Toată lumea care trebuia să vorbească a vorbit. Brexit-ul a născut o altă stare a Uniunii Europene. Indiferent de simpatiile sau antipatiile comentatorilor față de Uniunea Europeană sau Regatul Unit. Oricare proiect european ce se va derula în perioada următoare va fi fără Regatul Unit, mai ales dacă se are în vedere reglementarea unor comportamente comerciale sau financiare, de securitate sau apărare. Regatul Unit va fi privit cu atenție abia după aceea în ideea asocierii la activitatea UE sau nu.
Elanul despărțirilor de UE slăbește. Danezii au comunicat că nu au de gând să se despartă de UE, Parlamentul Olandez a respins inițiativa extremistului de referendum pentru „Nexit”. Le Pen în Franța știe să vorbească dar nu are șanse. Alții, fac ca Farage, vorbesc ca să mai fraierească niște minți tulburate. Grupul de la Vișegrad și-a propus să fie mai activ pentru a se impune în fața liderilor fondatori. Vor avea de partea lor și alte țări, de la Baltica. Vor, dar nu au forță.
România s-a prezentat foarte bine, după părerea mea. Regretă Brexit-ul, dar este alegerea insularilor, continuă să arate că imigrația trebuie rezolvată la sursă și nu în Europa națiunilor, este atentă și interesată ca relația Regatului Unit cu imigranții de muncă români să fie una civilizată, în spirit european. Potrivit tratatelor UE, este participantă la negocierile privind ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană și, nu este exclus, să primească Președinția UE în perioada de final a negocierilor. Având în vedere relațiile speciale între Regatul Unit și România în domeniul apărării și securității, ca state membre NATO, având în vedere și investitorii englezi din România și afacerile lor, având în vedere existența expaților insulari în firmele cu sediul în România, având în vedere existența cetățenilor englezi care și-au ales să își continue existența în România prin stabilirea domiciliului în diferite zone ale țării, avem tot interesul ca acești oameni să nu aibă de suferit în urma relațiilor care se vor stabili între UE și Regatul Unit după împlinirea termenul de exit.
Din mai multe motive vom acționa fără exagerare. Este în interesul nostru major. Cetățenii Regatului Unit (persoane fizice) pot primi un regim preferențial în relația cu fiecare stat membru al UE în parte. Se va face o diferență între cetățenii UK care au venit și s-au stabilit în România înainte de ieșirea din UE a țării lor și cei care urmează să vină. Cât privește firmele, acestea vor avea libertatea de a investi ca și până acum. Regimul juridic însă al afacerilor lor pe teritoriul României se va supune reglementărilor europene iar acolo unde acestea nu sunt îndestulătoare, se va aplica legea română.
Ceea ce nu acoperă reglementările europene va trebui acoperit prin negocieri directe. Cooperarea judiciară în spațiul UE este una, cu țările din afara UE este alta. Aceasta va trebui renegociată, dacă este posibil cu păstrarea cooperării judiciare din spațiul UE sau, una îmbunătățită, de ce nu ? Până la aderarea României la zona euro, există un spațiu liber privind relațiile financiare între România și UK. Noi avem, încă, moneda națională cu care lucrăm.
Un spațiu liber de negociere este legat de cooperarea în domeniul sănătății, al învățământului, al cercetării științifice. Reglementările UE nu le acoperă, nu le interzice în relațiile cu terțe țări. Legat de acestea, avem o zonă strict națională când vorbim despre „șederea de lungă durată” a persoanelor din terțe țări. Pentru studii, pentru muncă, pentru sănătate etc. Rămâne ca reglementare strict comunitară accesul în spațiul UE. Reglementările Schengen. Pe care le aplicăm strict, la fel ca toate statele comunitare. În cazul în care englezul dorește o intrare doar într-o țară membră a UE, regimul de intrare a acestuia se va face strict legat de țara respectivă. Există spațiu de negociere și aici. Sunt sigur că se va ajunge la negocieri.
Am văzut cu câtă „satisfacție” au sărit de coadă'n sus tot felul de jurnaliști și analiști care au luat în derâdere afirmația lui Klaus Iohannis că România „va negocia” în acest proces complicat de părăsire de către UK a Uniunii Europene. Să fiu rău și să mă folosesc de o zicală ? Nu o scriu, am primit observații că trebuie să mă mai abțin de la unele cuvinte sau expresii care intră în zona „cu buruieni”. Dar tare îmi vine pe la buricul deș'telor să o spun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu