Rusia este într-o continuă ofensivă. Cât va mai putea ?

Agenția de presă rusă TASS a comunicat discursul lui Putin din timpul unei conferințe de presă. Agerpres a preluat o parte și ne spune și nouă ce ne interesează. Ne interesează nu doar România, ne interesează și partenerii României dar și posibilii ei adversari.

Putin o ține langa-balanga cu sistemul anti-rachetă construit în Europa de est, cu componenta devenită activă la Deveselu (România) și cea în construcție din Polonia. Sunt părți ale unui sistem activ, reactiv împotriva unui eventual atac cu rachete cu diverse încărcături. Este completat cu sisteme de supraveghere radar, unul va fi în Turcia dar și cu sisteme de lansare a rachetelor anti-rachetă de pe nave, patru astfel de nave americane dotate cu sisteme de luptă anti-rachetă fiind deja dislocate la o bază maritimă din Spania. Amplasarea sistemelor anti-rachetă constituie o completare a dispozitivului de apărare european/NATO în Europa. La sol se finalizează un sistem de comandă și control al forțelor NATO cu puncte de comandă în statele est-europene, se dislocă tehnică de luptă și vor fi dispuse prin rotație trupe ale statelor membre NATO în diferite țări. Forțele navale ale statelor membre NATO se încheagă în Marea Baltică, în Marea Neagră și în Marea Mediterană.

Vorbim despre o acțiune de foarte mare amploare pentru că Rusia, până mai ieri partener al NATO pentru securitatea în Europa a început să aibă pretenții teritoriale asupra statelor europene vecine, a început să aibă o „grijă deosebită” față de comunitatea rusă din fiecare stat vecin mergând până acolo încât a dat de înțeles că statele care au comunități etnice rusești trebuie să se aștepte inclusiv la intervenția militară a Rusiei pentru „apărarea comunităților respective împotriva abuzurilor” guvernelor respectivelor state.

Politica asta „a protecției comunităților rusești” este folosită de Rusia foarte intens. Printre victimele acestei politici sunt Republica Moldova - Transnistria, Găgăuzia etc. -, Gruzia, alte state care au aparținut de URSS / Federația Rusă, Ucraina mai „nou”, stat care a pierdut o parte a teritoriului, a pierdut o parte a flotei militare și civile care a trecut în serviciul Rusiei. Presiunea „protecției comunităților rusești” se exercită și asupra statelor baltice dar mai există și presiunea „protejării intereselor rusești” asupra teritoriului Finlandei. Cu „protecția” în vârf de băț, Rusia a destabilizat întreg estul Europei. În statele europene vizate, dar și în statele care ar fi capabile să acorde asistență de orice natură acestor state aflate în vizorul Rusiei, Rusia și-a dezvoltat o rețea densă de susținători. Unii plătiți, alții din prostie, cei mai mulți atrași de bani. Iar rușii au dat bani sau au favorizat acțiuni financiare dubioase pentru susținătorii ei.

Aici, la Marea Neagră unde „durerea românilor” este mai mare, Rusia a dezvoltat de câteva ori forțele militare iar după cucerirea Crimeei, fără a mai fi incomodați de acordul cu Ucraina privind mărimea flotei ruse din Crimeea, a transformat peninsula în cea mai mare bază militară din estul Europei. Cine își închipuie că această dezvoltare nu are un scop, nu are capul pe umeri. Nu poți cheltui atât de mult, nu poți concentra atât de multă forță militară într-o zonă fără a arăta că ești cel care dictează și că ceri supunere de la celelalte state aflate în imediata apropiere. Din întâmplare, zona în care Rusia vrea să dicteze este zona Mării Negre. Tot din întâmplare, în zona Mării Negre sunt state cu care Rusia nu se află în relații cordiale: acum este și Ucraina, România, Bulgaria, Turcia, Gruzia. Ca să iasă formidabila flotă a Rusiei din Marea Neagră pentru a acționa împotriva altor state trebuie să treacă prin strâmtori, adică să străpungă dispozitivul de apărare al Turciei, ceea ce este puțin probabil. Convenția de la Montego Bay și convențiile subsecvente privind politica navigației prin aceste strâmtori admite restricții pe care statul pe al cărui teritoriu sunt strâmtorile le poate impune navelor militare dar și navelor civile care transportă materiale militare. Se recunoaște dreptul statelor la autoapărare. În plus, există Convenția de la Montreux (Elveția), din 1936 care limitează accesul în Marea Neagră a navelor militare ale statelor care nu sunt riverane. Rusia profită și dezvoltă propria flotă la Marea Neagră pentru a domina statele riverane care i se opun.

Nici o convenție nu mai are valabilitate în situația în care la Marea Neagră izbucnește un conflict. Într-o astfel de situație, statele membre ale NATO vor cere aplicarea prevederilor art. 5 din Tratat. Pe lângă forțele militare ale statelor aflate la Marea Neagră vor acționa și forțele militare ale aliaților lor care nu sunt în prima linie. Deocamdată, sunt state membre ale NATO care se eschivează de la obligațiile ce le revin în situația în care se impune aplicarea art. 5 din Tratat. Să sperăm că aceste eschive sunt generate doar de partidele socialiste aflate la putere în respectivele state.

Cine privește problematica la Marea Neagră doar sub aspectul unei confruntări Rusia-SUA/NATO sau cu accent doar pe statele puternice militar din NATO greșește. Statele din estul Europei au început să își modernizeze și dezvolte propriile forțe militare. Creșterea potențialului lor militar reduce tensiunea pe obligațiile care pe care alte state membre NATO o simt astăzi vizavi de protecția spațiului NATO. Modernizarea capacităților militare de apărare ale armatelor statelor est-europene, membre NATO, reduce capacitatea ofensivă a Rusiei. Prezența sistemelor moderne anti-rachetă de fabricație SUA pe teritoriul României și al Poloniei (cam singurele state care au potențialul de a le cumpăra și susține financiar) duce, că doresc sau nu rușii și aliații lor, la o dezvoltare tehnologică înaltă în industria militară a respectivelor state, va duce la momentul în care respectivele state își vor putea fabrica propriile rachete astfel încât dependența de producătorul de peste ocean va fi eliminată. Turcia este un exemplu în acest sens. Turcia își produce propriile avioane F-15 și F-16 de care are nevoie. Rușii știu bine că aici, la Marea Neagră, cooperarea strategică între Turcia și România prevede și colaborarea pentru dezvoltarea tehnicii militare necesare celor două țări pentru apărare. Proiectele SUA de dezvoltare a sistemului anti-rachetă în România și Polonia vine ca o completare a nivelului la care a ajuns Turcia - țară care are o flotă militară echivalentă ca putere flotei ruse !

Creșterea capacității de apărare a statelor din Europa de est are o consecință nefastă pentru Rusia. Nu doar militar ci mai ales sub aspect economic. Banii sunt lași. Fug din țara slabă militar, țara care nu este capabilă să îi apere. Dacă o țară crește din punct de vedere militar, banii vin să fie investiți în producție, să fie investiți în creșterea economică. Baza militară de la Deveselu este ca o invitație pentru investitori. Veniți, dezvoltați, produceți pentru că țara este sigură. Iar țări care se dezvoltă, mai ales țări care au o dezvoltare puternică la granițele Federației Ruse instigă pe ruși la comparații. Cu ani în urmă, la Kiev, ambasadorul ne spunea că în relațiile dintre state funcționează o zicală: poporul știe unde se face friptura. State dezvoltate economic, cu democrații puternice, cu nivel de trai ridicat la frontierele Rusiei este în dezavantajul Rusiei. Chiar dacă propaganda Rusiei face pe dracu'n patru să prezinte altfel situația din țările vecine, cei care călătoresc în aceste țări au parte de alte impresii. De curând, rușii au prezentat un material filmat prin zone degradate din orașe, inclusiv București, pentru a arăta cum s-a „prăbușit România” de când a intrat în Uniunea Europeană și în NATO. Rușii care nu au ajuns în România și nici nu vor ajunge, vor trăi cu impresia că ce prezintă propaganda rusă este real. Rușii care vin în România rămân cu altă impresie. Necazul pentru ruși este faptul că statele pe care nu le mai pot controla bine permit cetățenilor lor să circule în România și alte state europene iar aceștia duc acasă impresiile care sunt departe de imaginile propagandei ruse. Am citi într-un ziar din R. Moldova un mic articol. O doamnă a văzut că în România sunt prețuri la alimente mai mari ca în Moldova. A vorbit cu oamenii și a văzut că veniturile românilor, comparativ cu veniturile omologilor moldoveni, sunt de 4-5 ori mai mari. Impresia că prețurile sunt mai mari la unele produse se va estompa și va prima impresia că românii au venituri mai mari și un nivel de viață mai bun. Ca atare, intrarea în UE este bună și nu rea.

În fine, constat că Rusia continuă să facă cheltuieli imense pentru a se impune militar. Este un efort uriaș să construiești asemenea forțe militare, să le asiguri logistic, să le susții financiar. Rezervele federale ruse, bazate pe comercializarea hidrocarburilor, s-au epuizat. În toamnă, rezervele Federației Ruse vor fi topite. Prețul hidrocarburilor rămâne scăzut. Probabil că va scade pe măsură ce diferite state vor înlocui hidrocarburile ca materie primă pentru producerea energiei. Putin știe că Rusia este în corzi. Are de ales. Fie renunță la politica externă agresivă și revine la respectarea convențiilor internaționale, inclusiv la retrocedarea Crimeei către Ucraina, fie se duce la fund.

UE a prelungit cu un an sancțiunile economice aplicate Rusiei și urmează să prelungească și sancțiunile politice. Degeaba se face Putin că nu este afectat. Rezultatul sancțiunilor este evident. Rusia se distanțează constant de piața europeană, piața europeană ajunge la concluzia că și fără Rusia se poate trăi, supremația Rusiei pe piața europeană a hidrocarburilor se duce de râpă, inclusiv Polonia și-a construit un terminal pentru primirea și stocarea gazelor lichefiate ceea ce constituie un semnal clar că Rusia pierde teren uriaș. Politica pumnului în gură pe bază de hidrocarburi și-a epuizat epoca. Rusia și-a construit o nouă armată uriașă. Dar, nu are capacitatea de a o întreține. Deși nu pare, nu este exclus ca să nu aibă deficiențe majore în a o folosi. Potențialul militar al statelor membre NATO este dublat de potențialul economic și de capacitatea de a îl menține excluzând Rusia din ecuație. Rusia nu are o astfel de poziție. Nu mai vorbim de resursele financiare la dispoziția statelor membre NATO.

În afara declarațiilor belicoase promovate cu obstinație de jurnaliștii care gândesc ceva mai mult ca o găină beată, ar trebui avute în vedere și alte declarații, tot ale lui Putin. Recunoaște supremația SUA, recunoaște necesitatea unei colaborări cu UE, recunoaște că piața UE este vitală pentru Rusia, cere cu insistență să i se recunoască statutul de mare putere, atenție ! Îl cere pentru că nu îl poate impune ! Știe că întărirea capacităților militare de apărare ale statelor membre ale NATO, în special ale statelor care au făcut cândva parte din „lagărul socialist” a depășit „limita” convenției echilibrului militar Rusia-SUA și a devenit o problemă a echilibrului Rusia cu fiecare stat în parte. Chiar dacă Putin nu vrea să vorbească despre așa ceva, statele europene care se simt amenințate de Rusia vorbesc despre dreptul lor la apărare care nu poate fi condiționat de echilibrul militar între SUA și Rusia, între Rusia și NATO. Vede, că nu are orbul găinilor, că potențialul nuclear al Rusiei începe să fie luat altfel în serios, nu mai produce teamă, produce înaltă tehnologie în statele care se simt amenințate prin intermediul căreia să se distrugă rachetele rusești înainte ca acestea să părăsească teritoriul Rusiei. Perceperea Rusiei ca stat agresor a generat contra-măsuri. Nu doar politice, nu doar economice ci și militare. Contra-măsuri severe care se traduc, în cazul în care se ajunge la folosirea lor, la pierderi de vieți omenești nevinovate. Putin simte că nu mai poate controla lumea externă. Bănuiesc că analiștii ruși știu că au pierdut „războiul hibrid”. Victoriile de până acum se pierd în ceață. Bănuiesc că știu faptul că aceste contra-măsuri, inclusiv cibernetice, vor fi active ani și ani de zile de acum încolo. În timp ce Rusia va căuta să își lingă rănile politicii „ofensive”, va trebui să suporte consecințele cheltuirii banilor pentru grandomanie și nu pentru binele populației. Sunt semnale clare că în Rusia vor urma tulburări. Putin știe, știe pentru că are declarații împotriva influenței americanilor aupra populațiilor țărilor care s-au desprins de Rusia, știe pentru că este virulent în condamnare „revoluțiilor colorate” ... Toate declarațiile lui Putin din ultimul timp îi prezintă și slăbiciunile. Putin are nevoie de o reacție a SUA, a UE, o reacție care să fie folosită propagandistic pentru stimularea populației Rusiei tot mai nemulțumită. Ei bine, reacția nu vine. Putin o cere iar SUA și UE nu vor să îi dea satisfacție. Ce va face Rusia de aici încolo ? Un război nu poate porni. Nu are capacitatea să îl ducă. Nu are capacitatea să se opună UE. Un eventual război pornit de ruși va duce la destrămarea deplină a Rusiei. Chiar dacă există state în UE cu evidente simpatii pro-ruse, există și state care odată atacate nu se vor opri la „recomandarea” partenerilor europeni pro-ruși. Iar Putin știe.