PSD duce un „război psihologic” dur. Pe fiecare treaptă a spațiului la dispoziție pentru operațiunile politice. Folsește oamenii de care are nevoie pentru fiecare categorie de cetățeni. Cu condiția ca acei cetățeni să aibă drept de vot.
Operațiunile psihologice ale PSD au ca audiență-țintă electorii. Pentru fiecare categorie socială are câte un mesaj. Are o abordare diferită. Chiar dacă mesajele și abordările se contrazic, specialiștii PSD știu că între categoriile de electori sunt puține legături. Ba, de ce să nu o spun, sunt situații în care acestea nu există. Ca atare, pericolul ca o categorie de electori să își dea seama că PSD are limbaj diferit este redus. Pierderile sunt nesemnificative pentru că fiecare categorie de electori are propriile nevoi.
Simt nevoia să fac câteva observații având în vedere reacțiile celor cu care sunt în contact pe Facebook.
Să judecăm puțin înainte de a lua decizii ireconciliabile.
Piramida nevoilor lui Maslow este la baza acțiunilor și operațiunilor psihologice, inclusiv în mediul politic:
„Motivația reprezintă, în general, o componentă dinamică și directă a comportamentului, care este determinat de o combinație de factori biologici, sociali și educaționali. Motivația activează comportamentul în atingerea unui scop. Nevoile motivaționale curente influențează percepția, raționamentul, învățarea și alte procese psihologice.”
Suntem la puțin timp după alegerile locale. PSD și PNL și-au comunicat victoria. Rațional, fiecare partid își motivează alegătorii, încurajează pe cei care nu au votat să spere, vrea să atragă alegătorii la alegerile din toamnă, la parlamentare. Fiecare partid folosește „nevoile motivaționale” pentru a câștiga „bătălia politică”.
„Cunoașterea motivațiilor individului îi dă planificatorului operațiunii posibilitatea de a analiza și identifica nevoile audienței-țintă, acesta asigurându-și astfel baza pentru îndeplinirea obiectivelor. Nevoile primare trebuie luate primele în considerare”, spune „la carte”. PSD și PNL apelează la nevoi motivaționale diferite.
PSD se duce către cele primare. Criticând rezultatele fostului Guvern Boc și pe ale Guvernului Cioloș apelează la nevoile existențiale ale oamenilor, în special la nevoile oamenilor fără un nivel de cultură ridicat. Vorbește despre salarii, mai mari sau despre tăierea lor iminentă ca urmare a modului în care Guvernul Cioloș se comportă. Vorbește despre pensii, aflate și acelea în pericol din cauza Guvernului Cioloș, care vrea să facă schimbări radicale în modul de gospodărire a averii statului. Vorbește despre locurile de muncă ale celor din administrația publică puse în pericol tot de guvernul Cioloș. În toate situațiile aduc în prin plan elemente din Guvernarea Boc care „confirmă spaimele”. Etc.
PNL a ales să meargă către nevoile secundare. Vorbește despre integritate, vorbește despre dezvoltare economică, vorbește despre egalitate de șanse în fața legii și în cadrul economiei de piață, vorbește despre protecție socială ca etapă a celor în nevoi către obținerea capacității de a se întreține singuri, vorbește despre lupta împotriva corupției etc.
Este mai mult decât evident că țintele electorale sunt diferite. Părțile „slabe” ale PSD sunt nesemnificative pentru electoratul acestui partid. Părțile „slabe” ale PNL sunt semnificative pentru propriul electorat. În ultimul timp, folosindu-se inteligent de acest aspect, PSD atacă exact pe una dintre motivațiile de bază ale mesajului liberal: integritatea.
PSD reușește, prin „lansatorul” de mesaje România Tv dar și prin intermediul altor canale media să inducă dubiul asupra acțiunilor politice ale PNL exact pe motivația „integrității”. Discuțiile politice privind o eventuală apropiere în vederea alegerilor parlamentare cu alte formațiuni politice în afara PSD au ajuns la „integritate”. Inteligentă mișcare ! În cazul discuțiilor cu UNPR, toată lumea „bună” este oripilată de apropierea PNL de Gabriel Oprea, urmăritul penal pentru abuz în serviciu dar și pentru alte infracțiuni conexe. Orice dialog al PNL cu alte formațiuni politice a căpătat forma „actelor premergătoare fuziunilor”. Și cu UNPR, și cu PSRO al lui Geoană, și cu PD al lui Fenechiu etc. Totul este dus la „fuziune” și mai multe nu.
Participarea activă a liberalilor și a susținătorilor PNL la „revolta populară” îmi dă de gândit. Cine sunt de fapt acești liberali (unii sunt demnitari sub flamura PNL !) ? Ce vor ei ? Pentru cine lucrează ei ? Ca să fiu sincer, sunt de acord cu faptul că cei care nu sunt liberali sau simpatizanți ai liberalilor, în special ai PNL, au dreptul să facă ce vor, să aibă ce poziție doresc însă nu cred că liberalii trebuie să facă așa ceva. Nu de alta, dar avem alegerile abia trecute care au fost „câștigate” prin contribuția benevolă a liberalilor la victoria PSD și a USB (la București). Criticând public liderii partidului, deciziile conducerii partidului, chiar și pe timpul campaniei electorale, unii membri au lucrat împotriva propriului partid. Astăzi văd că cer să fie recompensați pentru efortul lor la campania electorală abia încheiată, sfidând orice logică.
PSD a reușit atacând exact pe tema „integrității”.
Îmi pare rău să constat că în PNL nu se manifestă un simț al realității. Nu există viziune.
Discuțiile exploratorii ale conducerii PNL au ca scop slăbirea poziției dominante a PSD. Partid care nu are nici o jenă în a absorbi tot ce este în jur. Dacă PNL ar obține separarea UNPR de PSD, pe bază de consens, dă ceva ca să aibă, se produce un efect de domino. PSD va rămâne singur în fața PNL. Ofertele PSD către „aliați” se vor reduce ca substanță și se va ajunge la situația în care, la toamnă, după alegeri, PSD să nu poată avea la dispoziție o majoritate pentru a forma guvernul. Nu ar trebui să fie greu de înțeles.
PSD a acționat ca „la carte”, cartea americanilor: „Operații planificate pentru transmiterea de informații și date selectate spre audiențe străine, pentru a influența emoțiile, motivațiile, raționamentele obiective și, în ultimă instanță, comportamentele guvernelor, organizațiilor, grupurilor și indivizilor străini”.
Mai pe șleau spus, acțiunile PSD au ca scop să împiedice PNL să poarte discuții cu celelalte formațiuni politice pentru a nu pierde influența asupra lor. Reacțiile de pe rețelele media sunt o confirmare a faptului că operațiunea PSD a obținut un succes. Mic sau mare se va vedea mai târziu. Reacțiile celor care sunt membri ai PNL, reacțiile celor care se declară a fi susținători ai PNL (nu a celora care se declară liberali, de multe ori chiar „dușmani” ai PNL !) confirmă faptul că au țintit bine. Convingerile celor care au reacționat sunt slabe. Prefer acest calificativ ca să nu folosesc alte calificative.
PNL, în totalitate, trebuie să nu dea curs emoțiilor induse de operațiunea psihologică a PSD. Continuarea dialogului cu celelalte formațiuni politice este obligatorie. Depărtarea acestora de sfera de influență a PSD este un obiectiv major în vederea alegerilor legislative.
Cât privește comportamentul după șabloanele relațiilor cu publicul este bine să fie evitat. Acest tip de comportament este indicat instituțiilor publice și nu partidelor politice. Operațiunile psihologice desfășurate de partidele politice au caracteristici militare și nu civile. Operațiunile psihologice ale partidelor politice urmăresc dominarea adversarului politic și nu plăcerea unui alegător sau a unor grupuri de alegători. Potențial alegători ar fi o sintagmă mai apropiată de realiate.
Pentru că am ajuns aici, nu pot să mă abțin să nu spun că s-a greșit grav în campania de la locale când s-a adoptat formatul de relații cu publicul specific instituțiilor publice. Nu a fost necesar, nu este necesar nici astăzi, nu va fi necesar nici mâine. Partidele politice sunt structuri combatante, instituțiile publice sunt structuri care prestează servicii în folosul populației. Ca un partid politic să presteze în folosul populației servicii publice trebuie să se lupte cu alții, trebuie să cucerească puterea politică și abia apoi să dea populației acele servicii care să confirme linia ideologică pe care respectivul partid o are. Confirmarea constituie unul dintre atuurile respectivului partid la următoarele alegeri unde se vor duce iar lupte politice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu