luni, 15 decembrie 2014

Guvernul Ponta IV, un talmeș-balmeș marca PSD.

M-am uitat, am citit câte ceva, nu am rămas cu o impresie bună. Sincer.

Să lucrăm cu materialul clientului. Nu lista noului guvern este foarte importantă, important este ce vrea Ponta și PSD în continuare.

Prezentând noul guvern, reorganizat și remaniat în profunzime, Victor Ponta a cuvântat cu „înțelepciune”: „Am pornit de la ideea de a avea un guvern cu mai puțini miniștri, cu mai mulți parlamentari, senatori, deputați, pentru a exista o legătură și mai bună între Guvern și Parlament, care, constituțional, controlează activitatea guvernului, și un guvern care să reușească să fie eficient în îndeplinirea priorităților pe care le avem în 2015 — 2016.

...

De asemenea, s-a obținut și sprijinul din partea grupurilor parlamentare, în unanimitate, pentru această formulă. Și colegii noștri de guvernare — UNPR, PC și PLR — au avut ședințele lor și, de asemenea, există susținere. Important este ca acest guvern restructurat să-și îndeplinească, în 2015 și 2016, toate obligațiile care revin în baza programului de guvernare al USL din 2012, programul cu care am candidat în alegeri și pentru care am primit votul Parlamentului și, de asemenea, să pună pe agendă câteva dintre noile reforme, noile inițiative și noile obiective pe care le avem în următorii doi ani, în așa fel încât la finalul mandatului parlamentar și guvernamental, în 2016, să putem să avem un bilanț foarte clar legat de ceea ce am promis în 2012 că vom face la guvernare și ceea ce am realizat. Sunt obiective dificile, dar cred că 2015, un an fără presiuni electorale și un an în care îmi doresc ca să avem pentru prima dată după foarte mulți ani o colaborare reală și în interes public între guvern, Parlament și președintele țării, să reușim chiar mai mult decât am reușit în ultima perioadă.

O primă impresie cu care am rămas: PSD și Victor Ponta au strâns rândurile. Nu mai merge cu miniștrii independenți politic, Ponta nu își mai poate permite să guverneze după cum vrea „mușchii lui”. Vrea susținere parlamentară de la partidele subunitare care se vântură prin Parlament, foarte bine, deschide pușculița și dă bani „băieților” că le este foame. Chiar și propriilor „băieți” ținuți deoparte prin forța dominației lui Ponta și a familiilor mafiote din PSD care l-au susținut.

În aceeași paradigmă trebuie citită și „retragerea” lui Dragnea din funcția de vice-premier. Menținerea lui la dreapta lui Ponta ar fi dus la ruperea PSD. Celelalte grupuri de interese din PSD i-au transmis lui Ponta (vorba vine, probabil că s-au întrunit capii familiilor mafiote din PSD și au negociat cu cuțitele pe masă !) că își poate pierde rapid „capul” dacă îi mai sfidează. În această notă rețin amenințarea lui Ponta către „colegii” din PSD: cei care nu votează guvernul, vor fi excluși din partid ! De ce a fost nevoie de o astfel de amenințare ? Simplu. Pentru că Ponta știe că alte grupuri de interese din PSD pot pica guvernul pentru a pune mâna pe putere. Mai ales după ce Ponta-Dragnea-Sârbu au comis comunistoida mișcare de decapitate a grupului Geoană-Vanghelie, prin excluderea celor doi dar și prin excluderea lui Șova, cel care începuse să își formeze propriul grup de putere în partid. Plecarea lui Ghiță este doar de ochii lumii. Ghiță are ceva „sarcini” obscure. Formarea unui grup puternic de susținători ai lui Ponta din membrii PSD, din cei mai neînsemnați (tinerii !) și dominarea organizațiilor locale în favoarea viitoarelor lupte mafiote între grupurile de interese din PSD. Părerea mea.

O altă impresie cu care rămân este aceea că Ponta nu își poate permite promovarea unui program politic de guvernare propriu. Mulți văd, puțini cunosc. Ponta și PSD sunt legați de USL. Alegerile prezidențiale au adunat în sprijinul lui Ponta o parte dintre foștii susținători ai USL. Fără ei, Ponta ar fi avut sub 30% din primul tur. Ponta este legat de USL că vrea sau nu. De aceea este imperios necesar pentru el să promoveze alianța cu partidul lui Tăriceanu, o clonă după PNL. Nu își poate permite să spună că duce mai departe programul USL doar cu UNPR-ul lui Gabriel Oprea și PC-ul lui Dan Voiculescu ! Lumea nu le percepe ca fiind membre ale USL. Cu excepția nostalgicilor sentimentali, telespectatori ai Antenei 3. Pupătorii de moaște.

Ponta are nevoie, ca de aer, de „acceptul” instituțional al lui Klaus Iohannis. Își dorește, speră cu disperare, ca Iohannis să „tacă”. Să stea ca „mutul” la Cotroceni. Să nu iasă și să critice guvernul pentru acțiunile sale. Să nu facă referiri la PLR-ul lui Tăriceanu. Să nu laude PNL-ul din care provine. Să uite de angajamentele asumate pe timpul campaniei electorale și să nu mai pomenească, vreodată, de politicile de dreapta. Eu, dimpotrivă, sper ca Iohannis să fie „viu”. Să aibă dorința de a duce mai departe cele angajate. Are suficiente atribuții și competențe la nivelul Președintelui României de care se poate folosi pentru a conduce țara către obiectivele propuse. Este evident că acestea nu pot fi realizate având la Palatul Victoria un guvern al PSD asezonat cu tot felul de partidulețe imorale.

Cu referire la miniștrii cabinetului Ponta am doar o părere. Sunt niște miniștri într-un cabinet degeaba. În privat pot fi oameni de toată isprava. Profesional pot fi oameni competenți. Politic însă, nu au cum avea aprecierea mea. Sunt membri în partide dubioase, sunt persoane dubioase prin ambițiile politice. Pe deasupra măr frumos, înăuntru găunos. Sau cum mai spune românul, brânză bună în burduf de câine. Alții, mai harnici ca mine, au reușit să îi prezinte în adevărata lor lumină.

Las la o parte toate vorbele frumoase spuse de Ponta și noii lui miniștri, sunt falsuri politice. Acest guvern nu este ce avem noi nevoie. Este un guvern politic, este un guvern de împărțire a ciolanului puterii iar membrii săi sunt niște oportuniști care își pot trece, acum, în CV, faptul că au fost miniștri ai României. Este un guvern al disperării politice, ce bântuie PSD, împletită cu vanitatea și orgoliile mărunte ale aliaților parlamentari. Interesul națioal ?! La dracu cu el ! Îl rezolvă generalul izmenelor.

Era să uit. Acest guvern este o mare minciună politică !

Niciun comentariu: