O decizie a Curții Constituționale care îmi place. O să motivez și de ce.
Minuta CCR de miercuri:
„Cu unanimitate de voturi,
Decide: Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca dispozitiile art. 246 alin. (1) din Codul penal din 1969 si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care prin sintagma "indeplineste in mod defectuos" din cuprinsul acestora se intelege "indeplineste prin incalcarea legii".
Respinge exceptia de neconstitutionalitate, ca neintemeiata, si constata ca dispozitiile art. 13 din Legea nr.78/2000 sunt constitutionale in raport de criticile formulate.
Definitiva si obligatorie.”
Am îngroșat textul care îmi crează satisfacția.
Primul paragraf elimină „spaimele” ca motiv de neconstituționalitate ale celor care, de pe alături, au tot băgat cărbuni „spre” CCR, prin intermediul presei. După mintea lor creață, funcționarul umil care face un referat și care greșește la redactare era pasibil de acuzarea „abuz în serviciu”. Nu putea fi așa ceva, pentru că funcția publică care este avută în vedere de legiuitor este a celui care decide și confirmă decizia prin semnătură proprie pe un act întocmit de instituția pe care o conduce în numele și pe seama statului. Acel act, cu semnătura și ștampila instituției este opozabil erga omnes, poate fi atacat în procedura contenciosului administrativ.
Din textul CCR se înțelege mai mult decât clar că este vorba despre un document de final, nu de documentele intermediare, documente ce sprijină luarea unei decizii. Recunosc aici și posibilitatea ca un document adițional, elaborat de o structură subordonată competentă să emită la rândul ei un document cu caracter „final”, poate fi în atenția legii dacă acel document adițional este decisiv în luarea unei decizii finale. De exemplu, la recunoașterea unui drept de proprietate asupra unui teren, are caracter de document final deși va fi o anexă la documentul principal - titlul de proprietate -, identificarea topogeodezică a terenului și documentele elaborate de topogeodezii angajați la stat. Dacă documentul anexă este vinovat de vicierea titlului de proprietate, este evident că membrii comișiei și președintele acesteia sunt scoși din cauză și intră „la bulău” cei din serviciul de cadastru.
Hai să mergem la procurori deocamdată. Au dosare în care una dintre infracțiunile avute în vedere este „abuzul în serviciu”. Nu este exclus ca în formularea acuzației, procurorul să fi folosit expres sintagma din legea penală, fapta „îndeplinită în mod defectuos”.
Să mergem la DEX. Obligatoriu, pentru că sensul cuvintelor din normele legii române este cel din DEX și nu din alte dicționare, mai ales străine.
Defectuos, în DEX, înseamnă „cu defecte”, „cu lipsuri”. Cam „imprecisă” definirea. Nu-i nimic. Mergem mai departe, pe interpretarea terminologiei folosite. DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. Așa da, mai merge. Am legea care stabilește că atributul funcțional săvârșit „cu defecte” poate duce la sancțiunea penală. Musai, dar musai trebuie să merg la atribuțiile structurii care emite actul incriminat. Acolo, peste tot în domeniul public, interdicția de a comite „defecțiuni” la întocmirea actelor cu caracter public este omniprezentă. Nu mai spun de regulamentele interne ale instituțiilor respective, nu mai spun de normele privind elaborarea acestor tipuri de documente/acte etc. Deci, să fie clar, nu ne referim doar la norma penală, mergem la normele care definesc funcția publică de unde se emit documentele „defecte” care atrag răspunderea penală.
Să spunem că un document elaborat de o autoritate are defecte, lipsuri. Există o procedură în contencios administrativ care permite ca după emiterea documentului, la cererea beneficiarului sau terțului interesat să se revină asupra acestuia pentru completare sau refacere. De aceea avem contencios administrativ. Autoritatea emitentă are obligația să facă corecturile de rigoare sau să refuze corecturile. Când refuză, chiar dacă documentul este defect, atunci vorbim fără echivoc de intenția de a produce pagubă. Așa am ajuns la „intenția” atât de clamată de Udrea, Băsescu, Tăriceanu, Dragnea, Ponta etc. Refuzul sau neglijarea unei cereri îndreptățite ne duce fără echivoc la „intenție”.
CCR propune, nici mai mult și nici mai puțin ca procurorii să aibă în grijă reformularea acuzației aduse și motivarea ei pe „îndeplinirea cu încălcarea legii”. Astfel, toate lucrările procurorilor redevin constituționale. Atenție, CCR nu acuză textul normei ci recomandă interpretarea lui ! Toți procurorii sunt obligați, la fel ca judecătorii, să interpreteze acuzațiile de abuz în serviciu săvârșite în mod defectuos „ca încălcări ale legii”. Pe undeva, să recunoaștem, este un truism.
Cum necum, „abuzul în serviciu” se cercetează urmărind îndeplinirea atribuțiilor de serviciu: procurorii cer legea sau legile care reglementează activitatea instituției, ROF și ROI, fișele posturilor, iar la miniștri cer și programul de guvernare și ce aprobare a dat Parlamentul la domeniul aflat în discuție etc. Fără încălcarea legii nu există abuz în serviciu !
Faină decizie ! Nu au scos termenul „defectuos” din lege, au recomandat cu trebuie interpretată sintagma. Nu există urgență în modificarea normei penale pentru că articolul penal nu este suspendat !
Unii oameni au „instrucțiunile de funcționare a creierului la ei” !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu