joi, 9 iulie 2015

Un Președinte care unește. Suntem în altă epocă.

Președintele Klaus Iohannis a adus în politică o nouă abordare a problemelor minorităților naționale și a credințelor religioase. Mie îmi place și o susțin. Chiar dacă sunt ateu, consider că respectul față de conștiința religioasă a celorlalți este o garanție că și „necredința” mea va fi respectată.

Președintele Iohannis a răspuns invitației Muftiului Iusuf Murat și a participat la Cina de Iftar. O importantă acțiune care ține nu doar de respectul față de cultul musulman din România ci și față de comunitatea musulmană a țării, o recunoaștere, astfel, a tuturor comunităților minoritare. Este o acțiune care are continuitate de la momentul în care a devenit Președinte al României. A participat la toate acțiunile comunităților etnice rezidente în România cărora le-a recunoscut contribuția deosebită la dezvoltarea statului și a națiunii române.

Preiau de la Agrepres (aici) din discursul lui Iohannis.

În această ecuație, diversitatea culturală, minoritățile etnice și religioase ale României își găsesc un rol propriu, prin fundamentele morale ale existenței lor sociale, prin punțile pe care pot să le creeze între oameni, comunități și țări. A valoriza identitățile locale, culturale ori religioase într-un proiect național amplu înseamnă o Românie puternică. O Românie puternică este țara care poate aduce fiecărui român — cetățean european — o viața cu mai multe oportunități și drepturi mai bine respectate de autorități. În această Românie este locul dumneavoastră, în acest proiect vă regăsiți cu majoritatea, cu celelalte minorități și culte”.

Dobrogea ca regiune și România ca țară vă sunt dumneavoastră 'acasă'. Comunitatea musulmană se bucură, și nu doar prin declarații, ci prin fapte concrete, de toate drepturile prevăzute de Constituție și de sprijinul statului. Relația dumneavoastră cu ceilalți cetățeni ai României, indiferent de limba lor maternă ori de felul cum se roagă, este — mă bucur să citez aici o declarație a muftiului Cultului musulman din România — 'una de frățietate și corectitudine'".

Nu pot să nu fiu de acord. O astfel de atitudine aduce numai beneficii. Întărește un stat, îi aduce aliați și îi asigură dezvoltare.

În lunile din urmă m-am tot gândit la zicerea lui Silviu Brucan la începutul anilor '90 din secolul trecut. A avut sau nu dreptate când a afirmat că democrația în România va fi înțeleasă mai târziu, după 20 de ani ? Acum înclin să îi dau dreptate. Am ajuns la democrație. Nu accederea în NATO sau UE ne-a recunoscut ca stat democratic ci aplicarea regulilor democrației sunt baza recunoașterii. La accederea în aceste organisme internaționale eram stat potențial democratic. Acum se pare că începem să confirmăm. După 20 de ani.

Recunoașterea statutului de stat democratic nu este un act formal. Nu poți impune cuiva, altui stat, să te recunoască. Trebuie să dovedești mereu că ești. La fel ca în cazul respectului. Degeaba îl ceri dacă tu nu îl confirmi. Grecia este un exemplu, azi.

Niciun comentariu: