Am observat de multe ori abordarea complet lipsită de logică a celor care „condamnă” veniturile unei persoane sau ale unei firme. Condamnă fără a justifica condamnarea.
Nu poți acuza o persoană că are venituri. Chiar dacă acele venituri sunt cu mult peste nivelul veniturilor obținute de tine. Dacă obține niște venituri mari sau mai mici, există o explicație pentru aceste venituri. Fie și-a negociat bine contractul de încadrare, fie are o calitate profesională deosebită, fie este recunoscută ca un motor pentru afacerile unei companii, fie conduce o companie de succes etc. Dacă ai dubii asupra veniturilor unei persoane, atunci îți pui întrebarea dacă nu comite fapte ilicite. Te duci să cercetezi cum obține acele venituri. Dacă le obține legal, atunci ar trebui să ceri scuze persoanei respective pentru că i-ai pus la îndoială cinstea.
La fel trebuie judecat în cazul unei societăți comerciale. Are venituri mai mari pentru știe să răspundă cerințelor pieței. Nu este obligatorie punerea la îndoială a legalității obținerii acelor venituri. Are venituri mari, este hoț. Este o insultă gratuită.
Există o practică în presa română de a „semnala” alarmată faptul că persoana „X” sau societatea „Y” obține venituri de mii și mii de euro pe lună. Marea „veste” se rostogolește furios pe rețelele de socializare și în presă, tot felul de frustrați își dau cu părerea, încet-încet persoana sau societatea comercială devin „criminali în serie”, bandiți la drumul mare, jefuitori ai avuției poporului, exploatatori nemiloși etc. Televiziunile comerciale prind „bomba” și adaugă gaz pe foc. Moderatorii și moderatoarele se întreabă „pervers” cum este posibil așa ceva când venitul minim pe economie este de doar „x” lei, când ajutorul social este „y” lei, când sunt „pensii” de „7 lei”, când ..., când ..., când ...
Am ajuns să mă întreb și eu alarmat: cum este permis ca astfel de persoane să fie considerate sănătoase ?! Culmea-culmilor este atinsă când moderatorii sau moderatoarele Tv, jurnaliștii din presa scrisă au, la rândul lor, venituri cu mult peste veniturile cititorilor sau telespectatorilor aduși în pragul indignării colective. Ba, câte un îmbogățit din tot felul de miș-mașuri se alătură grupului indignaților și acuză, cu emfază, că respectiva persoană sau societate comercială a comis, evident, ilegalități flagrante pentru a ajunge la astfel de venituri.
Astăzi am citit „alarma” cu privire la veniturile obținute de o firmă condusă de Clotilde Armand. Suma de 17.000 euro/km de autostradă auditat începe să facă presă. Este o bombă ! Nu sunt în domeniu să îmi dau cu părerea cu privire la modul în care această sumă ajunge în „pungulița” respectivei firme. Probabil că există un contract între cel care plătește și firma condusă de Clotilde Armand. Este evident că dacă există o astfel de plată, ea a fost convenită și are în spate o activitate de expertiză de care este nevoie. A face din această plată un subiect de presă prin intermediul căreia să induci ideea hoției, a furtului din banul public, mi se pare mult prea mult.
Pentru că am văzut subiectul rostogolit și de persoane cărora le recunosc un nivel intelectual superior, trag concluzia că acele persoane comit un act de populism. Grețos el, dar real. Pentru alte persoane, poate fi și prostie. Nici una dintre cele două atitudini nu este scuzabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu