joi, 4 decembrie 2014

MApN vrea să își facă echipă de fotbal. Se dorește distrugerea FC Steaua București.

Știrea, mai peste tot, este că ICCJ a admis recursul Clubului Sportiv al Armatei împotriva FC Steaua București având ca obiect „marca Steaua București” înregistrată de club în anul 2014.

 Iau definiția de la OSIM:

Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane. Pot sa constituie mărci semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi în special forma produsului sau ambalajului sau, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne.
   Distinctiv = capacitatea mărcilor de a indica (direct sau indirect) sursa de provenienţă a produsului/serviciului (producătorul, respectiv furnizorul)”.

Este vorba despre însemnul de mai sus. CSA a dorit, la un moment dat (din anumite interese, bănuiesc private !) să împiedice echipa de fotbal Steaua București să mai folosească însemnul care o „identifica” față de alte echipe de fotbal.

La HotNews am găsit un material mai larg, mai inteligibil ca în alte părți (aici). Nu s-au limitat doar la rezultatul recursului, au cercetat și au aflat că MApN prin CSA a reintrodus „fotbalul” ca disciplină sportivă urmând, probabil, să intre în campionat cu o altă echipă care să poarte numele și însemnele echipei Steaua București. Vor istoricul echipei, vor rezultatele echipei vor totul.

Încerc să văd ce anume s-a întâmplat în 1997-1998 când clubul de fotbal s-a despărțit de CSA și a devenit FC Steaua București. În afara unei anchete a DNA din 2008 nimic clar.

Nu am găsit nicăieri anularea actelor de separare a clubului de fotbal de CSA. În acest caz, istoricul echipei rămâne la echipă, este al ei, ca entitate de sine stătătoare. La care se adaugă rezultatele ulterioare. Nu este exclus ca procesul să privească doar marca, semnul grafic. Denumirea „FC Steaua București” este diferită de denumirea „CSA Steaua București”. După separarea clubului de fotbal de CSA, CSA nu mai are nici un drept asupra istoricului echipei. Culmea, din conținutul „știrilor” și a „comentariilor” apărute de te miri unde se pare că CSA vrea nu doar marca, emblema, vrea și istoricul pe care să le aplice noii echipe de fotbal pe care o înființează. La Hotnews se arată că Dușa cel harnic a semnat un regulament pentru CSA care cuprinde secția „fotbal”, secție care nu mai este de amatori cum a fost în precedentul regulament ci poate fi de profesioniști.

Din 1997 când s-a separat clubul de fotbal de CSA, sub conducerea lui Păunescu și până în 2004 când clubul a ajuns la Becali, aceste lucruri trebuiau lămurite. DNA a dat un NUP lui Becali pentru modul în care a devenit acționar majoritar la FC Steaua București. Hotărârea de acum a ICCJ va afecta grav clubul. Spre marea satisfacție a unora. Fără denumirea tradițională, fără marca recunoscută internațional, clubul va deveni o necunoscută.

Ce au făcut cei de la CSA este o preluare abuzivă. O preluare care va avea efecte și în poziția României pe plan internațional. Nu doar pe plan intern.

Va trebui ca FRF să aibă o poziție clară. Cine a jucat fotbal până acum ? Steaua sau o altă echipă ?!

Niciun comentariu: