Iau două sondaje, de la CURS și IMAS care prind începutul lunii august 2019. Ne vom juca cu ele.
CURS respectă, cât de cât, candidaturile „importante”. Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Barna și cam aici se oprește lista din care urmează a fi extras contracandidatul președintelui Iohannis în turul II.
IMAS face un talmeș-balmeș. Apar Victor Ponta și Dacian Cioloș. De ce? Care este rostul?
Cu 39% la CURS și 41,7% la IMAS, primul loc este apreciat ca fiind al președintelui Iohannis în primul tur.
După părerea mea, trebuie luat în calcul Tăriceanu doar în situația în care PSD va renunța la propria candidatură și va alege să meargă pe mâna altuia, din exterior. Nu cred că vor face așa ceva. Indiferent câtă ură a sădit în sufletele PSD-iștilor pentru președintele Iohannis fostul lor președinte Ponta și mai apoi Dragnea! Și acum se menține această poziție. În situația în care PSD va renunța la desemnarea unui candidat propriu, vom fi martorii unei declarații de „supunere”. Culmea, în fața unui lider politic care conduce un partid de buzunar! Și mai ciudată ar fi o astfel de opțiune știind că în turul II aproape toată opoziția la PSD va vota pentru președintele Iohannis. Dar, naiba îi mai știe pe unii strategi. Poate aleg să piardă pe mâna altuia pentru a nu da impresia electoratului că ei sunt, de fapt, marii perdanți. Posibil.
În primul tur este posibil ca Tăriceanu să primească și voturile ProRo. Dacă facem o sumă, la sondajul de la IMAS, a voturilor pentru Tăriceanu și Ponta (se pare că vor să facă o alianță mai târziu!), ajungem la un 26,7% și posibilitatea ca Tăriceanu să „bată” atât pe Dăncilă cât și pe Dan Barna. La sondajul IMAS, Dan Barna și Cioloș abia adună 19,8%! La sondajul CURS, Tăriceanu este peste Dan Barna și Dăncilă.
Dacă însă iau în calcul și sondajele cu susținerea pentru parlamentare, trebuie să judec aplicat. PSD se va implica total pentru susținerea propriului candidat. Au nevoie ca de aer de un candidat care intră în turul II la prezidențiale. Chiar dacă va pierde prezidențialele, este obligatoriu ca PSD să fie acolo. Altfel, vor pierde enorm. În primul rând la alegerile locale și mai apoi la cele parlamentare. Hai să le pun și pe astea.
Iar după ce le-am pus, să mergem după „ciudățenii”.
Merg val vârtej la Dan Barna. La CURS, Alianța USR PLUS adună 20% iar Barna adună doar 17%. Există o explicație. O parte dintre USR-iști vor vota cu Klaus Iohannis atât în primul tur cât și în turul II. Merg la IMAS unde deși adună separat USR și PLUS tot iese o sumă de 27,4%! Este totuși ceva mai mult decât 19,8%, suma voturilor pentru Barna și Cioloș. Ciudățenia de la IMAS ne dă de înțeles că Alianța USR PLUS ar cam câștiga viitoarele alegeri parlamentare dar chiar și pe cele locale fiind creditată cu 27,4% (suma celor două partide) în condițiile în care PNL este creditat doar cu 25,5% iar PSD cu 19,4%. Viitoarea alianță ALDE cu ProRo ar aduna un 16,3%.
Tăriceanu, al doilea ciudat din sondaje are o cotație de 18% la CURS în timp ce ALDE și ProRo au, împreună, 15%. La IMAS, Tăriceanu este cotat cu 13,8% în timp ce partidele susținătoare adună 16,3%! Cum naiba?!
În fine, mergem mai mult pe candidaturile la prezidențiale. Cotațiile pentru partide sunt doar ajutătoare.
Nu văd cum ar intra Dan Barna în turul II. Totuși, este posibil așa ceva în situația în care va deveni candidatul comun al PSD și al Alianței USR PLUS. Dar nici un astfel de aranjament nu îi garantează că va și câștiga alegerile prezidențiale.
Rămân în rezervă cu pronosticul privind al doilea participant la turul II al alegerilor prezidențiale. Nu este exclus ca ProRo să vină alături de candidatul PSD dacă va dori ca PNL și președintele Iohannis să nu formeze echipa care va guverna România din 2020! Oricum, ALDE al lui Tăriceanu „horcăie”. Fiind un partid de lider, se va sparge după alegerile prezidențiale iar membrii vor îngroșa rândurile partidelor care dau semne clare că au putere politică. Probabil că ProRo al lui Ponta este partidul ales de Tăriceanu pentru o viitoare fuziune. probabil. Nu dau cu parul.
Se afișează postările cu eticheta prezidențiale. Afișați toate postările

duminică, 11 august 2019
luni, 7 ianuarie 2019
Declarațiile lui Ludovic Orban la B1Tv
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că anunţul ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, privind declanşarea unor controale ale ANAF la companiile multinaţionale, este o "gargară electorală", subliniind că dacă există companii care nu şi-au plătit taxele şi impozitele, această vină aparţine guvernanţilor.
"Probabil noua şefă a Fiscului pe ţară, domnişoara Triculescu, a descoperit în două-trei zile de când exercită funcţia ce se întâmplă la multinaţionale. (...) Dacă sunt companii care nu şi-au plătit taxele şi impozitele în conformitate cu legea este vina exclusivă a guvernanţilor, adică a ministerului Finanţelor, a ANAF, a instituţiilor care sunt implicate în aplicarea legislaţiei în domeniul taxelor şi impozitelor, în domeniul fiscal. (...) Guvernul trebuie să-i recunoască incapacitatea, incompetenţa sau reaua voinţă în materie de colectare a impozitelor. Totul este o gargară electorală. Teodorovici nu face altceva decât să execute comenzile lui Dragnea, care a identificat duşmanii - băncile, companiile multinaţionale. (...) Ei sunt în campanie electorală", a spus Orban, duminică, la B1Tv.
El a mai afirmat că Ordonanţa 114 nu protejează cetăţeanul şi că unul dintre efecte va fi creşterea preţului la energie.
"E foame de bani la PSD. (...) Ordonanţa nu protejează cetăţeanul. E o minciună gogonată. Încearcă să scoată bani. (...) Guvernul acesta nu are nicio legătură cu legile economiei", a spus Orban.
Liderul PNL a mai susţinut că Guvernul s-a împrumutat în cei doi ani de zile 20 de miliarde de euro.
Noul preşedintele al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mihaela Triculescu, nu are experienţă de sistem, ceea ce este un lucru pozitiv, care o poate determina să facă reforme, a declarat duminică, la Antena 3, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Întrebat care este suma pe care Agenţia de Administrare Fiscală trebuie să o aducă la buget în 2019, Teodorovici a precizat că acesta se va stabili în legea bugetului pe 2019, însă, în afară de planul de încasări, ANAF trebuie să vină şi cu un plan privind modul în care acţionează pentru a face verificările marilor companii.
"Luna aceasta, când vom veni public cu proiectul de buget, se va vedea exact care este planul ANAF-ului, numai că ani de zile planul ANAF-ului nu a avut şi elemente de atac în zona de neîncasare pe TVA, de evaziune. Adică vreau să văd un plan, dincolo de planul de încasări, pe care ne bazăm acum şi când facem bugetul, şi cum acţionează în piaţă ANAF-ul pentru a face verificările marilor companii, la multinaţionale, la bănci. (...) Sunt convins că tot ce s-a întâmplat în aceşti ani de după Revoluţie, în zona insolvenţei, în zona marilor corporaţii, în zona sistemului bancar, în zona multor elemente care au făcut obiectul acestei ordonanţe faimoase 114 (OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal bugetare n.r) vin din neaplicarea legii de către ANAF. Nu poţi să ai în zona de insolvenţă, faliment, să ai 63 de miliarde de lei. Firmele au fugit în zona de insolvenţă. De ce? Pentru că în cazul insolvenţei sunt mai multe etape legale, şi în Codul fiscal şi în Codul de procedură fiscală, pe care, dacă ANAF-ul le-ar fi respectat, acele firme nu ar fi putut să fugă în această zonă. Să înşele partenerii de afaceri în economie, să înşele statul prin neplata unor sume importante şi alte astfel de aspecte. Sunt zone în care statul poate să colecteze mult mai bine, cum am spus insolvenţa, sunt peste 200.000 de firme cu capital negativ. 2019 trebuie să fie anul în care ne concertăm ca resursă financiară şi umană din partea ANAF-ului către locurile unde se întâmplă lucruri de acest fel, nu către micii agenţi economici. Nu acolo este problema, nu trebuie să îmi cheltui inutil resurse financiare şi umane", a afirmat şeful de la Finanţe.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că o posibilă candidatură a liderului PSD, Liviu Dragnea, la alegerile prezidenţiale este o "poveste complet nerealistă", iar şansele ca social-democraţii să-l susţină la acest scrutin pe Călin Popescu-Tăriceanu sunt de maximum 5%.
"Nu cred că e chiar atât de plecat de acasă, să-i fi dispărut atât de multe ţigle de pe casă încât să candideze la prezidenţiale. Când ai 13-14% cotă de încredere şi intenţie de vot cu PSD în spate tu să candidezi la prezidenţiale, nu-l votează nici PSD-iştii la prezidenţiale. În plus, Dragnea, nu este el genul de om care să iasă la bătaie şi să încaseze în pieptul lui înfrângerile. Nu! Va pune un prost, pe Fifor sau pe Bădălău. (...) Va pune pe cineva care să deconteze, cum să deconteze el?! Povestea cu Dragnea candidat la alegerile prezidenţiale din partea PSD este complet nerealistă. Cunoscând datele din sondaj va găsi un Acar Păun, un vinovat de serviciu", a declarat Orban, duminică seara, la B1 Tv.
El s-a declarat convins că PSD va pierde alegerile prezidenţiale.
"Alegerile prezidenţiale vor fi câştigate de preşedintele Iohannis. (...) După părerea mea, PSD nu mai are capacitatea de a câştiga nicio alegere. Dacă merge pe linia pe care au început, se duc în cap", a spus Orban.
El a susţinut că şansele ca preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, să fie sprijinit de PSD candidat la prezidenţiale sunt de maximum 5%. Orban a afirmat că în această situaţie s-ar putea să se ajungă la reducerea scorul social-democraţilor la parlamentare.
"PSD nu poate să-şi permită să valideze un candidat un om din afara PSD. Pe de altă parte, sunt electori PSD care nu vor vota cu un candidat care nu este în PSD. Nu se vor simţi reprezentaţi. Trei: Ce ecuaţie a puterii va mai putea exista dacă câştigă preşedinţia din zona de stânga alt om decât un om controlat de Dragnea? (...) Dragnea, dacă va fi convins mie în sută că Tăriceanu nu are nicio şansă să câştige, s-ar putea să-l pună, dar tot cu scopul de a-i provoca o înfrângere care să-i permită lui să dea vina pe altcineva pentru eşecul din prezidenţiale. Ca posibilitate ca Tăriceanu să fie candidatul susţinut de PSD - un maxim 5%", a declarat Ludovic Orban.
"Probabil noua şefă a Fiscului pe ţară, domnişoara Triculescu, a descoperit în două-trei zile de când exercită funcţia ce se întâmplă la multinaţionale. (...) Dacă sunt companii care nu şi-au plătit taxele şi impozitele în conformitate cu legea este vina exclusivă a guvernanţilor, adică a ministerului Finanţelor, a ANAF, a instituţiilor care sunt implicate în aplicarea legislaţiei în domeniul taxelor şi impozitelor, în domeniul fiscal. (...) Guvernul trebuie să-i recunoască incapacitatea, incompetenţa sau reaua voinţă în materie de colectare a impozitelor. Totul este o gargară electorală. Teodorovici nu face altceva decât să execute comenzile lui Dragnea, care a identificat duşmanii - băncile, companiile multinaţionale. (...) Ei sunt în campanie electorală", a spus Orban, duminică, la B1Tv.
El a mai afirmat că Ordonanţa 114 nu protejează cetăţeanul şi că unul dintre efecte va fi creşterea preţului la energie.
"E foame de bani la PSD. (...) Ordonanţa nu protejează cetăţeanul. E o minciună gogonată. Încearcă să scoată bani. (...) Guvernul acesta nu are nicio legătură cu legile economiei", a spus Orban.
Liderul PNL a mai susţinut că Guvernul s-a împrumutat în cei doi ani de zile 20 de miliarde de euro.
Noul preşedintele al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mihaela Triculescu, nu are experienţă de sistem, ceea ce este un lucru pozitiv, care o poate determina să facă reforme, a declarat duminică, la Antena 3, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.Întrebat care este suma pe care Agenţia de Administrare Fiscală trebuie să o aducă la buget în 2019, Teodorovici a precizat că acesta se va stabili în legea bugetului pe 2019, însă, în afară de planul de încasări, ANAF trebuie să vină şi cu un plan privind modul în care acţionează pentru a face verificările marilor companii.
"Luna aceasta, când vom veni public cu proiectul de buget, se va vedea exact care este planul ANAF-ului, numai că ani de zile planul ANAF-ului nu a avut şi elemente de atac în zona de neîncasare pe TVA, de evaziune. Adică vreau să văd un plan, dincolo de planul de încasări, pe care ne bazăm acum şi când facem bugetul, şi cum acţionează în piaţă ANAF-ul pentru a face verificările marilor companii, la multinaţionale, la bănci. (...) Sunt convins că tot ce s-a întâmplat în aceşti ani de după Revoluţie, în zona insolvenţei, în zona marilor corporaţii, în zona sistemului bancar, în zona multor elemente care au făcut obiectul acestei ordonanţe faimoase 114 (OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal bugetare n.r) vin din neaplicarea legii de către ANAF. Nu poţi să ai în zona de insolvenţă, faliment, să ai 63 de miliarde de lei. Firmele au fugit în zona de insolvenţă. De ce? Pentru că în cazul insolvenţei sunt mai multe etape legale, şi în Codul fiscal şi în Codul de procedură fiscală, pe care, dacă ANAF-ul le-ar fi respectat, acele firme nu ar fi putut să fugă în această zonă. Să înşele partenerii de afaceri în economie, să înşele statul prin neplata unor sume importante şi alte astfel de aspecte. Sunt zone în care statul poate să colecteze mult mai bine, cum am spus insolvenţa, sunt peste 200.000 de firme cu capital negativ. 2019 trebuie să fie anul în care ne concertăm ca resursă financiară şi umană din partea ANAF-ului către locurile unde se întâmplă lucruri de acest fel, nu către micii agenţi economici. Nu acolo este problema, nu trebuie să îmi cheltui inutil resurse financiare şi umane", a afirmat şeful de la Finanţe.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că o posibilă candidatură a liderului PSD, Liviu Dragnea, la alegerile prezidenţiale este o "poveste complet nerealistă", iar şansele ca social-democraţii să-l susţină la acest scrutin pe Călin Popescu-Tăriceanu sunt de maximum 5%.
"Nu cred că e chiar atât de plecat de acasă, să-i fi dispărut atât de multe ţigle de pe casă încât să candideze la prezidenţiale. Când ai 13-14% cotă de încredere şi intenţie de vot cu PSD în spate tu să candidezi la prezidenţiale, nu-l votează nici PSD-iştii la prezidenţiale. În plus, Dragnea, nu este el genul de om care să iasă la bătaie şi să încaseze în pieptul lui înfrângerile. Nu! Va pune un prost, pe Fifor sau pe Bădălău. (...) Va pune pe cineva care să deconteze, cum să deconteze el?! Povestea cu Dragnea candidat la alegerile prezidenţiale din partea PSD este complet nerealistă. Cunoscând datele din sondaj va găsi un Acar Păun, un vinovat de serviciu", a declarat Orban, duminică seara, la B1 Tv.
El s-a declarat convins că PSD va pierde alegerile prezidenţiale.
"Alegerile prezidenţiale vor fi câştigate de preşedintele Iohannis. (...) După părerea mea, PSD nu mai are capacitatea de a câştiga nicio alegere. Dacă merge pe linia pe care au început, se duc în cap", a spus Orban.
El a susţinut că şansele ca preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, să fie sprijinit de PSD candidat la prezidenţiale sunt de maximum 5%. Orban a afirmat că în această situaţie s-ar putea să se ajungă la reducerea scorul social-democraţilor la parlamentare.
"PSD nu poate să-şi permită să valideze un candidat un om din afara PSD. Pe de altă parte, sunt electori PSD care nu vor vota cu un candidat care nu este în PSD. Nu se vor simţi reprezentaţi. Trei: Ce ecuaţie a puterii va mai putea exista dacă câştigă preşedinţia din zona de stânga alt om decât un om controlat de Dragnea? (...) Dragnea, dacă va fi convins mie în sută că Tăriceanu nu are nicio şansă să câştige, s-ar putea să-l pună, dar tot cu scopul de a-i provoca o înfrângere care să-i permită lui să dea vina pe altcineva pentru eşecul din prezidenţiale. Ca posibilitate ca Tăriceanu să fie candidatul susţinut de PSD - un maxim 5%", a declarat Ludovic Orban.
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că nu crede că PSD va adopta o ordonanță de urgență pentru aministie și grațiere, deoarece un astfel de act normativ ar însemna „o trădare majoră față de interesele fundamentale ale României”, în contextul Președinției Consiliului UE.
„Înseamnă a realiza o trădare majoră față de interesele fundamentale ale României. Părerea mea este că nu vor adopta astfel de acte normative. (...) Gândiți-vă că Tudorel Toader conduce Justiție și Afaceri Interne (JAI), Eugen Teodorovici conduce ECOFIN (Consiliul pentru Afaceri Economice și Financiare al Consiliului Uniunii Europene - n.r.)”, a afirmat Ludovic Orban, duminică la postul B1 Tv.
miercuri, 26 aprilie 2017
El este inteligentul, ea este înțeleapta
![]() |
| Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte Trogneux |
Mai toți caută înțelesuri ascunse în rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța. Am lecturat o parte din materialele prezentate de presă. Recunosc, fără umilință, că nu am apelat la jurnaliștii români deși, să nu le fie de deochi, și-au dat cu părerea în presa străină.
De ce a câștigat Macron primul tur ? Unii îl caracterizează ca fiind reprezentantul „generației tinere” care s-a săturat de sistemul politic tradițional. Ca să fiu foarte sincer, afirmația mi se pare de prost gust. Este populistă. Președintele Franței se va supune sistemului politic instaurat cu sute de ani înainte. Nu partidele politice sunt cele care instaurează câte un sistem politic la fiecare alegere, ele doar aplică o formă de politică în interiorul sistemului. Ca atare, Franța este o republică și va rămâne o republică. Are o conducere semi-prezidențială și va rămâne cu o astfel de conducere. Are un Parlament și va avea în continuare un Parlament. Are o Justiție care va funcționa în continuare. Clamata „generație tânără” s-a săturat să mai vadă la conducerea țării unii membri ai partidelor tradiționale, confundând (voit ?!) partidele cu sistemul politic de stat ? Motivațiile sunt stupide când sunt aruncate în media cu caracter general. O afirmație populistă, la rândul ei. Partidele primesc acceptul populației, prin vot, pentru a ajunge la conducerea țării. Așa cum și „generația tânără” a participat la vot susținând pe Emmanuel Macron așa au participat și ceilalți. Nu merge. Victoria lui Macron are alt substrat, unul politic. Eu îndrăznesc să spun că este vorba despre inconsecvența partidelor politice de a merge într-o direcție din moment ce au clamat că merg în acea direcție - și socialiștii și popularii au ținut-o langa-balanga cu independența francezilor în cadrul Uniunii Europene, cu obiectivele lor naționale care nu se apropie de obiectivele altor state membre ale UE etc. Îndrăznesc să cred că francezii s-au săturat de „internaționalismul colonial” adoptat de mai toate partidele politice tradiționale. Îndrăznesc să cred că francezii vor să vadă o Franță performantă în cadrul sistemului mai larg al Uniunii Europene. În special francezii care populează aglomerările urbane și mai ales francezii care sunt parte a administrației europene, nu mai vorbesc despre francezii care lucrează în multinaționale sau cei care au devenit expați fie datorită unor condiții obiective fie datorită unora subiective. Sunt și francezii care au afaceri mai mici dar o deschidere europeană deosebită și nu vor să își piardă sau reducă activitatea.
Câștigând președinția, Emmanuel Macron va avea nevoie de o susținere parlamentară pentru a forma un guvern. Dacă nu va avea o susținere parlamentară după cum vrea mușchiul lui, va coabita cu un guvern impus de o majoritate parlamentară. Din tot scenariul promovat de globaliști (ei sunt autorii populismelor), rămâne doar victoria persoanei Emmanuel Macron în fața competitorilor săi. O victorie care, cel puțin în accepțiunea mea, este mai mult un rezultat individual decât unul al unui colectiv. Confirmarea sau infirmarea va veni la alegerile parlamentare, când partidul pe care îl conduce se va înfrunta cu organizațiile politice tradiționale care deja au început să analizeze și să identifice cauzele care au dus la insucces.
Până una alta, Franța are un candidat la prezidențiale de genul „uniți salvăm Franța”. Piesa asta politică se joacă și la noi, de anul trecut.
Nu strică deloc să vedem ce spun cei care sunt implicați direct în alegerile din turul al II-a al prezidențialelor.
Republicanii lui Fillon merg pe varianta „răului mai mic”. Nu au o părere bună despre Emmanul Macron însă au o părerea mai mult decât proastă față de Marine Le Pen. Macron nu satisface, prin proiectele lui, ideile politice ale conservatorilor însă există posibilitatea ca la alegerile parlamentare care urmează victoria să fie de partea conservatorilor astfel că ar exista șansa unui control parlamentar asupra proiectelor prezidențiale. Conservatorii germani, cei din CDU, sunt foarte reținuți în a-l felicita pe Macron pentru victoria din primul tur, spre deosebire de social-democrații germani care și-au manifestat încântarea.
Republicanii au lansat un apel, după ce și-au pus cenușă în cap analizând rezultatele primului tur: „Lansăm un apel să votaţi contra lui Marine Le Pen. Absenteismul nu poate fi o alegere” - RFI . Se pare că este varianta câștigătoare propusă de grupul condus de Sarkozy. De fapt, se știe că unii republicani au votat în primul tur cu Macron cum de altfel, se știe că unii republicani au votat cu Marine Le Pen. Recomandarea poate fi doar o treabă inutilă. Există pericolul ca unii republicani să o voteze pe Le Pen, în plus față de cei care deja i-au dat votul în primul tur. Una dintre pozițiile republicanilor a fost șocantă: extremista de dreapta nu ar fi o alegere mai rea decât Macron.
Socialiștii conduși de Benoît Hamon sunt categorici. Îndeamnă la un vot pentru Macron care, de fapt, este o creație a lor ! Doar că în interiorul partidului sunt foarte multe frământări. Fără nici o discuție, susținerea lui Macron împotriva lui Le Pen este absolut necesară.
Radicalii stângii franceze conduși de Jean-Luc Mélenchon, cel care a împărțit cu Marine Le Pen votanții extremelor și simpatiile pentru Vladimir Putin, au de ales între „ultra-naționalista Le Pen” și „globalistul Macron”. Nici unul dintre ei nu oferă radicalilor stângii garanția preluării ca model social de „democrațiilor sud-americane”.
Marine Le Pen are propria fantomă: globalizarea. Marine Le Pen îl declară pe Macron drept „candidatul oligarhiei”, candidatul „orășenilor”, Îl acuză direct că este un incapabil să lupte împotriva islamizării Franței și a terorismului.
Emmanuel Macron are mari șanse să câștige al doilea tur. Ce va face mai departe ? Va ști înțeleapta Brigitte Trogneux să își conducă soțul pe drumul pe care îl deschide peședinția franceză ? Din ce declară ea, a studiat ce au făcut celelalte „prime doamne”. I-a plăcut de Carla Bruni Sarkozy, care „și-a făcut treaba bine”. Viitorul Parlament francez va fi complet diferit de mediul în care el a evoluat. Va avea Brigitte Trogneux acces, în continuare, la informațiile necesare luării deciziilor ? Va fi înlocuită ? Cât din comportamentul lui Macron în viitor va mai fi „corectat” de Brigitte și cât de „sistem” ?
luni, 11 noiembrie 2013
PSD-ul, dacă se rupe de liberali, nu câștigă prezidențialele
Tot Băsescu și tot la B1 Tv.
Agerpres.
Explicațiile lui Băsescu au logică. PSD nu poate aduna pentru un prezidențiabil social-democrat mai mult decât are partidul în varianta în care PSD rupe USL. Pe de altă parte, este evident că PNL îl va duce pe Crin Antonescu în turul 2. În turul 2, împotriva candidatului PSD vor vota inclusiv o parte dintre social-democrații care apreciază formula USL, sancționând astfel propria conducere care rupe alianța. Băsescu spune că vor veni la vot împotriva candidatului PSD toate formațiunile de dreapta.
Lucrăm cu datele actuale pornind de la o logică a normalității. Însă tot o logică normală este și aceea potrivit căreia PSD ar putea da voturile candidatului PDL, lui Predoiu, văzut, cumva, de Victor Ponta, ca un „băiat bun”. Se poate petrece un astfel de lucru ? De ce nu ? Mai ales după declarația lui Băsescu din această seară în care Predoiu este cotat ca o persoană în care nu poate avea încredere pentru că „prea este de acord cu toată lumea”. Băsescu a arătat că Predoiu nu a rămas la justiție, deși Ponta a fost de acord, pentru că Antonescu nu a vrut. Mai mult, Băsescu a dat de înțeles că îl preferă pe Antonescu care este o persoană mai activă politic, capabilă să ia atitudine atunci când interesul național o pretinde.
Din vorbele lui Băsescu înțeleg că Predoiu ar fi, de va ajunge Președinte, un om de paie care poate fi ușor de „controlat”. Mare lucru dacă strategii din umbră ai PSD nu au această variantă în calcul. De la niște hrebenciuci sau sârbi te poți aștepta la orice. Viața ne-a demonstrat acest lucru din plin. Să nu uităm de coteria lui Geoană cu Hrebenciuc și socrul Sârbu din 2008-2009 când au intrat la guvernare cu PDL aducându-ne la sapă de lemn.

marți, 5 noiembrie 2013
PDL-iștii visează la PNL. Pentru noi este un vis urât.
Agerpres. PDL-iștii fac prognoze cu privire la electoratul PNL.
Cătălin Predoiu, sluga perfectă, cântă melodia mai veche a băsescienilor că PNL este bun însă fără conducerea lui. În mintea lui dar și a altora, liberalii simpli sunt ca turma de oi care după ce își pierde berbecii urmează pe alții, care or fi ei. Dacă or fi de la PDL, îi va urma pe aceia, dacă or fi de la Forța Civică, după îia merg, dacă o fi Băsescu, după el.
Gheorghe Falcă este mai „realist”. El nu elimină conducerea PNL însă afirmă că membrii PNL nu urmează conducerea partidului, dând exemplul alegerilor prezidențiale din 2009 când doar 40% dintre liberali au votat cu Geoană.
Amândoi sunt pe alături cu realitatea. În primul rând, liberalii și-au urmat liderii, fie că i-au plăcut, fie nu. În primul tur din 2009, liberalii au dat votul lui Crin Antonescu. Nu numai ei, ci și alții, în special dintre cei care nu au avut, atunci, o opțiune politică bine definită. În turul 2, speculațiile sociologilor de doi bani bucata au scos din pălărie „adevărul” că 60% dintre liberali au dat votul lui Băsescu. Nu neg că unii liberali, din jurul lui Andrei Chiliman și a lui Moisescu au votat cu Băsescu (ca ei or mai fi fost prin țară), dar 60% este deja mult prea mult.
Toți pedeliștii vorbesc despre unificarea dreptei luând în calcul liberalii. Ce unificare ? Cum unificare ? Prin alianță sau prin absorbția în PDL ? Cu o conducere a PNL decapitată (de cine oare ?!), pedeliștii visează probabil la absorbția PNL în totul sau pe bucăți. Năravul din fire nu are acoperire. Au mai încercat pedeliștii distrugerea PNL, chiar au luat o mare halcă din el prin Stolojan și Stoica, dar nu au reușit mai mult. Azi, PNL are mult mai mulți membri decât la momentul marii trădării SS-iste. În plus, liderii care au reușit mărirea partidului sunt tocmai actualii conducători. Iar actualii lideri, cu programul politic pe care îl urmează cu strictețe, sunt tocmai cei mandatați de membrii PNL din prezent să execute acest program. Sunt de acord că unii liberali pot alege să meargă lângă Predoiu, lângă Băsescu, însă nu cred că este vorba despre marea masă a liberalilor. De era să aleagă PDL sau un partid băsescian plecau demult. O ocazie a fost plecarea lui Chiliman, Moisescu, Tușa la IRL și apoi la PNȚCD Pavelescu. Din moment ce nu se simte că au plecat aceștia, înseamnă că cei plecați au fost puțini, mult prea puțini pentru un partid cu sute de mii de membri. Care se mai și întărește, aproape zilnic.
Liberalii, cu actuala conducere, sunt „socialiști”. Observ că zi de zi pedeliștii și băsiștii bat moneda „socialismului” practicat de liberali în cadrul USL. Acțiunea este eminamente politică. Pentru că altfel s-ar contrazice. Din moment ce liberalii sunt socialiști, tu, pedelistule, vrei să unifici dreapta cu socialiștii ? Adică după „eliminarea” conducerii actuale a PNL toți liberalii devin de dreapta ? Dacă liberalii trec în opoziție devin de dreapta ? După opinia pedeliștilor se pare că așa este. O astfel de opinie este mai mult decât o insultă. Eu așa o resimt. Idioții ăștia mă consideră „animal de turmă”. Mă face prost cu fiecare ocazie în care vorbesc despre PNL și liberali însă vrea ca eu să îmi înlătur conducătorii și să mă aliez cu ei pentru a „unifica dreapta”. Care dreaptă ? Ce legătură au ei cu dreapta ? Când eu am ales să urmez „dreapta politică” am știut unde să mă duc. La PNL și doar la PNL. Exista și PNȚ însă acesta era și este doar un partid democrat, nu și de dreapta. Pentru că PNȚ nu a fost de dreapta niciodată.
Ar fi o eroare pentru PNL ca, vreodată, în viitor, să considere că o alianță cu PDL este o alianță de dreapta. Ar fi o alianță cu un partid socialist nedezvoltat, primitiv, cu apucături dictatoriale. Dacă tot este să faci o alianță pentru guvernare cu socialiștii, mai bine alegi PSD. Între cafeaua naturală și nechezolul este bine să alegi naturalul.
Prin discursurile celor doi trebuie înțeles și faptul că indivizii își anunță colegii că speră la voturile liberalilor la prezidențiale. Adică, liberalii vor da voturile lui Predoiu sau Falcă și nu lui Crin Antonescu. Este de cascadorii râsului.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)