miercuri, 29 iunie 2016

Mario Draghi: „Probabil, cel mai bun cuvânt ar fi tristețe”.


Este reacția lui Mario Draghi. Este o reacție firească. Nu este singurul. Dar, frate-frate, brânza'i pe bani.

De la o creștere economică de 1,6% în 2016 și 1,7% în 2017, prognozate înainte de Brexit, Uniunea Europeană va pierde între 0,3 și 0,5%  prin părăsirea Uniunii Europene de către Regatul Unit. O parte importantă a comerțului țărilor de pe continent era orientat către Regatul Unit. La fel cum și Regatul Unit era fixat pe comerțul cu statele de pe continent. Fără discuție.

Statele care au cel mai mult de suferit în urma Brexit-ului sunt și cele mai mature în comportament. Germania este printre ele. Franța, la fel. Olanda care tace. În procentele alea subunitare de care vorbește Draghi la nivelul Uniunii Europene se află procente substanțiale ale respectivelor state.

Până la activarea art. 50 din TUE mai este puțin timp. Atât firmele din Regatul Unit cât și firmele de pe continent care au relații directe își pun semne de întrebare cu privire la producția lor viitoare. Mai ales, cele din Regatul Unit care sunt puse în mare dilemă privind locația. Unele vor alege să treacă pe continent. Altele nu vor face acest pas însă, apare marea întrebare: au produsele lor piață de desfacere pe alte piețe ? În oricare variantă va exista, din momentul ieșirii depline taxa vamală și jurisdicția aplicabilă (atât de hulită de promotorii insulari ai ieșirii !).

Niciun comentariu: