Se afișează postările cu eticheta luptă politică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta luptă politică. Afișați toate postările

duminică, 22 octombrie 2017

Cimitirul tinerilor elefanți ai politicii românești

Atenționări !

AgerpresSighiartău: Tinerețea nu e o virtute; locul multora este la "cimitirul tinerilor elefanți ai politicii românești"

Tânărul secretar general al PNL, Robert Ionatan Sighiartău (n. 1989) a transmis mai multe mesaje colegilor de generație din PNL.

Tinerețea în sine nu este o virtute. În politică mai cu seamă. Am văzut cu toții în ultimul timp exemple de ratări de proporțiipoliticieni tineri și în floarea vârstei din mai toate partidele, cei mai mulți de la PSD. Minciunile halucinante și gura mare i-au ținut o vreme pe funcții importante. (...) Acum locul lor este la cimitirul tinerilor elefanți ai politici românești, care s-a mărit considerabil în ultima vreme. Și mai sunt locuri. Din păcate, aceste exemple au adâncit criza de încredere în clasa politică și în partide, iar ceea ce se întâmplă acum cu numirile clientelare ale PSD-ului sub orice critică, făcute pe această guvernare a lui Dragnea, a pus și mai mult gaz pe focul acestei crize de încredere a oamenilor în politică și partide. O astfel de criză accentuată lasă loc de manevră tuturor demagogilor anti-politică și anti-partide care nu fac decât să vândă iluzii

„ ... s-a ajuns în situația în care oamenii au mai mare încredere în ONG-uri, decât în politică”, ceea ce este un lucru periculos pentru democrație.

Nu am cum să nu îi dau dreptate. Userismul și macronismul au înfierbântat creierii unor oameni care, până acum, s-au ferit de politică, au blamat politica ca astăzi să constate că trebuie să intre în politică. Nu, nu se poate așa simplu. Au ratat toți cei care au crezut că politica se poate face prin intermediul ONG-urilor, asociații și fundații. GDS, SAR, IPP etc. nu au înțeles că politica privește pe fiecare cetățean și nu doar o mână de intelectuali buni de gură !
Oricine va deveni astăzi președintele TNL va avea o primă și mare urgentă misiunede mâine să pună organizațiile de tineret în dispozitiv de luptă cu PSD. Alegerile și dezbaterile voastre trebuie să se încheie aici, de mâine intrăm în bătălie totală cu PSD. Misiunea noastră, a seniorilor, a tinerilor, a liderilor de partid, a simplilor membri, este să punem capăt răului imens pe care PSD-ul lui Dragnea și guvernarea lui îl fac României. Aici nu există jumătăți de implicare. Cine se teme și nu vrea să lupte cu pesediștii mai bine ne lasă. PSD-ul condus de Dragnea a produs cea mai mare potlogărie politică de la Revoluție încoace — au venit cu promisiuni uriașe cu care i-au înșelat pe români. Acum se spală pe mâini de fiecare dată, fiecare promisiune o calcă în picioare și îi pun tot pe români să plătească escrocheria lor. Sunt niște escroci politici și trebuie să primească o ripostă din partea noastră

joi, 23 iunie 2016

În „războiul psihologic” dus de PSD, țintele din mediul PNL sunt cei cu convingeri slabe sau deja slăbite.

PSD duce un „război psihologic” dur. Pe fiecare treaptă a spațiului la dispoziție pentru operațiunile politice. Folsește oamenii de care are nevoie pentru fiecare categorie de cetățeni. Cu condiția ca acei cetățeni să aibă drept de vot.

Operațiunile psihologice ale PSD au ca audiență-țintă electorii. Pentru fiecare categorie socială are câte un mesaj. Are o abordare diferită. Chiar dacă mesajele și abordările se contrazic, specialiștii PSD știu că între categoriile de electori sunt puține legături. Ba, de ce să nu o spun, sunt situații în care acestea nu există. Ca atare, pericolul ca o categorie de electori să își dea seama că PSD are limbaj diferit este redus. Pierderile sunt nesemnificative pentru că fiecare categorie de electori are propriile nevoi.

Simt nevoia să fac câteva observații având în vedere reacțiile celor cu care sunt în contact pe Facebook.

Să judecăm puțin înainte de a lua decizii ireconciliabile.

Piramida nevoilor lui Maslow este la baza acțiunilor și operațiunilor psihologice, inclusiv în mediul politic:

Motivația reprezintă, în general, o componentă dinamică și directă a comportamentului, care este determinat de o combinație de factori biologici, sociali și educaționali. Motivația activează comportamentul în atingerea unui scop. Nevoile motivaționale curente influențează percepția, raționamentul, învățarea și alte procese psihologice.

Suntem la puțin timp după alegerile locale. PSD și PNL și-au comunicat victoria. Rațional, fiecare partid își motivează alegătorii, încurajează pe cei care nu au votat să spere, vrea să atragă alegătorii la alegerile din toamnă, la parlamentare. Fiecare partid folosește „nevoile motivaționale” pentru a câștiga „bătălia politică”.

Cunoașterea motivațiilor individului îi dă planificatorului operațiunii posibilitatea de a analiza și identifica nevoile audienței-țintă, acesta asigurându-și astfel baza pentru îndeplinirea obiectivelor. Nevoile primare trebuie luate primele în considerare”, spune „la carte”. PSD și PNL apelează la nevoi motivaționale diferite.

PSD se duce către cele primare. Criticând rezultatele fostului Guvern Boc și pe ale Guvernului Cioloș apelează la nevoile existențiale ale oamenilor, în special la nevoile oamenilor fără un nivel de cultură ridicat. Vorbește despre salarii, mai mari sau despre tăierea lor iminentă ca urmare a modului în care Guvernul Cioloș se comportă. Vorbește despre pensii, aflate și acelea în pericol din cauza Guvernului Cioloș, care vrea să facă schimbări radicale în modul de gospodărire a averii statului. Vorbește despre locurile de muncă ale celor din administrația publică puse în pericol tot de guvernul Cioloș. În toate situațiile aduc în prin plan elemente din Guvernarea Boc care „confirmă spaimele”. Etc.

PNL a ales să meargă către nevoile secundare. Vorbește despre integritate, vorbește despre dezvoltare economică, vorbește despre egalitate de șanse în fața legii și în cadrul economiei de piață, vorbește despre protecție socială ca etapă a celor în nevoi către obținerea capacității de a se întreține singuri, vorbește despre lupta împotriva corupției etc.

Este mai mult decât evident că țintele electorale sunt diferite. Părțile „slabe” ale PSD sunt nesemnificative pentru electoratul acestui partid. Părțile „slabe” ale PNL sunt semnificative pentru propriul electorat. În ultimul timp, folosindu-se inteligent de acest aspect, PSD atacă exact pe una dintre motivațiile de bază ale mesajului liberal: integritatea.

PSD reușește, prin „lansatorul” de mesaje România Tv dar și prin intermediul altor canale media să inducă dubiul asupra acțiunilor politice ale PNL exact pe motivația „integrității”. Discuțiile politice privind o eventuală apropiere în vederea alegerilor parlamentare cu alte formațiuni politice în afara PSD au ajuns la „integritate”. Inteligentă mișcare ! În cazul discuțiilor cu UNPR, toată lumea „bună” este oripilată de apropierea PNL de Gabriel Oprea, urmăritul penal pentru abuz în serviciu dar și pentru alte infracțiuni conexe. Orice dialog al PNL cu alte formațiuni politice a căpătat forma „actelor premergătoare fuziunilor”. Și cu UNPR, și cu PSRO al lui Geoană, și cu PD al lui Fenechiu etc. Totul este dus la „fuziune” și mai multe nu.

Participarea activă a liberalilor și a susținătorilor PNL la „revolta populară” îmi dă de gândit. Cine sunt de fapt acești liberali (unii sunt demnitari sub flamura PNL !) ? Ce vor ei ? Pentru cine lucrează ei ? Ca să fiu sincer, sunt de acord cu faptul că cei care nu sunt liberali sau simpatizanți ai liberalilor, în special ai PNL, au dreptul să facă ce vor, să aibă ce poziție doresc însă nu cred că liberalii trebuie să facă așa ceva. Nu de alta, dar avem alegerile abia trecute care au fost „câștigate” prin contribuția benevolă a liberalilor la victoria PSD și a USB (la București). Criticând public liderii partidului, deciziile conducerii partidului, chiar și pe timpul campaniei electorale, unii membri au lucrat împotriva propriului partid. Astăzi văd că cer să fie recompensați pentru efortul lor la campania electorală abia încheiată, sfidând orice logică.

PSD a reușit atacând exact pe tema „integrității”.

Îmi pare rău să constat că în PNL nu se manifestă un simț al realității. Nu există viziune.

Discuțiile exploratorii ale conducerii PNL au ca scop slăbirea poziției dominante a PSD. Partid care nu are nici o jenă în a absorbi tot ce este în jur. Dacă PNL ar obține separarea UNPR de PSD, pe bază de consens, dă ceva ca să aibă, se produce un efect de domino. PSD va rămâne singur în fața PNL. Ofertele PSD către „aliați” se vor reduce ca substanță și se va ajunge la situația în care, la toamnă, după alegeri, PSD să nu poată avea la dispoziție o majoritate pentru a forma guvernul. Nu ar trebui să fie greu de înțeles.

PSD a acționat ca „la carte”, cartea americanilor: „Operații planificate pentru transmiterea de informații și date selectate spre audiențe străine, pentru a influența emoțiile, motivațiile, raționamentele obiective și, în ultimă instanță, comportamentele guvernelor, organizațiilor, grupurilor și indivizilor străini”.

Mai pe șleau spus, acțiunile PSD au ca scop să împiedice PNL să poarte discuții cu celelalte formațiuni politice pentru a nu pierde influența asupra lor. Reacțiile de pe rețelele media sunt o confirmare a faptului că operațiunea PSD a obținut un succes. Mic sau mare se va vedea mai târziu. Reacțiile celor care sunt membri ai PNL, reacțiile celor care se declară a fi susținători ai PNL (nu a celora care se declară liberali, de multe ori chiar „dușmani” ai PNL !) confirmă faptul că au țintit bine. Convingerile celor care au reacționat sunt slabe. Prefer acest calificativ ca să nu folosesc alte calificative.

PNL, în totalitate, trebuie să nu dea curs emoțiilor induse de operațiunea psihologică a PSD. Continuarea dialogului cu celelalte formațiuni politice este obligatorie. Depărtarea acestora de sfera de influență a PSD este un obiectiv major în vederea alegerilor legislative.

Cât privește comportamentul după șabloanele relațiilor cu publicul este bine să fie evitat. Acest tip de comportament este indicat instituțiilor publice și nu partidelor politice. Operațiunile psihologice desfășurate de partidele politice au caracteristici militare și nu civile. Operațiunile psihologice ale partidelor politice urmăresc dominarea adversarului politic și nu plăcerea unui alegător sau a unor grupuri de alegători. Potențial alegători ar fi o sintagmă mai apropiată de realiate.

Pentru că am ajuns aici, nu pot să mă abțin să nu spun că s-a greșit grav în campania de la locale când s-a adoptat formatul de relații cu publicul specific instituțiilor publice. Nu a fost necesar, nu este necesar nici astăzi, nu va fi necesar nici mâine. Partidele politice sunt structuri combatante, instituțiile publice sunt structuri care prestează servicii în folosul populației. Ca un partid politic să presteze în folosul populației servicii publice trebuie să se lupte cu alții, trebuie să cucerească puterea politică și abia apoi să dea populației acele servicii care să confirme linia ideologică pe care respectivul partid o are. Confirmarea constituie unul dintre atuurile respectivului partid la următoarele alegeri unde se vor duce iar lupte politice.

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Când Blaga are dreptate.

Agerpres (aici).

Traian Băsescu se visează în propria epopee. El este eroul legendar, el face doar fapte extraordinare, el este alfa și omega, el ...

Având sprijinul multor pupini din perioada de glorie când se credea egalul somităților lumii, Băsescu continuă să se comporte ca un scandalagiu de port, modelul pirat din epoca medievală.

La Pitești, Vasile Blaga a întărit, ca de fiecare dată, imaginea acestor alegeri pentru PNL. Adversarul PNL este PSD, candidații PNL se înfruntă cu candidații PSD. Punct.

Bătălia în toată țara e între PNL și PSD. Din loc în loc pot să mai apară anumite partide balama, construite, așa cum am spus în permanență, (...) în general pe căzături din PNL. O fi vreun fost pedelist nemulțumit, e numai bun chiar să candideze la PMP, o avea probleme cu justiția pe la Constanța un vechi penelist, acum este bun și la ALDE (...), chiar perfect. (...) Un partid se construiește greu, știe asta cel mai bine Traian Băsescu, chiar o știe bine de tot”.

Blaga a mai afirmat că o eventuală candidatură a lui Băsescu la București, nu va schimba abordarea PNL.

Afirmațiile lui Blaga au rănit orgoliul lui Băsescu. Orgoliu aflat în mare dilemă azi, după ce PNL a desemnat pe Marian Munteanu să candideze la primăria Bucureștiului. Reacția lui Băsescu confirmă dilema ce l-a cuprins după această desemnare.

Mai spuneam eu că am fost informat de un om că i s-a cerut să semneze într-un tabel pentru candidatura lui Băsescu la primărie. Au apărut și alte informații similare, le-am văzut pe facebook. Este evident că Traian Băsescu își pregătește o eventuală candidatură.

Din presă înțeleg că Vasile Blaga mă invită în ring pentru alegerile la Primăria Generală a Capitalei. Dragă Vasile, dacă este adevărat, te rog ai grijă ce-ți dorești. (...) Dragă Vasile, dacă vrei să fii sigur că eu intru în competiție (sau în ring cum îți place ție să spui), anunță tu că vei candida la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei în locul lui Marian Munteanu. Te asigur că atunci voi intra și eu în competiție, doar pentru a-ți administra o bătaie electorală soră cu moartea, muuuult mai rău decât te-a bătut Oprescu în 2008”.

Blaga îl știe bine pe Băsescu. L-a lovit în punctul slab. Orgoliul nemăsurat combinat cu lașitatea. Despre ambele am tot vorbit, în anii din urmă. În disputele cu băsescienii, aprige. Lașitatea și orgoliul l-au „modelat” pe Băsescu de-a lungul timpului și au permis înțelegerea actelor și faptelor lui iresponsabile cu consecințe dezastruoase față de cetățenii țării.

Băsescu nu are curajul să se înfrunte politic cu Marian Munteanu pentru primăria Bucureștiului. De ce ? Este ceva în spate, în timp, ce îi poate fi imputat lui Băsescu vizavi de Marian Munteanu ? Este ceva în spate, în timp, ce poate apare la iveală în mediul public și care îl poate afecta pe Băsescu ? Este cumva periculos pentru Băsescu dar și alții redeschiderea dosarului mineriadei la cererea CEDO ?

Blaga are dreptate însă nu a spus tot. S-a limitat doar la comportamentul PNL pe timpul campaniei fără să intre în unele amănunte pe care bănuiesc că le are și care ar putea asigura candidatului PNL la primăria Bucureștiului un avantaj politic față de posibilul candidat Traian Băsescu.

Declarația lui Băsescu poate fi un pas înapoi. Nu mă interesează „hârjoana” la care cheamă Băsescu. Omul are sufletul negru de supărare pe Blaga pentru că „i-a furat partidul”, iar asta nu mă interesează. Mă interesează să văd ce șanse ar avea ipochimenul în cazul alegerilor locale și parlamentare de mai târziu. Până acum, semnalele sunt în defavoarea lui Băsescu. Partidul lui Băsescu nu trece pragul. Candidații lui Băsescu nu vor fi aleși primari. Rămâne să vedem ce va fi la nivelul consilierilor locali. Dacă nici acolo nu obține locuri în consiliile locale pentru a intra în combinații politice, atunci se poate spune că Băsescu și partidulețul lui sunt „morți politic”.

Nici partidulețul lui Tăriceanu nu se simte mai bine. ALDE este la concurență cu PMP în „lupta” împotriva PNL. Două partide căpușă. Culmea, ambele aliate, în aceste alegeri locale, cu PSD. Unul pe față, ALDE, altul pe dos, PMP. Unul declarat, altul în ascuns. O fi urmarea coabitării dintre Băsescu și Ponta ? Nu este exclus.

Când mă gândesc că și Tăriceanu „studiază cu atenție” o posibilă candidatură la primăria Bucureștiului, îmi vine să râd. Cred că s-a răzgândit deja. Este prea slab.

Băsescu și Tăriceanu ar fi avut posibilitatea să câștige Bucureștiul doar dacă ar fi candidat doar ei. Chiar nu se știe care dintre ei ar fi câștigat. Este totuși imposibil să compari forțele politice mari cu pigmeii politici: Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu !

duminică, 8 noiembrie 2015

Miroase a „război politic”.

Fără a uita evenimentul tragic de la „Colectiv”, fără a neglija cumplitele știri date de spitalele în care sunt internate victimele, victime care mor din cauza multiplelor afecțiuni generate de gazele toxice inhalate, trebuie să fim atenți la ce urmează. Să fim atenți la cum ne pregătim pentru viitor, viitor care începe din ora care urmează, din ziua care urmează, din lunile care urmează.

Tragedia de la „Colectiv” a declanșat aproape cea mai mare criză de la Revoluția din 1989 încoace. Poate fi asociată ca amploare mineriadelor. Cu marea diferență că mineriadele au avut loc pentru a păstra un sistem, sistem care nu s-a reformat deplin și a făcut posibilă tragedia de la „Colectiv” iar acum avem o revoltă împotriva sistemul nereformat devenit nociv. Nu sistemul sanitar este „buba”, ci întreg sistemul autorității publice. Cauza tragediei la care ne raportăm este modul de funcționare al sistemul autorității publice. Nu degeaba procurorii au identificat acte de corupție sau asimilate actelor de corupție când au cerut arestarea preventivă (și au obținut-o) a lui Cristian Popescu Piedone, primarul demisionar al Sectorului 4 și a funcționarelor care l-au asistat în comiterea faptelor penale.

Indiferent de modul în care presa tratează problema crizei, indiferent de numărul celor care vor să fie băgați în seamă, scena politică are doi mari actori. Președintele Iohannis care vrea reformarea sistemului, chiar sub presiunea forței și Liviu Dragnea, Președintele PSD, care are sarcina de a apăra sistemul. Dragnea nu are altceva ce face. Nu poate. Întreg partidul pe care îl conduce s-a format și a funcționat având structura sistemului corupt pe care azi îl neagă majoritatea românilor. Liderii centrali și locali ai PSD sunt șefii unităților administrative de putere publică. Au fost și vor să fie și în continuare „abonați” la aceste funcții de conducere, de decizie administrativă. Ba unii au încercat să instituie linii succesorale asupra unor teritorii administrative. Părinții și-au adus copii în politică pentru a le succede în funcțiile publice pe care le-au cucerit. Exemple avem. Cu duiumul. Traian Băsescu cu EBA a lui, Gabriel Oprea cu fiul lui, președinți de consilii județene cu odraslele lor, Mazăre cu fratele lui etc. Sunt exemple. Pe unele nu le știu, le știu alții.

Deocamdată suntem încă în faza înjurăturilor de mamă și amenințărilor. Actorii sunt mulți. Cei mai vizibili sunt structurile media însă nu trebuie să uităm ONG-urile care sunt legate, ombilical, de anumite partide politice. Nu trebuie să ne mire alianțele formate ad-hoc. Așa-zisul mare dușman al PSD, Traian Băsescu și MP-ul lui, la care adăugăm fără nici o greșeală presa care îl deservește (EvZ, B1Tv, Nașul Tv etc.) atacă cot la cot cu pesediștii. Îl atacă, punctual, pe Klaus Iohannis. Prin ricoșeu și pe liderii PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga. Le este teamă. Reforma sistemului îi scoate în afara spațiului cunoscut, îi duce către alt spațiu decizional unde nu au cunoștințele, nu au alianțele necesare. Îi duce către un spațiu concurențial unde nu știu să lucreze. Au fost obișnuiți cu alianțele obscure pe bază de servicii și contraservicii finanțate de la bugetul de stat.

Cei mai înjurați sunt Klaus Iohannis, văzut ca marele pericol, Alina Gorghiu și Vasile Blaga văzuți ca „locotenenți” ai lui Iohannis, Cătălin Predoiu văzut ca viitorul premier care ar pune în operă „cerințele” lui Iohannis. Au apărut injurii serioase și la adresa lui Gabriel Oprea, în afara celor cauzate de abuzurile acestuia la conducerea unor ministere (MApN și MAI), mai ales după ce Oprea a anunțat public că UNPR va urma decizia Președintelui Iohannis pentru rezolvarea crizei. Toți, dar absolut toți, de la pesediști la aldiști și până la mepiștii lui Băsescu au sărit în sus ca arși. Trădare ! Numai că Oprea și ai lui știu că salvarea lor este tocmai predarea în fața învingătorului potențial cel mai bine plasat. Nu mai spun de udemeriști.

Înclin să cred că Piața Universității a fost deja „confiscată” de „oștile” pesediste, aldiste și băsiste. Ba chiar și uneperiste. Nu strică, la o adică, să spună că și ei au fost acolo. Și-au împărțit-o frățește. Au un interes comun. „Jos Iohannis !”, „Iohannis demisia !” etc. Televiziunile aservite scot în evidență, cu obstinație, aceste mesaje. Populația privitoare, dependentă de emisiunile acestor televiziuni a preluat deja mesajele agresive formulate de „ideologii” partidelor și promovate de jurnaliști (cu atributele pe care le merită, nu le mai înșir). Înclin să cred că aceste oști, locale de astă dată, încep să ocupe teritoriul principalelor localități din țară.

Mă „mâncă deștele” să scriu o comparație. Cu ani în urmă, PSD a adus minerii să apere sistemul. Împotriva protestatarilor din Piața Universității. Sistemul „a fost apărat”, cu multă „greutate” iar apoi au plantat flori pe bulevarde. Nu mai sunt mineri la dispoziție așa că „sistemul” a apelat la membrii de partid și susținătorii plus mercenari. Mai peste tot sunt mercenari. Cine plătește are de la protestatari la bătăuși și chiar huligani. În funcție de nevoi. Televiziunile îi țin la curent cu „crimele” săvârșite de Iohannis și, mai ales, cu ce are de gând să facă Iohannis. Bine, chiar dacă Iohannis tace, televiziunile cu reporterii lor din categoria „superman” știu totul. Inclusiv ce urmează să gândească Iohannis peste trei zile. Ce naiba !

La fel ca în campania de anul trecut de la prezidențiale s-a trecut la defăimare agresivă. Klaus Iohannis nu este iertat. Soția acestuia este făcută „albie de porci” de tot felul de specialiști și specialiste. Dacă a făcut, de ca a făcut, dacă nu a făcut, de ce nu a făcut. De ce respiră, de ce se îmbracă, de ce nu se îmbracă, de ce vorbește, de ce nu vorbește etc. Doar cei de la România Tv, Antena 3, B1Tv și alte posturi Tv ne pot explica de ce. Ce îi mână în luptă.

Toate aceste acțiuni vor avea un singur rezultat previzibil. Dezbinarea societății. De la stimularea ostilității față de liderii informași sau formali se va ajunge la ostilitate între persoane fizice. Întâi verbală și mai apoi fizică. Ca persoană care scrie comentarii văd și simt acest lucru. Am mai pățit asta în 2013 și 2014. Când am pierdut prietenia unor foști colegi de liceu apărători aprigi ai PSD.

Am auzit și o părere corectă, a unui profesor de PR. Mulțimea personalizează actul politic. Este o catastrofă. Persoana politică la care se raportează nu poate reprezenta politica. Un om nu poate fi „o știință”, „o metodă”, „o procedură” despre guvernare. Un om poate fi cel mult un lider al unui grup care are o anumită orientare politică. Și atât. Astăzi avem pe „eroul Ponta” dat jos pe nedrept de persoane rău-voitoare, îl avem pe „marele erou Traian Băsescu” care s-a luptat (până a fost învins !) cu sistemul corupt (sistem pe care îl apără acum !). Și mai sunt, la nivele mai mici.

Trebuie să remarc că în tot acest zbucium, Președintele Iohannis tace cu măsură, face doar acte strict legate de atributele constituționale, vorbește foarte, dar foarte scurt și punctual. Trebuie să remarc că liderii PNL care îl susțin nu practică „războiul de pârjolire” practicat de PSD sau anumite grupuri din PSD și aliații acestora. Acest comportament a mai fost folosit la alegerile prezidențiale. A fost bun. Se cuvine a nu renunța la el. Face parte din conceptul „altfel de politică”.

Zilele ce urmează vor fi foarte tensionate. Populația se încarcă negativ. Am văzut cum au apărut susținători ai PSD dar și de la aliații lor care îi înjură și blestemă pe cei care au murit în cumplita tragedie de la „Colectiv” și pe cei care sunt sub sabia morții prin spitale. Acești indivizi (primitivi, spun eu), îi văd ca vinovați pe cei care sunt victime ale incompetenței politicienilor pe care îi susțin. Acest tip de comportament am mai văzut însă acum este mult accentuat.

Înclin să cred că „tăcerea” Președintelui Klaus Iohannis are un scop. Să scoată la lumină cât mai mult din mizeria umană și politică ascunsă „sub preș” până acum. Asta înseamnă că este hotărât să impună o altă paradigmă în modul de a face politică. Înseamnă că vrea să termine ce au început tinerii anului 1990 în Piața Universității. Trecerea României la statul de drept, cel real nu cel imaginar, cel construit cu multă migală de Ion Iliescu și acoliții lui din PSD.

vineri, 1 august 2014

PNM (anexa de mediu a PSD) s-a transformat în PLR (anexa liberal-socialistă a PSD). Tăriceanu va fi „iepurele” lui Ponta la prezidențiale.


Cumpărat Partidul Național al Mediului, preluat copy-paste documentele programatice ale PNL, adăugat unele și îmbogățit altele, adunat oamenii la Parlament, adus invitații de la PSD, UNPR și PC (Ponta, Oprea și Constantin) pentru supravegherea liniei politice a „liberalilor socialiști”, făcut Congres de constituire, gata, ordinul PSD a fost executat. O clonă a PNL se declară „sigurul” partid liberal din România.

PLR și-a declarat „dușmanul”. Este PNL. PLR se alătură PSD, UNPR și PC (adică Antena 3) pentru „nimicirea” dușmanului numit PNL. Dacă se poate complet, de ce nu ?!

Klaus Iohannis a ajuns în gura tuturor. Tăriceanu, Ponta și Constantin s-au grăbit să îl ia la „mișto”. După vorba lui Constantin, Iohannis ar cam fi incapabil să gestioneze o situație de criză cum este cea din aceste zile. Asta ca să arate că ei o gestionează bine, în interesul poporului luat de viiturile apelor venite din munți.

Reacția liberalilor este slabă. Declarațiile oficialilor dar și a liderilor parlamentari lasă loc de „bună ziua”. Din punctul meu de vedere, este un comportament greșit. PLR este tot PSD însă a îmbrăcat o haină cu alb și albastru pentru a nu fi „descoperit”. Liberalii plecați la PLR, adică la PSD, trebuie tratați ca adversari politici și nu ca posibile viitoare „oi rătăcite” ce urmează a fi primite în „casa părintească”. Ba și cu o masă bogată cu sacrificarea vițelului cel gras. Mie nu îmi place acest tip de comportament.

PNL trebuie să trateze ca adversari împotriva cărora are de dus o luptă și PSD, și UNPR, și PC, și PLR și UDMR și PMP. Toate aceste formațiuni luptă, deja, cu multă ardoare, împotriva PNL sau a acestei alianțe numită ACL. Acestor adversari se adaugă un Ioan Ghișe și un Viorel Cataramă. Nu îmi place cum răspunde iar uneori cum bagă capul în păpușoi PNL. Nu îmi place de loc.