sâmbătă, 11 iunie 2016

Ideea „unificării dreptei” este ... un atavism politic.

M-am împotrivit și mă împotrivesc ideii „unificării dreptei”. Mai ales după ce fostul PNL și fostul PDL s-au unificat și au format noul PNL.

Ideea a fost una dintre marile slăbiciuni ale campaniei noastre la aceste alegeri. La București, ideea a fost catastrofală. Grija pentru „unificarea dreptei” ne-a negat însemnătatea și puterea ca partid și ne-a dus pe piste greșite. A fost grav că „am uitat” de PSD. Și mai grav, am uitat de alegătorii noștri. Nu le-am mai dat lor mesaje. Am dat mesaje unora care nu aveau nici un interes să ne asculte. Am dat mesaje unor persoane care nici nu s-au declarat a fi de dreapta, am dat mesaje de unire unora care ne vor capul, ne vor desființați, am dat mesaje populiste alegătorilor PSD. Ce mai, am făcut cu totul altceva decât a trebuit să facem.

Am căzut în capcana „intelectualilor lui Băsescu”, capcană construită abil de grupul din umbra lui Nicușor Dan. Grup cunoscut de noi, de majoritatea dintre noi, ca fiind grupul „intelectualilor lui Băsescu”, grup cunoscut de prin 2005. Liiceanu, Pleșu, Pippidi și mulți, mulți alții. Adunați în ONG-uri și fundații, având alături mai pe față, mai pe dos, pe unii dintre „fruntașii actuali” ai PNL, fruntași ce au aplecat urechea la „cântecul de sirenă”, am clacat la București și nu numai.

Este totuși bine că nu s-a întâmplat mai rău. Putea fi și mai rău. Dacă ar fi fost o mai mare participare la vot, atunci situația ar fi fost catastrofală. Este bine că astăzi știm cu certitudine că în București mai există o masă mare de alegători care pot fi atrași de PNL printr-o politică corectă față de ei. Aproape 70% dintre alegătorii bucureșteni au stat acasă sau au mers la plimbare. Nu au votat nici cu Firea și PSD, nici cu Nicușor Dan și USB, nici cu Traian Băsescu și PMP. Rezultatele finale ale BEC ne arată că celelalte formațiuni politice nu au depășit numărul membrilor de partid, unele nu au luat nici un vot ! În restul țării, PNL a avut rezultate bune, în unele locuri foarte bune și încă mai există rezerve. Aproape 50% dintre alegători așteaptă un partid capabil să le reprezinte interesele. Iar asta este bine.

Sunt pentru ideea că dreapta s-a unificat. Să terminăm cu prostiile. Dacă membrii PMP sunt de dreapta, pot veni ca indivizi în PNL (dacă pot fi acceptați). Nu vin, treaba lor. Cât privește USB-ul care se transformă în USR, treaba este clară. Nu au treabă cu noi, nu sunt de dreapta deși au persoane care i-au votat și membri care se reclamă de dreapta. Această grupare politică nou apărută la suprafață datorită legii și nu datorită voinței lor exprese, are mai multe asemănări cu „evaziunea politică” decât cu politica cinstită, curată, la suprafață, asumată. Își promovează „crezul politic” la Antena 3, devenită astăzi una din televiziunile lor de promovare.

În PNL există ideea bună că trebuie să ne poziționăm clar față de PSD. Este logică. Aceste alegeri au demonstrat clar că în România s-a ajuns la bipolaritate politică. De o parte PNL iar de cealaltă PSD. Chiar excepția numită București nu poate schimba această poziționare. USB-ul lui Nicușor Dan, Pippidi și Liiceanu etc. are șansa să confirme tradiția PP-DD-ului celebrului Dan Diaconescu - în direct. Să fie un foc de paie.

Indiferent de poziția adoptată de unii lideri ai PNL, în public, eu voi susține renunțarea, ca fiind nocivă pentru PNL, la ideea „unificării dreptei”. Am impresia că acei lideri ai PNL care mai umblă cu unificarea în gură au niște nostalgii personale. Chiar dacă le au, ar cam fi timpul să renunțe la ele. Sunt nocive actualului PNL, sunt nocive imaginii publice a PNL, deja produce daune organizațiilor PNL care au astfel de persoane în mijlocul lor.

Scopul major al PNL este să atragă în mijlocul lui iar dacă nu se poate să aducă în preajma lui acele persoane care își doresc aplicarea politicilor PNL. Comisia pentru doctrină constituită de curând are rolul de a ne da acele punctaje doctrinare de care avem nevoie pentru a atrage cetățenii români care fie vor să ajute PNL fie sunt împotriva doctrinelor social-democrate, socialiste, oportuniste sau de altă factură exhibiționistă, gen Nicușor Dan și compania.

Vreau să cred că nu va exista între punctele doctrinare ideea atavică a „unificării dreptei”. Este ucigătoare pentru PNL.

Niciun comentariu: