potrivit ordonanței de efectuare a urmăririi penale, există aspecte și date din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: 

În perioada 2005- 2009, prin folosirea resurselor societăților pe care le administra, suspectul Negoiță Robert Sorin a construit trei ansambluri rezidențiale compuse din imobile de locuit și locuri de parcare și a vândut, în nume propriu, un număr de 1.250 din aceste imobile, ascunzând activitatea economică desfășurată prin neînregistrarea ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, nedeclararea și neachitarea către bugetul de stat a TVA în valoare de 77.148.021 lei.

Concret, s-a stabilit că, în perioada 2005 – 2009, suspectul Negoiță Robert Sorin a construit, în vederea vânzării, 3 ansambluri rezidențiale formate din vile și blocuri de locuințe și locuri de parcare, situate în București, în orașul Voluntari și orașul Popești Leordeni.

Începând din luna decembrie 2005, Negoiță Robert Sorin a început vânzarea imobilelor pe măsura finalizării acestora, fără a declara organelor fiscale teritoriale activitatea economică desfășurată și fără a achita obligațiile fiscale ce-i reveneau.

În perioada 10.01.2006 – 13.07.2009, acesta a efectuat un număr de 1.250 de tranzacții imobiliare, constând în vânzări de construcții și teren aferent construcțiilor, activități din care a obținut venituri în sumă de 364.714.645 lei.

Având în vedere că Negoiță Robert Sorin a luat măsuri active de comercializare a locuințelor construite în cele trei ansambluri rezidențiale prin mijloace similare unui prestator de servicii sau comerciant, activitatea pe care a desfășurat-o este calificată ca activitate economică, pentru care exista obligația plătirii de TVA către buget.

Pentru a evita plata obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate, Negoiță Robert Sorin a folosit un procedeu ingenios prin care cheltuielile cu realizarea imobilelor, în nume propriu, au fost evidențiate contabil și declarate fiscal de societățile pe care le administra, însă veniturile nu au fost evidențiate. Prin urmare, raportat la cele trei ansambluri rezidențiale, Negoiță Robert Sorin nu a declarat activitatea economică prestată ca persoană impozabilă în scopuri de TVA.

Astfel, deși imobilele „scriptic” au fost edificate de persoana fizică Negoiță Robert Sorin, după finalizare, acestea au fost prezentate, la toate târgurile imobiliare, drept ansamblurile rezidențiale aparținând unei din societățile la care acesta era acționar.

Prin activitățile anterior descrise, prejudiciul total adus bugetului de stat este estimat la 77.148.021 lei și reprezintă TVA de la care Negoiță Robert Sorin s-a sustras prin ascunderea activității economice derulate în nume propriu, în perioada 2005 – 2009.

Suspectului Negoiță Robert Sorin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Comunicatul este semnificativ. Au dispus urmărirea penală cu privire la persoana Robert Negoiță ! Asta înseamnă că Robert Negoiță se face vinovat de săvârșirea faptelor de evaziune fiscală care au fost deja cercetate de procurori. Între faptele lui Robert Negoiță și evaziunea fiscală cercetată de procurori există un raport de cauzalitate. Este evident că procurorii vor duce dosarul la instanța de judecată competentă. Din descrierea faptelor, prezentată de procurori, nu există echivoc.

Un articol detaliat în ziarul Gândul ne arată jaful pe care primăria Sectorului 3 la comis sub conducerea lui Robert Negoiță.

Câteva pasaje:

„Auditul Curţii de Conturi a constatat degradarea, în 2012, a nu mai puţin de 89.158 de arbuşti în valoare de 4,4 milioane de lei, dar şi furtul a peste 11.500 de plante, în valoare de 962.000 lei. În acelaşi an, administraţia locală a sectorului 3 a plantat sute de mii de arbuşti din speciile taxus baccata, ligustrum şi hibiscus care s-au uscat în foarte mare parte, în cazul celor de pe aliniamentul Theodor Pallady, în doar trei luni de la plantare. Valoarea arbuştilor uscaţi sau dispăruţi de pe acest bulevard a fost evaluată la peste 1,5 milioane de lei.

Aceeaşi soartă au avut-o şi cei plantaţi în 2013, în mandatul primarului PSD Robert Negoiţă”.

Pe site-ul lui, Robert Negoiță se laudă că a plantat 17.000 de copaci ! Fără să spună nimic despre faptul că majoritatea s-au uscat, că banii dați pe ei s-au dus pe apa sâmbetei. Fără să spună că a lăsat intenționat copacii plantați pe timpul guvernării lui Liviu Negoiță să se usuce ! Fără să spună că a scos copacii plantați de celălalt Negoiță pe motiv că s-au uscat pentru a face loc copacilor cumpătați de el. De la cine oare, din moment ce Curtea de Conturi constată și prețuri mai mari de 100 de ori față de valoarea lor reală ?

„Al doilea Negoiţă aruncă investiţiile primului Negoiţă: un patinoar de 60.000 de euro ţinut la magazie, bănci noi de 700.000 euro, scoase din uz”.

„Curtea de Conturi a găsit situaţii absurde şi la Direcţia Parcuri a Primăriei Sectorului 3. Astfel, în 2013, au fost scoase din teren 427 de bănci şi 13 coşuri de gunoi, care fuseseră achiziţionate în perioada 2010-2012, în mandatul primarului PDL Liviu Negoiţă şi pe care Primăria sectorului 3 plătise 2,9 milioane lei, Acestea aveau o durată de funcţionare de 8 ani, arată inspectorii Curţii de Conturi.

Motivarea oferită Curţii de Conturi a fost că aceste bănci urmau să fie folosite pentru amenajarea Parcului Pantelimon, însă inspectorii au constatat că acest parc a fost modernizat în 2012, contra sumei de peste 23 de milioane de lei, în care era inclus şi obiectivul de investiţii „bănci stradale cu spătar din lemn exotic şi metal cu braţe din oţel şi lemn”, pe care s-au cheltuit 1,48 milioane lei.

Sub mandatul fostului primar Liviu Negoiţă, Primăria sectorului 3 plătise şi aşa sume exorbitante pe aceste articole scoase din uz de urmaşul său în fruntea sectorului: 500 de lei pe o bancă simplă în mai 2012 (4 bucăţi), 6.900 de lei pe o bancă betonată cu ghiveci (410 bucăţi) şi 2.846 de lei pe un coş de gunoi (13 bucăţi)”.

Alta:

„ ... primăria condusă de Negoiţă a fost amendată de 6 ori de Primăria Capitalei, în perioada 2013-2014, pentru că a făcut lucrări fără autorizaţie pe spaţiile verzi care nu se aflau în administrarea sa”.

Oare de ce a făcut „lucrări” fără autorizație ? Cine a fost beneficiarul ?

Sper ca procurorii să deschidă un dosar pe acest raport al Curții de Conturi, raport mult mai mare și mai complex de cât am preluat eu de la Gândul, să dezlege grupurile de interese care au generat comportamentul lui Robert Negoiță de a dărâma și retrage ce a pus celălalt Negoiță pentru a face alte cheltuieli exact pentru aceleași lucruri. Aici pute a fraudă mare, mare de tot, pute a abuz în serviciu și poate chiar mai multe.

Nu puteam să las la urmă situația cea mai ciudată, în ce îl privește pe acest geniu al matrapazlâcurilor.

Robert Negoiță și-a terminat liceul la 31 de ani. Atunci a dat bacul. Acum are 44 de ani și a reușir să facă două facultăți și să dea un doctorat în 2012. Poate ar fi bine să ne uităm la timp. În 2012 avea doar 9 ani de la terminarea liceului. A făcut două facultăți, are probabil și un masterat pentru că și-a dat doctoratul în 2012 în drept ! Omul ăsta mă termină ! Este absolut remarcabil !

Ce au găsit cei de la PressOne ? Nimic deosebit față de practicile celor de la PSD în materie de titluri, onoruri, onorarii. Un plagiat. Un plagiat imens. Un plagiat dovedit de jurnalista Emilia Șercan în detaliu. În condițiile în care coordonatorul lucrării de plagiat a lui Negoiță (nu îi pot spune lucrare de doctorat, nu mă lasă degetele !) și Negoiță însuși au semnat un angajament (ce se dovedește astfel un fals și folosirea lui un uz de fals):

„Declarăm pe propria răspundere că teza de doctorat prezentată respectă standardele de calitate şi etică profesională şi că originalitatea conţinutului este asigurată, conform art.143 alin. (4) şi art.170 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 65 alin. (5)-(7) din Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin H.G. nr. 681/2011. 

Declarăm ca teza este rezultatul muncii doctorandului, pe baza cercetărilor proprii şi pe baza informaţiilor obţinute din surse care au fost citate şi indicate în text, figuri, tabele şi bibliografie conform normelor de citare a surselor şi a respectării legislaţiei privind drepturile de autor. 

Declarăm că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituţii de învăţământ superior în vederea obţinerii unui grad sau titlu ştiinţific ori didactic. 

În cazul constatării ulterioare a unor declaraţii false, vom suporta rigorile legislaţiei în vigoare”.

Originalitate asigurată pe dracu. Din punctul de vedere al învățământului suntem în fața uneia dintre cele mai mari înșelătorii.

MAI ar trebui să se sesizeze cu privire la această „realizare” a prof. univ. dr. Ioan Dascălu.

Nu are importanță cine îl ține în spate pe universitar, imaginea Academiei de Poliție „Alexandru Iona Cuza” este terfelită, reputația instituției de învățământ polițienești este aruncată la coșul de gunoi.

Acesta este Robert Negoiță, de fapt. Acesta este individul care se duce între blocuri și cere voturile cetățenilor sectorului. Cu minciuni și cu promisiuni deșarte, el fiind campionul banditismelor administrative, exponentul grupurilor de interese imobiliare.

A promis în 2012 că va face spitalul generalist (am participat la campania PNL, cerința a fost a PNL), nu s-a realizat, a promis în 2012 că va sprijini realizarea unei zone pentru întreprinzători în zonele Republica și Faur, nu s-a realizat nimic, nu au fost create locuri de muncă.

A adunat, periodic, pensionarii și ciubucarii din sector și i-a dus în excursii la mănăstiri sau prin Bulgaria, le-a mai dat niște mese pe la Rin Gand Hotel, a emis carduri gratuite pentru susținătorii PSD la locații de recreere deținute de el și fratele Ionuț tot felul de matrapazlâcuri prea puțin utile populației sectorului.

Evident că acest individ trebuie împiedicat, prin vot, pe 5 iunie 2016.

Gargara cu pioneze băsesciană împotriva „abuzului în serviciu”.

Agențiile de presă nu mă lasă în pace. Când vreau să citesc ceva serios, agențiile îmi pun în față pe Băsescu, Udrea, Turcescu sau alte figuri dubioase ale politichiei locale. Știrile vin, nu se putea altfel, de pe Facebook.

Mediafax (aici).

Băsescu este volubil. Face gargară cu pioneze la greu. Mediafax titrează „mesaj dur transmis de Băsescu”. Fascinant ! Dur ! Oau ! Hai să văd. Aiurea. Mediafax exagerează. Ar fi trebuit să titreze „mesaj plângăcios al lui Băsescu”. Erau mai aproape de adevăr. Dar, dacă ei au alte interese, titrează ce vor mușchii lor. În ton cu titrările celor de la Gândul sau de la alte oficine „pupincuriste”.

Nu mă interesează războiul lui Băsescu cu „divizia de lichele din presă”. Este o „luptă” veche, de când Băsescu era mare „comandant” al țării iar presa formată din „lichelele de azi” nu s-a „predat”. Așa spune presa care formează astăzi „divizia de lichele”. Realitatea nu prea confirmă așa ceva dar, așa se scrie o anume parte a istoriei. În fals.

M-a interesat însă modul în care se duce lupta împotriva Justiției, mai ales, dar mai ales după ce coana Udrea a ajuns la linia de start către un penitenciar. Pentru un număr de zile sau de ani după cum va hotărî instanța de judecată competentă. Udrea a acuzat „beciul domnesc” de la Poliția Capitalei pentru lipsa condițiilor decente de detenție, apoi a acuzat procurorii de întocmirea unui „dosar politic”, apoi a acuzat „plimbarea cu cătușe” în văzul presei, a acuzat jurnaliștii, s-a eschivat fără să reușească de răspunderea ca reprezentant al persoanei juridice instituție publică, și-a acuzat prietenele că au dat-o în gât, acum se alătură unei foste prietene care acuză neclaritatea din legea penală în definirea „abuzului în serviciu”. Nu de alta, dar abuzul ăsta în serviciu are prostul obicei de a apare de unde nu te aștepți. Uite, Gabriel Oprea o ia la greu în barbă pentru abuz în serviciu în urma reclamațiilor unor funcționari publici cu statut special din MAI care au dat detalii ce nu pot fi contrazise de Oprea și aliații lor (la rândul lor inculpați !). Udrea are niște probleme asemănătoare după „Gala Bute”, cercetările arătând că nu a fost singurul abuz în serviciu astfel că cine știe ce urmează.

Băsescu, a devenit deja un obicei, preia ce spune Udrea și Bica și dă el „explicații docte”. Ca de obicei, este pe lângă. Cunoașterea dreptului este dificilă pentru cel care are înclinații către încălcarea legii. Poți cunoaște articolele de lege care te interesează, le poți spune pe de rost, dacă însă nu le pricepi, geaba munca. Așa este Băsescu. Cineva îi spune ce și cum iar el reproduce ca un papagal.

Afirmă Băsescu următoarele:

„Dacă îndrăzneşti să spui că abuzul în serviciu este greşit şi arbitrar definit în noul cod penal în condiţiile în care România a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite Împotriva Corupţiei prin L 365/2004 (vezi art. 19) şi care conform Constituţiei prevalează, divizia de lichele din presă trâmbiţează la ordin, către popor, că eşti împotriva luptei anticorupţie”.

Hai să facem treabă cu materialul clientului. Afirmația este a fostei procuroare Bica. Preluată și rostogolită de avocata (încă !) Udrea. Acum, marinarul Băsescu îi conferă sprijinul politic. Ia să vedem ce spune Convenția ONU, în art. 19 pomenit de Băsescu:

„ART. 19
Abuzul de funcţii
Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate”.

Noul Cod penal are următorul text de lege:

„CAPITOLUL II
Infracţiuni de serviciu
Art. 297
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA”.

Unde este neclaritatea ? Mai ales, unde este „inexistența infracțiunii de abuz în serviciu” în alte state ?

Mie nu mi se pare a fi ceva neclar. Am purtat o discuție cu un susținător băsescian care îmi băga în față „oricare act” întocmit de un funcționar public însă i-am arătat, dacă o fi vrut să priceapă, că legea se referă doar la actele instituției publice care au caracter public, opozabil erga omnes, care recunosc sau nu un drept cerut de o persoană fizică sau nu, care confirmă existența unui raport juridic sau o neagă. Nu orice referat întocmit de un funcționar public are caracter public. Sau orice analiză internă. Să avem pardon !

Pentru Băsescu și Udrea nu este clară cerința Convenției ONU, cerință care impune „atribuirea caracterului de infracțiune” faptelor care se încadrează în abuzul de funcție. Un abuz de funcție în administrația publică se numește, la noi, abuz în serviciu. Din textul art. 297 se desprinde clar cine poate comite infracțiunea (autor calificat), cum se produce infracțiunea (cu intenție sau din culpă !), cum se sancționează. Ce este neclar ? Nimic. Totul este corect.

Acum, trebuie să recunosc ceva. Odată, demult, am arătat că fapta incorectă comisă de un funcționar public care a depus un jurământ este o încălcare a jurământului. Nu avem sancțiune pentru încălcarea jurământului depus de demnitarii și funcționarii publici și de aceea unii își fac de cap. Este o lipsă a legilor noastre penale, civile sau contravenționale. În fine.

Cum e turcu'i și pistolul. Normal, cume este Băsescu sunt și ceilalți de lângă el, din PMP. Inclusiv Turcescu, marele politician care vrea la capitală cu idei de recentralizare a administrației publice locale. Și Udrea clama ideile lui Turcescu. Acum Turcescu le prezintă ca fiind ale lui. Dacă stau să mă gândesc mai bine, aceste idei au fost ale lui Băsescu, inițial !